SENTINŢA CIIVILĂ NR. 991/21.11.2011 (plângere contravenţională OUG 109/2005)
Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravenţională – OUG 109/2005”, plângere formulată de petenta SC A. C & L I. SRL, împotriva procesului verbal de contravenţie seria AIR nr. 0195890 din 28.07.2011, întocmit de A.R.R. – I. R. B.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederând instanţei faptul că la dosar este o cerere din partea intimatului prin care solicită a i se comunica copii de pe cererea petentului şi de pe înscrisurile depuse la dosar în vederea formulării întâmpinării, după care:
Instanţa respinge cererea formulată de intimat, întrucât a fost depusă întâmpinare în dosarul iniţial, format pe rolul Judecătoriei Călăraşi.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra cauzei civile de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Călăraşi sub nr.6077/202/31.08.2011, petenta SC A. C & L I. SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AIR nr.0195890 încheiat de reprezentanţii A.R.R. – I. R. B. la data de 28.07.2011.
În motivarea cererii arată că în urma controlului în trafic efectuat în data de 13.07.2011, ora 03,40, pe Autostrada A2 Km 49, a fost oprită în trafic autoutilitara cu număr de înmatriculare DB-67-SIN care tracta semiremorca cu număr de înmatriculare DB-68-SIN deţinute şi utilizate de societate, conduse de B. I., care la momentul controlului nu a putut prezenta contractul de muncă şi a face dovada că este angajat cu forme legale la operatorul de transport SC A. C & L I. SRL.
Arată că pentru această faptă societatea a fost sancţionată cu 4000 lei amendă în temeiul art. 58 lit. m) coroborat cu art. 59 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 109/2005, modificată.
Mai arată că procesul verbal de contravenţie le-a fost comunicat conform procesului verbal din data de 22.08 2011, ora 15,00, la sediul social din Târgovişte, astfel că plângerea contravenţională este adresată în termenul de 15 zile prev. de art. 31 din OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Consideră procesul verbal atacat ca fiind nelegal şi netemeinic pentru următoarele motive:
Potrivit art. 58 lit. m) din OUG nr. 109/2005, constituie contravenţie utilizarea de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competenţă profesională.
Din interpretarea acestei norme juridice se trage concluzia clară că
interdicţia impusă de legiuitor are în vedere utilizarea de către operatorii de
transport a unor conducători auto care nu sunt angajaţi cu contract de muncă,
dar nici o dispoziţie a legii nu impune condiţia ca şoferul să fie angajatul exclusiv al aceluiaşi operator de transport.
Susţine aceasta în considerarea faptului că legislaţia muncii reglementează instituţia delegării şi detaşării persoanelor angajate cu contract de muncă de la un angajator la altul, lucru pe care l-a făcut şi contestatoarea, înscrisurile anexate plângerii dovedind că şoferul B. I., la momentul controlului, avea calitatea de salariat cu contract individual de muncă la SC B. T. C. SRL, societate care la rândul ei este operator de transport.
Arată că, neavând suficient personal calificat angajat – în speţă şofer maşini tonaj mare – pentru efectuarea cursei, în contextul în care şoferul depăşea timpul legal de conducere şi cursa trebuia efectuată într-un anumit termen contractual, a solicitat altui operator de transport detaşarea unui şofer pentru două zile, în perioada 12-13 07.2011, şofer pe care l-a pontat în foia de prezentă colectivă pe luna iulie şi l-a plătit corespunzător.
La societatea de la care a solicitat delegarea şoferului B. I., acesta are calitatea de salariat cu contract individual de muncă înregistrat în REVISAL sub nr. 45 din 5.05.2011.
Mai arată că, având în vedere înscrisurile anexate, consideră că fapta pentru care a fost sancţionată societatea nu există, lipsind contravenţiei unul din elementele esenţiale care atrag răspunderea contravenţională, anume fapta, deoarece şoferul care a condus ansamblul de vehicule este angajat cu contract individual de muncă la un operator de transport.
Apreciază că agentul constatator a adăugat la lege şi a interpretat textul de la art. 58 lit. m) din OUG nr. 109/2005 în sens restrictiv, considerând că se impunea, contrar unei prevederi legale exprese, că şoferul trebuie angajat cu contract de muncă în exclusivitate la operatorul de transport controlat, ceea ce nu este prevăzut în lege.
Pentru aceste motive arată că procesul verbal de contravenţie este netemeinic, fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 1 din OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenţie şi exonerarea de răspundere, cu obligarea agentului constatator la restituirea sumei de 2000 lei pe care a plătit-o cu chitanţa nr. 6182760 din 24.08.2011.
În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia existenţa faptei, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, lipsind faptei intenţia de a eluda dispoziţiile legii, societatea fiind în eroare de fapt cu privire la dreptul de a utiliza instituţia delegării în activitatea de transport de mărfuri.
Alăturat cererii petenta a ataşat în fotocopie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenţie contestat, procesul verbal de predare a acestuia către societate, contractul individual de muncă al şoferului, adeverinţă medicală a conducătorului auto, aviz psihologic, carte de identitate, permis de conducere,
cererea de detaşare, adresa nr. 118/11.07.2011 emisă de SC B. T. C. SRL, ştatul de plată şi foaia colectivă de prezenţă pe luna iulie 2011, licenţa de transportator a SC B. T. C. SRL, certificat de competenţă profesională, chitanţa de plată a amenzii de 2000 lei în 48 ore de la primirea procesului verbal.
În dovedirea solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din O.G. nr.2/2001, plângerea este scutită de taxă de timbru şi implicit de timbru judiciar.
La data de 13.09.2011 intimata A.R.R. a formulat întâmpinare la plângerea contravenţionala formulată de petentă, plângere pe care o consideră netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
Excepţia anulării procesului verbal de contravenţie invocată este nefondată şi neîntemeiată, solicitând respingerea acesteia, învederând totodată instanţei faptul că art. 16 din Ordonanţa 2/2001 descrie datele pe care trebuie să le cuprindă un proces verbal, solicită a se constata faptul ca toate menţiunile art. 16 sunt cuprinse în procesul verbal de contravenţie seria AIR nr. 0195890/28.07.2011. Menţionează că procesele verbale ale A.R.R. îndeplinesc condiţiile cerute de lege, iar forma acestor procese verbale nu a fost contestată de nici o instanţa judecătorească.
În concluzie, arată că procesul verbal de contravenţie a fost încheiat legal, iar organul constatator prin menţiunile făcute a respectat prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 neexistând motive de anulare.
Mai arată că la controlul efectuat în data de 13.07.2011, pe Autostrada A2 km 49, a fost oprit şi verificat autovehiculul cu numărul de înmatriculare DB-67-SIN şi semiremorca DB-68-SIN, utilizator SC A. C & L I. SRL conducător auto B. I., în urma verificării documentelor prezentate s-a constatat că operatorul de transport utiliza conducătorul auto fără contract de muncă încheiat şi legitimaţie de serviciu din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport, faptă ce constituie contravenţie în conformitate cu dispoziţiile art. 58 lit. „m”, şi se sancţionează conform art. 59 lit. „b” al Legii nr. 102/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, iar pentru săvârşirea faptei se face vinovată SC A. C & L I. SRL
Învederează că agentul constatator a întocmit procesul verbal pe baza documentelor puse la dispoziţie la momentul efectuării controlului şi sunt redate dispoziţiile art. 58 lit. „m” şi 59 alin.1 lit. „b” din Legea nr. 102/2006.
Învederează faptul că petenta furnizează indicii care nasc o puternică prezumţie de vinovăţie, în sprijinul temeiniciei procesului verbal, în plângerea contravenţională limitându-se la a reproduce sau la a invoca diverse motive, trecând sub tăcere în totalitate situaţia de fapt în sine, ceea ce intimatei îi formează convingerea că petenta are interesul ca situaţia de fapt să nu fie analizată amănunţit în instanţă.
Menţionează că activitatea de constatare a contravenţiilor se realizează şi materializează prin încheierea unui proces verbal pe care agentul constatator îl poate întocmi, pe baza constatărilor personale şi a probelor. Acest proces verbal este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită a contravenientului.
Mai învederează că Legea nr. 102/2006 şi OUG nr. 109/2005 reglementează organizarea, efectuarea şi garantarea desfăşurării transporturilor rutiere de persoane şi de mărfuri, precum şi a oricăror activităţi conexe acestora, în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, al garantării accesului liber şi nediscriminatoriu pe piaţa transportului rutier, al protejării mediului înconjurător şi al respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, principii pentru a căror respectare şi aplicare sunt prevăzute contravenţii de pericol, pentru care este necesară şi suficientă săvârşirea faptei, independent de producerea sau nu a unui rezultat concret. Tocmai de aceea s-a incriminat fapta de a nu deţine la bordul vehiculului, pe toata durata transportului, documentele legale obligatorii, care sa ateste că totul este în regulă.
Arată că săvârşirea faptei de către petentă nu a avut loc nicicum din cauze obiective şi nu se pot reţine anumite împrejurări care să conducă la înlocuirea sau reducerea amenzii aplicate, ci are de-a face exclusiv cu o nerespectare a legii, cu intenţie, de către petentă, al cărei reprezentant legal nu a catadicsit să-şi îndeplinească atribuţiile la plecarea în cursă a unui autovehicul, mergând probabil pe ideea că nu se va întâmpla nimic în trafic ori organele statului îi vor acorda clemenţă.
Arată că trebuie să se iasă din sfera ilicitului contravenţional, care este foarte frecvent, şi toate persoanele să respecte cu stricteţe legea într-un stat de drept, căci astfel vor suporta consecinţele.
Mai invocă art. 33 din OMTCT 1892/2006 conform căruia transportul rutier se poate efectua numai în condiţiile respectării prevederilor prezentelor norme, ale reglementarilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar potrivit art. 40 alin.1 din OMTCT 1892/2006 pentru a efectua transport rutier public de mărfuri, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul vehiculului copia conforma a licenţei de transport valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport, precum şi celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier.
Mai arată că pentru transportul rutier public de mărfuri în trafic naţional, prin document de transport se înţelege scrisoarea de transport C.M.R., prevăzută de Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 429/1972, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme.
Suplimentar faţă de documentul de transport, în cazul transportului rutier public de mărfuri în trafic naţional, la bordul vehiculului trebuie sa se mai afle: legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport rutier, actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene, contractul de închiriere, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil.
Menţionează faptul că procesul verbal de contravenţie marchează existenţa raportului juridic contravenţional fiind actul prin care se declanşează şi la care se raportează tragerea la răspundere a celor care au săvârşit contravenţii, conform art. 1173 Cod civil procesul verbal beneficiază de o prezumţie de autenticitate şi veridicitate, are valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei comise până la proba contrarie iar petentul care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sau netemeinicia acestui proces verbal, şi de aceea consideră că plângerea nu poate fi luată în consideraţie întrucât fapta săvârşită conţine toate elementele constitutive ale unei contravenţii, iar agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art. 16 (5), (6) şi 17, 19 şi 25-27 din OG. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu privire la întocmirea, modul de încheiere şi comunicare al procesului verbal de contravenţie. Astfel, petenta are toate elementele de identificare, procesul verbal de contravenţie conţine descrierea faptei, contravenţia, temeiul legal în baza căruia a fost sancţionată, de asemenea, controlul fiind efectuat în trafic, şi procesul verbal a fost încheiat în acel moment.
Astfel, petentei îi revine obligaţia de a aduce şi prezenta probe cu care să dovedească netemeinicia şi/sau nelegalitatea actului prin administrarea oricărui mijloc de proba admis de lege, conform prevederilor Codului de procedură civilă coroborate cu prev. art.47 din OG nr.2/2001.
Având in vedere faptul ca procesul verbal de contravenţie are valoarea probanta a unui act doveditor preconstituit, ce face dovada faptei comise până la proba contrarie, iar petentul care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sau netemeinicia acestui proces verbal, consideră că plângerea nu poate fi luata în consideraţie.
Mai învederează instanţei că fapta pentru care a fost sancţionată petenta este individualizată în mod clar de art. 58 lit. „m” din O.U.G. nr. 109/2005 modificată şi aprobată de Legea 102/2006 privind transporturile rutiere.
În drept: art. 115-118 Cod de procedură civilă, OG nr. 2/2001, Legea nr. 102/2006 pentru aprobarea OG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.
Prin sentinţa civilă nr.4305/20.09.2001, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lehliu Gară, fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.1691/249/29.09.2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenţie seria AIR nr. 0195890/28.07.2011, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 4000 lei (2000 lei în termen de 48 ore), deoarece „cu ocazia controlului efectuat în data de 13.07.2011, ora 0340 pe Autostrada A2 km 49 a fost oprit din mişcare la km 35 A2 şi condus în parcarea de pe Autostrada A2 km 49, folosindu-se semnalele luminoase cât şi semnalul luminos cu specificaţia „URMAŢI-MĂ”, autoutilitara cu nr. de înmatriculare DB-67-SIN care tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare DB-68-SIN deţinute şi utilizate de SC A. C & L I. SRL, RO 917713, deţine copia conformă a licenţei de transport marfă, condus de B. I., care la momentul controlului din verificările documentelor nu a putut prezenta contractul de muncă şi a face dovada că este angajat cu forme legale de către operatorul de transport SC A. C & L I. SRL
S-a reţinut că fapta este prevăzută de art. 58 lit. „m” din OUG 109/2005 modificată şi sancţionată de art. 59 alin.1 lit. „c” din acelaşi act normativ.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:
Plângerea contravenţională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucât procesul-verbal i-a fost comunicat petentei la data de 22.08.2011 (fila 7 dosar iniţial), iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 31.08.2011 sub nr. 6077/202/2011.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale, instanţa constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanţa reţine că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei (lizibil scris şi legal întocmit) poate face dovada existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei doar în măsura în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Conform art. 58 lit. „m” din OUG nr. 109/2005 (în vigoare la data de 13.07.2011) constituie contravenţie utilizarea de către întreprindere sau de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competenţă profesională.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că B. I., conducătorul auto depistat în trafic la data de 13.07.2011, ora 0340 pe Autostrada A2 km 49 conducând ansamblul format din autoutilitara cu nr. de înmatriculare DB-67-SIN şi semiremorca cu nr. de înmatriculare DB-68-SIN, deţinute şi utilizate de petentă, avea contract de muncă încheiat cu SC B. T. C. SRL, societate care la rândul ei este operator de transport (filele 8-9).
În aceste condiţii, la data de 11.07.2011, societatea petentă s-a adresat SC B. T. C. SRL în vederea detaşării pentru două zile, 12.07.2011-13.07.2011 a unui şofer de maşini de mare tonaj, necesar pentru efectuarea transportului de marfă conform comenzii nr. 201107541, cu auto DB-67-SIN/DB-68-SIN (fila 13 dosar iniţial).
Conform adresei nr.118/11.07.2011, SC B. T. C. SRL a fost de acord cu detaşarea lui B. I., în perioada 12.07.2011-13.07.2011 pentru efectuarea transportului de marfă conform comenzii nr. 201107541, cu auto DB-67-SIN/DB-68-SIN. S-a precizat faptul că B. I. are funcţia de şofer maşini tonaj mare, salariul 770 lei/lună şi spor de vechime 5%.
Că numitul B. I. a fost detaşat la societatea petentă pentru două zile lucrătoare rezultă şi din statul de plată aferent lunii iulie 2011 al SC A. C & L I. SRL, precum şi din foaia colectivă de prezenţă (filele 20-21).
Cum textul de lege invocat drept temei al contravenţiei sancţionează utilizarea de către întreprindere sau de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competenţă profesională şi nu faptul că şoferul nu a avut asupra sa aceste documente, instanţa constată că petenta nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa.
Astfel, instanţa constată că aspectele cuprinse în procesul-verbal de contravenţie nu corespund realităţii, acesta fiind netemeinic.
Pentru toate aceste considerente, instanţa, având în vedere şi dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, apreciază întemeiată plângerea petentei, urmând a o admite şi a anula procesul-verbal de contravenţie seria AIR nr. 0195890/28.07.2011, încheiat de reprezentanţii A.R.R. – I. R. B. la data de 28.07.2011.
Urmează a exonera petenta de plata amenzii în sumă de 4000 lei aplicată prin procesul-verbal menţionat mai sus şi a dispune restituirea sumei de 2000 lei achitată conform chitanţei seria TS3A nr. 6182760 din data de 24.08.2011 emisă de Trezoreria mun. Târgovişte.
Văzând şi dispoziţiile art. 34 alin.2 OG 2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite plângerea contravenţională formulată de petenta SC A. C & L I. SRL, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AIR nr.0195890/28.07.2011 dresat de intimata A.R.R. – I. R. B.
Anulează procesul-verbal de contravenţie seria AIR nr.0195890/28.07.2011 dresat de intimata A.R.R. – I. R. B.
Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 4000 lei aplicată prin procesul – verbal menţionat mai sus şi dispune restituirea sumei de 2000 lei achitată conform chitanţei seria TS3A nr. 6182760 din data de 24.08.2011 emisă de Trezoreria mun. Târgovişte.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.11.2011.