DAUNE MORALE:
Cod civil: art.998 – 999
Decretul nr.31/1954 art.54
Dispoziţiile art.54 Decretul nr.31/1954 privitor la persoane fizice şi persoane juridice, nu face distincţie între persoanele fizice sau juridice şi nici nu limitează drepturile nepatrimoniale ocrotite, dreptul persoanei juridice de a obţine daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial.
Persoana juridică trebuie să dovedească prejudiciul nepatrimonial suferit.
Decizia comercială nr.609/10.12.2007 – Secţia a VI-a Comercială.
Prin decizia comercială nr.726/4.XI.2005 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Comercială, rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr.1223/15.III.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială, a fost trimisă spre rejudecare acţiunea formulată de reclamanta SC T. B. SA împotriva pârâtei SC P.R. SRL, cu dispoziţia instanţelor de control ca reclamanta să-şi precizeze cererea de chemare în judecată în sensul precizării obiectului acţiunii.
La termenul din 2.XI.2006, reclamanta şi-a precizat obiectul acţiunii, solicitând :
1.înlocuirea gratuită a autoturismului marca AUDI tip 48 cu seria WAUZZZ4DZYN003262, achiziţionat în data de 30 august 1999, cu un autoturism nou de acelaşi tip AUDI A842 Quattro cu aceleaşi opţiuni şi nivel de echipare ca şi cel iniţial (conform comenzii pentru fabricarea şi livrarea acestui autoturism, aflată la fila 210 val.II dosar), în temeiul dispoziţiilor legale speciale cuprinse în art.10 din H.G. nr.394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici – persoane fizice sau juridice de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor.
2.plata de daune cominatorii în conformitate cu disp. art.998 – 999 Cod civil, în cuantum de 1000 RON, pentru fiecare zi de întârziere, din momentul pronunţării hotărârii (executării), şi până la executarea obligaţiei prevăzută la pct.1.
3.plata, în termenul disp. art.969, 1336, 1073, 1082, 1084 Cod civil, cu titlu de daune interese a sumei de 4725,oo Euro (183.660.750 lei calculat la cursul de 38.870 lei/Euro curs valabil la 21.X.2003) şi echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, reprezentând c/val. estimată a lipsei de folosinţă pentru o perioadă de 4 1/2 luni (7.V.2003 – 16.V.2003 şi 22.V.2003 – 26.IX.2003), în care autoturismul a fost imobilizat în service-ul P.R. SRL – imobilizare până la momentul finalizării expertizei (inclusiv intervalele de reparaţii).
4.plata cu titlu de daune interese, în raport de disp. art.1073, 1082, 1084 Cod civil a c/valorii reparaţiilor efectuate la motor, sistemul de frânare, sistem computerizat reglare valori (inclusiv piesele şi componentele schimbate care au fost achitate de reclamant) în cuantum de 2.157 EURO (83.842.590 lei calculat la cursul de 38.870 lei/EURO, curs valabil în data de 21.X.2005), în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii.
5.să se constate, în conformitate cu art.111 Cod pr.civilă inexistenţa în patrimoniul pârâtei a dreptului de a pretinde şi de a primi din partea reclamantei plata facturii nr.7248117 emisă la 13.VI.2003, în cuantum de 6108,3171 RON.
6.plata sumei de 100.000 EURO cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, în termenul disp. art.998 – 999 Cod civil.
7.plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, respectiv c/val. onorariu de avocaţi, în conf. cu disp. art.274 Cod pr.civilă, plata costurilor expertizelor tehnice efectuate, în temeiul disp. art.10 din H.G. nr.394/1995, precum şi a cheltuielilor de rejudecarea cauzei.
Prin sentinţa comercială nr.321 din 10.01.2007 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a respins excepţiile invocate de pârâtă, şi anume:
-excepţia lipsei calităţii procesuale active;
-excepţia prescripţiei;
-excepţia tardivităţii completării actiunii;
-excepţia prematurităţii pentru capetele2,5 şi 6 ale acţiunii şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta să înlocuiască gratuit reclamantei autoturismul marca Audi tip 48 cu seria WAUZZZ4DZYN003262 cu un autoturism nou de acelaşi tip, cu aceleaşi opţiuni şi nivel de echipare ca şi cel iniţial.
A constatat inexistenţa dreptului pârâtei de a pretinde plata facturii 7248117/13.VI.2003.
S-au respins ca neîntemeiate cererile de acordare a daunelor interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă, a reparaţiilor efectuate, ca şi cererea de plată a daunelor morale.
S-a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoarea de 24.252,74 lei şi 14.017,99 EURO, în lei la cursul BNR din ziua judecăţii.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit probelor administrate în cauză, defecţiunile constatate fac imposibilă utilizarea autovehiculului potrivit destinaţiei sale, iar pârâta nu a făcut dovada că deficienţele sunt imputabile reclamantei, prin utilizarea neconformă sau folosirea unor combustibili de slabă calitate.
Împotriva sentinţei comerciale nr.321/10.01.2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială, au declarat apel în termen, legal timbrate, atât reclamanta SC T. B. SA cât şi pârâta SC P.R. SRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelanta reclamantă SC T. B. SA, susţine prin criticile formulate în apel, în esenţă următoarele:
-În mod greşit a fost respins capătul 2 de cerere privind acordarea de daune cominatorii, care ulterior, prin adresa depusă în şedinţa din 19.XI.2007 s-a solicitat transformarea lor în daune compensatorii, întrucât instanţa în mod greşit şi-a întemeiat raţionamentul pe incidenţele disp. art.5802 Cod pr.civilă.
Prin reglementarea dată în cuprinsul art.5803 Cod pr.civilă, pe lângă instituţia daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să îndeplinească obligaţia de a facesau a nu face, s-a instituit şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să îşi îndeplinească obligaţia asumată.
-În mod netemeinic a fost respins şi capătul 3 din cererea precizatoare prrivind plata de daune interese în sumă de 4725 EURO (183.660.750 lei calculat la cursul de 38870 lei/EURO, curs valabil la 21.X.2003), reprezentând c/val. estimată a lipsei de folosinţă pentru o perioadă de 4 1/2 luni în care autoturismul a fost imobilizat în service-ul P.R. SRL, avându-se în vedere că instanţa de fond a reţinut “imobilizarea autoturismului care nu prezenta siguranţă pentru circulaţie, în vederea efectuării reparaţiilor şi efectuării expertizelor este incontestabilă”.
-Se susţine de asemenea că în mod greşit a fost respins capătul 4 din cerere privind acordarea de daune interese în raport de disp. art.1073, 1082 şi 1084 Cod civil, a c/valorii reparaţiilor efectuate la motor şi la sistemul de frânare, întrucât, aceste sume reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză pentru societatea pârâtă.
În ceea ce privesc daunele morale solicitate la pct.6 din acţiunea precizată, în mod greşit s-au respins întrucât ele au fost solicitate pentru prejudiciile aduse imaginii societăţii şi pentru insatisfacţiile provocate de atitudinea vădit necooperantă a reprezentanţilor pârâtei.
În drept se invocă disp. art.282 şi urm. Cod pr.civilă
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa constată şi reţine următoarele:
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, conform căruia în mod greşit a fost respins capătul 2 din acţiunea precizată prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, daune ce se solicită a se transforma în daune compensatorii, acesta este întemeiat întrucât deşi se reţine corect că pârâta avea obligaţia de a îndeplini de bunăvoie cele dispuse de instanţă conform art.371(1) Cod pr.civilă, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Aceste considerente sunt greşite întrucât chiar incidenţa disp. art.371(1) Cod pr.civilă care consacră obligaţia debitorului de a executa de bunăvoie dispozitivul unui titlu executoriu (în speţă – art.7208 Cod pr.civilă), coroborat cu faptul evident şi incontestabil al neexecutării a obligaţiei de înlocuire a autoturismului conduce la concluzia existenţei faptei ilicite de care este responsabilă pârâtă.
La 2.XI.2006, regimul juridic al acestui capăt de cerere este cel prevăzut, de Cod pr.civilă, astfel că se va obliga pârâta la plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, de la data pronunţării sentinţei atacate – 321/10.01.2007, daune ce se vor transforma în daune compensatorii, în faza de executare, întrucât modul în care s-au calculat aceste daune nu este edificator, în temeiul art.294(2) Cod pr.civilă.
Se va reţine ca fondat şi cel de-al doilea motiv de apel, conform căruia în mod greşit nu s-au acordat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autoturismului, calculate pentru perioada de 4 luni şi 1/2, respectiv pe intervalul 7.V.2003 – 16.V.2003 şi 22.V.2003 – 26.IX.2003, perioadă în care autoturismul a fost imobilizat în service-ul P.R., pentru următoarele considerente:
Deşi instanţa reţine că “….imobilizarea autoturismului care nu prezenta siguranţă pentru circulaţie în vederea efectuării reparaţiilor şi finalizării expertizelor este incontestabilă….” se apreciază că “….valoarea lunară de amortizare nu are nici o relevanţă în evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă prin lipsirea de autoturism”.
Prin obligarea pârâtei la înlocuirea autoturismului ca urmare a constatării viciilor ascunse, instanţa de fond a stabilit regimul juridic aplicabil răspunderii juridice obiective specifice legislaţiei consumatorului.
Criteriul valorii de amortizare este relevant pentru calculul acestor despăgubiri având în vedere că raportul dintre valoarea de achiziţie a autoturismului şi durata normală de utilizare reprezintă tocmai cuantificarea unei valori medii a folosinţei bunului respectiv, fiind astfel respectat termenul special de garanţie, egal cu durata medie de utilizare, care în cazul autoturismelor este de 8 ani.
Astfel fiind, în cauză devin aplicabile disp. art.1336 Cod civil, potrivit cărora “…vânzătorul răspunde către cumpărător de liniştita posesiune a bunului”.
Împiedicarea cumpărătorului de a utiliza bunul achiziţionat generează un drept la despăgubire care nu depinde în mod obligatoriu de dovedirea cheltuielilor care s-ar face pentru folosirea unui bun similar, ci are în primul rând legătură cu costurile indisponibilizării, fără efectul benefic scontat asupra propriului patrimoniu, a preţului achitat pentru bunul ce nu poate fi utilizat din motive neimputabile consumatorului.
În speţă, preţul acestei indisponibilizări nu se poate stabili decât în raport de criteriul duratei medii de utilizare, perioada în care vânzătorul garantează conformitatea şi utila întrebuinţare a bunului, iar conform calculului necontestat de intimată este de 4725 EURO, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, suma la care va fi obligată intimata pârâtă.
În ceea ce priveşte critica conform căreia în mod greşit instanţa de fond a respins capătul de cerere privind acordarea de daune interese întemeiat pe dispoziţiile art.1073, 1082, 1084 Cod civil şi care reprezintă c/val. reparaţiilor efectuate la motor sistemul de frânare, sistem computerizat reglare, în cuantum de 2157 EURO, sumă de asemenea necontestată în apel de intimată, se constată că şi aceasta este întemeiată, întrucât, restituirea sumelor plătite pentru reparaţiile efectuate s-a solicitat în baza desfăşurătorului intervenţiilor efectuate asupra maşinii, coroborat cu facturile /ordine de plată corespunzătoare reparaţiilor.
Având aceste documente se poate determina valoarea sumelor a căror plată nu se justifică şi se constată existenţa unei legături de cauzalitate între defectele constatate prin expertiza T.U.V. şi imposibilitatea de folosire a autoturismului.
Din expertiza efectuată în cauză se reţine că reparaţiile la sistemul de frânare au fost efectuate la Km 15000, 27.600 şi 34.000, iar apariţia repetată a problemelor a indicat o problemă tipică pentru acest tip de autovehicul, problemă care nu a putut fi îndepărtată de atelier pe durată lungă.
Referitor la problemele motorului în expertiză TUV se arată că problemele la motor au apărut cu km 41.000 prin pierderea de putere, iar defecţiunile motorului la viteze mari putea să aibă efecte negative asupra componentelor de acţionare.
Expertiză, în concluzie precizează că reparaţiile efectuate asupra autoturismului în service-ul P.R. nu şi-au atins scopul, iar reparaţiile au fost efectuate fără o diagnosticare corectă a defecţiunilor.
Instanţa va respinge ca nefondată critica conform căreia în mod greşit nu au fost acordate daunele morale solicitate întrucât apelanta reclamantă nu a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial suferit în calitate de persoană juridică.
Nu s-a făcut dovada vătămării atribuţiilor morale ale persoanei juridice, cum ar fi: denumirea imaginea.
Apelanta reclamantă nu dovedeşte un prejudiciu de imagine, condiţie esenţială pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală, precum şi existenţa legăturii de cauzalitate între faptul că autoturismul în cauză prezintă defecţiuni şi prejudiciul invocat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.296 Cod pr.civilă, va admite apelul declarat de apelanta reclamantă SC T. B. SA împotriva sentinţei comerciale nr.321/10.01.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială
În dosarul nr.22450/3/2006 în contradictoriu cu intimata SC P.R. SRL.
Se va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că se va admite în parte acţiunea precizată a reclamantei SC T. B. SA şi se va obliga pârâta SC P.R. SRL la plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, de la data pronunţării sentinţei atacate – 10 ian.2007 – daune ce se vor transforma în daune compensatorii în temeiul art.294(2) Cod pr.civilă, a daunelor interese în sumă de 4725 EURO, în echivalentul lei la cursul BNR din data plăţii, reprezentând lipsa, de folosinţă, a daunelor interese în cuantum de 2157 EURO, în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii reprezentând c/valoare reparaţii efectuate la motor, sistemul de frânare, sistem computerizat reglare volan.
Se va respinge capătul de cerere referitor la daune morale ca nefondat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar în temeiul art.274 Cod pr.civilă se va obliga pârâta proporţional cu admiterea în parte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8777,64 lei, în apel.
Taxele de timbru au fost legal achitate de apelanta reclamantă SC T. B. SA.
Apelanta pârâtă SC P.R. SRL, prin criticile formulate în apel susţine în esenţă următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a admis primul capăt al acţiunii precizate formulată de reclamantă, şi a dispus înlocuirea gratuită a autoturismului marca AUDI tip A8, achiziţionat la 30 august 1999, cu un autoturism de acelaşi tip AUDI A 8.4.2 Quattro, respingând în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Susţine că din actele de la dosar rezultă că nu suntem în prezenţa unor vicii ascunse, iar o serie din problemele reclamate se datorează deficienţelor apărute pentru folosirea unui combustibil de proastă calitate, greşeli de manipulare, precum şi nerespectarea indicaţiilor din cartea tehnică şi din manualul de utilizare.
Nefiind vorba de vicii ascunse, obligaţia vânzătorului de a răspunde pentru defectele constatate se menţine doar pe durata garanţiei menţionate în certificatul de garanţie – 18 luni – conform H.G 394/1995, astfel că cererea depusă de reclamantă la 22.X.2003 este prescrisă.
Se mai critică soluţia instanţei de fond şi pentru admiterea capătului 5 al cererii precizată a reclamantei, prin care aceasta solicită să se constate inexistenţa dreptului său de a pretinde plata facturii nr.72481117/13.VI.2003.
Se susţine că pentru acest capăt nu au fost respectate, prev. art.7201 alin.2 Cod pr.civilă, astfel că solicitarea intimatei reclamante a fost adresată instanţei prematur, neîncercându-se concilierea prealabilă. Oral au fost invocate ca motive de apel excepţia lipsei calităţii procesuale active, lipsa de interes în formularea capătului 5 .
În drept se invocă disp. art.282 şi următoarele Cod pr.civilă.
Apelul este nefondat.
Din analiza actelor de la dosar, instanţa constată şi reţine următoarele:
În conformitate cu disp. art.295 alin.1C.pr.civ., raportate la disp. art.292 alin.2 Cod pr.civilă, controlul judiciar al sentinţei apelate este limitat legal la “limitele cererii de apel”, dacă apelul a fost motivat.
Apelul motivat declarat de pârâtă vizează exclusiv:
1.respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a cererii de înlocuire a autoturismului defect.
2.admiterea capătului 5 al acţiunii precizată cu privire la constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a prevede plata c/valorii unor reparaţii efectuate fără existenţa concilierii prealabile.
Nu pot fi analizate motivele invocate oral de apelanta-pârâtă.
-greşita respingere de instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
-greşita respingere a excepţiei lipsei de interes în formularea capătului 5 din acţiunea precizată, întrucât depăşesc limitele investirii instanţei prin cererea de apel.
Prin motivarea apelului apelanta pârâtă investeşte instanţa exclusiv cu problema de drept a prescripţiei extinctive, limitându-se a critica dezlegarea dată de instanţa de fond cu privire la această excepţie exclusiv pentru pretinsa calificare greşită a defecţiunilor constatate în categoria viciilor ascunse.
Nu se poate reţine critica apelantei cu privire la greşita respingere a excepţiei prescripţiei, întrucât în cauză este aplicabilă definiţia dată viciilor ascunse în art.2 din O.U.G nr.21/1992 – viciu ascuns -deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare.
În cauză, cumpărătoarea autoturismului nefiind specializată în cunoaşterea defecţiunilor apărute, nu putea fi în măsură să le cunoască la data achiziţionării autoturismului – fiind vorba de defecte la sistemul de frânare şi de la motor.
În ceea ce priveşte excepţia de prematuritate cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea inexistenţei în patrimoniul pârâtei a dreptului de a pretinde şi de a primi de la intimata-reclamantă plata facturii nr.7248117/13.VI.2003, criticată ca fiind incorect respinsă de instanţa de fond, se constată că în mod corect s-a reţinut că acest capăt are ca obiect o acţiune în constatare, care nu presupune conciliere directă prealabilă. Acest capăt de cerere, prin care reclamanta solicită constatarea inexistenţei în patrimoniul pârâtei a dreptului de a pretinde şi a privi de la aceasta plata facturii nr.7248117/13.VI.2003 în cuantum de 6108,31 lei este întemeiat pe ipoteza juridică a dispoziţiilor art.111 Cod pr.civilă “constatarea inexistenţei unui drept”.
Astfel fiind soluţia de respingere a excepţiei prematurităţii este legală, iar critica apelantei este nefondată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul disp. art.296 Cod pr.civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC P.R. SRL.
Taxele de timbru au fost legal achitate de apelanta SC P.R. SRL.
