Obligaţia angajatorului este aceea de a încheia contract individual de muncă cu persoanele faţă de care s-a constatat că au prestat muncă în favoarea sa. Lipsa voinţei persoanei care a prestat muncă, de a încheia Contract individual de muncă, nu justifică neîndeplinirea unei dispoziţii imperative.
Potrivit art. 38 alin. 1 din Codul Muncii, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege şi orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la astfel de drepturi sau limitarea acestora, este lovită de nulitate.
Prin Sentinţa nr. 112/20.02.2009, pronunţată de Tribunalul Mureş în dos. nr.2679/102/2008, a fost admisă în parte cererea precizată de reclamanta S.C. „A. T.” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul ITM Mureş şi, în consecinţă, a anulat măsura încheierii în formă scrisă şi înregistrarea la ITM a contractelor individuale de muncă pentru următoarele persoane: G. I., C. I., M. A., P. A., T. I., R. A. şi U. F., măsură dispusă la punctul 1 din procesul verbal de control nr. 20312/11.03.2008 şi Anexa 3 la procesul verbal de control.
A menţinut celelalte măsuri dispuse prin actul de control atacat.
A anulat petitul din cererea de chemare în judecată referitoare la suspendarea executării actului, ca netimbrat.
Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 09.10.2008, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanţei anularea procesului verbal de control nr. 20312/11.03.2008 ca netemeinic şi nelegal susţinând că, deşi prin acest act s-a reţinut că cele 10 persoane depistate la unitatea reclamantei s-ar fi aflat în raporturi de muncă cu societatea reclamantă, persoanele în cauză nu au beneficiat de drepturi salariale, iar prestaţiile acestora nu s-au efectuat în baza unui consimţământ ca element al contractului de muncă potrivit art. 16 din Codul muncii. Totodată, susţine că înscrisurile reţinute de organul de control sunt înscrisuri contabile care nu fac dovada existenţei unor contracte de muncă încheiate cu persoanele în cauză.
De asemenea, a solicitat şi suspendarea executării actului administrativ atacat.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, se arată în continuare în hotărârea atacată, a solicitat respingerea acţiunii, faptele fiind stabilite pe baza declaraţiei date de administratorul societăţii şi a verificărilor documentelor existente la societate, cum ar fi facturi, chitanţe, ordine de plată, ordine de deplasare, scrisori de transport internaţional, toate acestea conducând la concluzia că sunt încălcate dispoziţiile art. 16 Codul muncii. Astfel, reclamanta, susţine pârâta, avea obligaţia încheierii contractelor de muncă cu cele 10 persoane.
În ce priveşte solicitarea mandatarului reclamantei, de a se lua act de renunţarea la capătul de cerere privind suspendarea executării, instanţa a respins cererea pe motiv că mandatarul nu a prezentat o specială în acest sens. În schimb, a reţinut că nu a fost timbrată această cerere, astfel că a dispus anularea ei.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond reţine că, în urma controlului efectuat, finalizat prin procesul verbal nr. 20312/11.03.2008, organele de control au dispus mai multe măsuri pentru reclamantă, şi anume încheierea în formă scrisă şi înregistrarea la ITM Mureş a contractelor individuale de muncă cu cele 10 persoane; întocmirea şi depunerea la ITM Mureş a dovezilor de calculare a drepturilor salariale şi a declaraţiilor fiscale privind stabilirea comisionului de 0,75% aferente perioadelor lucrate pentru cele 10 persoane; întocmirea regulamentului intern conform art. 258 Codul Muncii; întocmirea regulamentului intern conform art. 8 alin. 1 şi art. 12 lit. a din Legea nr. 202/2002, privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi; întocmirea corectă a foilor colective de prezenţă şi respectarea prevederilor dispoziţiilor art. 132 din Codul muncii.
Din toate aceste măsuri, instanţa reţine că reclamanta a atacat doar măsura privind obligarea încheierii contractelor de muncă.
În raport cu această faptă, instanţa constată că aceasta a fost dovedită, şi anume primirea la lucru a 10 persoane fără forme legale, iar fapta rezultă din declaraţia administratorului societăţii reclamante, coroborată cu documentele contabile existente în arhiva societăţii din care reiese că cele 10 persoane au fost folosiţi ca şoferi de către reclamantă în curse externe ori ca însoţitori ai şoferilor titulari angajaţi. Cursele de transport aveau caracter sporadic.
Prima instanţă arată, în considerentele hotărârii atacate, că cele 10 persoane au refuzat oferta reclamantei de angajare, din diverse motive (unii aveau loc de muncă). Or, susţine prima instanţă, măsura obligării la încheierea contractului individual de muncă este una excesivă, deoarece încheierea unui contract de muncă presupune existenţa unui acord de voinţă al ambelor părţi, existenţă ce nu a fost dovedită din moment ce cele 10 persoane nu şi-au dat consimţământul pentru încheierea contractului individual de muncă. Din acest motiv, instanţa de fond argumentează că fapta este sancţionabilă contravenţional, însă nu întotdeauna sancţiunea contravenţională trebuie însoţită şi de o sancţiune complementară, respectiv încheierea retroactivă a contractelor individuale de muncă cu persoane ce refuză acest lucru. Totodată, mai reţine că aceste persoane şi-au desfăşurat activitatea sporadic şi nu neîntrerupt. Aşadar, conchide instanţa de fond, măsura nu poate produce efecte şi nu poate fi realizată în lipsa acordului de voinţă pentru 7 dintre aceştia, constatând că pentru trei dintre ei s-a încheiat contract individual de muncă.
Faţă de această hotărâre a declarat recurs, în termen, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea integrală a hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii introductive de instanţă. În motivele recursului se invocă ca temeiuri de drept, ce ar conduce la respingerea acţiunii introductive de instanţă şi la menţinerea actului atacat de intimată, art. 16 alin. 1, 35, 38 şi 80 din Legea nr. 53/2003, precum şi art. 1 din Legea nr. 130/1999.
La dosar, recurenta a depus şi Sentinţa civilă nr. 5162/23.06.2009, dată de Judecătoria Târgu Mureş în dos. nr. 2717/320/2008, prin care s-a dispus respingerea plângerii contravenţionale formulată de S.C. „A. T.” S.R.L. şi s-a dispus menţinerea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 7148 nr. 8642/11.03.2008 (f. 13 – 18).
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs şi a înscrisurilor depuse la dosar de recurentă, dar şi în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de recurs reţine următoarele:
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză s-a solicitat, de către intimată prin acţiunea introductivă de instanţă, doar anularea măsurilor dispuse de punctul 1 din Anexa 3 privind obligarea încheierii în formă scrisă şi înregistrarea la pârâtul recurent a contractelor individuale de muncă pentru cele 10 persoane, parte a procesului verbal nr. 20312/11.03.2008 emis de pârâta recurentă.
Cum reclamanta intimată nu a formulat recurs, şi cum în parte punctul 1 al Anexei 3 al procesului a fost menţinută (cu privire la 3 persoane, faţă de care ulterior emiterii procesului verbal intimata a încheiat contracte individuale de muncă), instanţa de recurs îşi va limita cercetarea asupra fondului cauzei, pe cale devolutivă, doar asupra punctului 1 al Anexei 3 al procesului verbal nr. 20312/11.03.2008 emis de recurentă, şi doar privind pe cele 7 persoane.
Aşadar, din Sentinţa civilă nr. 5162/23.06.2009 a Judecătoriei Târgu Mureş, prin care a fost respinsă plângerea contravenţională privind constatarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor consemnate sentinţa civilă nr. 5162/23.06.2009, dată de Judecătoria Tg. Mureş în dosar nr. 2717/320/2008, formulată de S.C. „A. T.” S.R.L. şi s-a dispus menţinerea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 7148 nr. 8642/11.03.2008, această hotărâre judecătorească tratează tocmai asupra sancţiunii contravenţionale aplicate de recurentă pentru că intimata ar fi angajat 10 persoane fără forme legale, în fapt fiind vorba de aceeaşi faptă pentru care, prin actul administrativ atacat, s-au stabilit anumite măsuri pe care intimata trebuie să le ia, şi anume de încheiere în formă scrisă şi înregistrarea la recurent a contractelor individuale de muncă.
Din acest punct de vedere, hotărârea judecătorească reprezentată de Sentinţa civilă 5162/23.06.2009 a Judecătoriei Târgu Mureş, fără îndoială, se constituie într-o probă la dosar prin care se consfinţeşte o stare de fapt ce nu mai poate fi negată, şi anume că constatarea recurentei, cu privire la a 10 persoane „la negru”, este una reală.
De aici se poate induce ideea conexă potrivit căreia obligaţia angajatorului este aceea de a încheia contract individual de muncă cu cele 10 persoane faţă de care s-a constatat că au prestat muncă în folosul angajatorului ilegal.
De altfel, angajatorul, intimata din prezenta cauză, a şi procedat parţial la îndeplinirea măsurilor dispuse prin actul administrativ atacat, şi anume încheierea a 4 contracte individuale de muncă cu cele 3 persoane din cele 10 persoane.
Pentru celelalte 7 persoane, instanţa de recurs constată că măsura dispusă de recurentă, prin actul administrativ atacat, este una corectă şi în acord cu dispoziţiile legale.
Astfel, chiar dacă cele 7 persoane erau angajate cu contract individual de muncă la alte persoane juridice, potrivit art. 35 alin. 1 din Codul muncii aceste persoane puteau cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de muncă încheiate cu fiecare persoană juridică în parte.
Observaţia recurentei este corectă, şi anume că în chiar ipoteza în care cele 7 persoane, constatate că au desfăşurat „muncă la negru”, nu doresc încheierea contractului individual de muncă, obligaţia încheierii acestor contracte revine, deopotrivă, angajaţilor şi angajatorului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 38 alin. 1 din Codul muncii: „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestora sunt lovite de nulitate”.
Ca atare, susţinerea instanţei de fond, cum că, în lipsa voinţei celor 7 angajaţi în a încheia contractul individual de muncă, nu poate fi în niciun caz primită tocmai pentru că dispoziţiile art. 38 alin. 1 din Codul muncii în mod imperativ interzic acest lucru. Pe de altă parte, nu se poate să nu se observe un lucru simplu: acordul angajatului a existat, atâta timp cât a desfăşurat munca „la negru”, aşa încât susţinerea primei instanţe este una lipsită de substanţă.
Nu în ultimul rând, chiar dacă acest contract individual de muncă este încheiat pe o perioadă determinată de timp, respectiv retroactiv, de la data începerii activităţii desfăşurate de angajaţi, acest contract, contrar celor susţinute de instanţa de fond, are, fără îndoială, efecte atât pentru bugetul general consolidat al statului, respectiv impozitarea potrivit legii a veniturilor realizate, dar şi pentru angajat, pentru care angajatorul (desigur, proporţional, şi angajatul) se plătesc asigurările sociale de stat, acestea din urmă profitând angajaţilor.
Pentru toate aceste argumente, instanţa va admite recursul formulat de pârâta Inspecţia Teritorială de Muncă Mureş şi, pe cale de consecinţă, va dispune modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul că va respinge integral acţiunea introductivă de instanţă formulată de reclamanta intimată S.C. „A. T.” S.R.L.
