Art. 38 alin. 1 C. pen.
Dacă inculpatul a prevăzut în mod rezonabil că posesia bunurilor sustrase în aceeaşi împrejurare, nu putea să fie exclusiv a unei singure persoane vătămate, activitatea acestuia nu reprezintă o unitate naturală de infracţiune, ci o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului real, respectiv două infracţiuni de furt calificat, câte una în dauna fiecăreia dintre cele două persoane vătămate.
Asupra căilor de atac de faţă,
1. Prezentarea sesizărilor. Prin cererile înregistrate la această instanţă sub nr. xxx/12 mai 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş şi inculpatul G.D. au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 302/20 aprilie 2015 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. xxx.
În motivarea apelului, procurorul contestă legalitatea hotărârii Judecătoriei Tg.-Mureş, având în vedere că prin încheierea din 17 aprilie 2015 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor şi l-a condamnat apoi pe inculpatul G.D. pentru două infracţiuni de furt calificat, cu motivarea că telefoanele mobile aparţineau unor persoane vătămate diferite. În condiţiile în care inculpatul a sustras în aceeaşi împrejurare două telefoane mobile, chiar din posesia a două persoane vătămate diferite, procurorul susţine că activitatea infracţională nu poate constitui un concurs de infracţiuni format din două infracţiuni de furt calificat, având în vedere că nu se poate stabili că a prevăzut că acele telefoane sunt proprietatea a două persoane diferite. Chiar dacă inculpatul ar fi prevăzut acest aspect, fapta lui întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de furt calificat, sub forma unităţii naturale colective.
În motivarea apelului său, inculpatul critică legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Tg.-Mureş, sub următoarele aspecte:
-în cază nu a săvârşit două infracţiuni de furt calificat, ci o singură infracţiune, activitatea sa fiind comisă în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp;
-nu este întrunit conţinutul infracţiunii de furt calificat, întrucât cele două telefoane mobile nu le-a luat cu scopul însuşirii lor pe nedrept, ci cu scopul de a verifica dacă persoana vătămată S.Z. avea vreo relaţie cu un alt bărbat;
-nu a avut intenţia să o şantajeze pe persoana vătămată, ci fapta sa întruneşte doar conţinutul infracţiunii de ameninţare;
-în prim grad, a intervenit împăcarea cu persoana vătămată, astfel că soluţia care trebuia dată pentru infracţiunea de furt calificat;
-pedepsele stabilite şi pedeapsa aplicată în prim grad sunt prea grele în raport cu gravitatea redusă a infracţiunilor săvârşite şi cu persoana inculpatului.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. xxx al Judecătoriei Tg.-Mureş, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac (efect incident în cauză întrucât apelul procurorului este formulat în favoarea inculpatului), se reţin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentinţa penală nr. 302/20 aprilie 2015, Judecătoria Tg.-Mureş, între altele:
-în baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. raportat la art. 228 alin 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin 1 C. pen., art. 41 alin 1 C. pen. l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pe inculpatul G.D., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat ( persoană vătămată S.Z.).
-în baza art. 396 alin 1 şi 2 C. pr. pen. raportat la art. 228 alin 1- art. 209 alin 1 – 229 alin. 1 lit. b) şi alin. 2 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin 1 C. pen., art. 41 alin 1 C. pen. l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pe inculpatul G.D., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (persoană vătămată S.J.).
-în baza art. 396 alin 1 şi 2 C. pr. pen. raportat la art. 207 alin 1 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin 1 C. pen., art. 41 alin 1 C. pen. l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pe inculpatul G.D., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj ( persoană vătămată S.Z.).
-în baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen. a încetat procesul penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, având ca obiect săvârşirea de către inculpatul G.D. a infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin 1 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin 1 C. pen., art. 41 alin 1 C. pen. (persoană vătămată B.L.).
-în temeiul art. 39 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
-în temeiul art. 43 alin 1 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate acordate inculpatului prin hotărârea nr. 952/27.06.2014 a Judecătoriei Bistriţa şi a adăugat la pedeapsa stabilită de 3 ani închisoare restul rămas neexecutat de 377 zile închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 377 zile închisoare.
-în temeiul art. 72 C. pen. a scăzut din durata pedepsei pronunţate perioada reţinerii şi a arestului preventiv din data de 15.01.2015 la zi.
-în baza art. 399 C. pr. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului G.D..
-în baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C. pr. pen. l-a obligat pe inculpatul G.D. la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că La data de 15.01.2015 în jurul orelor 24.00-01.00 inculpaţii G.D. şi H.I.J. s-au prezentat la locuinţa părţii civile B.L. situată în xxx cu intenţia ca G.D. să ia legătura cu persoana vătămată S.Z., pentru a-i cere socoteală acesteia despre motivele pentru care nu-i mai răspunde la telefon şi nu mai doreşte să reia relaţia amoroasă. Anterior, ambii inculpaţi consumaseră băuturi alcoolice atât împreună, la locuinţa martorului R.M., cât şi separat, H.I.J. împreună cu acelaşi martor R.M., iar inculpatul G. într-un bar, locaţie în care acesta aflase despre locul în care se află persoana vătămată S.Z..
Între inculpatul G.D. şi persoana vătămată S.Z. s-a derulat o relaţie amoroasă pe parcursul a mai multor ani, cu perioade de intermitenţă datorită condamnărilor inculpatului G. şi faptului că acesta s-a aflat în penitenciar. Inculpatul a încercat reluarea relaţiei după eliberarea sa din penitenciar la data de 02.07.2014, însă a întâmpinat refuzul persoanei vătămate. Ca urmare a acestui refuz, inculpatul G. a recurs la trimiterea repetată de mesaje de ameninţare şi cu conţinut obscen către persoana vătămată, după data de 02.07.2014, în scopul constrângerii acesteia de a relua relaţia, care i-a trezit acesteia o stare de teamă cu privire la siguranţa sa.
După cum s-a arătat anterior, aflând despre iminenta plecare a persoanei vătămate S.Z. în Austria în jurul datei de 15.01.2015, inculpatul G.D. şi inculpatul H.I.J., care a fost de acord să îl însoţească pe G., ambii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au ajuns în dreptul uşii de acces în apartamentul persoanei vătămate B.L. în noaptea de 14/15.01.2015 către miezul nopţii. Iniţial G.D. a bătut la uşă, iar persoana vătămată B.L. s-a deplasat să deschidă, dar când i-a observat pe inculpaţi, partea civilă nu a deschis, ci s-a deplasat înapoi în locuinţă în speranţa că inculpaţii vor pleca. Întrucât nu a primit nici un răspuns, inculpatul G. a lovit uşa de acces în apartament cu piciorul de mai multe ori până în momentul în care yala a cedat şi astfel G.D. şi H.I.J. au pătruns în apartament. În acest timp, alarmat de bătăile puternice în uşă, B.L. a ieşit să-i întâmpine pe inculpaţi şi ajungând în holul locuinţei le-a cerut acestora în mod neechivoc să părăsească incinta apartamentului. După ce a pătruns în apartament, inculpatul G. a început să strige către persoana vătămată S.Z. să iasă afară şi să nu se ascundă, iar B.L., văzând că nu poate să-i oprească pe inculpaţi şi aceştia nu părăsesc apartamentul a ieşit pe casa scării blocului pentru a apela la concursul organelor de poliţie. În acest timp, inculpatul G. a purtat un scurt dialog cu martorul L.L. în timp ce încerca să ajungă către baia apartamentului unde se refugiaseră persoanele vătămate S.Z. şi S.J., cerând ca acestea să iasă afară, iar în momentul în care a auzit că B.L. a chemat organele de poliţie a luat hotărârea să părăsească apartamentul. În timp ce a pornit către ieşirea din apartament, inculpatul G. a sustras două telefoane mobile aflate la încărcat din camera prin care se făcea accesul la baia apartamentului şi care aparţineau celor două persoane vătămate.
În continuare, ambii inculpaţi au părăsit apartamentul şi odată ajunşi în faţa scării blocului s-au despărţit, însă inculpatul G. nu a plecat din zonă, ci s-a întâlnit cu martorul B.B.L. care venise în grabă alarmat de telefonul primit de la B.L.. Împreună, inculpatul şi martorul au sosit la locuinţa persoanei vătămate B.L., iar mai apoi inculpatul G. a condus organele de poliţie în locul în care ascunsese unul din cele două telefoane sustrase, respectiv telefonul aparţinând persoanei vătămate S.Z.. Cel de al doilea aparat mobil nu a fost găsit, iar inculpatul G. a negat că l-ar fi sustras.
Pentru a reţine situaţia de fapt mai sus menţionată instanţa de judecată a avut în vedere faptul că din coroborarea declaraţiilor ambilor inculpaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi din faza de judecată, rezultă că a avut loc o pătrundere a acestora în domiciliu persoanei vătămate B.L. prin distrugerea de către inculpatul G. a yalei care asigura închiderea uşii de acces în locuinţă pe care a lovit-o în mod repetat cu piciorul. În acest sens sunt şi declaraţiile persoanelor vătămate B.L., S.Z., S.J., precum şi a martorului L.L.. Ca atare nu există dubii sub aspectele menţionate.
De altfel, inculpatul G. a arătat că recunoaşte faptele săvârşite cu excepţia sustragerii celui de al doilea telefon mobil şi care ar fi aparţinut părţii civile S.J.. Cu privire la acest din urmă aspect instanţa a reţinut că acest telefon a existat, chiar dacă nu a fost găsit fizic de către organele de poliţie. În acest sens, declaraţiile martorului L.L. şi ale persoanelor vătămate B.L., S.Z., S.J. arată în mod neechivoc faptul că alături de telefonul numitei S.Z. se afla la încărcat şi un al doilea telefon care aparţinea persoanei vătămate S.J..
Cu privire la infracţiunea de şantaj de care este acuzat inculpatul G. instanţa a reţinut că din coroborarea declaraţiilor persoanelor vătămate B.L. ( din faza de urmărire penală) şi S.Z. ( din faza de urmărire penală şi judecată) rezultă fără echivoc faptul că începând cu data liberării sale din penitenciar( 02.07.2014) inculpatul a exercitat presiuni asupra persoanei vătămate S.Z. prin trimiterea constantă se sms-uri cu caracter ameninţător şi/sau obscen în scopul de a o determina pe persoana vătămată să reia relaţia amoroasă. De altfel, faptul că a trimis diferite mesaje este un aspect recunoscut chiar de către inculpat în declaraţiile sale, deşi afirmă că conţinutul respectivelor texte nu cuprindea şi ameninţări. Instanţa a considerat că prin acţiunile de trimitere de mesaje inculpatul a exercitat presiuni asupra psihicului persoanei vătămate, chiar dacă aceasta a declarat în faza de cercetare judecătorească că s-a împăcat cu inculpatul şi nu mai are nici un fel de pretenţie faţă de acesta, întrucât la acel moment, infracţiunea era deja consumată, mai ales că din propria-i declaraţie, numita S.Z. a arătat că suferă de depresie şi este sub tratament cu Xanax şi se sperie foarte uşor.
În concret, în urma deliberării în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a audierii inculpaţilor în faza de judecată, instanţa a stabilit dincolo de orice dubiu identitatea făptuitorilor, situaţia de fapt şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi că faptele există şi au fost săvârşite de către inculpaţi cu vinovăţia prevăzută de lege.
În drept, fapta inculpatului G.D. care în data de 15.01.2015, în jurul orei 01:00, a distrus uşa locuinţei persoanei vătămate/părţii civile B.L., situată în xxx, cu intenţia de a pătrunde în interiorul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin.1 C. pen..
Fapta inculpatului G.D. care în data de 15.01.2015, în jurul orei 01:00, aflându-se în locuinţa persoanei vătămate/părţii civile B.L., fără consimţământul acesteia şi refuzând părăsirea imobilului, a sustras un telefon mobil, aparţinând persoanei vătămate/ părţii civile S.Z. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin.1 C. pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b , alin. 2 lit. b C. pen..
Fapta inculpatului G.D. care în data de 15.01.2015, în jurul orei 01:00, aflându-se în locuinţa persoanei vătămate/părţii civile B.L., fără consimţământul acesteia şi refuzând părăsirea imobilului, a sustras un telefon mobil, aparţinând persoanei vătămate/ părţii civile S.J. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin.1 C. pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b , alin. 2 lit. b C. pen..
Fapta inculpatului G.D. care, începând cu luna iulie 2014, a constrâns persoana vătămată S.Z. prin ameninţări repetate cu acte de violenţă remise prin intermediul mesajelor telefonice să reia relaţia amoroasă pe care a avut-o cu acesta, inculpatul urmărind astfel obţinerea în mod injust a unui folos nepatrimonial, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 207 alin. 1 C. pen..
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul G.D. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. şi anume împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.
Aplicând criteriile mai sus-enunţate la situaţia inculpatului, instanţa, în procesul de individualizare, s-a orientat către aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie. Pentru alegerea acestei pedepse instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul prezintă un risc social ridicat şi un indice de recidivă infracţională extrem de ridicat, pronosticul său de reintegrare socială fiind modest. Astfel, instanţa a observat că inculpatul G.D. a fost liberat condiţionat la data de 02.07.2014 prin sentinţa penală cu nr. 952/27.06.2014 a Judecătoriei Bistriţa cu un rest rămas neexecutat de 377 zile. În aceste condiţii, deşi inculpatul a trecut prin regimul de penitenciar şi putea cu uşurinţă prevedea că în cazul în care mai comite fapte penale poate fi reintrodus în penitenciar, totuşi acest lucru nu l-a împiedicat ca la o oră târzie din noapte să pătrundă prin distrugerea uşii unui apartament, într-o locuinţă în care nu avea dreptul să se afle. Instanţa a opinat că acest comportament denotă faptul că scopul pedepsei de a preveni săvârşirea de infracţiuni nu a fost atins, deşi chiar inculpatul în declaraţiile sale arată că regretă că s-a ajuns aici întrucât ştia că era liberat condiţionat. Mai mult decât atât, modalitatea truculentă a inculpatului de a acţiona, deşi ar fi putut fi uşor identificat de colocatarii de pe scara blocului arată că acesta încă reprezintă un pericol pentru societate, iar starea de beţie în care se afla inculpatul nu este o scuză, ci poate constitui chiar o circumstanţă agravantă.
Din studiul cazierului judiciar al inculpatului rezultă că inculpatul G. a suferit diferite condamnări şi sancţiuni administrative, de unde rezultă necesitatea reeducării condamnatului sub supravegherea statului în regim de penitenciar.
3. Considerentele instanţei de apel.
3.1. Cu privire la apelurile pendinte, s-a constatat că, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea existenţei faptelor deduse judecăţii, a săvârşirii lor de către inculpatul G.D. şi a împrejurării că acestea constituie infracţiunile de furt calificat în dauna persoanei vătămate S.Z., furt calificat în dauna persoanei vătămate S.J., şi şantaj; încadrarea juridică reţinută; durata pedepselor principale stabilite şi a celei aplicate în raport cu criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.; mecanismul de aplicare a pedepsei principale rezultante; modalitatea de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere; modalitatea de soluţionare a acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpatul H.I.J.; aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. 5 C. pr. pen. faţă de acţiunea civilă formulată de partea civilă B.L.; constatarea privind renunţarea la exercitarea acţiunii civile de către partea civilă S.Z.; modalitatea de soluţionare a acţiunii civile exercitate de partea civilă S.J.; menţinerea inculpatului în arest preventiv; deducerea din pedeapsa principală aplicată a duratei reţinerii şi a arestării preventive; aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. 2 lit. b C. pr. pen.; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.
Astfel, argumentele prezentate de instanţa de prim grad în motivarea soluţiei la care s-a oprit prin sentinţa penală nr. 302/20 aprilie 2015 sunt pertinente şi nu suportă corecturi sau adăugiri din partea instanţei de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reţinem din oficiu, de desfiinţare a hotărârii atacate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş şi inculpatul G.D. sunt nefondate aşa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., s-a dispus respingerea căilor ordinare de atac declarate în cauză.
Cât priveşte motivul de apel invocat de procuror şi de inculpat, referitor la unitatea naturală de infracţiune în cazul activităţii de sustragere a telefoanelor mobile, acesta nu a fost primit şi s-a constatat, alături de instanţa de prim grad că, în data de 15 ianuarie 2015, în jurul orei 1:00, inculpatul G.D., după ce a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate B.L., a sustras în scopul însuşirii pe nedrept două telefoane mobile, unul marca Sony aparţinând persoanei vătămate S.Z. şi celălalt marca Orange Gova, aparţinând persoanei vătămate S.J.. Deşi a acţionat în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp, inculpatul a sustras cele două telefoane mobile prin două acţiuni distincte şi nu printr-o singură acţiune, aceasta întrucât, aşa cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate şi planşa fotocriminalistică întocmită cu prilejul cercetării la faţa locului, telefoanele cu toate că se aflau în aceeaşi încăpere, erau totuşi plasate în locuri diferite -fiecare fiind legat de câte un acumulator şi racordat la câte un dispozitiv electric. Prin urmare, pentru sustragerea celor două telefoane era nevoie de efectuarea a două acţiuni distincte de luare a bunurilor. Mai mult şi în aceeaşi ordine de idei, prin cele două acţiuni ale sale, inculpatul nu a lezat integritatea unui singur patrimoniu, ci a două patrimonii diferite –atât al persoanei vătămate S.Z., cât şi al persoanei vătămate S.J.. Totodată, inculpatul a prevăzut în mod rezonabil că posesia bunurilor – care se aflau în locuinţa persoanei vătămate B.L. şi nu a persoanei vătămate S.Z., nu putea să fie exclusiv a acesteia din urmă, care de altfel la data faptelor se afla doar vremelnic în acel imobil. În aceste circumstanţe, activitatea inculpatului nu reprezintă o unitate naturală de infracţiune, ci o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului real –două infracţiuni de furt calificat una în dauna persoanei vătămate S.Z. şi cealaltă în dauna persoanei vătămate S.J., iar la momentul faptelor inculpatul a prevăzut că telefoanele pot să fie în posesia a doi subiecţi pasivi.
Nu au fost reţinute nici celelalte motive de apel ale inculpatului, pentru următoarele considerente:
a) Nu contestăm că mobilul actelor de sustragere a celor două telefoane poate să fie cel declarat de inculpat –de a afla care sunt persoanele cu care a purtat convorbiri d-na S.Z., însă scopul acţiunilor inculpatului a fost acela de a-şi însuşi pe nedrept bunurile. Scopul se deduce din circumstanţele materiale ale săvârşirii activităţilor infracţionale, precum şi din împrejurările ulterioare faptelor. Astfel, notăm că inculpatul a luat telefoanele mobile din locuinţa unde pătrunsese fără drept, prin acţiuni care au fost ascunse de ochii celor care se aflau în imobil, profitând de momentele în care persoanele vătămate nu erau în preajma sa. Ulterior, inculpatul a plecat cu cele două bunuri, le-a ascuns, iar la întoarcerea în imobil nu avea asupra sa niciunul dintre telefoane, doar mai târziu, după intervenţia organelor de poliţie, a indicat locul unde a ascuns telefonul persoanei vătămate S.Z., refuzând constant să indice unde a depozitat celălalt telefon. În acest context şi cu referire la apărările inculpatului formulate în cursul urmăririi penale şi în prim grad, subliniem că declaraţiile persoanelor vătămate S.Z., S.J. şi B.L., procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotocriminalistică însoţitoare, precum şi declaraţiile coinculpatului H.I.J. rezultă că telefoanele au existat anterior pătrunderii inculpatului în cameră, că inculpatul G.D. este singurul care a intrat în acea încăpere după ce telefoanele au conectate la sursă pentru alimentare şi că după ce inculpatul a plecat din locuinţă telefoanele nu mai erau în imobil. Astfel, în mod rezonabil a concluzionat prima instanţă că inculpatul este autorul atât al furtului în dauna persoanei vătămate S.Z., cât şi al furtului în dauna persoanei vătămate S.J..
b) În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, în acord cu prima instanţă, ale cărei considerente nu au putut să fie convingător combătute, constatăm că acţiunile inculpatului prin care i-a trimis persoanei vătămate S.Z. mai multe mesaje telefonice cu caracter ameninţător şi/sau obscen în scopul de a o determina pe aceasta să reia relaţia amoroasă, în condiţiile în care aceasta este suferindă de depresie şi sub tratament medicamentos au pus în pericol cert relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a numitei S.Z. şi au acţionat ca o constrângere morală asupra acesteia pentru a adopta un comportament dorit de către inculpat. Cum ameninţările au fost exercitate de inculpat cu scopul de a o determina pe victimă să reia relaţia amoroasă, actele inculpatului constituie infracţiunea de şantaj, care absoarbe infracţiunea de ameninţare.
c) Potrivit art. 159 alin. 3 C. pen. pentru a avea drept consecinţă înlăturarea răspunderii penale, împăcarea trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. În prezenta speţă, s-a dat citire actului de sesizare a instanţei la termenul de judecată din 6 martie 2015, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă întocmită pentru acel termen. Actul de împăcare între persoana vătămată S.Z. şi inculpatul G.D. s-a realizat la data de 15 aprilie 2015 –după data la care actul de sesizare fusese citit în cauză, astfel că declaraţia tardivă de împăcare nu mai produce efectele scontate de inculpat, ci este valorificată doar în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
d) Atât pentru infracţiunile de furt calificat, cât şi pentru infracţiunea de şantaj, judecătoria a stabilit şi aplicat pedepse la minimul special prevăzut în textele de incriminare. În cauză, nu am identificat incidenţa vreunei cauze sau circumstanţe de atenuare a pedepsei, astfel că nu există nici un temei pentru reducerea pedepselor stabilite şi aplicate pentru săvârşirea fiecăreia dintre cele trei infracţiuni. În ceea ce priveşte durata pedepsei rezultante aplicate, de 3 ani şi 377 zile închisoare, mai reamintim că aceasta este rezultatul a două componente fixe: pe de o parte sporul invariabil de 1/3 din totalul pedepselor, exceptând pedeapsa cea mai grea stabilită, spor care se adaugă la această pedeapsă, conform art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., iar pe de altă parte, durata restului rămas de executat la momentul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1147/26 octombrie 2012 a Judecătoriei Tg.-Mureş, rest care potrivit art. 104 alin. 2 cu referire la art. 43 alin. 1 şi 2 C. pen. obligatoriu se adaugă la pedeapsa rezultantă din concurs.
3.2. Măsurile preventive. Prin ordonanţa din 15 ianuarie 2015, inculpatul a fost reţinut preventiv pe o perioadă de 24 de ore. Prin încheierea penală nr. 13/16 ianuarie 2015, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Tg.-Mureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile. Ulterior măsura preventivă a fost menţinută succesiv, iniţial de judecătorul de cameră preliminară, apoi de către instanţă, în prezent inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv.
La data de astăzi, a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin.1 lit. c C. pr. pen., arestarea preventivă încetează de drept, inculpatul intrând în executarea pedepsei de 3 ani şi 377 zile închisoare care i-a fost aplicată. Din durata acesteia, pe lângă perioada reţinerii şi a arestării preventive scăzute, în temeiul art. 72 C. pen., prin hotărârea apelată, conform art. 424 alin. 3 C. pr. pen., vom deduce şi perioada arestării preventive, începând cu data de 20 aprilie 2015 –de pronunţare a hotărârii atacate, la zi.
4. Cheltuielile judiciare. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., vor rămâne în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 250 lei, din care suma de 100 lei –parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul apelant să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul său, în cuantum de 250 lei, din care suma de 100 lei –parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se virează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. pen., inculpatul a fost obligat să suporte şi cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului său, în sumă de 250 lei, din care 150 lei acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării căii de atac, iar suma de 100 lei reprezintă parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
