Drept procesual penal
Decizie penală
Evaziune fiscală
În cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr.87/1994 şi al judecăţii lor după intrarea în vigoare a Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art.13 din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală prev.de art.9 din Legea nr.241/2005.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 93/A/24 noiembrie 2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr.829 din 10 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.9263/190/2006 s-a respins ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului C. V. din infracţiunea prev. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 214/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi în consecinţă a fost condamnat inculpatul pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal (incriminarea penală menţionată fiind modificată prin Legea 161/2003 şi preluată ulterior de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 214/2005), la pedeapsa de 10 luni închisoare.
Acelaşi inculpat a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a Cod penal s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt în concurs real motiv pentru care s-au contopit pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a-c Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a-c Cod penal.
Conform art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată şi implicit a pedepselor accesorii, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei C. A. din infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 214/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin hotărârea atacată a fost condamnată inculpata C. A. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal (incriminarea penală menţionată fiind modificată prin Legea 161/2003 şi preluată ulterior de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 214/2005), la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Aceeaşi inculpată a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare .
În baza art.33 lit. a Cod penal s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei sunt în concurs real motiv pentru care s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Conform art. 81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei şi implicit a pedepselor accesorii, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-se totodată atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal.
S-a dispus anularea înscrisurilor false.
S-a constatat că paguba pricinuită părţii civile Statul Român prin ANAF Bucureşti a fost reparată integral şi că SC U. SA Bistriţa nu a formulat pretenţii civile.
Inculpatul C. V. a fost obligat să plătească statului 1.000 lei, cheltuieli judiciare, iar inculpata C. A. 1.000 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpaţii au avut calitatea de acţionari principali şi administratori ai S.C. „U.” SA Bistriţa, societate care avea ca principal obiect de activitate fabricarea betonului şi a elementelor prefabricate din beton, precum şi prestări servicii în domeniul construcţiilor.
Inculpatul a deţinut funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, având ca principale atribuţiuni de serviciu: reprezentarea societăţii în relaţiile cu alte societăţi comerciale, organe oficiale şi judiciare; semnarea documentelor privind operaţiunile bancare ce se efectuau pe conturile societăţii; stabilirea prin negociere a salariilor personalului potrivit criteriului de eficienţă; respectarea cu stricteţe a statutului societăţii; răspundea de integritatea societăţii comerciale, luând măsuri imediate în caz de abateri.
Inculpata a deţinut şi funcţia de director economic până la data de 15.09.2003, desfăşurându-şi activitatea în compartimentul financiar contabil. În această calitate, inculpata a fost subordonată directorului general, având la rândul ei în subordine personalul compartimentului şi serviciul contabilitate. Principalele atribuţii ale inculpatei constând în : organizarea şi asigurarea efectuării corecte şi la timp a înregistrărilor contabile; organizarea şi efectuarea corectă şi la timp a evidenţei contabile în conformitate cu legea, asigurarea înregistrării cronologice şi sistematice, prelucrarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la mişcarea situaţiei elementelor patrimoniale şi a rezultatelor obţinute în societate. De asemenea, inculpata conform atribuţiilor de serviciu răspundea de integritatea proprietăţii societăţii, luând măsuri imediate în caz de abateri; organiza inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale; urmărea concordanţa dintre balanţa de verificare pentru conturile sintetice şi cele analitice, precum şi întocmirea bilanţului contabil; asigura şi răspundea lunar de informaţiile privind creanţele şi obligaţiile patrimoniale ale societăţii; executa controlul financiar preventiv; semna documentele privind operaţiuni bancare ce se efectuau pe conturile societăţii, răspundea de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii, de corectitudinea tuturor înregistrărilor actelor contabile; stabilea atribuţiunile corecte ale personalului şi compartimentelor din subordine şi răspundea de activitatea acestuia.
După ce a fost înlocuită din funcţia de director economic şi a părăsit societatea, inculpata a sesizat organele de poliţie cu privire la încălcările de lege practicate de către directorul general al S.C. „U.” SA Bistriţa, în scopul diminuării obligaţiilor fiscale datorate de firmă bugetului de stat.
În urma unor controale cu caracter fiscal efectuate de către Direcţia generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, s-a stabilit faptul că, în perioada în care inculpatul a îndeplinit funcţia de director general al societăţii, iar inculpata a avut calitatea de director economic prin mai multe modalităţi bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat.
Acest prejudiciu s-a produs prin neînregistrarea tuturor veniturilor în evidenţa contabilă, prin înregistrarea unor cheltuieli fără a avea la bază documente justificative sau în baza unor documente false, precum şi prin nedeclararea unor drepturi salariale acordate.
Interesul inculpatului, asociat deţinând 24,06% din acţiuni şi manager general, beneficiar a 12% din profitul net anual şi inculpata, asociată deţinând 15,71% din acţiuni şi director economic, era ca firma să realizeze profit cât mai mare deoarece primului putea să i se cuvină în mod legal 36,06,% din profitul net sub formă de dividende şi cota de participare la profit în calitate de manager, iar celei de a doua 15,715% din profitul net repartizat pentru acordarea de dividende.
Cei doi inculpaţi, în perioada anilor 2000-2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, având calitatea de persoane cu putere de decizie majoritară în ceea ce privesc rezultatele financiare ale firmei, prin metodele mai sus arătate au cauzat bugetului consolidat al statutului un prejudiciu total de 3.215.777.429 lei ROL, constând în impozit pe profit necalculat – 832.923.956 lei ROL, TVA necolectat – 944.760.005 lei ROL, precum şi taxe şi fonduri necalculate şi nevirate – 1.438.093.468 lei ROL.
1. Inculpatul în cursul anului 2000 a cumpărat de la o persoană neidentificată din municipiul Braşov, mai multe facturi seria BV-ACB, facturi care nu aparţineau plajei de formulare cu regim special emise către S.C. „U.” SA Bistriţa. Referitor la acest aspect, inculpatul a declarat că a achiziţionat aceste facturi cu intenţia de a dispune emiterea lor către alte societăţi comerciale pe care el personal le consideră rău platnice şi unde nu avea garanţia decontării produselor livrate sau serviciilor prestate. În concepţia inculpatului aceste facturi urmau să fie folosite ca facturi proforma.
Despre emiterea acestor facturi a avut cunoştinţă şi inculpata, care în declaraţiile date arată că, în a doua decadă a anului 2000, a fost sesizată de către angajaţi ai Serviciului Tehnic despre faptul că directorul general le-a solicitat completarea unor astfel de facturi, care erau înmânate beneficiarului după semnarea acestora de către directorul general. Aceasta susţine că inculpatul a dat dispoziţie ca parte din aceste facturi să nu fie înregistrate în evidenţa contabilă sau valoarea acestora să fie înregistrată în alte conturi, iar ea a executat dispoziţiile directorului general, întrucât în permanenţă era ameninţată că îşi va pierde locul de muncă şi că nu a existat niciodată între ea şi directorul general o înţelegere, în sensul că aceste facturi să fie emise ca facturi proforma, iar după plata contravalorii acestora să se emită ale facturi fiscale. Sumele provenite din încasarea contravalorii acestor facturi, tot la solicitarea inculpatului, erau înregistrate în alte conturi.
Din cercetările efectuate reiese faptul că inculpatul C. V., în perioada anilor 2000-2002, a dispus folosirea acestor facturi în relaţiile comerciale cu alte societăţi sau instituţii, dar a hotărât să fie completate doar într-un singur exemplar, respectiv exemplarul albastru. În acest mod s-au facturat livrări de produse sau prestări de servicii în activităţile comerciale derulate cu SC „K.”SA Timişoara, SC „V.” SRL Bistriţa, SC „E.” SA Bistriţa, SC „G.” SRL Bucureşti, SC „C.” SRL Satu-Mare, Primăria Rebrişoara, SC „A.” SRL Bistriţa, SC „P. 302 G” SRL Bistriţa, Antrepriza Turda, SC „P.” SRL Cluj, SC A.C.I.” SA Cluj, SC „N.” SA Bistriţa, SC „C.” SRL Arad, SC „E.” SA Bistriţa, SC „T.” SRL Bistriţa, SC „R.” SRL Cluj, SC „P. C.” SRL.
În urma verificărilor s-a constatat că aceste facturi nu aparţin S.C. „U.” SA, ele nefigurând în plajele de facturi ridicate de societate de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud şi nici în evidenţa cu regim special întocmită de societate.
Aceste facturi au fost totuşi emise de către clienţi, dar nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă, deşi livrările sau prestările de servicii către beneficiari au fost reale, iar contravaloarea acestora încasată. Valoarea acestora nu a fost refăcută către clienţii pe numele cărora facturile au fost emise, iar prin încasarea contravalorii acestor facturi prin ordin de plată sau compensare, reiese că refacturarea nu a avut loc, prin urmare aceste facturi nu pot fi considerate ca facturi proforma, aşa cum a susţinut inculpatul C.V.
Valoarea totală a facturilor în sumă de 4.224.216.117 lei ROL (TVA 802.601.062 lei ROL) nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii integral cu venituri şi TVA colectat, deşi operaţiunile economice au avut loc, iar contravaloarea acestora a fost achitată.
Plăţile s-au făcut fie în avans, fie în sumă fixă şi nu integral pe o factură anume, fiind astfel imposibil a se stabili modul efectiv de plată al fiecărei facturi.
Prin acest mod de operare respectiv prin folosirea facturilor seria BV, au fost diminuate obligaţiile fiscale cu suma de 802.601.062 lei ROL – TVA şi 573.107.333 lei ROL – impozit pe profit.
Pe parcursul cercetărilor au fost identificate încă două facturi emise către SC „K.” SA Timişoara, în sumă totală de 279.164.594 lei ROL, din care TVA 53.041.273 lei ROL.
În concluzie prejudiciul total cauzat în aceste condiţii s-a ridicat la suma totală de 1.498.540.816 lei ROL din care 855.642.335 lei ROL – TVA şi 642.898.481 lei ROL impozit pe profit.
Modalitatea prin care au fost diminuate obligaţiile fiscale a fost concepută de inculpatul care, cu intenţie, a achiziţionat facturile fiscale cu seria de Braşov, acesta fiind persoana care a dispus folosirea acestora în relaţiile comerciale cu unele instituţii sau firme. În calitatea pe care o avea, a dispus ca aceste facturi să fie completate într-un singur exemplar, să nu fie înregistrate în evidenţa contabilă, ci doar pe un centralizator, care era predat inculpatei C. A. Aceasta a cunoscut decizia ilegală a directorului general, a acceptat tacit ca efectul acestei proceduri să se producă, respectiv să fie prejudiciat bugetul de stat.
Este real faptul că inculpata într-o şedinţă A.G.A. din 17.12.1999, a susţinut că inculpatul nu respecta personalul din contabilitate şi că dă unele indicaţii în legătură cu înscrierile în contabilitate fără acte justificative, dă dispoziţii contrar legii şi de unul singur, condiţie în care a susţinut că după încheierea anului financiar, va renunţa la funcţia de director economic a societăţii.
Apărarea formulată de inculpata nu poate fi acceptată, deoarece problemele ridicate au fost anterioare perioadei infracţionale, iar ea a acceptat în anii următori folosirea facturilor fiscale false având drept consecinţă prejudicierea bugetului consolidat statului.
Aceste facturi erau completate în cadrul Serviciului tehnic, din dispoziţia inculpatului C. V. cu acceptul inculpatei C. A., dar bilanţurile şi celelalte situaţii financiare care erau întocmite de inculpata C. A., cuprindeau o stare eronată de fapt, având în vedere neînregistrarea corectă a veniturilor aferente.
2. Conform facturii fiscale seria BN-MCA nr. 0895372 din 06.10.2000 S.C. „U.” SA Bistriţa a livrat către SC „A.” SRL Bistriţa ciment, în valoare de 29.584.852 lei ROL, aşa cum rezultă din exemplarul înregistrat în evidenţa contabilă a beneficiarului. Aceeaşi factură a fost regăsită înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. „U.” SA, la suma totală de 150.000 ROL, sumă înscrisă pe un exemplar roşu şi exemplarul verde al facturii menţionate. În registrul de casă din 16.10.2000 nu figurează ca fiind emise de SC „A.” SRL Bistriţa, chitanţa nr. 5972492, iar în registrul de casă din 05.10.2000 este înregistrată chitanţa şi numărul menţionat, din care rezultă că s-a încasat suma de 150.000 lei ROL, sumă ce reprezintă contravaloarea facturii fiscale susmenţionate. În realitate, contravaloarea facturii a fost achitată de beneficiar la suma de 29.584.852 lei ROL în 16.10.2000.
În aceste condiţii S.C. „U.” SA a încasat venitul în sumă de 24.735.825 lei ROL, diminuând astfel obligaţiile fiscale cu suma totală de 10.938.850 lei ROL din care 6.215.333 lei ROL – TVA şi 4.723.517 lei ROL – impozit pe profit.
Referitor la această factură fiscală inculpatul susţine că exemplarul I a fost semnat de el, iar semnătura aplicată pe exemplarul falsificat aparţine inculpatei. Aceasta a declarat că nu îşi mai aminteşte nimic, dar este posibil ca exemplarul 2 al facturii, cel falsificat să fie semnat de ea la rubrica „furnizor”.
3. În cursul anului 2000, inculpatul C.V. a dat dispoziţie să fie întocmite state de plată duble, aspect cunoscut şi acceptat de inculpata C. A. În zilele premergătoare plăţii salariilor, lucrătorii din cadrul Compartimentului Salarizare se prezentau personal la directorul general, care dispunea pentru fiecare categorie personal, sumă ce urma să fie înscrisă pe statele de plată duble. Nu s-au putut stabili sumele exacte menţionate pe statele de plată duble (multe dintre acestea fiind ulterior distruse), dar din cercetările efectuate şi prin audierea mai multor angajaţi ai firmei, rezultă că sumele de pe aceste state reprezentau un procent de 20-25% din suma menţionată în statul de plată oficial. Statele de plată, atât cele reale, cât şi cele întocmite separat, erau semnate de către inculpaţi. Sumele menţionat erau ridicate de către beneficiari de la casieria firmei.
Un exemplar din statul oficial era înaintat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, dar nu se înaintau exemplare din statele de plată duble, care erau concepute după modelul statului de plată în avans.
Prin modalitatea arătată au fost diminuate obligaţiile fiscale cu stopaj la sursă. Această modalitate s-a practicat în cursul anului 2003.
Prin anexa nr. 127 la procesul verbal 161/17.02.2005, organele fiscale au stabilit, pe baza statelor de plată suplimentare, un fond de salarii suplimentar de 2.497.254.326 lei ROL. Aferent acestui fond suplimentar de salarii s-au stabilit obligaţii financiare faţă de bugetul consolidat al statului (CAS, angajator, CAS salariaţi, fond şomaj angajator, CASS angajator, CASS salariaţi, fond de solidaritate şi fond de învăţământ de stat), în sumă totală de 1.438.093.468 lei ROL.
Nu s-a putut calcula impozitul pe salarii datorită complexităţii modului de calcul, nici de către organele fiscale nici de către experţi.
4. În cursul anului 2003, au existat unele demersuri efectuate între SC „U.” SA Bistriţa şi SC „G.” SA Bistriţa, în vederea derulării unor relaţii comerciale, respectiv perfectarea unui contract de publicitate şi livrarea unor cantităţi de materiale către SC „U.” SA Bistriţa.
Conform facturii fiscale seria BN ACA nr. 5299595 din februarie 2003 emisă de SC „G.” SA Bistriţa trebuia să achite suma de 250.000.000 lei ROL, contravaloarea contractului de publicitate ceea ce nu s-a făcut.
Totodată SC „G.” SA Bistriţa a mai emis către SC „U.” SA Bistriţa un număr de trei facturi fiscale, seria BN ACA nr. 5299596/13.03.2003 în valoare de 300.237.000 lei ROL; seria BN ACA nr. 5209339/14.06.2003 în valoare de 300.237.000 lei ROL şi seria BN ACA nr. 5866656/30.09.2003 în valoare de 297.500.000 lei ROL, reprezentând oţel beton. Aceste facturi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC „U.” SA Bistriţa, dar nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC „G.” SA Bistriţa, neregăsindu-se în jurnalele de vânzări ale acesteia.
Cu ocazia controlului efectuat organele fiscale au constatat că SC „U.” SA Bistriţa a dedus TVA-ul aferent acestor facturi, aspect care a dus la diminuarea TVA-ului de plată datorat bugetului de stat cu suma de 183.289.966 lei ROL.
Relaţiile comerciale dintre cele două societăţi nu s-au materializat, contractul de publicitate nu a fost executat, iar livrările din oţel-beton nu s-au făcut.
În lunile septembrie şi decembrie 2003, SC „U.” SA Bistriţa a anulat efectul facturilor menţionate prin stornare lor din evidenţa contabilă. În momentul înregistrării facturilor în evidenţa contabilă, deducerea TVA a fost legală deoarece facturile îndeplineau condiţiile de documente justificative, fiind considerate facturi în avans pentru a se putea efectua plăţile. Pentru perioada care a curs de la data înregistrării acestora în contabilitate şi până la data stornării SC „U.” SA Bistriţa datorează bugetului de stat dobânzi şi majorări legale, întrucât a diminuat temporar atât cuantumul TVA de plată, cât şi impozitul pe profit, datorat acestuia în situaţia în care trebuia calculat şi virat trimestrial.
Deoarece deducerea TVA aferentă acestor facturi şi apoi anularea acestei deduceri, nu au fost contrare legilor fiscale, bugetul statului nu a suferit prejudicii.
5. Conform facturii fiscale seria BN MCA nr. 1325750/29.05.2002 SC „U.” SA Bistriţa a livrat către SC „N. C.” SA Bistriţa elemente prefabricate în valoare totală de 500.000.000 lei ROL din care TVA 79.831.933 lei ROL. Contravaloarea acestei facturi a fost achitată la data livrării şi înregistrată în evidenţa analitică a beneficiarului, factura fiind înregistrată în evidenţa contabilă a acestei societăţi.
În contabilitatea furnizorului factura nu a fost înregistrată în jurnalul de vânzări, ceea ce a dus la necolectarea TVA-ului aferent, fiind înregistrată la venituri prin NC 17/30.06.2002.
În acest caz s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 79.831.933 lei ROL, reprezentând TVA.
Inculpaţii, prin neînregistrarea tuturor veniturilor în evidenţa contabilă, prin înregistrarea unor cheltuieli fără a avea la bază documente justificative precum şi prin nedeclararea unor drepturi salariale acordate au prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 3.215.777.429 lei ROL (321.577,74 lei RON), care constă în impozit pe profit necalculat de 832.923.956 lei ROL, TVA necolectat – 944.760.005 lei ROL, taxe şi fonduri necalculate şi nevirate (CAS angajator, CAS salariaţi, fond şomaj angajator, CASS angajator, CASS salariaţi, fond de solidaritate şi fond de învăţământ de stat) – 1.438.093.468 lei ROL, conform expertizei contabile dispuse în cauză.
Raportat la această stare de fapt, instanţa de fond a apreciat că fapta astfel reţinută în sarcina inculpatului C. V., care în calitate de director general şi acţionar principal al SC „U.” SRL, în perioada anilor 2000-2003, în baza unei rezoluţii infracţionale unice a dispus întocmirea unor facturi fiscale false, neînregistrarea în evidenţa contabilă a firmei a tuturor veniturilor, înregistrarea unor cheltuieli fără a avea la baza documente justificative, precum şi nedeclararea unor drepturi salariale acordate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal (incriminarea penală menţionată fiind modificată prin Legea 161/2003 şi preluată ulterior de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005), motiv pentru care, pe de o parte, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului C. V. din infracţiunea prev. de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar pe de altă parte instanţa de fond l-a condamnat pentru infracţiunea mai sus menţionată reţinută în sarcina sa, la pedeapsa de 10 luni închisoare.
S-a consemnat de prima instanţă că, dat fiind incidenţa art. 13 Cod penal privind aplicarea principiului legii penale mai favorabile, s-a luat în considerare momentul epuizării infracţiunii continuate de evaziune fiscală şi s-a procedat la compararea normelor penale succesive survenite sub aspectul condiţiilor de incriminare şi a sancţiunilor penale prescrise iar, în final, dat fiind orientarea instanţei spre o pedeapsă mai severă (raportat la strategia infracţională, la întinderea în timp şi diversitatea actelor de evaziune fiscală precum şi la consecinţele faptelor comise) s-a decis că legea penală mai favorabilă în acest caz este actul normativ iniţial, respectiv Legea 87/1994 motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor acesteia.
Totodată, raportat la starea de fapt reţinută cu privire la facturile fiscale false, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul C. V. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
La individualizarea acestei pedepse s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C.pen.,lipsa de antecedente penale, gradul de pericol social al faptelor comise, amploarea activităţii infracţionale desfăşurată, valoarea pagubei pricinuită, împrejurările în care au fost comise, iniţiativa manifestată şi aportul avut la implementarea ,, metodelor de economisire,,.
Dat fiind existenţa concursului de infracţiuni, conform art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, făcându-se totodată aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a-c din Codul penal.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, conform art. 81 şi 82 Cod penal şi apreciind că totuşi (raportat în primul rând la lipsa de antecedente penale) îndreptarea inculpatului este posibilă şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicată, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului C. V. şi implicit a pedepselor accesorii, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
În ceea ce o priveşte pe inculpata C. A. faptele acesteia care, în perioada anilor 2000-2003, în calitate de director economic la SC „U.” SRL Bistriţa şi de acţionar majoritar, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin întocmirea unor facturi fiscale false, cu înregistrarea unor cheltuieli fără a avea la bază documente justificative, neînregistrarea în evidenţa contabilă a firmei a tuturor veniturilor şi prin nedeclararea unor drepturi salariale acordate, l-a sprijinit pe inculpatul C. V. să se sustragă de la plata către bugetul consolidat al statului, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal (incriminarea penală menţionată fiind modificată prin Legea 161/2003 şi preluată ulterior de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005) ), motiv pentru care, pe de o parte, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei C. A. din infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal iar pe de altă parte, instanţa de fond a condamnat inculpata la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Şi în privinţa inculpatei, dat fiind incidenţa art. 13 Cod penal privind aplicarea principiului legii penale mai favorabile, instanţa a luat în considerare momentul epuizării complicităţii la infracţiunea continuată de evaziune fiscală, a procedat la compararea normelor penale succesive survenite sub aspectul condiţiilor de incriminare şi a sancţiunilor penale prescrise iar, în final, dat fiind orientarea instanţei spre o pedeapsă mai severă (raportat la acceptarea şi ajutorul acordat cu privire la planul infracţional propus şi pus în practică de coinculpat, la amploarea activităţii infracţionale desfăşurată şi la nivelul relativ ridicat a pagubei pricinuită) s-a decis că legea penală mai favorabilă în acest caz este actul normativ iniţial, respectiv Legea 87/1994, sens în care s-a procedat în consecinţă.
Totodată, raportat la starea de fapt reţinută cu privire la facturile fiscale false, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei C. A. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
La stabilirea pedepselor, instanţa a avut în vedere faptul că inculpata a intrat pentru întâia dată sub incidenţa legii penale, circumstanţele concrete în care au fost comise faptele, consecinţele produse şi atitudinea sinceră procesuală adoptată.
S-a menţionat că, atunci când a sesizat organele abilitate cu privire la neregulile petrecute în cadrul SC U. SA, intenţia iniţială a inculpatei nu a fost grefată pe regretul datorat ilicitului penal comis, ci pe dorinţa de a se răzbuna. Din acest considerent, instanţa nu a reţinut în favoarea acesteia beneficiul art. 74 lit. c Cod penal, demersul său nefiind echivalentul unei prezentări sincere în faţa autorităţii din dorinţa de a fi trasă la răspundere penală pentru contribuţia avută la evaziune şi falsificare.
S-a mai precizat că atitudinea profesională autoritară adoptată de inculpatul C. V. şi aportul decisiv avut de acesta la alegerea mijloacelor ilicite şi crearea cadrului necesar evaziunii fiscale au stat la baza diferenţierii în procesul de individualizare şi mai ales de dozare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, fără însă ca aceste împrejurări să poată fi apreciate drept cauză de exonerare a răspunderii penale în privinţa inculpatei C. A.
În baza art.33 lit. a Cod penal, instanţa de fond a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei C. A. sunt în concurs real, motiv pentru care s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, făcându-se aplic. dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a-c Cod penal.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, conform art. 81 şi 82 Cod penal şi apreciind că îndreptarea inculpatei este posibilă şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicată, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei C. A. şi implicit a pedepselor accesorii, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
Conform art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală, instanţa de fond a constatat că paguba cauzată părţii civile, Statul Român prin ANAF Bucureşti, a fost reparată integral şi că SC U. SA Bistriţa, nu a formulat pretenţii civile, dispunând totodată anularea înscrisurilor false sens în care s-a procedat conform art. 445 Cod procedură penală.
Instanţa de fond a dispus astfel având în vedere concluziile expertizei contabile efectuată în cauză şi faptul că pe parcursul cercetărilor a fost achitată suma de 4.726.15.000 lei vechi (ROL)
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, inculpaţii C. V. şi C. A.
Apelurile declarate în cauză de cei doi inculpaţi sunt fondate astfel încât acestea vor fi admise pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi examinând, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin.2 Cod procedură penală, întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, tribunalul constată că, în baza materialului probator administrat, prima instanţă a stabilit , în mod obiectiv, o corectă stare de fapt, statuând în mod just asupra existenţei faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în materialitatea acestora, ca şi în ceea ce priveşte vinovăţia acestora.
Cu toate acestea, instanţa de fond a dat o greşită interpretare principiului aplicării legii penale mai favorabile, prev.de art. 13 Cod penal, împrejurare ce a influenţat încadrările juridice date faptelor de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpaţilor, cu consecinţe în planul pedepselor aplicate, ca urmare a nereţinerii unei cauze de reducere a pedepselor.
În fapt, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în calitatea acestora, de director general şi acţionar majoritar (inculpatul C. V.) şi respectiv director economic şi acţionar majoritar (inculpata C. A.) la S.C.”U.” S.A. Bistriţa, în perioada anilor 2000-2003, în baza unor rezoluţii infracţionale unice, a dispus (inculpatul C. V.) respectiv a întocmit (inculpata C. A.) unele facturi false, nu au înregistrat în evidenţa contabilă a firmei toate veniturile, au înregistrat unele cheltuieli fără a avea la bază documente justificatoare şi nu au declarat unele drepturi salariale acordate, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 321.577,74 lei RON.
La momentul săvârşirii faptelor acestea întruneau elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 13 din Legea nr.87/ 1994, fost art.11 lit.”c” din acelaşi act normativ, în prezent acestea întrunind elementele infracţiunii complexe de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.”b” şi „c” din Legea nr.241/2005, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr.4/21.01.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, în raport de succesiunea legilor penale în timp, în cauză se pune problema incidenţei principiului aplicării legii penale mai favorabile, principiu reglementat de dispoziţiile art.13 Cod penal.
Infracţiunea de evaziune fiscală incriminată de dispoziţiile art.13 din Legea nr.87/1994 era sancţionată de lege cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă penală de la 100 la 1.000 lei RON.
În reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art.9 alin.1 lit.”b” şi „c” din Legea nr.241/2005, evaziunea fiscală este sancţionată cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.
Prin prisma normelor de incriminare, aparent, dispoziţiile Legii nr.87/1994, modificată, sunt mai favorabile întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse.
Cu toate acestea, Legea nr.241/2005 conţine, în cuprinsul dispoziţiilor art.10 o serie de cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepselor care transformă acest act normativ într-o lege penală mai favorabilă.
Astfel, potrivit textului de lege indicat „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”, iar „dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda” şi, în fine „dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale , se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.
În consecinţă, în condiţiile în care se constată existenţa uneia dintre cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei, se impune a se proceda la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 din Legea nr.241/2005, aceasta fiind legea penală mai favorabilă în ansamblul ei.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, pe cale judecătorească, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţii din altă lege, întrucât astfel s-ar ajunge la crearea unei a treia legi, ceea ce nu este îngăduit.
De altfel, aceasta este şi raţiunea pentru care, în cuprinsul art.13 Cod penal este folosită expresia „…se aplică legea cea mai favorabilă” şi nu dispoziţiile mai favorabile ale unei legi.
În sensul celor de mai sus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr.8/21.01.2008 a statuat că, în cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr.87/1994 şi al judecăţii lor după intrarea în vigoare a Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art.10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art.13 din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală prev.de art.9 din Legea nr.241/2005.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art.379 pct.2 lit.”a” Cod procedură penală, apelurile declarate de inculpaţi vor fi admise, hotărârea atacată va fi desfiinţată în parte, în latura penală şi rejudecând în aceste limite, în baza dispoziţiilor art. 334 Cod procedură penală se va dispune schimbarea încadrărilor juridice date faptelor reţinute în sarcina acestora, din infracţiunea prev.de art.13 din Legea nr.87/1994, modificată, cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal şi art.13 Cod penal, în infracţiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.”b” şi „c” din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.41 alin.2 şi art.13 Cod penal (pentru inculpatul C. V.) şi din cea prev.de art. 26 Cod penal rap.la art.13 din Legea nr.87/1994, modificată, cu aplic.art.41 alin.2 şi art.13 Cod penal, în complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prev.de art.26 Cod penal rap.la art.9 alin.1 lit.”b” şi „c” din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.41 alin.2 şi art.13 Cod penal (pentru inculpata C. A.).
În context, este de remarcat faptul că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C. A. la termenul din 5.05.2009, prin cuprinderea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 Cod penal în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 din Legea nr.241/2005 nu poate fi primită de instanţa de control judiciar deoarece, în conţinutul infracţiunii complexe de evaziune fiscală mai sus menţionată sunt cuprinse doar dispoziţiile art.43 (fost art.37, fost art.40) din Legea nr.82/1991 – Legea contabilităţii, rap.la art. 289 din Codul penal, astfel cum s-a pronunţat şi instanţa supremă prin decizia nr.4/21.01.2008.
În raport de noile încadrări juridice date faptelor de evaziune fiscală, de incidenţa dispoziţiilor art.10 din Legea nr.241/2005 – dat fiind faptul că prejudiciul cauzat se situează sub limita de 100.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale, fiind recuperat integral – de dispoziţiile art.72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare ale pedepselor, de dispoziţiile art.63 Cod penal, ca şi de datele concrete ale cauzei, se va dispune condamnarea inculpatului C. V. la pedepsele de câte 5.000 lei amendă penală pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 8.000 lei amendă penală pentru infracţiunea de evaziune fiscală, inculpatei C. A. urmând a i se aplica pedepsele de 3.000 lei amendă penală pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 5.000 lei amendă penală pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.
Se va constata că fiecare dintre inculpaţi a comis infracţiunile în condiţiile concursului real de infracţiuni prev.de art.33 lit.”a” Cod penal, iar în baza dispoziţiilor art.34 lit.”c” Cod penal pedepsele aplicate se vor contopi, urmând ca inculpaţii să execute pedepsele cele mai grele, de 8.000 lei amendă penală – inculpatul C. V. şi respectiv 5.000 lei amendă penală – inculpata C. A.
Pe de altă parte, se vor pune în vedere inculpaţilor dispoziţiile art.63/1 Cod penal referitoare la consecinţele neplăţii, cu rea-credinţă, a amenzilor aplicate.
Tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând însă că nu există şi alte temeiuri pentru reformarea hotărârii atacate.
Ca urmare, celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, referitoare la anularea actelor false şi la soluţionarea laturii civile a cauzei vor fi menţinute.
