Legea nr. 53/2003, art. 65, art. 74 alin. (1) lit. d)
Conform art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64” din Codul Muncii. Prin urmare, locurile de muncă vacante în unitate trebuie comunicate salariatului doar în situaţia în care contractul individual de muncă a încetat datorită inaptitudinii fizice şi/sau psihice a salariatului, precum şi în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Această cerinţă nu vizează situaţia în care concedierea salariatului este întemeiată pe dispoziţiile art. 65 din Codul muncii.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,
Decizia civilă nr. 901 din 20 aprilie 2010, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 2976/11.09.2008, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâtei SC G.P..& C. S.A, a anulat Deciziile nr. 760/17.12.2007 şi nr. 761/18.12.2007, emise de pârâtă, şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestor decizii, respectiv reîncadrarea reclamantului în funcţia de şef serviciu administrativ – resurse umane şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul cu începere de la data de 18.12.2007şi până la reintegrarea efectivă în muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei din 1997 şi a exercitat începând cu anul 2002 atribuţiile funcţiei de şef serviciu administrativ – resurse umane.
Prin Decizia nr. 760/17.12.2007, pârâta a luat măsura desfiinţării, de la data de 08.10.2007, a postului de Şef Serviciu administrativ – resurse umane, ca urmare a reorganizării. Reclamantului i s-a oferit un post vacant în cadrul societăţii, respectiv acela de reprezentant tehnic oficial la Serviciul vânzări mase plastice – chimicale pentru gama de produse chimice, cu menţiunea că, în cazul neacceptării postului oferit, perioada cuprinsă între 09.10.2007 şi 11.11.2007, constituie perioada de preaviz de 30 de zile lucrătoare.
Decizia nr. 760/17.12.2007 nu indică temeiul juridic din Codul Muncii, însă prevede că „se restructurează Serviciul administrativ – resurse umane”, astfel încât prima instanţă a conchis că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii.
Prin Decizia de concediere nr. 761/18.12.2007, întemeiată pe dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, pârâta a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, încadrat în funcţia de Şef Serviciu administrativ – resurse umane, începând cu data de 18.12.2007, reţinând, în motivare, reorganizarea activităţii din cadrul societăţii şi împrejurarea că angajatul nu a comunicat, în termenul stabilit de prevederile legale, conform art. 167 alin. (4) din Codul Muncii, acceptul sau refuzul noului post vacant oferit, în cadrul firmei la Serviciul Vânzări mase plastice – chimicale pentru gama de produse chimice, şi anume: de reprezentant tehnic comercial.
Având în vedere dispoziţiile art. 65 din Codul Muncii coroborate cu cele ale art. 74 alin. (1) lit. d) şi ale art. 76 din Codul Muncii, precum şi circumstanţele speţei pendinte, Tribunalul a conchis că deciziile contestate sunt lovite de nulitate absolută, deoarece au fost emise cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Astfel, deciziile emise de pârâtă nu cuprind, deşi trebuiau să conţină sub sancţiunea nulităţii absolute, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, urmând ca angajatul concediat să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.
Împrejurarea că pârâta i-a oferit reclamantului un anumit loc de muncă, respectiv acela de reprezentant tehnic comercial în cadrul Serviciului vânzări mase plastice, chimicale, care, de altfel, era incompatibil cu activitatea ce urma a fi desfăşurată, potrivit fişei de informare, este contrară cerinţei art. 74 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, cerinţă redactată la modul imperativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii.
În motivarea recursului declarat, s-a invocat că hotărârea recurată a fost dată cu exces de putere, întrucât s-a dispus obligarea societăţii să înfiinţeze postul ocupat de reclamant.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, solicitând cercetarea sentinţei sub toate aspectele şi arătând că au fost respectate dispoziţiile art. 65 din Codul muncii.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea a constat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. d) din Codul muncii, conform cărora decizia de concediere trebuie să conţină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64 din Codul Muncii. Aceasta deoarece locurile de muncă vacante trebuie comunicate doar în situaţia în care contractul individual de muncă a încetat datorită inaptitudinii fizice şi/sau psihice a salariatului, precum şi în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Or reclamantul a fost concediat datorită restructurării postului în condiţiile art. 65 din Codul muncii.
Pe cale de consecinţă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă, întrucât prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
