Prin Sentinţa civilă nr. 1675 din 01.11.2007, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii U.B. şi M.V. în contradictoriu cu pârâta U.M. şi, în consecinţă: a constatat că părţile se află în indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 3103, nr. top. 1058, 1059 Sâncrăieni, compus din teren şi construcţii; a constatat că reclamantul U.B. are o cotă de 5/12 parte din imobil, reclamanta M.V. are o cotă de 5/12, iar pârâta U.M. cota de 1/12 parte din imobil; a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului prin formarea a trei loturi, conform expertizei tehnice dispuse în cauză şi prin atribuirea lotului I pârâtei U.M.; lotul II reclamantului U.B. şi lotul III reclamantei M.V.; a stabilit în sarcina pârâtei U.M. obligaţia de a plăti o sultă de 13.416 lei în favoarea reclamantului U.B. şi de 20.263 lei în favoarea reclamantei M.V.; a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului părţilor; a fost admisă acţiunea reconvenţională şi s.a constatat existenţa unui pasiv succesoral de 2.208 lei şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 61 din 21.05.2008 pronunţată de Tribunalul Harghita, au fost respinse apelurile formulate de pârâta U.M. şi de reclamanta M.V., în schimb a fost admis apelul reclamantului U.B. şi, în consecinţă a fost schimbată hotărârea instanţei de fond în sensul că lotul I a fost atribuit reclamantului U.B. iar lotul II pârâtei U.M., sultele urmând a fi plătite de reclamant. De asemenea, pârâta U.M. a fost obligată la plata a 500 lei pentru fiecare dintre reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul reclamanţilor U.B. şi M.V. a fost admis prin Decizia civilă nr. 1541/R din 6.11.2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărârea instanţei de apel fiind casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Harghita.
Pentru a dispune astfel, s-a constatat că pentru dezlegarea pricinii trebuie efectuată o expertiză tehnică de specialitate, probă care nu poate fi administrată în recurs, având în vedere dispoziţiile art. 305 Cod procedură civilă.
În rejudecarea cauzei, după casare, a fost administrată proba cu acte şi s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară prin care s-a reevaluat imobilul aflat în litigiu. Pe baza acestor valori şi reţinând că părţile s-au înţeles cu privire la atribuirea celor 3 loturi în natură pentru fiecare în parte. Tribunalul Harghita, a admis prin Decizia nr.129 din 22.12.2009 apelul părţilor şi, în consecinţă:
– a constatat că valoarea totală a masei succesorale asupra căruia părţile se găsesc în indiviziune este în sumă de 106.971,14 lei, din care reclamanţii U.B. şi M.V. au o cotă ideală de câte 5/12 parte, în valoare de 44.571,30 lei fiecare, iar pârâta-reclamantă reconvenţională U.M. are o cotă ideală de 2/12 parte, în valoare de 17.828,52 lei;
– a atribuit în natură reclamantului U.B. lotul nr.1, cu nr. top.1058/1, compus din casă de locuit din cărămidă, grajd cu şură, coteţ, împrejmuire, precum şi teren aferent în suprafaţă de 640 mp., în valoare de 58.755,84 lei;
– a atribuit în natură pârâtei-reclamantă reconvenţională U.M. lotul nr.2, cu nr. top.1058/2 şi nr.top.1059/1, compus din casă de locuit din piatră, precum şi teren aferent în suprafaţă de 569 mp., în valoare de 29.565,11 lei;
– a atribuit în natură reclamantei M.V. lotul nr.3, cu nr.top.1059/2, teren în suprafaţă de 569 mp., în valoare de 18.650,19 lei;
– a obligat reclamantul U.B. să îi plătească reclamantei M.V. suma de 14.184,54 lei, cu titlu de sultă;
– a obligat pârâta-reclamantă reconvenţională U.M. să îi plătească reclamantei M.V. suma de 11.736,59 lei, cu titlu de sultă;
– a dispus înscrierea în cartea funciară a loturilor atribuite părţilor, respectiv lotul nr.1 în favoarea reclamantului U.B., lotul nr.2 în favoarea pârâtei-reclamante reconvenţionale U.M., iar lotul nr. 3 în favoarea reclamantei M.V.;
– a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate ca fiind legale şi temeinice;
În privinţa cheltuielilor de judecată, Tribunalul Harghita a avut în vedere dispoziţiile art. 274 alin. 1 şi 277 Cod procedură civilă şi împărţind cheltuielile de judecată suportate de părţi în mod egal după ce a scăzut cheltuielile pe care le-a suportat, a obligat pârâta U.M. la plata sumei de 1919,45 lei.
Pârâta U.M. a formulat recurs împotriva deciziei dată în rejudecarea apelului, solicitând înlăturarea obligării de plată a cheltuielilor de judecată.
În considerentele recursului, pârâta a susţinut că în privinţa cheltuielilor de judecată hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii deoarece nu a căzut în pretenţii,apelul său fiind admis, ca şi cel al reclamantului, De asemenea, pârâta susţine că în mod nelegal, la totalul cheltuielilor de judecată s-au adunat şi onorariile avocaţilor în condiţiile în care obiectul acţiunii îl constituie o cerere de partaj, acţiune cu care pârâta a fost de acord.
Reclamanţii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece totalul cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei este mult mai mare decât cele reţinute de instanţă.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de ieşire din indiviziune. În cazul unor astfel de acţiuni nu se poate reţine culpa procesuală a vreunuia dintre părţi şi fiind incidente prevederile art. 277 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de către toate părţile, după felul raportului de drept dintre ele.
Reclamanţii şi pârâta sunt coproprietari asupra unui imobil, cota stabilită de instanţă fiind de 5/12 parte pentru fiecare dintre reclamanţi şi de 2/12 parte pentru pârâtă. În raport cu această cotă urmează conform art. 277 Cod procedură civilă să se stabilească şi cota de participare a părţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte natura cheltuielilor suportate de părţi şi care urmează a fi împărţită în raport cu principiul mai sus enunţat, Curtea constată că dispoziţiile art.274 – 277 Cod procedură civilă nu disting între acestea, singura condiţie este ca aceste cheltuieli să fie ocazionate cu soluţionarea pricinii.
Prin urmare, parcurgând aceleaşi etape de adunare a tuturor cheltuielilor de judecată suportate de părţi, apoi de împărţirea acestora, proporţional cu cota de proprietate stabilită pentru fiecare şi în cele din urmă de deducerea din cota care le revine părţilor, propriile cheltuieli, Curtea constată că pârâta trebuia să achite reclamanţilor o diferenţă de 559 lei.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi admis şi potrivit art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, va modifica decizia atacată în sensul reducerii cheltuielilor de judecată puse în sarcina pârâtei la 559 lei.
