DREPT PROCESUAL CIVIL. REVIZUIRE – CONTRARIETATE HOTĂRÂRI
– art. 509 pct. 8 Cod procedură civilă
Potrivit dispoziţiilor art. 509 pct. 8 din Noul Cod procedură civilă care îşi au corespondent în vechiul Cod procedură civilă în art. 322 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Fundamentul acestui motiv îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat, aşa încât motivul permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.
Decizia civilă nr. 271/23.09.2015-R (dosar nr. 22/35/2015)
Prin sentinţa civilă nr.202/13.02.2012, Judecătoria N. O. a respins excepţia perimării cererii de chemare în judecată, excepţie invocată din oficiu şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta R.A. în contradictoriu cu pârâta R.I., pentru conturbare în posesie. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Martorul Ş.G., în declaraţia ce i-a fost luată şi consemnată la dosar, a arătat că ştie terenul pentru care se judecă părţile deoarece el l-a vândut reclamantei în anul 1986, iar părţile nu se înţeleg cu privire la gard, ambele părţi având gard la stradă, martorul le-a arătat acestora mejda. Cu ocazia unui conflict între părţi, s-a constatat că gardul pârâtei este făcut pe terenul reclamantei, dar nu ştie pe ce suprafaţă.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca obiective: identificarea terenul în litigiu, stabilirea dacă pârâta ocupă vreo suprafaţă din terenul reclamantei, stabilirea amplasamentului gardului a cărui demolare se solicită. Din conţinutul expertizei rezultă că pârâta R.I. foloseşte 19 mp din terenul reclamantei.
Obiectul dosarului în constituie „Acţiune posesorie”, iar art.674 Cod procedură civilă, prevede că cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă: 1) nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; 2) reclamantul dovedeşte că înainte de această dată el a posedat cel puţin un an; 3) posesiunea lui întruneşte condiţiile cerute de art. 1846 şi 1847 din Codul civil.
Reclamanta nu a dovedit aceste condiţii de admisibilitate a acţiunii posesorii, care se judecă de urgenţă şi cu precădere, iar singurul martor audiat a declarat aspecte vizând mejda şi amplasamentul gardului şi nu a făcut deloc referire la aspecte privind posesia terenului.
De fapt, şi acţiunea reclamantei denumită „Acţiune posesorie” cuprinde motive vizând stabilirea mejdei şi obligaţia de a face.
Nefiind întrunite disp.art.674 (1) Cod procedură civilă, instanţa de fond a respins cererea formulată.
Cu privire la excepţia perimării, s-a constatat că în şedinţa publică din data de 19.01.2010, în baza art.155 ind.1 Cod procedură civilă, a fost suspendată soluţionarea acţiunii, până la depunerea expertizei extrajudiciare.
Cauza a fost propusă spre perimare, fixându-se termen de judecată la data de 15.03.2011. La solicitarea avocatului reclamantei, cauza a fost amânată la data de 19.04.2011.
Prin încheierea din data de 19.04.2011, s-a dispus redeschiderea judecării cauzei, fără a se pronunţa însă cu privire la excepţia perimării.
Faţă de această omisiune şi având în vedere că s-a dispus redeschiderea cauzei, instanţa de fond a respins excepţia perimării în baza art.253 (1) Cod procedură civilă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta R.A.
Prin decizia civilă nr. 276/R din 10 mai 2012 pronunţată de Tribunalul S. M. s-a admis recursul declarat de recurenta reclamantă R.A., împotriva sentinţei civile nr.202/13.02.2012 a Judecătoriei N. O. în contradictoriu cu intimata R.I. şi, în consecinţă:
S-a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că:
A fost obligată intimata pârâtă să lase în deplină posesie terenul recurentei reclamante în suprafaţa de 19 mp după conturul realizat de punctele 8-A-7-8 din schiţa nr. 4 din anexa 1 la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. M.G., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost obligată intimata să demoleze gardul amplasat pe aliniamentele 7-8-A.
A fost obligată intimata să plătească recurentei reclamante suma de 2088 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.674 Cod civil.
Din depoziţia martorului audiat în cauză Ş.G. rezultă că recurenta – reclamantă şi-a exercitat posesia terenului din litigiu din 1986 şi părţile nu se înţeleg cu privire la gardul despărţitor al proprietăţilor lor.
Tulburarea în posesie în susţinerea recurentei a avut loc în octombrie 2005 prin plasarea gardului de către intimată pe terenul recurentei.
În cadrul întâmpinării intimata a recunoscut că în octombrie 2005 a amplasat gardul dar nu pe terenul recurentei, ci pe ternul său. Diferendul între părţi s-a produs în urma amplasării gardului, adică în octombrie 2005, iar acţiunea posesorie a fost introdusă la data de 06.01.2006 deci înăuntrul termenului de un an de la deposedare. Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M.G. se reţine că terenul înscris în CF nr.105 G.M., nr.top vechi 164, din care recurenta ocupă 1733 mp, terenul în suprafaţă de 6819 mp este înscris în CF nr.204 nedef., asupra parcelei cu nr. cadastral nou 3034 în suprafaţa de 1400 mp proprietar tabular este intimata. Suprafaţa în acte după cadastrul nou este de 6800 mp mai mică cu 19 mp faţă de suprafaţa măsurată a terenului, intimata pârâtă foloseşte 19 mp din terenul intimatei după conturul realizat de punctele 8-A-7-8 din schiţa nr.4 din anexa nr.1 şi gardul amplasat pe aliniamentul 7-8-A este solicitat să fie demolat .
Faţă de probele administrate în cauză, tribunalul a considerat că sunt întrunite dispoziţiile art.674 Cod procedură civilă, motiv pentru care, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat, a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a obligat intimata pârâtă să lase în deplină posesie terenul recurentei reclamante în suprafaţa de 19 mp după conturul realizat de punctele 8-A-7-8 din schiţa nr. 4 din anexa 1 la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. M.G., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu obligarea acesteia să demoleze gardul amplasat pe aliniamentele 7-8-A.
A fost obligată intimata să plătească recurentei reclamante suma de 2088 lei cheltuieli de judecată 1500 lei onorariu de avocat achitat în recurs conform chitanţei nr.113/2012 emisă de cabinetul avocaţial B. N. şi 1/2 cheltuieli de expertiză în cuantum de 550 lei +38 lei taxa de timbru în total.
Prin sentinţa civilă nr. 1342/29 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria N. O. în dosar nr.1570/266/2012 s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active ale reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ale pârâtei,excepţii invocate de pârâtă prin avocat ales B. N. din cadrul Baroului S. M..
S-a admis în parte acţiunea civilă precizată şi formulată de reclamanta R.I., împotriva pârâtei R.A., şi în consecinţă:
S-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei de sub nr. cadastral 226,227,228 şi 229 în suprafaţă totală de 6.800 mp şi terenul proprietatea pârâtei de sub nr. cadastrale 224 şi 225 în suprafaţă totală măsurată 1825 mp(din acte 2000 mp),conform liniei de demarcaţie determinată de punctele A –B- C-D, linie de demarcaţie stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.V., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamantă cu privire la revendicarea suprafeţei de 81 mp.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3210 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Titlul de proprietate nr. 31 – 148616/2005 emis proprietarului B. G. V. este intabulat în Cartea Funciară. Succesiunea după proprietarul terenului cuprins în Titlu de proprietate sus menţionat într-adevăr nu a fost dezbătută, dar din toate probele administrate pe fondul cauzei, s-a dovedit că proprietara legală a terenului este reclamanta R.I.
Reclamanta este proprietara tabulară a imobilelor înscrise în CF nr. 206 N G.M. de sub nr. top.3034 ce constituie în natură arabil intravilan în suprafaţă de 1400 mp şi în CF nr. 1009 G.M. de sub nr. top. 165/a, ce constituie în natură casă şi arător, în suprafaţă de 1482 mp şi de sub nr. top 166/a, ce constituie în natură arător în suprafaţă de 1482 mp, sens în care au fost depuse înscrisuri (f. 16,17,60).
Imobilul casă de locuit situat pe terenul din imediata vecinătate a pârâtei R.A. este proprietatea reclamantei R.I.
Din întreg probatoriul administrat în cauză reclamanta a demonstrat că nu a încălcat nici un drept de proprietate al pârâtei, iar gardul ce reprezintă graniţa dintre cele două proprietăţi şi care a fost construit de către reclamantă reflectă situaţia juridică reală a terenurilor celor două părţi litigioase .
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.V. efectuat în cauză rezultă cu claritate că aliniamentul liniei de demarcaţie A-B-C-D este conform cu actele de proprietate ale reclamantei R.I. În concluzie reclamanta are întreg terenul proprietatea sa complet împrejmuit,iar pârâta nu foloseşte cei 81 mp solicitaţi de reclamantă prin precizarea de acţiune . Expert topograf a confirmat atât prin expertiză cât şi prin declaraţia de martor că, gardul dintre proprietăţile părţilor se află pe mejdă şi că reflectă în totalitate situaţia juridică a terenului proprietatea reclamantei şi a pârâtei .
Aşa fiind instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de către pârâtă deoarece ambele părţi susţin că o parte din terenul lor se află în posesia celeilalte părţi, iar prezenta hotărâre trebuie pronunţată în contradictoriu cu părţile litigante, cel puţin şi numai din punctul de vedere al opozabilităţii acesteia.
Faţă de cele ce preced instanţa reţinând incidente dispoziţiile art. 560 şi 562 Cod Civil a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei stabilind linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei de sub nr. cadastral 226,227,228 şi 229 în suprafaţă totală de 6.800 mp şi terenul proprietatea pârâtei de sub nr. cadastrale 224 şi 225 în suprafaţă totală măsurată 1825 mp(din acte 2000 mp), conform liniei de demarcaţie determinată de punctele A –B- C-D, linie de demarcaţie stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.V., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă cu privire la revendicarea suprafeţei de 81 mp,deoarece prin aceiaşi expertiză s-a stabilit că pârâta nu foloseşte nicio suprafaţă de teren din terenul proprietatea reclamantei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă – 1865 instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3210 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat,onorariu expert şi taxe judiciare de timbru.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel O. la data de 26 ianuarie 2015, revizuenta R.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata R.A., admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 276/R/10 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. 21/266/2006 de către Tribunalul S. – M., şi, pe cale de consecinţă anularea deciziei atacate, ca nelegală şi netemeinică, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta arată că, prin decizia civilă nr. 276/R/10 mai 2012 pronunţată de Tribunalul S. – M., în dosar nr. 21/266/2006 al Judecătoriei N. O. s-a admis recursul declarat de intimata din prezenta cauză, R.A., împotriva sentinţei civile nr. 202/13 februarie 2012 a Judecătoriei N. O. şi s-a dispus obligarea sa să lase în deplină posesie terenul recurentei reclamante în acel dosar, în suprafaţă de 19 mp după conturul realizat de punctele 8-A-7-8 din schiţa nr. 4 din anexa 1 la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. M.G., precum şi la demolarea gardului amplasat pe aliniamentele 7-8-A, obiectul acelui litigiu fiind acţiune posesorie şi obligaţia de a face. Menţionează că decizia civilă nr. 276/R/10 mai 2012 a fost pusă în executare în sensul demolării gardului dintre cele două proprietăţi, aceasta formulând contestaţie la executare împotriva executării silite, înregistrată sub dosar nr. 1571/266/2012 al Judecătoriei N. O., care a fost respinsă, deşi în timpul administrării probelor s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză judiciară, efectuat de ing. K. Z. A.
Arată că, în concluziile acestui raport de expertiză, se atestă că aceasta „are o suprafaţă de 6802 mp, în condiţiile de precizie +-2 cm” pentru fiecare punct măsurat pe limita proprietăţii”.
Mai arată că, odată cu promovarea contestaţiei la executare a înaintat şi o acţiune ce a avut ca obiect revendicare – stabilire linie de hotar, înregistrată sub dosar 1570/266/2012 al Judecătoriei N. O., iar prin sentinţa civilă nr. 1342/29 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria N. O., rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea sa şi terenul proprietatea intimatei conform liniei de demarcaţie determinate de punctele A – B – C – D, linie de demarcaţie stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.V., raport ce face parte integrantă din hotărâre.
Subliniază că în considerentele acestei hotărâri judecătoreşti se specifică cu certitudine că expertul topograf a concluzionat în sensul că R.I. are întreg terenul proprietatea sa complet împrejmuit. Din declaraţia expertului topograf care a fost audiat în cauză rezultă că”gardul dintre proprietăţile părţilor se află pe mejdă şi că reflectă în totalitate situaţia juridică a terenului proprietatea reclamantei şi a pârâtei.
Susţine că din cuprinsul acestor considerente rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că demolarea gardului este caducă şi o astfel de hotărâre nu mai poate fi pusă în aplicare.
Învederează că motivul cererii de revizuire formulate constă în existenţa a două hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de grad diferit, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, susţinând caducitatea primei hotărâri judecătoreşti, respectiv a deciziei civile a cărei anulare se solicită, întrucât această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare prin prisma formelor de executare şi nu-şi poate produce efectele.
Subliniază că situaţia de fapt existentă la momentul pronunţării Deciziei civile nr. 276/R/10 mai 2012, pronunţată de Tribunalul S. – M. în dosar nr. 21/266/2006 al Judecătoriei N. O., a suferit modificări, prin sentinţa civilă nr. 1342/29 octombrie 2014 pronunţată în dosar nr. 1570/266/2012 al Judecătoriei N. O., rămasă definitivă şi irevocabilă, stabilindu-se linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei şi cel al pârâtei. Gardul despărţitor este amplasat pe mejdă şi reflectă în totalitate situaţia juridică a terenurilor celor două părţi litigioase.
Arată că în cazul în care s-ar proceda la demolarea gardului şi lăsarea în deplină posesie a terenului în suprafaţă de 19 mp astfel cum este prevăzut în dispozitivul deciziei civile nr. 276/R/10 mai 2012 i s-ar diminua acesteia terenul în suprafaţă de 6800 mp, care este proprietatea sa.
Consideră că numai sentinţa civilă nr. 1342/29 octombrie 2014, rămasă definitivă şi irevocabilă reconstituie hotarul real dintre cele două fonduri învecinate.
Învederează că un alt aspect important este şi faptul că la baza deciziei civile nr. 276/R/2012 stă un raport de expertiză extrajudiciară, care nu a fost însuşit de ambele părţi, iar la baza sentinţei civile nr. 1342/2014 este un raport de expertiză judiciară necontestat de către pârâtă.
În drept invocă dispoziţiile art. 509 pct. 8 Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând cererea de revizuire formulată în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire cu care a investit instanţa, revizuenta R.I. a solicitat anularea deciziei civile nr. 276/R/10 mai 2012 pronunţată de Tribunalul S. – M., în dosar nr. 21/266/2006, invocând contrarietatea de hotărâri raportat la sentinţa civilă nr.1342/29 octombrie 2014, pronunţată în dosar nr. 1570/266/2012 al Judecătoriei N.-O., în drept fundamentându-şi cererea pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 Cod procedură civilă, dispoziţii care reglementează posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii, în cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, acţiunea înregistrată în dosar nr. 21/266/2006 al Judecătoriei N.-O., soluţionată prin decizia civilă nr. 276/R/10 mai 2012, pronunţată de Tribunalul S.-M., hotărâre a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere de revizuire, a fost înregistrată la instanţă la data de 6 ianuarie 2006, iar acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1570/266/5 octombrie 2012 al Judecătoriei N.-O., soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1342/2014 pronunţată de Judecătoria N.-O., cu privire la care se invocă contrarietatea de hotărâri, a fost înregistrată la instanţă la data de 5 octombrie 2012, ambele acţiuni fiind formulate sub imperiul vechiului cod de procedură civilă, aceste dispoziţii fiind astfel aplicabile în cauză raportat la prevederile art. 27 din noul cod de procedură civilă, potrivit cărora hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Dispoziţiile art. 509 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, invocate de revizuentă, îşi au corespondent în vechiul cod de procedură civilă în art. 322 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, dispoziţii potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere: … dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel cum rezultă din cuprinsul textului de lege anterior menţionat, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat, aşa încât motivul permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situaţia ca acelaşi proces să fie soluţionat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.
Raportat la aceste dispoziţii legale, s-a reţinut că, pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, să se ceară anularea celei din urmă hotărâri.
Aşadar, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, instanţa de revizuire nu are competenţa de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate şi dacă constată îndeplinirea acestor condiţii procedează la anularea ultimei hotărâri.
Astfel cum anterior s-a reţinut, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, una dintre condiţiile ce se impun a fi îndeplinite cumulativ este aceea de a se solicita anularea ultimei hotărâri, instanţa de revizuire verificând, numai dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieşită dintr-o hotărâre anterioară.
Ori, în cauză revizuenta a solicitat anularea primei hotărâri, respectiv, a deciziei civile nr. 276/R/10 mai 2012 pronunţată de Tribunalul S. M. în dosar nr. 21/266/2006, susţinând că această hotărâre este caducă, urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 1342/29 octombrie 2014, a Judecătoriei N.-O. nefiind îndeplinită aşadar condiţia anterior menţionată şi, prin urmare, nici cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, anterior menţionate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, în temeiul art. 326 Cod procedură civilă, instanţa a respins cererea de revizuire, luând act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cale extraordinară de atac.
