SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. CERERE DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENŢEI RESPINSĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIEI INSOLVENŢEI DEBITOAREI, CARE DEŢINE DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI, DESFĂŞOARĂ ACTIVITATE PROFITABILĂ ŞI FACE PLĂŢI ÎN MOD CURENT ŞI CONSTANT.
-art.3 şi art.31 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.532/24.10.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.734/F din 12 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis contestaţia formulată de către debitoarea contestatoare SC C. SRL, în contradictoriu cu creditoarea F. U. I. SRL, şi în consecinţă a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea F. U. I. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC C. SRL. A fost încuviinţat onorariul fostului administrator judiciar C. I. C. , în sumă de 3.000 lei şi 195 lei cheltuieli de procedură, sume care vor fi achitate conform art.4 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, „Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care se va preciza (…)”.
Potrivit art.3 din actul normativ menţionat mai sus, ,,prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, textul menţionat prevede că „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori (…)”.
Din conţinutul textelor de lege menţionate mai sus reiese că pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei, sunt necesare întrunirea următoarelor condiţii, şi anume existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva patrimoniului debitoarei, să fi trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenţei, iar debitoarea să nu fi achitat creanţa faţă de creditori. Alături de aceste condiţii, mai este necesar ca valoarea creanţei să fie de 45.000 lei conf. modificărilor aduse prin L 169/2010), iar pentru salariaţi de 6 salarii medii pe economie.
În speţă, judecătorul sindic a constatat că, între debitoarea contestatoare SC C. SRL, în calitate de beneficiar şi creditoarea F. U. I. SRL în calitate de prestator s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.15 din 01.08.2009 în baza căruia creditoarea s-a obligat să realizeze cu ajutorul utilajelor şi autobasculantelor conform anexei 1 la contract pentru obiectivul de investiţii A.H.E. B. P. M. DJ 6008- R.-C. în conformitate cu prevederile documentaţiei de execuţie şi detalii aprobate,cu prescripţiile tehnice şi normativele în vigoare, servicii în favoarea beneficiarului.
Perioada de prestaţii fiind stabilită de către părţi conform art.2 din contract între data de 01.08.2009 şi 31.10.2009, pentru întreg volumul de lucrări. Valoarea contractului a fost stabilită la suma de 36.450 lei fără TVA conform anexei, iar plata prestaţiei urma să se facă de către beneficiar cu Bilet la ordin la 30 de zile către prestator.
Prin contractul menţionat mai sus, prestatorul-creditor în cauză, s-a obligat printre altele, să pună la dispoziţia beneficiarului întreaga logistică, ( malaxor si autobasculante 16 to.) conform anexei nr.2, şi să prezinte factura lunară spre semnare către beneficiar până la data de 30,respectiv 31 ale lunii curente –fila 8 dosar.
Prin extrasul de cont depus la fila 11 dosar, debitoarea recunoaşte debitul în sumă de 71.056,83 lei datorat creditoarei, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art.3 din Legea nr.85/2006, respectiv creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Raportat la bilanţurile anuale ale societăţii debitoare pe anul 2010, raportul de gestiune pe anul 2010, şi plăţile efectuate în ultimele luni ulterioare sesizării instanţei, depuse la dosar de către debitoare, se atestă faptul că aceasta nu se află în incapacitate de plată ci din contră, deţine lichidităţi rulează şi are în conturi sume ce depăşesc debitul solicitat de creditoare – filele 125- 144 dosar.
Faţă de cele reţinute judecătorul sindic a admis contestaţia formulată de debitoarea SC C. SRL, şi în consecinţă, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea F. U. I. SRL.
Judecătorul-sindic a reţinut că, pe perioada cât procedura insolvenţei a fost deschisă prin sentinţa menţionată mai sus şi până la data casării sentinţei cu trimitere în rejudecare a cauzei, administratorul judiciar desemnat în cauză C. I. C., a solicitat onorariul în sumă de 3.000 lei şi 195 lei cheltuieli de procedură, justificate prin decontul depus la dosar,onorariu care a fost admis iar sumele vor fi achitate conf. art. 4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva hotărârii judecătorului sindic a formulat recurs creditoarea SC”F. U. I.”SRL, solicitând instanţei desfiinţarea acesteia ca nelegală şi netemeinică şi a se dispune deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei SC C. SRL, în legătură cu aspectele reţinute de instanţă în mod eronat şi culpabil, respingând cererea ca nefondată pe motiv că, creanţa deţinută de societatea recurentă nu este certă.
În susţinerea recursului recurenta arată că, debitoarea şi-a susţinut susţinerile afirmând că în speţă creditoarea nu ar deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Demonstrează că în speţă este vorba despre o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum a demonstrat, în primul rând, prin cererea introductivă. Reiterează faptul că debitoarea însăşi admite o creanţă certă, lichidă şi exigibilă prin semnarea şi ştampilarea situaţiilor de lucrări, precum şi a extrasului de cont privind confirmarea soldului. Or, în cazul acesta nu face altceva decât să demonstreze ea însăşi faptul că cererea creditoarei este întemeiată, îndeplinind toate condiţiile cerute de Legea insolvenţei, şi anume: are în speţă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, al cărei cuantum depăşeşte valoarea – prag impusă de lege şi anume cea de 45.000 RON.
Prin urmare, debitoarea se află în stare de insolvenţă vădită, stare pe care nici ea nu poate să o conteste, achiesând, practic, la cererea recurentei iniţială. Ceea ce voit nu a menţionat debitoarea este că a acceptat debitul la plată şi prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fiscale la care a făcut referire mai sus. Tot debitoarea SC C. SRL face anumite afirmaţii cu privire la faptul că beneficiază de resurse financiare proprii şi atrase parţial, suficiente pentru plata creanţei pretinse cu titlu de capital. Ele nu sunt nici pertinente, nici concludente, nici utile cauzei şi nu fac decât să demonstreze încă odată faptul că societatea debitoare SC C. SRL cu rea-credinţă nu şi-a achitat debitul faţă de creditoare.
Deschiderea procedurii insolventei este aplicabilă şi pentru o singură datorie solicitată de un singur creditor. Aşadar, chiar dacă debitoarea arată că a făcut plăţi, dar plată faţă de creditoare nu a efectuat-o, starea de insolvenţă vădită a debitoarei subzistă. Legea menţionează că este suficient un debitor faţă de care debitoarea să nu aibă fonduri disponibile pentru achitarea datoriilor exigente, aşa cum este cea faţă de creditoare care nu şi-a încasat creanţa. Societatea debitoare chiar dacă dovedeşte faptul că are relaţii comerciale şi face plăţi, este în stare vădită de insolvenţă, astfel că nu plăteşte datoria avută faţă de un creditor în termen de 90 zile de la data exigibilităţii creanţei şi îndeplinind condiţia imperativă a pagubei. Creanţa rezultă din: contractul de prestări servicii nr.15/01.08.2009; confirmarea de sold semnată şi ştampilată de către societatea debitoare SC C. SRL; situaţiile de lucrări semnate şi ştampilate de societatea debitoare. Nici nu poate fi vorba despre faptul că nu deţine o creanţă certă şi lichidă aşa cum instanţa de judecată în mod eronat a apreciat, fapt ce rezultă din extrasul de cont asumat prin semnătură şi ştampilă de către societatea debitoare SC C. SRL.
În ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei, aceasta condiţie este îndeplinită prin ajungerea la scadenţă conform stipulaţiilor din contract şi anume s-au scurs 90 de zile de la data emiterii facturilor. Prezumţia stării de insolventa reiese din prevederile art.3, lit.a din Legea 85/2006, insolventa este prezumata ca fiind vădita atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Debitoarea consideră ca a răsturnat prezumţia relativă de insolvenţă prin simplul fapt că realizează plăţi şi încasează venituri, dar de data aceasta, prezumţia nu este răsturnată întrucât aşa cum a arătat mai sus, debitoarea nu are fonduri suficiente pentru a acoperi toate datoriile exigibile.
Instanţa de recurs analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu a reţinut că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.8 din Legea nr.85/2006, art.312 Cod procedură civilă, să dispună respingerea lui şi menţinerea în tot a sentinţei recurate pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.31 din Legea nr.85/2006 orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă situată cel puţin la nivelul minim prevăzut la art.3 pct.12 din lege, împotriva debitorului, creanţă neachitată de mai mult de 90 de zile, poate solicita deschiderea procedurii insolvenţei societăţii respective.
Din analiza textului de lege mai sus arătat, rezultă că legiuitorul a stabilit necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru a se putea deschide procedura insolvenţei, respectiv existenţa unei creanţe în cuantum ce să depăşească valoarea prag şi insolvenţa prezumată a debitorului datorată neplăţii creanţei mai mult de 90 de zile de la scadenţă.
Neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute de lege duce la respingerea cererii introductive.
În speţă, nu este îndeplinită condiţia vizând insolvenţa debitoarei intimate, deoarece aceasta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a probat că nu se află în insolvenţă, obţine profit şi face plăţi în mod curent, plăţi care cumulate depăşesc nivelul creanţei invocate de creditoare.
Într-adevăr, astfel cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul sindic recurenta creditoare a făcut dovada că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă situată peste valoarea minimă prevăzută de lege pentru a fi aptă a sta la baza unei cereri introductive, însă îndeplinirea acestei condiţii nu este suficientă pentru deschiderea procedurii câtă vreme nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, respectiv insolvenţa debitorului.
Procedura insolvenţei a fost instituită de legiuitor drept un mijloc procedural colectiv de recuperare a creanţelor deţinute împotriva unui debitor care datorită insuficienţei fondurilor băneşti nu mai poate face faţă plăţilor scadente pe care le are de achitat.
Această procedură nu a fost instituită pentru recuperarea oricărei creanţe pe care un creditor o deţine împotriva unui debitor care din diverse motive nu înţelege să-şi achite creanţa către creditorul respectiv, dar care desfăşoară o activitate curentă normală, obţine profit şi efectuează plăţi către alţi creditori, ci pentru recuperarea acelor creanţe pe care creditorii nu şi le pot îndestula prin mijloacele individuale de executare silită a averii debitorului datorită insolvenţei acestuia.
Procedura insolvenţei nu a fost instituită de legiuitor drept un mijloc de constrângere al debitorului care sub ameninţarea falimentului să procedeze la plata unei creanţe către unul din creditorii săi, ci a fost instituită drept un mijloc organizat şi colectiv în cadrul căreia, pentru acei debitori ce nu mai fac faţă plăţilor scadente cu disponibilul bănesc, să se realizeze satisfacerea creanţelor creditorilor neachitaţi datorită insuficienţei fondurilor.
Ori, în condiţiile în care se face dovada că debitorul împotriva căruia s-a depus o cerere introductivă deţine sume de bani disponibile pentru plata creanţelor scadente, desfăşoară o activitate profitabilă, face plăţi în mod curent şi constant, acesta nu poate fi supus procedurii insolvenţei deoarece nu este îndeplinită condiţia insolvenţei sale.
Pentru recuperarea creanţei neachitate invocate de creditorul introductiv, acesta are la îndemână alte modalităţi de recuperare individuală a creanţei pe care debitorul nu i-a achitat-o, neputându-se dispune deschiderea procedurii insolvenţei unui debitor solvabil.
Drept urmare, s-a reţinut că în mod judicios judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei intimatei debitoare, pe considerentul răsturnării de către debitoare a prezumţiei de insolvenţă invocate de recurentă, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
În consecinţă, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, iar sentinţa atacată menţinută în totalitate.
Instanţa nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece intimaţii nu au solicitat acordarea lor.
