Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiţie absolut necesară pentru naşterea dreptului la repararea pagubei în condiţiile art. 504 Cod procedură penală, or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinţei exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalităţile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală.
Decizia civilă nr. 66/A din 27.05.2014 a Curţii de Apel Galaţi
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 07.06.2013 sub nr. 1905/113/2013, reclamantul C.R.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale si 100.000 Euro în echivalent lei la cursul din data executării hotărârii, reprezentând daune morale pentru reţinerea nelegală în intervalul 12 martie 2011, orele 14.30 – 13 martie 2011, orele 14.30 şi consecinţele acestei măsuri.
Reclamantul a solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că, în luna martie 2011 era ajutor de şef de post în comuna U., judeţul B.; în seara zilei de 9.03.2011, in jurul orelor 23,15 într-un restaurant din F. s-a produs un scandal în care au fost implicate mai multe persoane, dintre care una gesticula ameninţător cu un pistol; în cursul cercetărilor premergătoare, partea vătămată şi doi martori au susţinut că în local ar fi fost prezent şi el, reclamantul, deşi pe toată durata urmăririi penale a declarat că nu a participat la conflict. Reclamantul a mai arătat că, prin ordonanţa de reţinere nr. 13/12.03.2011 emisă în dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, iar ulterior, prin rechizitoriul întocmit la data de 03.01.2012, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunurilor moravuri si tulburarea liniştii publice. Urmare a reţinerii pe timp de 24 de ore, I.P.J. B a luat faţă de reclamant măsura punerii sale la dispoziţia unităţii, cu începere din data de 12.03.2011, măsură care a încetat la 1.03.2012, adică după peste 11 luni.
Reclamantul a mai susţinut că, în acest interval de timp, statutul său de poliţist a fost acela de lucrător neoperativ, situaţie care l-a prejudiciat prin neacordarea de către unitatea la care este angajat a sporurilor şi celorlalte drepturi acordate colegilor săi, cât şi prin pierderea vechimii, întrucât, în această situaţie, vechimea se consideră câştigată 3 luni la 1 an faţă de 6 luni la 1 an pentru un lucrător operativ.
De asemenea, a fost nevoit să facă numeroase deplasări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru a-l contacta pe procurorul de caz în perioada în care nu avea angajat avocat, cu scopul de a-i prezenta probe în apărare şi a suportat plata onorariului pentru avocat, toate aceste sume fiind componente ale prejudiciului material pe care l-a încercat.
Reclamantul consideră că cel mai mare impact, care nu poate fi corect cuantificat şi cu atât mai puţin reparat, îl constituie prejudiciul moral suferit prin încarcerarea sa ca persoana nevinovată timp de 24 de ore. A susţinut că până la acel moment se bucura de o reputaţie morală şi profesională neştirbită, era apreciat şi stimat de colegi si prieteni, era mândria si modelul familiei sale, întreaga sa activitate neoferind nici cel mai mic motiv pentru a face pe cineva să se gândească că poate săvârşi o faptă antisocială. Şocul reţinerii sale a fost resimţit de întreaga comunitate, familie si prieteni, şi din modalitatea în care mass-media a prezentat participarea sa la acea faptă penală. Efectele nu vor dispărea niciodată in totalitate, măsura luată pe nedrept afectându-i pentru totdeauna, în reprezentarea colectivă, imaginea de cetăţean corect şi păzitor al legii, demnitatea de om supus celei mai dure măsuri penale – lipsirea de libertate – in condiţiile in care prezumţia de nevinovăţie a fost total ignorată, astfel că reparaţia morală trebuie să fie de natură să constituie cel puţin un paleativ real pentru adevărata sa reabilitare.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. 2, art. 505 şi 506 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin sentinţa civilă nr. 1330 din 23.12.2013 a Tribunalului Brăila acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că persoana privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei, în condiţiile art. 504 Cod procedură civilă doar dacă nelegalitatea măsurii privind libertatea a fost stabilită printr-una din modalităţile prevăzute de art. 504 alin. 3 ori dacă aceasta rezultă din situaţiile enumerate în art. 504 alin. 4.
În speţă, Tribunalul a reţinut că scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului nu a fost dispusă pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, care se referă la existenţa autorităţii de lucru judecat, ci pentru că fapta nu a fost săvârşită de reclamant.
A mai reţinut că reclamantul nu a invocat şi nu a dovedit existenţa vreuneia din celelalte situaţii menţionate în art. 504 alin. 3 şi 4 Cod procedură penală.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste texte de lege, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu este îndreptăţit să beneficieze de repararea pagubei în temeiul art. 504 alin. 2 Cod procedură penală.
Împotriva sentinţei civile nr. 1330 din 23.12.2013 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esenţă, apelantul a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii adoptată de instanţa de fond este rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Astfel, în opinia reclamantului, interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală prin raportare la datele litigiului este aceea că ele se referă la privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, iar în lipsa vreunei distincţii făcute de legiuitor, textul trebuie interpretat că are în vedere restrângerea sau privarea oricăreia dintre libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie, inclusiv dreptul la liberă circulaţie şi libertatea de exprimare.
Din dovezile administrate în cauză rezultă că prin procesul-verbal din 12.03.2011 întocmit în dosarul nr. 218/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a procedat la ridicarea de la reclamant a telefonului mobil, că la data de 13.03.2011 a fost emisă ordonanţa de obligare de a nu părăsi localitatea şi ţara fără încuviinţarea procurorului pe o durată de 29 de zile, ordonanţă care cuprinde şi alte interdicţii, reclamantului fiindu-i întocmit un grafic de prezentare la IPJ Brăila în lunile martie-aprilie 2011 în zilele de marţi şi joi ale fiecărei săptămâni.
La data de 24.03.2011, procurorul a restituit reclamantului prin proces-verbal două telefoane mobile fără a proceda, la expirarea termenelor indicate, la revocarea prin ordonanţă a celorlalte restricţii impuse reclamantului, aşa cum prevedeau normele de procedură penală, situaţie care nu îi poate fi imputată lui, reclamantului, fiind posibil să se procedeze în această modalitate tocmai pentru a evita, în mod formal, discuţia despre angajarea răspunderii statului pentru luarea tuturor acestor măsuri nejustificate printr-o soluţie de retrimitere în judecată sau condamnare a reclamantului.
Apelantul a mai arătat că art. 23 din Constituţie care reglementează libertatea individuală a cetăţenilor stabileşte că sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, iar reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. Rezultă, astfel, că reţinerea unei persoane trebuie justificată pe temeiul unor indicii temeinice că aceasta este autorul unei fapte penale, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol public, spre această finalitate fiind administrate şi celelalte dovezi în cursul procesului penal, netrimiterea persoanei reţinute în judecată sau scoaterea sa din procesul penal ducând la concluzia certă că reţinerea ei a fost manifestarea unei restrângeri de libertate în mod nelegal din partea organelor statului.
În opinia apelantului reclamant, această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât măsura reţinerii unei persoane încetează de drept la expirarea a 24 de ore fiind imposibil de crezut şi de realizat ca în acest interval orar organul de urmărire penală să administreze dovezile care l-ar putea conduce la concluzia revocării măsurii reţinerii.
A accepta o altă interpretare legată de natura juridică şi efectele restrictive de libertate a măsurii reţinerii înseamnă a considera că această măsură nu ar avea caracter penal, că trebuie acceptată ca atare, ca un accident posibil în viaţa oricui, situaţie inacceptabilă într-un stat european democratic.
Această interpretare este, în opinia apelantului, cea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la redactarea prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală care reglementează condiţiile angajării răspunderii statului pentru privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal a unei persoane şi care, contrar concluziilor instanţei de fond, sunt îndeplinite în cauză.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 504 Cod procedură penală pentru antrenarea răspunderii sale.
Prin decizia civilă nr. 66 din 27.05.2014, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Art. 504 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală reglementează situaţiile care dau dreptul la reparaţie, pe de o parte, persoanei care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, iar pe de altă parte, persoanei care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Cu privire la această din urmă situaţie, alineatul 3 al art. 504 Cod procedură penală prevede, în mod expres, ca o condiţie a angajării răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat persoanei în cauză, că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j.
Rezultă din economia textului legal mai sus citat că, pentru a se putea dispune repararea pagubei suferite de persoana privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea, trebuie să existe o ordonanţă a procurorului sau o hotărâre judecătorească care să stabilească caracterul nelegal al măsurii privative sau restrictive de libertate.
Art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă.
Pe de altă parte însă, textul art. 5 alin. 1 lit. c din Convenţie prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia cazului în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În sfârşit, alineatul 5 al art. 5 din Convenţie reglementează dreptul la reparaţie al persoanei care este victima unei arestări sau al unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor mai sus citate.
Prin urmare, Curtea a reţinut că însăşi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că dreptul la reparaţie al persoanei private de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea se naşte doar în condiţiile în care se stabileşte că arestarea sau reţinerea au fost dispuse în alte condiţii decât cele legale.
În speţă, din înscrisurile depuse la dosar, Curtea a reţinut că reclamantul a fost reţinut 24 de ore cu respectarea dispoziţiilor art. 136 şi 143 Cod procedură penală, fiind cercetat pentru o infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
În privinţa acestuia nu există nicio ordonanţă a procurorului sau o hotărâre judecătorească care să fi constatat caracterul nelegal al măsurii restrictive de libertate, în sensul art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, împrejurarea că la finalul cercetărilor, reclamantul a fost scos de sub urmărire penală neechivalând cu îndeplinirea condiţiei impuse de textul legal mai sus citat pentru a justifica atragerea răspunderii statului pentru prejudiciul suferit de reclamant întrucât prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nu s-a statuat şi asupra nelegalităţii măsurii reţinerii pe timp de 24 de ore.
În consecinţă, cum prin măsura reţinerii reclamantului pentru 24 de ore nu au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează măsurile privative de libertate, respectiv art.136 şi art.143 cu raportare la art.148 Cod procedură penală, neexistând nicio violare a art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele art. 504 Cod procedură penală întrucât, măsura privativă de libertate dispusă faţă de o persoană este susceptibilă de a produce suferinţe morale şi de a justifica repararea prejudiciului moral astfel suferit, în condiţiile art. 504 Cod procedură penală, numai dacă a fost luată abuziv, ceea ce în cauză nu s-a stabilit.
Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate prin ordonanţă a procurorului sau prin hotărâre judecătorească reprezintă o condiţie absolut necesară pentru naşterea dreptului la repararea pagubei în condiţiile art. 504 Cod procedură penală or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinţei exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalităţile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală.
Curtea nu a negat eventualele prejudicii, morale şi materiale, suferite de reclamant pe parcursul cercetărilor penale finalizate cu scoaterea sa de sub urmărire penală, impactul pe care această perioadă a avut-o asupra vieţii sale, dar a apreciat că, pentru a solicita şi a obţine repararea acestora, calea legală nu este cea prevăzută de art. 504 Cod procedură penală care impune condiţii stricte de admisibilitate ale unei asemenea acţiuni, condiţii neîndeplinite în prezenta cauză.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de reclamant, menţinând sentinţa atacată ca temeinică şi legală.
