Dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 Cod civil, fiind prestaţii succesive, în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, potrivit acestui text se stinge printr-o prescripţie deosebită.
Aceasta înseamnă că dreptul la acţiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plăţii drepturilor băneşti, se naşte pentru fiecare lună de întârziere a plăţii, conform dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Aceasta înseamnă că dreptul la acţiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plăţii drepturilor băneşti, se naşte pentru fiecare lună de întârziere a plăţii, conform dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
-Decretul nr. 167/1958: art. 12, art. 7;
-Decizia ÎCCJ nr. 2/2014;
-O.U.G. nr. 71/2009: art. 1 alin. 1.
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 11.02.2014 a Tribunalului Mureş s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune şi s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. și B. V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă.
În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa a reţinut că acţiunea reclamanţilor are ca obiect cererea de obligare a pârâţilor din dosarele în care au fost pronunţate sentinţele enumerate în acţiune la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţele civile arătate mai sus. Această cerere are un caracter accesoriu faţă de cererile de obligare a pârâţilor la plata drepturilor băneşti (cereri care au făcut obiectul dosarelor amintite). Drept urmare, instanţa apreciază că în această cerere, formulată împotriva aceloraşi pârâţi ca cei din dosarele amintite, au calitate procesuală pasivă toţi pârâţii: Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată din următoarele motive:
Prin Sentinţa Civilă nr. 667/15.04.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2782/117/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1108/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. şi B. V.) a sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.01.2005 şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 2342/03.12.2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 3911/117/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1542/R/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N. şi F. G.) a sporului de confidenţialitate de 15% începând cu luna august 2004 şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 225/08.02.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4600/117/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1160/R/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S. şi T. D.) a diferenţelor salariale pentru funcţionari publici până la zi şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 1628/CM/09.12.2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 1623/117/2008 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 607/R-CM/2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. şi B. V.) a celor 3 tranşe a creşterilor salariale prevăzute de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 10/2007 începând cu data de 01.01.2007, 01.03.2007 şi 01.10.2007, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 398/05.03.2008 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4779/117/2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 896/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N. şi S. M.) a diferenţelor salariale rezultate din diferenţa de indemnizaţie de conducere în cuantum de 10% începând cu data de 01.11.2004 până la zi şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 4002/22.11.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1839/117/2010 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1691/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamantul G. N.) a sporului de instanţă în cuantum de 7% începând cu data de 10.11.2008 şi până la data de 01.01.2010, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 239/18.01.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 7751/117/2010 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1806/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii S. M., K. G., M. Z.) a sporului de instanţă în cuantum de 7% începând cu data de 18.04.2008 şi până la data de 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 2187/21.09.2009 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2947/117/2009 şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 475/R/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. şi B. V.) a sporului de instanţă în cuantum de 5% începând cu data de 18.04.2008 la zi şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa Civilă nr. 937/21.02.2011 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1047/117/2010* şi rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 3445/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, instanţa a obligat pârâţii Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei la plata în favoarea reclamanţilor (printre care şi reclamanţii G. N., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G. şi B. V.) a drepturilor băneşti reprezentând diferenţa salarială dintre indemnizaţia acestora şi cea a funcţiei similare de la DNA şi DIICOT începând cu data de 12.02.2007 şi până la data de 11.11.2009, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plăţilor.
Cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţele civile arătate mai sus are un caracter accesoriu faţă de cererile de obligare a pârâţilor la plata drepturilor băneşti (fie şi doar un rest al acestora, cum este cazul în speţă). De aceea, instanţa a preciat că această cerere este supusă aceloraşi dispoziţii legale privitoare la termenul de prescripţie ca şi în cazul drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte.
Fie că acest temei este dat de art. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (art. 268, în noua numerotare), termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune s-a împlinim în cazul tuturor drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte (deci şi a sumelor rămase neachitate din aceste drepturi băneşti obţinute prin sentinţele arătate mai sus).
În concluzie, instanţa a apreciat că dacă dreptul material la o acţiune având ca obiect drepturile băneşti pentru perioadele indicate în sentinţele de mai sus ar fi prescris, atunci şi cererea având ca obiect plata dobânzilor legale aferente acestor sume este prescrisă.
Prin opinia separată s-a apreciat că soluţia legală şi temeinică în cauză ar fi fost respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile calculate pe ultimii 3 ani anteriori datei introducerii acţiunii şi în continuare, pentru considerentele prezentate în continuare.
Acţiunea dedusă judecăţii trebuie apreciată prin prisma Deciziei nr. 2/17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe cale recursului în interesul legii.
Din moment ce dispoziţiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr.71/2009 suspendă plata drepturilor principale şi stabileşte termene legale eşalonate de graţie pentru plata drepturilor principale, care astfel sunt scadente de la date diferite, (unele care nici nu s-au împlinit încă), rezultă că trebuie decelat, pentru fiecare din datele de scadenţă diferite, regulile aplicabile.
Reclamanţii au formulat o acţiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii continue a executării plăţii drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, prejudiciu egal cu dobânda legală, invocând prevederile art.998 Cod civil (de la 1864) şi art.16 din Noul Cod civil.
Este de remarcat faptul că executarea acestor hotărâri judecătoreşti a fost suspendată de drept, conform dispoziţiilor art.1 alin. 2 din O.U.G. nr.71/2009, reclamanţii suferind în mod continuu prejudicii materiale, cauzate de întârzierea executării drepturilor băneşti respective.
Dispoziţiile art.1 alin.3 şi art.2 din O.G. nr.13/2011 cuantifică prejudiciul suferit de reclamanţi, definind dobânzile penalizatoare, egale cu dobânda legală, datorate până la executarea efectivă şi integrală a debitului.
De asemenea, dreptul la acţiune, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării plăţii drepturilor băneşti, se naşte pentru fiecare lună de întârziere a plăţii, motiv pentru care prescripţia începe să curgă de la data naşterii acestui drept la acţiune, conform dispoziţiilor art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958. Într-adevăr, fiind vorba de prejudicii succesive în timp, lunare, debitorii trebuie să le repare prin prestaţii de plată succesive, devenind aplicabil şi principiul cuprins în art.12 din Decretul nr.167/1958.
Reclamanţilor nu li se pot opune prevederile art. 1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, deoarece dreptul principal (dreptul bănesc acordat prin hotărârile judecătoreşti invocate) nu s-a stins prin prescripţie, acţiunea în realizarea dreptului principal nefiind respinsă ca prescrisă. Dimpotrivă, dreptul principal a fost ocrotit pe cale judiciară, statuându-se prin hotărâri judecătoreşti obligaţii de plată corespunzătoare. Însă aceste hotărâri judecătoreşti nu sunt puse în executare, cauzându-se prejudicii materiale reclamanţilor, prin întârzierea plăţilor cuvenite.
Mai mult, cursul prescripţiei a fost întrerupt, conform art. 16-17 din Decretul nr.167/1958, deoarece drepturile principale au fost recunoscute expres prin O.U.G. nr.71/2009, fiind începută şi executarea acestora.
În consecinţă, reclamanţilor nu li se poate încălca dreptul la acces la instanţă, garantat de art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, drept recunoscut inclusiv pentru a obţine pe cale judiciară repararea prejudiciului cauzat prin suspendarea executării hotărârilor judecătoreşti, prejudicii succesive în timp, care continuă şi în prezent.
Prescripţia extinctivă, în cauza de faţă, nu poate reprezenta o limitare a dreptului la acces la instanţă, care să urmărească un scop legitim şi să presupună un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat. Dimpotrivă, această restricţie aplicată reclamanţilor limitează accesul acestora la instanţă într-o manieră care atinge dreptul la acces în însăşi substanţa sa, deoarece îi lipseşte pe reclamanţi de posibilitatea clară şi concretă de a avea acces la o instanţă care să statueze asupra fondului contestaţiilor lor referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil, şi anume, asupra reparării prejudiciilor cauzate prin întârzierea continuă a executării hotărârilor judecătoreşti care au fost pronunţate în favoarea reclamanţilor. Considerentele hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în cauzele Vişan împotriva României şi Şega împotriva României, rămân valabile „mutatis mutandis”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamanţii G. N., S. M., K. G., M. Z., T. A., V. S., T. D., S. N., F. G., B. V., solicitând instanţei să respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi să se constate că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, cu consecinţa anulării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, aşa cum rezultă din cererea formulată, apelanţii au solicitat obligarea pârâţilor intimaţi la plata dobânzii calculată începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă a sumelor datorate, obligarea pârâtului intimat de rândul 4 să aloce sumele necesare efectuării plăţii, iar în subsidiar dobânda legală la debitele restante calculată pe ultimii 3 ani şi în continuare, de la momentul înregistrării acţiunii până la plata efectivă a tuturor sumelor datorate.
Astfel, prin hotărârile judecătoreşti menţionate pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamanţi a unor drepturi de natură salarială, al căror cuantum urma a fi actualizat cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică la momentul plăţii lor, conform art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009.
Actualizarea cuantumului cu indicele preţurilor de consum asigură păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti prin raportare la preţurile principalelor bunuri de consum, însă această actualizare nu exclude perceperea de către reclamanţii creditori, a daunelor-interese moratorii egale cu dobânda legală, respectiv remuneratorie de la 1 septembrie 2011, cuvenite pentru lipsa de folosinţă a sumelor datorate de pârâţii de ordin 1-3. Daunele-interese moratorii respective li se cuvin în temeiul art. 1082 şi art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv în temeiul art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I şi art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 (noul Cod civil) astfel cum aceste dispoziţii au fost interpretate cu forţă obligatorie prin decizia nr. 2/17 februarie 2014, pronunţată de Completul competent sa judece recursul în interesul legii al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României în dosarul nr. 21/2013.
Începând cu data de 1 septembrie 2011, dobânda cuvenită este dobânda remuneratorie, care, conform art. 1 alin. 2 din acest act normativ, este dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei.
Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia arătată în paragraful anterior, au solicitat daune-interese moratorii egale cu dobânda legală, respectiv remuneratorie, sumele de bani cuvenite pentru lipsa de folosinţă a sumelor datorate de pârâţii intimaţi în temeiul titlurilor executorii mai sus arătate.
Astfel, în baza hotărârilor judecătoreşti, erau îndreptăţiţi la plata unor sume de bani exigibile la data pronunţării fiecărei hotărâri, conform art. 274 din Codul muncii.
Dispoziţiile art. 1088 din Codul civil de la 1864 permit devansarea momentului de la care ni se cuvin daunele interese moratorii respective până la momentul sesizării instanţei cu fiecare dintre cele trei cereri care au stat la baza pronunţării hotărârilor care constituie titlurile noastre executorii.
Prin urmare, nu au solicitat dobânzi – fructe civile ale sumelor acordate prin cele trei titluri executorii, care, având caracter accesoriu creanţelor, ar fi prescrise, ci daune-interese moratorii calculate în mod similar cu dobânda legală, respectiv remuneratorie, pentru lipsirea noastră de folosinţa sumelor acordate prin titlurile executorii începând cu datele sesizării instanţelor cu cele trei cereri.
Fiind titularii unor drepturi de creanţă acordate prin titluri executorii, în absenţa adoptării OUG nr. 71/2009, reclamanţii au fi avut posibilitatea de pune în executare silită aceste titluri, însă exerciţiul dreptului lor de a valorifica în plan execuţional creanţele a fost suspendat prin art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 (menţinut în toate formele actualizate ale ordonanţei).
Prin urmare, în condiţiile în care exerciţiul dreptului de a porni executarea silită a fost suspendat, art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 a suspendat începând cu 18 iunie 2009 şi curgerea termenului de prescripţie pentru fiecare dintre daunele-interese moratorii cuvenite, care se câştigă zi cu zi, conform modalităţii legale de câştigare a dobânzii legale, respectiv remuneratorii.
În mod similar, în conformitate cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiind vorba despre prestaţii succesive ale pârâţilor debitori, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.
În acelaşi sens, plata voluntară fracţionată şi eşalonată a creanţelor de către debitori, cu respectarea art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, reprezintă o recunoaştere voluntară, atât a dreptului de creanţă, cât şi a dreptului la daune interese (rezultat din plata fracţionată şi eşalonată), conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Faptul că debitorii beneficiază de o eşalonare a plăţii obligaţiilor lor pecuniare conform OUG nr. 71/2009 nu îi exonerează de obligaţia de plată a daunelor-interese aferente acestor sume, care li se cuvin pentru lipsa folosinţei capitalului pe durata eşalonării.
În aceste circumstanţe, dat fiind faptul că la data la care au formulat acţiunile care au fost soluţionate prin pronunţarea titlurilor executorii invocate, nu aveau cum să anticipeze faptul că legiuitorul va interveni în procedura de executare a titlurilor executorii şi va legifera plata eşalonată pe o durată foarte îndelungată a drepturilor salariale care li se cuvin. Pe de altă parte, la acea dată au avut în vedere dispoziţiile art. 274 C. muncii, dispoziţiile art. 278 pct. 8 si art. 374 alin. (2) C. pr. civ., care le confereau dreptul de a încasa cu celeritate drepturile care li se cuveneau, acesta fiind motivul pentru care nu au solicitat dobânda, respectiv daune interese.
Prin întâmpinarea formulată la data de 16 mai 2014, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat în principal respingerea apelului declarat, arătând că sunt incidente prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 şi că acţiunea privind un drept accesoriu s-a prescris odată cu dreptul la acţiune privind un drept principal.
S-a mai arătat că legea consacră şi un alt principiu, şi anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripţie distinctă dreptul la acţiune privind fiecare prestaţie în cazul obligaţiilor cu executare succesivă – art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Prin întâmpinarea depusă la data de 28 mai 2015, pârâtul Curtea de Apel Cluj, a solicitat respingerea apelului declarat, precizând că dobânda legală se solicită în aceleaşi condiţii, inclusiv termenul de prescripţie ca şi debitul principal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 476 – 478 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că apelul declarat este fondat din următoarele considerente:
Reclamanţii au formulat o acţiune având ca obiect repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a întârzierii continue a executării plăţii drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, prejudiciu egal cu dobânda legală, respectiv preţul lipsei de folosinţă, întemeiat pe prevederile art. 998 Cod civil, art. 1088 Cod civil şi art. 16 din Noul Cod procedură civilă.
Cauza dedusă judecăţii trebuie apreciată prin prisma Deciziei nr. 2/17.02.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens s-a arătat că măsurile dispuse prin OUG nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii şi nu se poate reţine neexigibilitatea creanţelor din moment ce cauza de amânare a intervenit în faza executării silite.
Pe durata suspendării executării silite dobânda curge, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Ceea ce se amână ori se împiedică este în realitate executarea silită a creanţei consfinţite prin titlu executoriu iar nu existenţa ori întinderea şi nici exigibilitatea ei ca atare.
Cu alte cuvinte, dreptul principal nu s-a stins prin prescripţie, dimpotrivă, a fost ocrotit pe cale judiciară, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Mai mult, din cele arătate rezultă că dobânzile de întârziere, prevăzute de art. 1088 Cod civil, fiind prestaţii succesive, în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, potrivit acestui text se stinge printr-o prescripţie deosebită.
De asemenea, cursul prescripţiei a fost întrerupt, conform art. 16 – 17 din Decretul nr. 167/1958, deoarece drepturile principale au fost recunoscute expres prin OUG nr. 71/2009, fiind începută şi executarea acestora.
S-a avut în vedere de asemenea, practica judiciară în materie, respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Comercială, potrivit căreia „termenul de prescripţie pentru acţiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anterior introducerii acţiunii.
Prin Decizia nr. 3537/9.09.2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I Civilă s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009 precum şi cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil, sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Prin urmare, cu atât mai mult aceste dispoziţii devin incidente pentru o prescripţie extinctivă, invocată pentru o situaţie în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv.
În ceea ce priveşte neregularităţile procedurale invocate, s-a constatat că vătămarea drepturilor a fost înlăturată, întrucât sentinţa civilă pronunţată a fost anulată.
Faţă de cele ce preced, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului iar reclamanţii au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel încât, în baza art. 480 pct. 3 Cod procedură civilă, s-a admis apelul declarat, s-a anulat hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş pentru rejudecarea fondului.
