Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. XXX/105/2015 la data de 18.02.2015, reclamanta SC P S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta XXX. Ploieşti, suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. XXX/14.01.2015, emisă de pârâtă, cu privire la măsurile/obligaţiile dispuse în sarcina ei la pct. 4.1 şi 4.2 din actul administrativ. Totodată, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că ea a fost înfiinţată prin reorganizarea/divizarea parţială a sucursalei P din cadrul XXX Bucureşti, în temeiul H.G. nr. 1218/ 27.11.2001, fiind o persoană juridică română cu capital integral de stat, având ca obiect principal de activitate transportul produselor petroliere, cu un capital social iniţial de xxx. lei vechi.
Potrivit aceluiaşi act normativ, predarea-preluarea activului şi pasivului între xxx Bucureşti şi reclamantă urma a se face pe bază de protocol încheiat între părţi, până la data de 30.12.2001, pe baza bilanţului încheiat la data de 30.11.2001.
Conform Protocolului nr. 105 din 2 aprilie 2002, au fost predate bunurile aparţinând domeniului public, care fac parte din Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului şi produselor petroliere şi trecute în gestiunea reclamantei, care urma a păstra bunurile respective cu diligenta unui bun proprietar, asigurând folosirea corespunzătoare a acestora.
Ulterior, între S.C. CS.A. şi S.C. P S.A. a fost încheiat Protocolul de predare-primire nr. 8210 din 1 iunie 2004, prin care a avut loc predarea-preluarea în administrare a bunurilor proprietate publică ce compun sistemul de transport produse petroliere prin conducte magistrale de către prima dintre acestea. Protocolul s-a încheiat în baza O.G. nr. 35/ 29.01.2004, potrivit căreia bunurile ce fac parte din sistemul de transport prin conducte sunt concesionate, în condiţiile legii.
În aceeaşi măsură, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor xxx S.A. nr. 2/ 28.05.2002, s-a aprobat reducerea capitalului său social cu valoarea de inventar a bunurilor ce aparţin domeniului public al statului, identificate în lista anexă la H.G. nr. 1326/ 2001, în suma de xxx lei, operaţiunea fiind înregistrată prin Încheierea judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerţului al Judeţului Prahova nr. xxx/ 25.09.2002.
În urma adreselor succesive ale administratorului unic al S.C. P S.A., aflată în dizolvare şi lichidare voluntară, cu privire la necesitatea preluării inventarului bunurilor din domeniul public al statului, constând în sistemul de transport produse petroliere prin conducte, Ministerul Economiei şi Finanţelor a emis Nota nr. xxx/10.10.2007, prin care a propus pârâtei xxx. Ploieşti preluarea, pe baza de proces-verbal, a inventarului respectivelor bunuri de la reclamantă. În aceste condiţii, prin Procesul-verbal de predare primire nr. xxx/ 15.10.2007 a fost predată de către reclamantă lista mijloacelor fixe aflate în domeniul public al statului ce constituie sistemul de transport produse petroliere prin conducte.
Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ, reclamanta a arătat că, în ceea ce priveşte declanşarea procedurii administrative prealabile, în data de 16.02.2015, ea a înregistrat la pârâtă o plângere prealabilă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. xxx/14.01.2015 şi a Raportului de inspecţie economică-financiară nr. xxx/14.01.2015.
Referitor la existenţa unui caz bine justificat, a susţinut că aceasta poate fi reţinută dacă, din împrejurările cauzei, precum în speţa de faţă,ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
A invocat că reglementarea unei obligaţii în sarcina unui contribuabil sau a unui subiect de drept administrativ, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuia să aibă loc într-o manieră clară, previzibilă şi lipsită de echivoc, astfel încât să fie îndepărtat arbitrariul sau abuzul de către destinatarii normei juridice, principiu preluat şi de Curtea Constituţională. A susţinut că autorităţile administrative au emis acte administrative lipsite de temei legal, cu încălcarea principiilor potrivit cărora în materie administrativă prevederile legale incerte se interpretează întotdeauna în contra autorităţilor fiscale şi nesocotind lipsa caracterului cert, previzibil şi fără echivoc al normelor legale pe care se fundamentează actele administrative atacate.
A mai precizat că ea nu este titulara pretinsului drept de administrare a bunurilor din domeniul public al statului reprezentând sistemul de transport produse petroliere prin conducte, astfel cum sunt acestea evidenţiate în Procesul-verbal de predare primire din 11.10.2007, în Procesul-verbal de predare primire nr. xxx/ 15.10.2007 şi în Anexa 7 la H.G. nr. xxx/ 2006.
Reclamanta a reluat expunerea situaţiei de fapt, după care a susţinut că O.U.G. nr. 37/ 2005 nu au fost puse niciodată efectiv în aplicare, ea primind licenţa pentru a opera sistemul de conducte destinat transportului de produse petroliere aflat în proprietatea publică a statului, dar neprimind niciodată un drept de concesiune asupra bunurilor constituind sistemul de transport.
În subsidiar, a considerat că ea nu este titulara niciunui drept de administrare/folosinţă a bunurilor din domeniul public al statului reprezentând sistemul de transport produse petroliere prin conducte, întrucât toate aceste bunuri au fost predate, pe bază de proces-verbal de predare primire, în anul 2007, către pârâta xxx. Ploieşti, în corespondenţa dintre părţi poziţia reclamantei fiind clar exprimată. De asemenea, Ministerul Economiei şi Finanţelor a recunoscut expres că în evidenţele contabile ale Direcţiei Buget Contabilitate Internă din cadrul său se regăsesc bunuri din domeniul public al statului, la reclamanta xxx Ploieşti, în valoare de xxx lei., fără să existe un drept de folosinţă şi/sau de administrare ale ei cu privire la acestea. A susţinut că sensul procesului-verbal din 15.10.2007 nu poate fi altul decât acela al predării bunurilor din domeniul public către Ministerul Economiei şi Finanţelor.
În ceea ce priveşte actele administrative întocmite de pârâtă, reclamanta a invocat că pretinsele deficienţe pornesc de o premisă falsă, respectiv că ea ar fi avut un drept de administrare asupra bunurilor în cauză, în condiţiile în care nu i se poate imputa ei faptul că, în procedurile ulterioare Notei de predare–primire a bunurilor, aduse la îndeplinire de pârâta xxx. Ploieşti, nu s-au îndeplinit toate activităţile care ar fi trebuit să aibă ca finalitate preluarea inventarului bunurilor de la societatea aflată în lichidare voluntară.
În aceeaşi măsură, contrar celor reţinute la pct. 4.2 din Raportul de inspecţie economico-financiară, reclamanta nu avea nicio atribuţie în domeniul aprobării unor acte normative, administrării bunurilor din domeniul public al statului ori iniţierii actelor legislative de modificare a H.G. nr. 1218/ 2001. De asemenea, este eronată afirmaţia conform căreia reclamanta ar fi titulara dreptului de administrare a bunurilor din domeniul public al statului, deoarece temeiul juridic invocat, respectiv art. 6 din H.G. nr. 1218/ 2001 nu mai subzistă, acesta fiind succesiv modificat de actele normative ulterioare.
A mai susţinut că dihotomia dintre predarea inventarului scriptic şi predarea efectivă a bunurilor din domeniul public al statului pretins deţinute în administrare de ea este una artificială. În aceeaşi măsură, predarea bunurilor către pârâta xxx. Ploieşti a fost hotărâtă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta asumându-şi această împrejurare atunci când a decis disponibilizarea întregului personal al societăţii reclamante şi intrarea acesteia în faliment la 16, respectiv 17.10.2007. A considerat că întreaga responsabilitate pentru situaţia din prezent revine Guvernului României, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi pârâtei xxx. Ploieşti.
Reclamanta a susţinut că iniţiativa promovării unei hotărâri de guvern pentru modificarea anexei nr. 7 a H.G. nr. 1705/ 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a fost promovată, în cuprinsul Notei de fundamentare existând o trimitere la societatea reclamantă, însă neadoptarea acestei hotărâri de guvern nu poate constitui culpa sa.
A apreciat că H.G. nr. xxx/ 2006 şi anexele sale reprezintă un act normativ fără relevanţă, în condiţiile în care acesta cuprinde o listă formală a societăţilor care deţin, într-o formă sau alta, bunuri în patrimoniul public, în timp ce lista bunurilor este ataşată chiar procesului-verbal din 15.10.2007, acesta fiind suficient pentru predarea bunurilor şi, în acelaşi timp, fiind singurul document care atestă realitatea. Prin urmare, a considerat că nici măcar nu se impunea, în lumina acestor argumente, promovarea unui act normativ de modificare a acestei hotărâri de guvern/listă-inventar.
A considerat că se încearcă transferul responsabilităţii în sarcina sa, deşi ea a notificat de nenumărate ori autorităţile în cursul anului 2007, iar după procesul-verbal din 15.10.2007 obligaţia de a proceda conform dispoziţiilor din Ordinul evocat revenea în egală măsură autorităţilor fiscale – pârâta xxx Ploieşti, care are iniţiativa modificării listei-inventar. În plus, interesul de a corobora realitatea faptică cu realitatea juridică a bunurilor aparţinea proprietarului, Ministerul Economiei şi Comerţului, acesta având toate documentele şi instrumentele necesare pentru a proceda în consecinţă.
Reclamanta a invocat că ea, prin lichidatorul judiciar xxx SPRL, nu are obligaţia de inventariere a bunurilor care fac obiectul Procesului-verbal de predare primire nr. xxx/ 15.10.2007 şi a Anexei 7 la H.G. nr. 1705/ 2006, în condiţiile în care asupra bunurilor ce constituie sistemul de transport produse petroliere prin conducte şi care fac parte din domeniul public al statului, ea nu are niciun drept de administrare/folosinţă/concesiune. A susţinut că, în conformitate cu normele contabile incidente, obligaţia de realizare a operaţiunilor de inventariere revine celor care au preluat acest inventar.
În altă ordine de idei, a invocat că lichidatorul nu este cuprins în enumerarea prevăzută de Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 privind răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, acesta neavând nici obligaţiile stabilite de Legea nr. 82/1991, ci numai pe cele prevăzute expres şi limitativ de legea insolvenţei.
Referitor la condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a susţinut că existenţa unor serioase dubii în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ atacat, existenţa unei plângeri prealabile formulate în faţa organului administrativ emitent, obligaţia deosebit de oneroasă impusă ei, respectiv organizarea şi efectuarea inventarierii unor bunuri din domeniul public al statului în valoare totală de xxx lei constituie motive bine justificate pentru a solicita şi pentru a se dispune de către instanţă suspendarea actului. Gravitatea prejudiciului pe care l-ar avea de suportat reclamanta a fost raportată la situaţia în care este aceasta nu mai are personal şi nici fonduri, toţi angajaţii fiind concediaţi încă din 16.10.2007, anterior intrării societăţii în faliment. Cu atât mai mult, toate aceste bunuri sunt conducte, în majoritate aflate în subteran, care nu pot fi supuse unui proces efectiv de inventariere. A mai invocat că, a solicita afectarea oricărei sume de bani pentru operaţiuni de inventariere a unor bunuri asupra cărora ea nu are niciun drept, va avea drept consecinţă afectarea iremediabilă a procedurii de faliment pe care o traversează, întrucât nu există fonduri pe care societatea să le poate accesa pentru a îndeplini o astfel de obligaţie.
In ceea ce priveşte fixarea unei cauţiuni pentru soluţionarea cererii, a invocat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, pentru cererea de suspendare nu se prevede fixarea unei cauţiuni, motiv pentru care dispoziţiile art. 1056 şi urm. N.C.P.C. nu sunt aplicabile în completare.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, în fotocopii.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Pârâta xxx Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a invocat că, faţă de prezumţia de legalitate a actului administrativ şi de faptul că acesta reprezintă şi un titlu executoriu, suspendarea sa trebuie să reprezinte o excepţie de la regula executării din oficiu.
A susţinut că, referitor la existenţa unui caz bine justificat, el trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinic şi de natură a produce de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului contestat. În ceea ce priveşte paguba iminentă, a arătat că este necesar ca reclamantul să fie ameninţat, prin executarea actului, cu o vătămare iminentă şi ireparabilă.
În cauza de faţă, a arătat că, în fapt, ca urmare a inspecţiei economico-financiare efectuate, organele de control au constatat şi reţinut în sarcina reclamantei o serie de abateri, printre care aceea că nu a respectat, în totalitate, prevederile legale referitoare la modul de organizare şi efectuare a inventarierii patrimoniului în anul 2013, cu efectul reflectării nereale a patrimoniului propriu şi a celui public în situaţiile financiare la 31.12.2013 şi că la completarea formularului 30 “Date informative” nu au fost respectate prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.
Pârâta a invocat că instanţa investită cu soluţionarea cererii procedează la o examinare a aparenţei de legalitate a actului administrativ, fără a antama fondul cauzei, iar motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului contestat, reprezentând mai degrabă motive de nulitate a actului decât cazuri justificate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. pr. fiscală şi ale Legii nr. 554/ 2004.
Reclamanta xxx S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat ca instanţa să respingă apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, întrucât sunt neîntemeiate şi au un caracter general, pur teoretic, fără legătură cu situaţia ridică din cauză.
A invocat că asupra legalităţii actului administrativ planează serioase dubii, suspendarea însăşi fiind o garanţie a asigurării legalităţii actului, în emiterea, dar şi în executarea lui, prin intermediul ei urmărindu-se evitarea unui prejudiciu direct şi imediat în patrimoniul reclamantei, care ar fi obligată să procedeze la inventarierea unor bunuri aflate pe întreg teritoriul ţării, dezafectate de aproape 10 ani, în condiţiile în care societatea se află in faliment.
A susţinut că prin executarea actului administrativ există pericolul producerii unor pagube iminente în patrimoniul unei societăţi aflate în faliment, dar şi în patrimoniul creditorilor înscrişi la masa credală a acesteia, care ar suferi pierderi importante în situaţia în care lichidatorul ar fi obligat să aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite în sarcina sa prin actul atacat.
Analizând actele cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond; în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Art. 2 alin. 1 lit. ş şi t prevăd că paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, în timp ce cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Conform art. 23 alin. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 94/ 2011 împotriva dispoziţiei obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii nr. 554/2004, iar plângerea prealabilă nu suspendă executarea dispoziţiei obligatorii.
În aceeaşi măsură, art. 35 alin. 3 din H.G. nr. 101/ 2012 privind Normele metodologice de aplicare ale O.U.G. nr. 94/ 2011 stipulează că introducerea plângerii prealabile nu suspendă executarea actului atacat; aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului atacat, în temeiul Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1218/ 2001 capitalul social iniţial al xxx Ploieşti, vărsat integral la data înfiinţării, este de xx mii lei, împărţit în xxx acţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 1.000 lei, şi se constituie prin preluarea unei părţi din capitalul social al xxx S.A. Bucureşti deţinut de stat la această societate, aferent activului şi pasivului, pe baza bilanţului contabil la 30 noiembrie 2001.
Conform art. 5 alin. 1 predarea-preluarea activului şi pasivului între xxx S.A. Bucureşti şi xxx S.A. se face pe bază de protocol încheiat între părţi, până la data de 30 decembrie 2001 pe baza bilanţului încheiat la data de 30 noiembrie 2001.
În art. 6 s-a stipulat că bunurile care aparţin domeniului public vor urma regimul juridic al acestuia, în condiţiile legii.
Potrivit art. 12 alin. 1 – 3 din Legea nr. 213/ 1998, în forma în vigoare anterior abrogării sale, bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local; darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului judeţean, respectiv a xxx Bucureşti sau a consiliului local; titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Art. 6 din H.G. nr. 1326/ 2001 prevede că Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile publice centrale care au în administrare bunuri din domeniul public al statului au obligaţia ca în hotărârile Guvernului de trecere a bunurilor din domeniul public al statului în domeniul unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv în domeniul privat al statului şi/sau invers, ori de dare în administrare regiilor autonome, prefecturilor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local să precizeze numărul de identificare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice fiecărui bun din domeniul public al statului.
Potrivit art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1705/ 2006 modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se aprobă în condiţiile legii, prin acte normative adoptate în acest sens, iniţiate de către ministere sau de alte organe de specialitate ale autorităţilor publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum şi de autorităţi administrative autonome şi autorităţile administraţiei publice locale, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În acest sens, art. 4 stipulează că actele normative de modificare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului vor fi însoţite de o anexă care va cuprinde pe lângă datele de identificare şi codurile unice de identificare (CUI) atribuite administratorilor, numerele atribuite bunurilor respective de către Ministerul Finanţelor Publice, precum şi numărul cărţii funciare, după caz.
Conform pct. 1 alin. 2 din Ordinul 2861/ 2009 inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar.
Pct. 5 prevede că răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991 şi în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii; în vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activităţii, pe care le transmit comisiilor de inventariere.
Pct. 16 stipulează că bunurile din domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, date în administrare, concesionate sau închiriate instituţiilor publice, societăţilor/companiilor naţionale şi regiilor autonome potrivit legii, se inventariază şi se înscriu în listele de inventariere distincte în cadrul acestor unităţi.
Art. 2 din Ordinul nr. 1718/ 2011 impune ca Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, instituţiile şi operatorii economici care au în administrare sau în concesionare bunuri din domeniul public al statului au obligaţia respectării şi punerii în aplicare a precizărilor aprobate prin acest ordin.
În acest sens, potrivit pct. 1 alin. 1 din Anexa la Ordin sunt cuprinse în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului bunurile prevăzute de art. 136 alin. (3) din Constituţia României, de Legea nr. 213/1998 şi de alte acte normative, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege şi care sunt puse la dispoziţia serviciilor civile sau militare ale statului şi ale instituţiilor sale publice în vederea asigurării funcţionării serviciului public de care sunt responsabile.
Conform pct. 3 alin. 1, 3 şi 4 au dreptul să iniţieze/valideze cereri on-line de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului instituţiile prevăzute în anexa nr. 1; instituţiile şi operatorii economici prevăzuţi în anexa nr. 2 pot iniţia cereri on-line de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului cu condiţia validării acestor iniţializări de către instituţiile în subordinea cărora funcţionează; în cazul transferului dreptului de administrare a unui bun ce aparţine domeniului public al statului, iniţiativa emiterii cererii de actualizare on-line a inventarului o are administratorul care cedează bunul respectiv; acceptul sau refuzul cererii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al statului se face on-line de către administratorul care primeşte bunul respectiv, în maximum 24 de ore de la depunerea cererii de actualizare; în cazul transferului dreptului de administrare, actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului se face în termenul prevăzut la art. 2 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, după semnarea protocolului de predare-primire de către părţile interesate.
În Anexa nr. 2 la Precizări, la poziţia 15, printre operatorii economici care pot iniţia cereri on-line de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public, a fost menţionată reclamanta S.C. P S.A.
În Anexa la Ordinul nr. 79/ 2014, la rândurile 180 – 182 sunt rubricile pentru valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrare, în concesiune sau închiriate.
Pct. 242 din Ordinul nr. 3055/ 2009 prevede că bunurile de natura patrimoniului public, primite în administrare, nu se evidenţiază în conturi bilanţiere; la cedarea bunurilor respective, entităţile care au evidenţiate aceste bunuri în conturi de imobilizări, în corespondenţă cu contul 1016 “Patrimoniul public”, scot din evidenţă imobilizările prin diminuarea patrimoniului public, cu aprobarea organelor competente.
Prin H.G. nr. 793/ 2002 s-a aprobat acordul petrolier de concesiune a activităţi de exploatare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenţia xxx, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială “xxx” – S.A. Ploieşti, în calitate de concesionar.
Potrivit art. 2 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 35/ 2004 bunurile asupra cărora xxx S.A. Ploieşti are drept de proprietate şi care concură la desfăşurarea activităţii de transport al produselor petroliere, motorinei şi benzinei prin conducte, de transport al ţiţeiului şi gazolinei prin vagoane-cisternă, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente bunurilor, necesare desfăşurării acestor activităţi, trec fără plată, pe bază de protocol încheiat între părţi, din patrimoniul xxx S.A. Ploieşti în patrimoniul xxx S.A. Ploieşti; bunurile proprietate publică ce fac parte din sistemul de transport prin conducte vor fi concesionate în condiţiile legii.
În art. 7 s-a prevăzut că xxx S.A. Ploieşti va încheia cu Agenţia xxx, în conformitate cu prevederile legale, un act adiţional la Acordul petrolier de concesiune a activităţii de operare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente sistemului, încheiat între Agenţia xxx şi xxx S.A. Ploieşti, în vederea concesionării activităţii de operare a Sistemului naţional de transport al produselor petroliere, inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe aferente sistemului.
Conform art. 2 din O.U.G. nr. 37/ 2005 bunurile aferente sistemului de transport al produselor petroliere, trecute în patrimoniul xxx S.A. Ploieşti ca efect al aplicării art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2004 trec în patrimoniul xxx S.A. Ploieşti ca aport în natură al statului la capitalul social al acestei societăţi.
Potrivit art. 5 predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 2 se face pe bază de protocol încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Art. 7 a prevăzut că sistemul de transport prin conducte al produselor petroliere aflat în proprietatea publică a statului şi în inventarul bunurilor proprietate publică a statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.060/2004, va fi concesionat, în vederea exploatării, de către Ministerul Economiei şi Comerţului, în condiţiile legii.
Conform art. 9 Ministerul Economiei şi Comerţului va organiza procedura legală de concesionare a serviciului de transport prin conducte al produselor petroliere, benzinei şi motorinei.
Potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 54/ 2006 contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, denumit în continuare contract de concesiune, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe.
Art. 59 alin. 1 şi 3 stipulează că prin excepţie de la prevederile art. 14, bunurile proprietate publică pot fi concesionate prin atribuire directă companiilor naţionale, societăţilor naţionale sau societăţilor comerciale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea entităţilor prevăzute la art. 5, care au fost înfiinţate prin reorganizarea regiilor autonome şi care au ca obiect principal de activitate gestionarea, întreţinerea, repararea şi dezvoltarea respectivelor bunuri, dar numai până la finalizarea privatizării acestora; concesionarea prevăzută la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Conform art. 29 lit. b şi d din Legea nr. 85/ 2006, printre atribuţiile lichidatorului judiciar se numără şi conducerea activităţii debitorului şi aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor.
În cauza de faţă, prin pct. 1.2. din Raportul de inspecţie economico – financiară nr. xxx/ 14.01.2015 emis de pârâta xxx. Ploieşti ( dosar, filele 33 – 51 ), ca neregularităţi, s-a constatat că, în mod nejustificat, bunurile din domeniul public al statului, aflate în administrarea reclamantei xxx S.A. nu au fost inventariate, drept pentru care respectivele bunuri, în valoare totală de xxx lei nu au fost confirmate faptic, prin inventariere în anul 2013.
În dezvoltarea acestei constatări s-a arătat că reclamanta deţine în administrare bunuri care fac parte din domeniul public al statului, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, ce se regăsesc în Anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, a căror valoare totală însumează xxx lei, în categoria acestor bunuri intrând: conducte magistrale motorină, conducte magistrale benzină, rezervoare motorină, rezervoare benzină, rezervoare avarie diverse capacităţi, sisteme telemăsură radar, clădiri şi alte instalaţii specifice sistemului de transport produse petroliere prin conducte.
Totodată, s-a reţinut că reclamanta nu a prezentat echipei de inspecţie inventarul faptic de predare primire al bunurilor din domeniul public al statului şi actul normativ care reglementează transferul acestor bunuri la xxx S.A. către Ministerul Finanţelor Publice.
Cu privire la argumentele prezentate de reclamantă, s-a menţionat că lichidatorul judiciar are obligaţia inventarierii tuturor elementelor patrimoniale, inclusiv a bunurilor deţinute în administrare, concesiune sau închiriere, că reclamanta este titulara dreptului de administrare a bunurile din domeniul public al statului, că modificările de orice fel în inventarul acestor bunuri se aproba numai prin acte normative adoptate în acest sens şi se operează în inventarul bunurilor din domeniul public al statului de către instituţiile implicate în aplicarea protocoalelor de predare-primire, iar în perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei împotriva reclamantei şi data inspecţiei nu au fost iniţiate acte legislative de modificare a H.G. nr. 1218/2001, documente în baza cărora se pot face modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, că Procesul verbal de predare – primire din data de 15.10.2007 a avut ca obiect predare de către reclamantă şi primirea de către pârâtă a documentaţiei privind inventarul scriptic al bunurilor, operaţiune ce nu trebuie confundată cu predarea efectivă a bunurilor din domeniul public al statului deţinute în administrare de către titularul dreptului de administrare, cât şi că reclamanta face parte din categoria operatorilor economici care au dreptul să iniţieze/valideze cereri on-line de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu acceptul ministerului în subordinea căruia funcţionează.
Prin măsurile dispuse la pct. 4.1. şi 4.2. din Dispoziţia obligatorie nr. xxx/ 14.01.2015 emisă de pârâta xxx. Ploieşti ( dosar, filele 28 – 32 ), s-a pus în sarcina reclamantei xxx S.A., în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziţiei, obligaţia de efectuare a inventarierii patrimoniului propriu şi a bunurilor din domeniul public al statului deţinute în administrare, cu respectarea prevederilor Ordinul M.F.P. nr. 2861/ 2009 şi a legislaţiei ce reglementează în mod expres inventarierea bunurilor din domeniul public al statului, respectiv H.G. nr. 1705/ 2006 şi Ordinul M.F.P. nr. 1718/ 2011, cât şi cea de organizare a evidenţei extracontabile a bunurilor din patrimoniul public al statului deţinute în administrare şi raportarea informaţiilor în legătură cu aceste bunuri, prin situaţiile financiare anuale, cu respectarea întocmai a prevederilor legale în vigoare la termenele de raportare.
În motivarea acestor măsuri s-a arătat că bunurile din domeniul public al statului în valoare totală de xxx lei aflate în administrarea reclamantei nu au fost confirmate faptic, prin inventariere, că la completarea formularului 30 „Date informative” anexă la situaţiile financiare anuale încheiate la 31.12.2013, nu au fost avute în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 213/ 1998 privind bunurile proprietate publică, cu privire la conţinutul economic al indicatorului „valoarea bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrare” în baza prevederilor H.G. nr. 1218/ 2001, cât şi că, în mod eronat, în baza Procesului verbal de predare – primire din data de 15.10.2007, ce a avut ca obiect predarea de către reclamantă şi primirea de către pârâtă a documentaţiei privind inventarul scriptic al bunurilor din domeniul public al statului, reprezentanţii legali ai entităţii au procedat la scoaterea din evidenţa extrabilanţieră a xxx S.A. a bunurilor din domeniul public al statului.
Împotriva respectivelor acte administrative reclamanta a formulat contestaţia nr. xxx/ 16.02.2015 ( dosar, filele 23 – 27, 97 ).
Pe de altă parte, prin Protocolul nr. 105/ 02.04.2002 ( dosar, fila 56 ), încheiat în baza H.G. nr. 1218/ 2001, reclamanta xxx S.A. a procedat la identificarea bunurilor aparţinând domeniului public, care i-au fost predate, acestea corespunzând celor menţionate în anexa la H.G. nr. 1326/ 2001 şi având o valoare de inventar de xxx lei, urmând a le păstra cu diligenţa unui bun proprietar, asigurând folosirea corespunzătoare a lor, fără a le putea înstrăina decât în condiţiile legii.
Prin Încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerţului nr. xxx/ 25.09.2002 ( dosar, fila 87 ), s-a admis cererea de înscriere în registrul comerţului a menţiunii referitoare la diminuarea capitalului social al reclamantei cu suma de xxx lei.
Prin Protocolul de predare-primire nr. xxx/ 01.06.2004, încheiat în temeiul O.G. nr. 35/ 29.01.2004 reclamanta xxx S.A. a predat în administrare xxx S.A. bunurile proprietate publică, ce compun sistemul de transport produse petroliere prin conducte magistrale având o valoare de inventar de 1.110.019.139.589 lei ( dosar, filele 59 – 60 ).
Prin Procesul verbal de predare-primire nr. xxx/ 15.10.2007 ( dosar, filele 69 – 70 ) reclamanta xxx S.A. a predat pârâtei xxx Ploieşti inventarul scriptic al bunurilor din domeniul public al statului, la valoarea de inventar de xxx lei reprezentând sistemul de transport produse petroliere prin conducte deţinute în păstrare în baza Protocolului nr. 105/ 02.04.2002. În cuprinsul actului s-au menţionat circumstanţele care au condus la diferenţa valorică dintre suma de xxx lei, cu care figurau respectivele bunuri în evidenţele xxx. şi care fusese aprobată prin Anexa 7 la H.G. nr. 2060/ 2004 şi cea de xxx lei cu care ele erau înregistrate în evidenţa reclamantei, consemnându-se şi aspectul predării de la xxx S.A. către reclamanta xxx S.A., prin Procesul verbal nr. xxx/ 16.06.2005, a mijloacelor fixe proprietate publică a statului.
Având în vedere dispoziţiile legale incidente, prin raportare la situaţia reclamantei, instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele cumulative necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ contestat de către aceasta.
Astfel, în primul rând, se constată că reclamanta a iniţiat procedura prealabilă premergătoare sesizării instanţei de contencios administrativ competentă cu o acţiune în anularea actului administrativ unilateral, prin formularea contestaţiei nr. xxx/ 16.02.2015.
Pe de altă parte, faţă de faptul că prin normele legale incidente, în cazul cererii de suspendare a executării dispoziţiilor obligatorii emise de organele fiscale se face trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004, iar nu ale Codului de procedură fiscală, care, prin art. 215 alin. 2 impun, ca şi condiţie de admisibilitate, plata unei cauţiuni, instanţa apreciază că, pentru promovarea acţiunii de faţă, nu este necesară dovada achitării acesteia.
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, care ar impune suspendarea executării actului administrativ contestat, instanţa urmează să analizeze subsecvent argumentele invocate de reclamantă.
În acest sens, relativ la lipsa atribuţiilor reclamantei în domeniul aprobării unor acte normative ori iniţierii actelor legislative de modificare a H.G. nr. 1218/ 2001, prin raportare la prevederile Ordinul nr. 1718/ 2011, expuse mai sus, instanţa reţine că această susţinere este neîntemeiată, de vreme ce reclamanta xxx S.A. face parte din operatorii economici care pot iniţia cereri on-line de actualizare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, inclusiv în cazul în cazul transferului dreptului de administrare
Referitor la inexistenţa obligaţiei de organizare a lucrărilor de inventariere în sarcina lichidatorului judiciar, instanţa reţine că şi această susţinere este neîntemeiată, de vreme ce prevederile Ordinului 2861/ 2009 şi ale Legii nr. 85/ 2006, expuse mai sus, stipulează că răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine, printre altele, şi oricărei persoane care are obligaţia gestionării entităţii, iar printre atribuţiile lichidatorului judiciar se numără şi conducerea activităţii debitorului şi inventarierea bunurilor acestuia.
Mai mult, potrivit celor consemnate în Raportul de inspecţie economico – financiară nr. xxx/ 14.01.2015 şi necontestate de reclamantă, astfel încât nu s-a impus a face obiectul probaţiunii, inventarierea patrimoniului reclamantei a fost organizată şi s-a desfăşurat în baza Deciziei nr. 1/ 06.01.2014, emisă în baza Legii nr. 82/ 1991, chiar de către lichidatorul judiciar xxx SPRL, iar prin intermediul său a fost numită comisia de inventariere, perioada de desfăşurare a acesteia, cât şi modul de efectuare a sa.
Este evident astfel că, însuşi lichidatorul judiciar a apreciat că are responsabilităţi în acest sens şi le-a dat curs, făcând aplicarea normelor legale incidente, contestând respectivele obligaţii legale numai după momentul în care organele fiscale au identificat pretinse neregularităţi şi au dispus măsuri în consecinţă.
Cu toate acestea, instanţa consideră că afirmaţiile reclamantei legate de lipsa certitudinii calităţii sale de titulară a unui drept de administrare/folosinţă a bunurilor din domeniul public al statului reprezentând sistemul de transport produse petroliere prin conducte sunt întemeiate.
Astfel, fără a analiza situaţia respectivelor bunuri până la adoptarea O.G. nr. 35/ 2004, instanţa constată că, prin respectivul act normativ, odată cu trecerea, din patrimoniul reclamantei xxx S.A., în patrimoniul xxx S.A. Ploieşti, a bunurilor care concurau la desfăşurarea activităţii de transport al produselor petroliere, pe bază de protocol încheiat între părţi, bunurile proprietate publică ce făceau parte din sistemul de transport prin conducte urmau a fi concesionate în condiţiile legii către cea de a doua societate comercială, prin încheierea cu Agenţia xxx a unui act adiţional la Acordul petrolier de concesiune, în vederea concesionării inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe aferente sistemului.
Totodată, prin O.U.G. nr. 37/ 2005, odată cu trecerea, din patrimoniul xxx S.A. Ploieşti în patrimoniul reclamantei xxx S.A., a bunurilor prevăzute de O.G. nr. 35/ 2004, pe bază de protocol încheiat între părţi, sistemul de transport prin conducte al produselor petroliere aflat în proprietatea publică a statului şi în inventarul bunurilor proprietate publică aprobat prin H.G. nr. 2.060/2004, urma a fi concesionat, în vederea exploatării, de către Ministerul Economiei şi Comerţului, în condiţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment, în art. I pct. 17 din Anexa la Legea nr. 213/ 1998 se prevedea că domeniul public al statului cuprinde, printre altele, conductele de transport al ţiţeiului, al produselor petroliere şi al gazelor naturale. Pe de altă parte, conform art. 15 concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se făcea prin licitaţie publică, în condiţiile legii.
În acest sens, potrivit art. 2 alin. 2 lit. j din Legea nr. 219/ 1998, act normativ în vigoare până la data de 30.06.2006, pot face obiectul unei concesiuni reţelele de transport prin conducte şi de distribuţie a petrolului şi gazelor combustibile. Conform art. 28 alin. 1 şi 2 contractul de concesiune se încheie în termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, dacă prin caietul de sarcini nu s-a stabilit altfel şi va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini şi clauzele convenite de părţile contractante, în completarea celor din caietul de sarcini şi fără a contraveni obiectivelor concesiunii prevăzute în caietul de sarcini.
De asemenea, conform O.U.G. nr. 54/ 2006 contractul de concesiune de bunuri proprietate publică se încheie în formă scrisă, iar în cazul bunurilor aflate în proprietate publică şi concesionate prin atribuire directă, concesionarea se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Or, în cauză, instanţa de judecată constată că, ulterior încheierii Protocolului de predare-primire nr. 8210/ 01.06.2004 prin care reclamanta xxx S.A. a predat în administrare xxx S.A. bunurile proprietate publică, ce compun sistemul de transport produse petroliere prin conducte magistrale având o valoare de inventar de xxx lei, fără a exista dovada încheierii cu Agenţia xxx a unui act adiţional la Acordul petrolier de concesiune, în vederea concesionării inclusiv a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe aferente sistemului, prin Procesul verbal nr. xxx/ 16.06.2005 au fost predate de la xxx S.A. către reclamanta xxx S.A. mijloacele fixe proprietate publică a statului, fără însă a exista dovada încheierii unui contract de concesiune în condiţiile Legii nr. 219/ 1998 sau ale O.U.G. nr. 54/ 2006.
În aceste condiţii, deşi măsurile dispuse la pct. 4.1. şi 4.2. din Dispoziţia obligatorie nr. xxx/ 14.01.2015 cu privire la bunurile din domeniul public al statului deţinute în administrare au avut în vedere că bunurile din domeniul public al statului în valoare totală de xxx lei aflate în administrarea reclamantei nu au fost confirmate faptic, prin inventariere, în lipsa unor probe din care să reiasă, astfel cum impunea O.U.G. nr. 37/ 2005, încheierea unui contract de concesiune în condiţiile Legii nr. 219/ 1998 sau ale O.U.G. nr. 54/ 2006 în baza căruia reclamanta să obţină dreptul de exploatare a bunurilor proprietate publică ce compuneau sistemul de transport produse petroliere prin conducte magistrale, se naşte o stare de dubiu cu privire la titularul acestui drept, respectiv xxx S.A., căreia i se prevede prin O.G. nr. 35/ 2004 beneficiul unei astfel de concesiuni, sau reclamanta din prezenta cauză.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că o astfel de incertitudine are natura unei împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, constituind un caz bine justificat care să impună suspendarea executării sale.
Pe de altă parte, cu privire la prevenirea unei pagube iminente care ar afecta patrimoniul reclamantei, instanţa reţine că, potrivit măsurilor dispuse prin Dispoziţia obligatorie nr. xxx/ 14.01.2015, în termen de 30 de zile de la comunicarea sa reclamanta xxx S.A. este obligată să se conformeze acesteia, în sensul de a efectua inventarierea bunurilor din domeniul public al statului pretins a fi deţinute în administrare, cât şi de a organiza evidenţa extracontabilă a lor.
Or, este evident că, de vreme ce respectivele bunuri includ conducte magistrale motorină, conducte magistrale benzină, rezervoare motorină, rezervoare benzină, rezervoare avarie diverse capacităţi, sisteme telemăsură radar, clădiri şi alte instalaţii specifice sistemului de transport produse petroliere prin conducte, care au o valoare contabilă semnificativă, îndeplinirea de către reclamanta aflată în procedură de insolvenţă, a măsurilor dispuse de pârâtă, este de natură a produce reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin afectarea tuturor fondurilor destinate derulării procedurii de insolvenţă.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor legale enumerate, instanţa va admite cererea formulată de reclamanta xxx S.A. în contradictoriu cu pârâta xxx Ploieşti şi va suspenda în parte executarea Dispoziţiei obligatorii nr. xxx/ 14.01.2015 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. 4.1. şi 4.2. referitor la bunurile din domeniul public al statului deţinute în administrare, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la acţiunea având ca obiect anularea acesteia.
