Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile prev. în art.720 ind.l c.pr.civ., iar înscrisurile depuse la dosar dovedesc existenţa relaţiilor comerciale derulate între părţi şi obligaţia de plată ce incumbă pârâtei.
Prima instanţă în mod justificat a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata tranşelor 2 şi 3 deoarece pârâta nu a făcut dovada achitării acestor sume.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2302/2013, pronunţată în dosarul nr. 4204/190/2012
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta SC BV SRL a solicitat obligarea pârâtei SC CHT SRL la plata sumei de 37.543, 20 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale achitate parţial; şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 16.628,85 lei, calculate conform Actului Adiţional nr. 1 la Contractul de execuţie lucrări nr. 281/ 23 11 2001, încheiat în data de 08 04 2009; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, între cele doua părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza contractului de execuţie lucrări nr. 281/23.11.2007, având ca obiect “modernizare birouri”. Ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor asumate, reclamanta a emis în mod legal facturile fiscale nr. 6476480, 6476512, 6476459, 6733904, 6733933 şi 6733946, în cuantum de 153.043,20 lei, achitate parţial până la concurenţa sumei de 37.543,20 lei, aceste facturi fiind semnate de către pârâtă.
Reclamanta mai arată că părţile au încheiat în data de 08.04.2008 procesul verbal de recepţie la terminarea lucarii cu nr. 39, conf. Art. 7 “Comisa de recepţie recomanda următoarele: Acceptarea Recepţiei”. În data de 08.04.2009, părţile au încheiat Actul adiţional 1 la contractul de execuţie lucrări nr. 281/23.11.2007 conform articolului 2 „suma rămasă de plată în 08.04.2009 este de 50.000 lei, inclusiv TVA. Această sumă va fi plătită după cum urmează: 23.800 lei până în data de 09.04.2009; 11.900 lei până în data de 09.05.2009; 14.300 lei până în data de 09.06.2009, angajamentul asumat nefiind însă respectat.
Conform actului menţionat mai sus, „ …în cazul în care nu se vor respecta termenele de mai sus beneficiarul se obligă să plătească penalităţi de 0.1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere” , astfel la debitul în cuantum de 37.543,20 lei., penalităţi de întârziere, în cuantum de 16.628,85 lei. Societatea reclamantă a notificat-o pe pârâtă în repetate rânduri, punându-i în vedere să-şi execute obligaţiile asumate, însă aceasta nu procedat la stingerea debitului şi, în acest sens, conform art. 720 Cod procedură civilă, a invitat-o la conciliere directă, conciliere pe care pârâta nu a onorat-o cu prezenţa.
În drept s-au invocat prevederile art. 112 Cod procedură civilă, art. 1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial şi O.G 9/2000.
În probaţiunea s-au anexat înscrisuri (f. 5-26).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca prematur introdusă, respectiv ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare se invocă, în primul rând, excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, raportat la prevederile art. 720 ind. 1. (1) Cod procedură civilă, în concordanţă cu care “în procesele şi cererile în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă”. Raportat la acest aspect, reclamanta nu s-a conformat la respectarea dispoziţiilor legale în materie, neprocedând în niciun moment la convocarea pârâtei la conciliere directă în termenele şi condiţiile stipulate în textul legal arătat.
Totodată, s-a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 37.543,20 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale achitate parţial. Or, aşa cum rezultă din fişa contabilă, facturile fiscale achitate parţial emanând de la reclamantă, au fost emise în anii 2006-2007. Având în vedere această stare de fapt, dreptul la acţiune este prescris, termenul general de prescripţie de 3 ani fiind demult depăşit.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că sumele solicitate de către reclamantă nu sunt în concordanţă cu realitatea obiectivă, fiind real faptul că între părţi s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. 281/23.11.2007 în baza căruia pârâta a beneficiat de o serie de lucrări de modernizare birouri executate de SC BV SRL. La data de 08.04.2009, prin actul adiţional nr. 1, s-a redus preţul total de la 169.583 la 158.240 lei. În acelaşi act s-a stabilit că suma rămasă de plată la data de 08.04.2009 este de 50.000 lei inclusiv TVA.
Pârâta susţine că reclamanta are o situaţie contabilă eronată. Daca în preţul total de 169.583 lei inclusiv TVA, ulterior preţul s-a redus la 158.240 lei inclusiv TVA, scăderea preţului fiind de 11.343 lei. Această modificare nu a mai fost reflectată însă corect de reclamantă în propria contabilitate. Din această raţiune, reclamanta încă are reprezentarea faptului că mai are de încasat suma de 11.343 lei +11900 lei +14300=37.543 lei. Mai mult decât atât, pentru ultima factura achitată în data de 9 aprilie 2009, pârâtei nu i-a fost transmisă factura, motiv pentru care are înregistrată în propria contabilitate o plată în plus nejustificată. De asemenea, nefiind emisă factura pentru plata respectivă, este în imposibilitate materială de a-şi recupera TVA-ul.
Referitor la celelalte sume scadente în data de 9 mai şi 9 iunie 2009, pârâta învederează că nu s-au emis facturi până în prezent, acesta fiind motivul neplăţii. Dat fiind faptul că neplata sume totale de 26.200 lei se datorează în exclusivitate culpei prin omisiune a reclamantei, consideră că nu datorează deloc penalităţi de întârziere. Penalităţile sunt o sancţiune aplicabilă unei conduite culpabile a debitorului, lucru care nu se circumscrie nici măcar parţial spetei deduse judecaţii.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la termenul din 25.10.2012, reclamanta a solicitat respingerea excepţiilor invocate de către pârâtă şi obligarea ei la plata sumei de 37.543,20 lei, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 16.628,85 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că acţiunea reclamantei a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 720 alin. 1 – “în procesele şi cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”. Prin notificare de plată şi convocare la conciliere directă nr. 46075/cr/01.08.2011, pârâtei i s-au învederat pretenţiile reclamantei şi totodată a fost convocată la data de 05.09.2011, orele 12.00, în vederea soluţionării litigiului. Deşi convocarea a ajuns în posesia pârâtei în data de 16.08.2011 (19 zile anterior termenului fixat), aceasta nu a dat curs invitaţiei. Ca atare, excepţia prematurităţii a fost invocată cu rea voinţă de către pârâtă şi nu poate fi reţinută.
Referitor la termenul de prescripţie al dreptului la acţiune prin actul adiţional la contractul de execuţie lucrări, art. 2, părţile au stabilit suma rămasă de plată precum şi scadenţa acesteia, după cum urmează: tranşa nr. 1, în cuantum de 23.800 lei, scadentă în data de 09.04.2009 – achitată la data scadenţei; tranşa nr. 2, în cuantum de 11.900 lei, scadentă în data de 09.05.2009 întrucât acţiunea reclamantei a fost înregistrată în data de 09.04.2012, prescripţia dreptului la acţiune nu poate fi reţinută; şi tranşa nr. 3, în cuantum de 14.300 lei, scadentă în data de 09.06.2009. Nici în acest caz prescripţia nu operează, ca atare, de la scadenţa fiecărei tranşe a curs termenul de prescripţie de 3 ani, astfel excepţia invocată nu poate fi reţinută.
Pe fondul cauzei, reclamanta arată că, prin actul adiţional încheiat în data de 08.04.2009, părţile au stabilit fără echivoc suma rămasă de plată, respectiv 50.000 lei, precum şi scadenţa transelor, însăşi pârâta recunoscând în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că, la data semnării actului adiţional, suma rămasă de plată este de 50.000 lei, iar în data de 09.04.2009, a efectuat plata primei tranşe. Dar în ceea ce priveşte respectarea tranşelor 2 şi 3, aceasta încearcă să inducă în eroare instanţa prin calcule neconforme realităţii. Toate facturile fiscale emise în baza contractului de execuţie mai sus indicat, au fost semnate de către reprezentantul pârâtei. Întrucât prin adresa nr. 70/24l/bn/02.07.2010, GF Bistriţa Năsăud a informat-o pe reclamantă că factura fiscală nr. 6476480, în cuantum de 61343 lei, nu figurează în contabilitate, cu toate că aceasta a fost semnată, societatea reclamantă va sesiza organele competente asupra modului în care pârâta înţelege să îşi desfăşoare activităţile comerciale.
Astfel, reclamanta învederează că şi-a respectat în totalitate obligaţiile asumate, în acest sens părţile încheind procesul verbal de recepţie la terminarea lucrării nr. 39, conform art. 7 din convenţia lor. Atât timp cât, la data de 08.04.200, pârâta recunoaşte că suma de plată este în cuantum de 50 000 lei, iar din aceasta a fost achitată doar prima tranşă în valoarea de 23.800 lei, afirmaţiile SC CHT SRL sunt lipsite de orice fundament legal şi logic.
Referitor ta penalităţile de întârziere, conform actului adiţional mai sus menţionat, asumat în totalitate de către pârâtă, „în cazul în care nu se vor respecta termenele de mai sus beneficiarul se obliga să plătească penalităţi de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere”, astfel la debitul în cuantum de 37.543,20 lei, rezultă penalităţi în cuantum de 16.628,85 lei, conform actelor depuse la dosarul cauzei.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 45).
Prin precizarea de acţiune depusă la dosarul cauzei la termenul din 06.12.2012, reclamanta a arătat că se consideră îndreptăţită să considere că pârâta, cu rea voinţă, nu s-a prezentat la conciliere, această raţiune fiind practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somaţiei de plată sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esenţial este ca părţile, prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. În cauză, pretenţiile reclamantei-creditoare, temeiul lor juridic şi actele doveditoare pe care se sprijină au fost aduse la cunoştinţa pârâtei-debitoare prin cererea de somaţie de plată adresată Tribunalului Bucureşti la 6 decembrie 2001 (anterior formulării acţiunii în pretenţii pe baza dreptului comun), dându-i-se astfel posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. Totodată, din actele de la dosar a rezultat că reclamanta a convocat pe pârâtă la concilierea prevăzută de art.720 ind. 1 Cod procedură civilă prin actul din 22 august 2002 iar concilierea propriu-zisă s-a realizat la 6 septembrie 2002, ambele date situându-se înaintea primului termen de judecată fixat la 4 octombrie 2002. Prin urmare, în cauză, scopul şi finalitatea prevederilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă au fost aduse la îndeplinire, stabilindu-se că voinţa părţilor a fost şi este de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă. De altfel, excepţia prematurităţii a fost ridicată de către pârâtă după un an şi şase luni de la data introducerii acţiunii, timp în care s-au administrat probele, inclusiv expertiza contabilă. În consecinţă, recursul declarat de reclamantă a fost admis, sentinţa atacată a fost casată şi cauza a fost trimisă pentru judecarea fondului la Tribunalul Bucureşti, devenit între timp competent să soluţioneze litigiul.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 51-55).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Între cele doua părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza contractului de execuţie lucrări nr. 281/23.11.2007, având ca obiect “modernizare birouri”,în temeiul căruia , reclamanta a emis facturile fiscale nr. 6476480, 6476512, 6476459, 6733904, 6733933 şi 6733946, în cuantum de 153.043,20 lei.
La data de 08.04.2008 s-a încheiat procesul – verbal de recepţie la terminarea lucarii şi un act adiţional la contractul de execuţie lucrări nr. 281/23.11.2007 prin care s-a stipulat că „suma rămasă de plată în 08.04.2009 este de 50.000 lei, inclusiv TVA şi că această sumă va fi plătită după cum urmează: 23.800 lei până în data de 09.04.2009; 11.900 lei până în data de 09.05.2009; 14.300 lei până în data de 09.06.2009. Pârâta a achitat din acest angajament doar prima tranşă, respectiv suma de 23.800 lei înţelegerea încheiată nefiind respectată.
Instanţa constată că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile prev. în art.720 ind.l C.pr.civ.,şi că înscrisurile depuse la dosar dovedesc existenţa relaţiilor comerciale derulate între părţi şi obligaţia de plată ce incumbă pârâtei.
Pentru motivele arătate mai sus, instanţa în temeiul art. 969, 970, l429 C.civ., a admis acţiunea doar în parte cuantumul creanţei pe care reclamanta o are de încasat este în sumă de 26200 lei rezultată din adunarea transei 2 şi 3 din angajamentul încheiat la data de 8.04.2009.
Referitor la penalităţile de întârziere, conform actului adiţional mai sus menţionat, rezultă că, „în cazul în care nu se vor respecta termenele de mai sus beneficiarul se obliga să plătească penalităţi de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere”, astfel instanţa a obligat debitoarea să achite cu acest titlu creditoarei suma de 16.628,85 lei.
În baza art.274 C.pr.civ., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2699,44 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2302/21.03.2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar civil nr. 4204/190/2012 a declarat recurs SC. CHT SRL, în contradictoriu cu intimatul S.C. BV SRL, solicitând în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate şi rejudecând, să se respingă acţiunea civilă formulată de reclamanta-intimată în principal ca prematur introdusă, respectiv ca prescrisă, iar în subsidiar ca netemeinică pentru următoarele motive:
Prin hotărârea atacată s-a admis în parte acţiunea formulată de intimata-reclamantă, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 26.200 lei debit şi suma de 16.628,44 lei penalităţi de întârziere.
Sentinţa atacată este netemeinică atât din punctul de vedere al excepţiilor invocate de către pârâta cât şi cu privire la fondul cauzei. În ceea ce priveşte excepţiile invocate şi anume excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aceste excepţii invocate de către pârâta prin întâmpinare, în sentinţa atacată se face doar referire la excepţii în sensul descrierii acestora, astfel cum au fost formulate prin întâmpinare şi a apărărilor formulate de către reclamantă.
Cu privire la excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, raportat la prev.art.720/1 C.pr.civ., reclamanta nu s-a conformat la respectarea acestor dispoziţii, neprocedând la convocarea pârâtei la conciliere directă în termenele şi condiţiile stipulate în textul arătat. Instanţa de fond face referire cu privire la această excepţie, la acte care nu au nici o legătură cu aceasta.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie asupra căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat nici într-un fel, aşa cum rezultă din fişa fiscală contabilă, facturile fiscale achitate parţial au fost emise în anii 2006-2007, ca atare termenul general de prescripţie de 3 ani fiind de mult depăşit.
In ceea ce priveşte debitul în sumă de 26.200 lei la care au fost obligaţi de către instanţa de fond, arată faptul că acesta nu este datorat de către recurentă, întrucât prin actul adiţional nr.1, s-a redus preţul total de la 169.583 lei la 158.240 lei, reclamanta fiind obligată la data semnării actului adiţional să întocmească factura storno pe suma iniţială şi să întocmească factura normal pe noua sumă. După încheierea actului adiţional, recurenta de bună credinţă plăteşte noua tranşă, dar din cauza că reclamanta nu a întocmit factura storno şi noua factură, nu a putut să deducă TVA aferent şi nici nu a putut să înregistreze în contabilitate cheltuiala respectivă.
De asemenea, pentru ultima factura achitată la data de 9 aprilie 2009, nu a fost emisă factura de către reclamanta, motiv pentru care recurenta are înregistrată în contabilitate o plată în plus nejustificată. În ceea ce priveşte sume de 26.200 lei, reclamanta nu a mai emis facturi fiscale până în prezent, acesta fiind motivul neplăţii. Dat fiind faptul ca neplata sumei totale de 26.200 lei se datorează în exclusivitate culpei prin omisiune a reclamantei este evident ca recurenta nu datorează nici penalităţi de întârziere. Mai mult de atât instanţa de fond a obligat în mod greşit pârâta la plata sumei de 16.628,85 lei penalităţi de întârziere în condiţiile în care a admis acţiunea doar în parte.
Având în vedere aspectele de mai sus, solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii instanţei de fond ca netemeinică.
Tribunalul examinând în baza prev.art.304 şi art.304/1 Cod proc.civ., hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu constată că aceasta este temeinică şi legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
