Ambele variante al Anexei nr.3 din actul aditional contravin clauzelor Contractului colectiv de unic la nivel de ramura, transporturi aeriene pe anii 2002 – 2004, în ceea ce priveste durata perioadei în care salariatul nu putea avea initiativa încetarii raporturilor de munca.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.85 lit.e din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura, transporturi pe anii 2002 – 2004, în vigoare la data încheierii actelor aditionale contestate “salariatii care au încheiat acte aditionale la contractul individual de munca în vederea formarii profesionale, vor putea fi obligati sa suporte cheltuielile ocazionate de acestea, cu exceptia cazurilor prevazute de art.82 alin.3, daca parasesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la data absolvirii cursurilor”.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.85 lit.e din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura, transporturi pe anii 2002 – 2004, în vigoare la data încheierii actelor aditionale contestate “salariatii care au încheiat acte aditionale la contractul individual de munca în vederea formarii profesionale, vor putea fi obligati sa suporte cheltuielile ocazionate de acestea, cu exceptia cazurilor prevazute de art.82 alin.3, daca parasesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la data absolvirii cursurilor”.
În consecinta, durata legala maxima care putea fi stabilita prin act aditional astfel încât sa fie angajata raspunderea salariatului ce a beneficiat de cursuri profesionale era de 3 ani.
În consecinta, durata legala maxima care putea fi stabilita prin act aditional astfel încât sa fie angajata raspunderea salariatului ce a beneficiat de cursuri profesionale era de 3 ani.
Decizia nr. 4032R din 02 Iunie 2009
Prin sentinta civila nr.6364 din 15.10.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost respinsa, ca neîntemeiata, cererea precizata si completata formulata de reclamantul CID, în contradictoriu cu pârâta SC C SA, si a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecata catre pârâta, în suma de 2624 lei, precum si la achitarea diferentei de onorariu cuvenit expertului.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei, în functia de pilot, prin actul aditional – anexa nr. 3 la acest contract partile prevazând efectuarea unor cursuri de formare profesionala constând în pregatire teoretica si practica , pe o perioada de 4 luni, a caror contravaloare se ridica la suma de 18.000 USD. Salariatul s-a obligat ca timp de 5 ani de la momentul semnarii actului aditional sa nu determine din culpa sau initiativa sa încetarea raporturilor de munca, nerespectarea acestei clauze având drept consecinta plata contravalorii cheltuielilor efectuate de angajator cu pregatirea profesionala proportional cu perioada nelucrata.
Un alt act aditional cu numarul 3 a fost încheiat între parti, act care modifica suma reprezentând contravaloarea cursului de la 18.000 USD la 40.000 USD.
Reclamantul invoca nulitatea Anexei nr.3 la contractul individual de munca, întrucât reprezinta un act juridic încheiat între parti prin fraudarea legii si care o cauza ilicita si imorala , precum si pentru încalcarea prevederilor contractului colectiv de munca la nivel de ramura potrivit carora salariatii care au încheiat acte aditionale la contractul colectiv de munca în vederea formarii profesionale, vor putea fi obligati sa suporte cheltuielile ocazionate de acestea , daca parasesc unitatea înaintea unui termen de 3 ani de la data absolvirii cursurilor.
Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt, potrivit art. 948 Cciv., capacitatea de a contracta, consimtamântul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita..
Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrara bunelor moravuri si ordinii publice. Art.967 instituie o prezumtie de valabilitatea a cauzei, cine invoca nevalabilitatea trebuie sa dovedeasca acesta, deci sa rastoarne prezumtia.
Reclamantul arata ca stabilirea în cuprinsul actului aditional privind formarea profesionala a unui numar de 60 de zile si a contravalorii cursului la suma de 40.000 USD, fara ca în realitate cursul sa aiba aceasta durata si contravaloarea , a avut ca scop concret lipsirea sa de posibilitatea de a initia încetarea contractului de munca, constituind o cauza ilicita si imorala.
Posibilitatea organizarii de cursuri de formare profesionala de catre angajator , la initiativa acestuia este prevazuta de art. 193 CM, în timp ce conditiile în care salariatul are obligatia de a suporta aceste cheltuieli sânt cuprinse în art. 195 CM. Modalitatea de desfasurare a cursurilor de formare profesionala sau realitatea contravalorii acestora sânt aspecte care tin de executarea conventiei, nefiind de natura sa afecteze valabilitatea acesteia la momentul contractarii. Acordul partilor la încheierea actului aditional a fost exprimat prin semnarea celor doua anexe, inclusiv cea de modificare a contravalorii cursului de formare profesionala, nefiind invocate cauze de nevalabilitate a consimtamântului, care sa determine nulitatea actului.
Nulitatea este sanctiunea care intervine în cazul în care nu se respecta , la încheierea actului juridic, conditiile de validitate. Ori , aspectele invocate de reclamant privesc executarea contractului fiind cauze posterioare încheierii lui, astfel ca actul juridic nu poate fi lipsit de efecte .
În ceea ce priveste frauda la lege , se retine ca aceasta este definita ca un mijloc de eludare prin conventie a legilor de ordine publica , sanctionata cu nulitatea absoluta prin art. 5 Cciv. Rezulta ca ambele parti încheie in mod special contractul pentru a frauda legea, nefiind de conceput invocarea de catre un contractant a eludarii de catre celalalt a unor norme legale imperative.
Potrivit art. 195 alin .1 CM, salariatii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile în conditiile art. 194 alin.2 lit b si alin. 3 nu pot avea initiativa încetarii contractului de munca pe o perioada de cel putin trei ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.
Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2002-2004 , în vigoare la data încheierii actelor aditionale prevede în ar. 85 lit. e ca salariatii care au încheiat acte aditionale la contractul individual de munca în vederea formarii profesionale, vor putea fi obligati sa suporte cheltuielile ocazionate de acestea, daca parasesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la data absolvirii cursurilor.
Se retine ca stabilirea în contractul individual de munca a unui termen de 5 ani în care salariatul nu poate avea initiativa încetarii contractului colectiv de munca nu este contrara dispozitiilor din contractul colectiv de munca, termenul de trei ani constituind perioada minima în care are obligatia de a presta munca pentru a nu fi antrenata raspunderea sa patrimoniala . Clauza inserata în contractul individual de munca este în acord cu textul din Codul Muncii, formularea folosita în contractul colectiv de munca la nivel de ramura având acelasi sens, de prevedere a unei durate minime de trei ani, fiind lasata partilor posibilitatea stabilirii unui termen mai mare.
Având în vedere considerentele expuse cererea de constarea a nulitatii actelor aditionale referitoare la formarea profesionala va fi respinsa ca neîntemeiata.
La data de 20.11.2008, intimata emite decizia nr.502 prin care dispune desfacerea disciplinara a contractului reclamantului în baza disp.art.61 litera a Codul Muncii pentru lipsa de la serviciu începând cu data de 6.11.2006.
Analizând decizia susmentionata prin prisma respectarii cerintelor de continut obligatorii prevazute de art.268 al.2 Codul Muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, instanta apreciaza ca aceasta cuprinde toate mentiunile prevazute de lege.
Cu privire la temeinicia deciziei instanta apreciaza ca în mod corect angajatorul si-a exercitat dreptul de a se dispune de prerogativa disciplinara prev de art.263 Codul Muncii si a apreciat ca în raport de gravitatea faptei savârsite, lipsa de la serviciu pe o perioada de mai mult de 10 zile ce ar fi putut cauza anularea unor zboruri ale Companiei constituie o abatere disciplinara grava în sensul dispozitiilor art.263 al.2 Codul Muncii.
Instanta retine ca motivul absentarii de la serviciu invocat de reclamant îl constituie faptul ca rechemarea din concediul de odihna la data de 6.11.2006 este nelegala, fiind urmata de demisie, înaintata societatii prin fax la 10.11.2006, si înregistrata la societate la data de 13.10.2006, astfel ca ca nu mai era obligat sa presteze munca în favoarea angajatorului ulterior datei depunerii demisiei fara preaviz .
Prin decizia nr. 436 din 02.11.2006, salariatul a fost rechemat din concediul de odihna , fiind obligat sa se prezinte la zbor conform programarii din data de 06.11.2006. Decizia a fost motivata prin invocarea art. 34 din actul constitutiv al Carpatair si art. 146 alin. 2 CM.
Instanta retine ca rechemarea din concediu a fost justificata în conditiile în care, asa cum rezulta din adresa emisa la 02.11.2006, un alt salariat, Dinu Andrei, si-a depus demisia fara preaviz, anuntând ca nu va veni la zbor, angajatorul fiind în situatia de nu avea personal disponibil pentru înlocuire.
Potrivit dispozitiilor art.79 al.l Codul Muncii, demisia reprezinta actul unilateral de vointa al salariatului în sensul încetarii raporturilor de munca.
Regula este ca raporturile de munca nu înceteaza imediat dupa depunerea demisiei ci numai dupa îndeplinirea unui termen de preaviz care potrivit disp.art.79 (4) este stabilit de comun acord între parti, în contractul individual de munca si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru functii de executie.
Termenul de preaviz opereaza în favoarea angajatorului, constituind un ragaz de timp în care acesta din urma sa poata angaja o alta persoana în locul demisionarului.
Prin exceptie, dispozitiile art.79alin. 8 prevad situatia în care salariatul poate demisiona fara preaviz si anume în cazul în care angajatorul nu îsi îndeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.
In cauza nu s-a facut dovada ca angajatorul si-a încalcat obligatiile asumate prin contractul de munca, astfel încât instanta apreciaza ca reclamantul nu era îndreptatit sa demisioneze fara preaviz.
Asa cum rezulta din cuprinsul cererii de demisie reclamantul invoca mai multe motive care în opinia sa ar fi justificat încetarea imediata a contractului de munca fiind încalcate de catre angajator obligatiile asumate prin contract referitoare la durata muncii, durata concediului de odihna, plata sporului pentru orele suplimentare , dreptul la repaus zilnic si saptamânal, dreptul al egalitate de sanse si tratament, dreptul la securitate. Probele administrate în cauza, inclusiv expertiza specialitatea contabilitate, nu au sustinut însa afirmatia reclamantului cu privire la nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor privind plata orelor suplimentare. Din evidentele angajatorului rezulta ca orele suplimentare efectuate au fost compensate cu timp liber, fiind respectate dispozitiile legale referitoare la timpul de munca si timpul de odihna.
In al doilea motiv invocat de reclamant în cererea de demisie se invoca încalcarea de catre angajator a dispozitiilor art.39 litera d din Codul Muncii cu privire la dreptul salariatului la egalitate de sanse si de tratament.
Reclamantul sustine ca munca a fost remunerata cu suma de 12.000.000 ROL pe luna în timp ce alti colegi aveau salariul de 3500 EURO lunar pentru aceeasi functie.
Instanta retine ca salariul mentionat în contractul de munca al reclamantului a facut obiectul negocierii dintre parti si nu a fost stabilit unilateral de angajator, iar în cauza nu s-a facut dovada nerespectarii de catre angajator a obligatiei de plata a salariului ce ar fi justificat depunerea demisiei fara preaviz.
In concluzie instanta apreciaza ca reclamantul nu era îndreptatit sa demisioneze fara preaviz si ca în mod corect angajatorul a apreciat ca lipsa sa de la serviciu în perioada ulterioara depunerii demisiei era nejustificata.
Nici apararile reclamantului cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere emisa în lipsa cercetarii disciplinare nu pot fi retinute de instanta întrucât potrivit dispozitiilor art.267 (3) Codul Muncii neprezentarea salariatului la convocarea facuta în conditiile prevazute la alin.2 fara un motiv obiectiv la dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
Pârâta a facut dovada respectarii dispozitiilor art.267 al.2Codul Muncii convocând în scris pe reclamant la cercetarea disciplinara prin adresa nr.468/8.11.2006.
Aprecierile facute de reclamant în sensul ca a lipsit de la cercetarea disciplinara întrucât a considerat ca nu mai era angajatul companiei ca urmare a formularii cererii de demisiei nu constituie un motiv obiectiv de natura sa justifice neprezentarea la cercetarea disciplinara.
In concluzie, instanta întrucât apreciaza ca decizia de rechemare din concediu si decizia de concediere sânt temeinice si legale si va respinge contestatia formulata împotriva acestora, precum si capetele accesorii, privind constatarea încetarii raporturilor de munca prin demisie, rectificarea înscrierilor din carnetul de munca privind încetarea contractului pe motive disciplinare, si obligarea intimatei la plata unor despagubiri cauzate prin concedierea sa ilegala.
întrucât legislatia muncii nu prevede obligatia angajatorului de a întocmi fisa de lichidare, instanta a respins capatul de cerere privind eliberarea acestui document.
Împotriva acestei sentinte, a formulat recurs recurentul CID, criticând sentinta recurata pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.299 si urm. C.pr.civ., recurentul a aratat urmatoarele:
Instanta de fond a apreciat în mod gresit ca actul aditional referitor la formarea profesionala a recurentului este întocmit cu respectarea dispozitiilor Codului muncii, iar existenta a doua acte aditionale privind formarea profesionala nu reprezinta o încalcare a legii, atât timp cât în primul act aditional era consemnata suma de 18.000 USD, iar ulterior aceasta a fost majorata la 40.000 USD.
S-a aratat în acest sens ca existenta a doua anexe cu acelasi numar “Anexa 3 la contractul individual de munca” care se refera la formarea profesionala si neînregistrarea la ITM Timis, a constituit motivul pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecata si nu modalitatea de desfasurare a cursurilor de formare profesionala sau modalitatea de majorare a conturilor formarii profesionale.
Recurentul a mai sustinut si faptul ca instanta nu a avut în vederea împrejurarea ca intimata, nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din cuprinsul caruia sa rezulte ca aceasta formare profesionala s-a desfasurat efectiv si ca intimata ar fi platit suma totala de 40.000 USD.
De asemenea, arata recurentul, nu a fost încheiat nici un contract de formare profesionala ulterior celor doua anexe nr.3, astfel încât instanta de fond sa aprecieze ca ar fi existat “acordul partilor”, iar instanta de fond a omis sa se pronunte asupra cererii depuse de recurent la termenul din data de 17.10.2007, prin care solicita ca intimata sa depuna la dosarul cauzei contractul de leasing încheiat la data de 22.12.2003 între SC C SA si SIAL LTD si actele aditionale la acesta.
S-a mai aratat si faptul ca înscrisul înregistrat sub nr.772/9.03.2006, depus de intimata este un înscris constituit pro causa în care apar date total neconforme cu realitatea.
Recurentul a sustinut si faptul ca între acest înscris si depozitia martorului exista o contradictie, iar prin faptul ca au fost încheiate doua anexe nr.3 pentru aceeasi formare profesionala reiese ca intimata nu a urmarit altceva decât sa-si asigure un folos material injust si pe care nu l-a suportat.
S-a mai aratat ca instanta de fond în mod nelegal nu a avut în vedere clauzele contractului de leasing depus la dosarul cauzei în cuprinsul caruia se face referire la achizitionarea de aeronave tip SAAB 2000 de catre inrimata cu obligatia celor care au vândut acest tip de aeronava de a asigura formarea profesionala pe cheltuiala lor.
Un alt motiv de nulitate absoluta a celor doua anexe nr.3 la contractul individual de munca si pe care, arata recurentul, instanta de fond nu l-a avut în vedere la solutionarea cauzei îl constituie si faptul ca prevederile cuprinse în ambele variante ale anexei nr.3, contravin clauzele Contractul colectiv de munca la nivelul ramuri de transporturi aeriene pe anii 2002 – 2004, fiind astfel încalcate dispozitiile art.11 din Codul muncii.
S-a mai sustinut si faptul ca, în întelesul art.195 din Codul muncii, cursul efectuat de recurent nu reprezinta un curs de formare profesionala deoarece a echivala acest training cu un curs de formare profesionala, astfel cum acesta este reglementat de Codul muncii, în sensul ca orice angajat sa suporte eventualele cheltuieli suportate de angajator cu formarea profesionala în cazul încetarii contractului individual de munca din vina angajatilor nu face altceva decât sa transfere angajatului obligatia operatorului aerian de a scolariza personalul împreuna cu toate conturile aferente în conditiile în care daca aceasta obligatie nu este executata de catre operatorul aerian, nu i se va permite acestuia sa opereze curse aeriene.
Recurentul a adus critici si înscrisului denumit procesul-verbal din 30.11.2004, aratând ca acesta nu are numar de înregistrare în registrul societatii, existând posibilitati ca acest înscris sa fie întocmit ulterior date înscrise pe el.
Recurentul a concluzionat în sensul ca, împrejurarea ca acesta a procedat la semnarea celor doua anexe nr.3, sub amenintarea concedierii este scos în evidenta de art.1 alin.3 din cele doua Anexe nr.3, astfel încât, daca nu ar fi semnat cele doua anexe i s-ar fi desfacut disciplinar contractul individual de munca.
Exceptia nulitatii recursului invocata de intimata, urmeaza a fi respinsa, deoarece în cuprinsul cererii de recurs este mentionata expres sentinta atacata.
Analizând sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs ce se încadreaza în ipoteza prevazuta de art.304 pct.9 C.pr.civ., precum si din oficiu, potrivit art.3041 C.pr.civ., Curtea apreciaza ca recursul este fondat din urmatoarele considerente:
Critica vizând faptul ca cele doua Anexe nr.2 nu au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca Timis va fi înlaturata deoarece, pe de o parte, aceasta cerinta nu constituie o cerinta ad validitatem a carei neîndeplinire sa conduca la nulitatea absoluta a înscrisurilor contestate iar, pe de alta parte, art.7 din Legea nr.130/1999 sanctioneaza cu amenda contraventionala neîndeplinirea acestei obligatii de catre angajator si nu cu nulitatea actului neînregistrat.
Nici critica referitoare la faptul ca instanta de fond a omis sa solicite originalul înscrisurilor a caror nulitate se cere, nu va fi retinuta, în conditiile în care reclamantul prin aparator a recunoscut ca a semnat personal Anexa nr.3 la contractul individual de munca încheiat cu intimata iar, în speta, nu s-a contestat si nu s-au remarcat inadvertente între copiile certificate depus la dosar si originalele celor doua anexe.
Vor fi înlaturate si sustinerile recurentului referitoare la faptul ca formarea profesionala nu s-a desfasurat efectiv si cele referitoare la neplata de catre intimata a costurilor formarii profesionale, instanta de fond retinând în mod corect faptul ca, modalitatea de desfasurare a cursurilor de formare profesionala precum si plata contravalorii cheltuielilor de scolarizare au efecte si vizeaza executarea conventiei, nefiind de natura sa afecteze valabilitatea acesteia la momentul contractarii.
Nu poate fi retinuta nici frauda la lege invocata de catre recurent, deoarece are incidenta în cazul în care anumite prevederile legale sunt folosite pentru eludarea altor norme legale imperative iar din moment ce acesta are întotdeauna ca autori pe ambele parti contractante, aceasta nu-si gaseste aplicabilitatea în speta cât timp una din partile actului juridic o invoca drept cauza de nulitate a respectivului act, cauza ce provine de la cealalta parte contractanta.
Va fi înlaturata si critica potrivit careia nu a fost încheiat vreun contract de formare profesionala ulterior celor doua Anexe nr.3, astfel încât instanta de fond sa fi apreciat existenta acordului partilor, deoarece acest acord este atestat prin semnarea celor doua anexe care constituie ele însele contracte de formare profesionala.
Se va înlatura si critica referitoare la omiterea instantei de a se pronunta asupra cererii de depunere a contractului de leasing încheiat la data de 22.12.2003, deoarece, recurentul însusi recunoaste la fila 5 a motivelor de recurs, faptul ca, instanta de fond i-a respins aceasta cerere, ca neîntemeiata.
Cu privire la majorarea cuantumului cheltuielilor de scolarizare, instanta de fond a retinut în mod corect ca, nici aceasta împrejurare nu poate fi retinuta drept cauza de nulitate a conventiei, întrucât aceasta modificare s-a facut cu acordul ambelor parti iar scopul urmarit de angajator nu este ilicit, de vreme ce însasi legea stabileste dreptul angajatorului de a-si recupera cheltuielile suportate cu scolarizarea salariatului.
De asemenea, faptul ca angajatorul a negociat costul formarii profesionale unui anumit numar de salariati într-un cuantum calculat ca pret global, ce includea atât închirierea unor aeronave cât si formarea profesionala a echipajelor pentru acele aeronave, nu poate duce la concluzia ca angajatorul nu a suportat aceste costuri în mod efectiv, sau ca, salariatul a trebuit sa plateasca vreo suma de bani pentru formarea sa profesionala.
Nici sustinerea potrivit careia martorul a aratat ca SAT ar fi suportat cheltuielile formarii profesionale nu se regaseste în depozitia acestui martor.
Vor fi înlaturate si sustinerile potrivit carora în sarcina angajatilor exista la momentul încheierii actelor contestate obligatia de a asigura training-ul personalului aeronautic civil, recurentul neindicând actul normativ despre care face vorbire.
Nici criticile aduse procesului-verbal din 30.11.2004, nu vor fi retinute, deoarece acest înscris are valoarea unui început de proba scrisa, iar sentinta recurata nu s-a întemeiat exclusiv pe acesta, ci s-a pronuntat prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauza.
Invocarea de catre recurent a violentei ca viciu de consimtamânt nu poate fi retinuta, din ansamblul probator administrat în cauza nereiesind faptul ca semnarea contractelor de formare profesionala s-a facut sub amenintarea concedierii.
Se apreciaza însa, ca fiind fondata critica potrivit careia ambele variante al Anexei nr.3 contravin clauzelor Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura, transporturi aeriene pe anii 2002 – 2004, în ceea ce priveste durata perioadei în care salariatul nu putea avea initiativa încetarii raporturilor de munca.
În acest sens sunt si dispozitiile art.195 alin.1 din Codul muncii, potrivit carora “salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile în conditiile art.194 alin.2 lit.b si alin.3 nu pot avea initiativa încetarii contractului individual de munca o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala”.
De asemenea, potrivit art.11 din acelasi Cod “clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca”.
Fata de cele mai sus aratate, vazând si dispozitiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, sentinta atacata, în sensul ca, va admite, în parte, actiunea precizata si completata, se va constata nulitatea partiala a ambelor variante ale Anexei 3 la contractul individual de munca al reclamantului, în ceea ce priveste durata perioadei în care salariatul nu poate avea initiativa încetarii raportului de munca, urmând ca perioada de 5 ani de la art.4 din ambele Anexe, sa fie redusa la 3 ani.
Vor fi mentinute dispozitiile sentintei, privind respingerea celorlalte capete de cerere.
1
