Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.1698/R din 26 octombrie 2011
Prin sentinţa penală nr. 1.133 din data de 11 iulie 21011 a Judecătoriei Gherla, în temeiul art. 3201 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 334 din Codul de procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.M., din trei infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal şi două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal în trei infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal şi două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, totul cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal,.
În temeiul art. 178, alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatuui R.M. la pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de victima F.I..
În temeiul art. 178, alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de victima F.E..
În temeiul art.178, alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. d din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de victima K.E..
În temeiul art. 184, alin. 1 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e din Codul penal s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată S.I..
În temeiul art. 184, alin. 1 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e din Codul penal a fost condamnat inculpatul R.M. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată R.A..
În temeiul art. 33, lit. b din Codul penal s-a constatat că cele cinci infracţiuni au fost săvârşite în concurs.
În temeiul art. 34, lit. b din Codul penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele cinci infracţiuni, alegându-se dintre aceste pedepse, pedeapsa cea mai grea de 1 an 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, aplicându-se inculpatului pedeapsa rezultantă finală de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71, alin. 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64, lit. a teza a II-a din Codul penal.
În temeiul art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală s-a dispus disjungerea acţiunilor civile promovate în cadrul procesului penal, fiind necesară re – administrarea şi completarea probatoriului în acest sens.
În temeiul art. 11 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 1/2008, s-a constatat că în prezentul proces penal Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitate de garant al obligaţiei de despăgubire.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 30.09.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.M. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal şi a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că In data de 14 august 2008, inculpatul R.M. conducea autoturismul marca „BMW 523i”, înmatriculat în Austria pe drumul naţional 1C (E 576) din direcţia Cluj-Napoca în direcţia Gherla. Pe scaunul din dreapta conducătorului auto se afla soţia acestuia, partea vătămată R.A.. În jurul orelor 1115, inculpatul a ajuns în localitatea Jucu de Mijloc, la Kilometrul 17+450 metri. Circulaţia se desfăşura în condiţii foarte bune, carosabilul fiind uscat, cerul senin, vizibilitatea bună, deplasarea se efectua în coloană, pe un carosabil cu o lăţime totală de 12, 20 metri, flecare din cele două benzi de circulaţie având o lăţime de 6,10 metri. Pe sensul de mers al inculpatului exista un acostament cu o lăţime 0,90 metri. Din declaraţiile martorilor V.Z. şi C.C.I. rezultă că R.M. rula cu o viteză de aproximativ 90-100 km/h.
Din cauza vitezei excesive, inculpatul a observat prea târziu un autoturism marca „Dacia Logan”, care conform declaraţiilor martorilor G.A. şi G.G.A. se afla pe aceeaşi bandă de circulaţie, aproape de linia albă discontinuă ce desparte cele două sensuri de mers. Deşi lăţimea drumului ar fi permis depăşirea autoturismului „Dacia Logan” pe partea dreaptă, R.M. a încercat să evite impactul prin frânare. Viteza excesivă, combinată cu acţionarea bruscă a frânei de serviciu au condus la pierderea controlului asupra volanului şi astfel autoturismul condus de inculpat a intrat în derapaj necontrolat spre stânga. După ce a depăşit axul drumului, autoturismul condus de R.M. s-a izbit frontal cu autoturismul marca „Ford Fiesta”, condus regulamentar de victima F.I. din direcţia Gherla, în direcţia Cluj-Napoca. Violenţa impactului a determinat ridicarea celor două autovehicule de la sol, la o înălţime de peste un metru.
Cu ocazia cercetării la locul faptei au fost descoperite urme de frânare-derapare paralele, imprimate de anvelopele autoturismului marca BMW condus de R.M., în forma unui arc de cerc, care începeau pe sensul de mers Cluj-Napoca – Gherla şi se terminau pe sensul opus.
În urma impactului dintre cele două autoturisme victima K.M. (pasageră în autoturismul marca „Ford Fiesta”) a decedat pe loc. Conducătorul acestui autoturism – victima F.I. – a decedat în ambulanţă, în drum spre spital, iar o altă pasageră – victima F.E. – a decedat la data de 3 noiembrie 2008, ca urmare a leziunilor suferite. Cel de-al treilea pasager din autoturismul marca „Ford Fiesta” – partea vătămată S.I. a suferit leziuni corporale, fiind internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Octavian Fodor”- Clinica de Ortopedie Cluj-Napoca, în perioada 14-27 august 2008. Inculpatul şi partea vătămată R.A. au suferit, de asemenea, leziuni corporale.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 5901/III/433 din 12.12.2008, eliberat de I.M.L. Cluj, moartea victimei F.I. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne, consecutive rupturilor multiple ale organelor toraco – abdominale. Leziunile s-au putut produce prin lovirea şi comprimarea victimei de componente dure ale interiorului caroseriei unui autovehicul aflat în deceleraţie bruscă şi impact cu un alt autovehicul. Traumatismul şi moartea pot data din 14 august 2008.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.8416/III/c/6 din 10.05.2009, moartea victimei F.E. a fost violentă. Ea se datorează unui politraumatism (traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic, contuzii şi plăgi deschise multiple faciale şi de membre, fractură femurală dreapta), complicat în evoluţie cu bronhopneumonie. Leziunile s-au putut produce în condiţiile unui accident de trafic rutier. Între leziunile tanatogeneratoare şi deces există legătură directă de cauzalitate, bolile suferite în antecedente având un rol concurenţial. Moartea datează din 3 noiembrie 2008.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 5900/III432 din 12.12.2008, eliberat de I.M.L. Cluj, moartea victimei K.M. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne, consecutive rupturii traumatice de crosă aortică. Leziunile s-au putut produce prin lovirea şi comprimarea victimei de componente dure ale interiorului caroseriei unui autovehicul aflat în deceleraţie bruscă şi impact cu un alt autovehicul. Traumatismul şi moartea pot data din 14 august 2008.
Conform raportului de constatare medico-legală nr.6405/II/b/233 din 09.09.2008, partea vătămată S.I. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier. Leziunile necesită 50-55 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi pot data din 14 august 2008.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.6425/II/b/235 din 02.10.2009, partea vătămată R.A. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier. Leziunile necesită 52-55 zile de îngrijiri medicale şi pot data din 14 august 2008.
Din conţinutul Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. l816/ 22.08.2008 şi al raportului de constatare medico-legală nr.6405/II/b/233 din 09. 09. 2008, rezultă că niciunul dintre conducătorii implicaţi în accident auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii acestuia.
Datorită avariilor suferite de cele două autoturisme, acestea nu au putut fi supuse verificării tehnice.
S-a apreciat că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului R.M., care a încălcat prevederile art. 35, art. 48, art. 49 alin. 1, art. 51 şi art. 54 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, precum şi prevederile art.54 alin. 1, art. 121 alin. 1 şi art. 132 din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prin aceea că: a pus în pericol siguranţa circulaţiei, viaţa şi integritatea corporală a participanţilor la trafic; nu a respectat regimul legal de viteză; nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul marca „Dacia Logan”, care circula în faţa sa; a trecut pe altă bandă de circulaţie, fără a semnaliza şi fără a se asigura în prealabil, că poate efectua această manevră în condiţii de siguranţă. nu a redus imediat viteza şi nu a oprit pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus, în condiţiile în care mersul său înainte era obturat de prezenţa altui participant la trafic.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a susţinut, că o parte din vină aparţine conducătorului autoturismului marca „Dacia Logan”, rămas neidentificat, deoarece acesta ar fi oprit brusc în faţa sa. A susţinut, de asemenea, că şi victima F.I. ar fi putut evita producerea accidentului, dacă ar fi circulat cu o viteză mai redusă.
S-a apreciat că apărarea învinuitului este netemeinică, deoarece procesul-verbal de cercetare la locul faptei, planşa foto şi schiţa locului accidentului nu confirmă existenţa unor urme specifice manevrei de frânare bruscă, efectuată de un alt autovehicul decât cel condus de către R.M.. Nici martorii G.A. şi G.G.A. (singurii care au observat prezenţa autoturismului marca „Dacia Logan” în faţa inculpatului) nu confirmă manevra evocată de R.M.. Iar în ceea ce priveşte presupusa vinovăţie a victimei F.I., probele administrate în cauză conduc la concluzia evidentă, că aceasta nu ar fi putut evita impactul, chiar dacă ar fi circulat cu viteza de 50 km/h, în condiţiile în care, autoturismul marca „BMW 523i” a apărut brusc în faţa sa. În schimb, s-a concluzionat că R.M. ar fi putut evita accidentul, chiar în condiţiile în care circula cu viteză excesivă, printr-o manevră de ocolire prin dreapta a autoturismului marca „Dacia Logan”, lăţimea drumului permiţând acest lucru.
Părţile vătămate F.Z., U.M., F.S., J.R., K.I. senior, K.I. junior, N.M., S.S., S.I., Spitalul clinic de Urgenţă „Prof. dr. O. Fodor” Cluj, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Spitalul municipal Gherla, Spitalul municipal Dej şi Serviciul de ambulanţă Cluj s-au constituit părţi civile în cauză cu diferite sume de bani reprezentând daune materiale şi morale.
Inculpatul R.M. a avut o atitudine cooperantă faţă de organele judiciare, recunoscând şi manifestând regret faţă de comiterea faptei.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşa foto, procesul verbal de verificare tehnică, procesul verbal de prelevare a probelor biologice, buletinul de analiză toxicologică, rapoartele de constatare medico-legală, constituiri de parte civilă, declaraţiile învinuitului, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate R.A., poliţa de asigurare, copia fişei de cazier, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În faza de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând personal (f.151) că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa şi îşi asumă responsabilitatea săvârşirii acestora.
Examinând actele şi lucrările dosarului şi având în vedere, potrivit art. 62 şi art. 287 alin. 2 C.proc.pen, întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut aceeaşi stare de fapt ca şi cea avută în vedere prin rechizitoriu şi a constatat că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Din fişa de cazier depusă la dosarul penal reiese că R.M. a avut un comportament corespunzător până în prezent, că nu a creat probleme organelor judiciare. Din declaraţiile inculpatului şi ale vecinilor rezultă că acesta lucrează în agricultură – are gospodărie proprie, are trei copii şi îi întreţine pe părinţii săi în vârstă de 85 de ani. Acesta este cunoscut în comunitate drept o persoană responsabilă, cu un comportament adecvat normelor sociale, care manifestă disponibilitate pentru problemele celorlalte persoane şi se implică activ atunci când este solicitat. Inculpatul şi-a exprimat pe tot parcursul procesului penal regretul cu privire la săvârşirea faptelor.
Raportat la starea de fapt reţinută şi la toate probele administrate şi analizate anterior, instanţa de fond a constatat că în drept:
Fapta inculpatului R.M., care în data de 14.08.2008, prin nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice a cauzat din culpă un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul a trei victime (F.I., F.E. şi K.M.) întruneşte elementele constitutive a trei infracţiuni de ucidere din culpă, infracţiune prevăzută şi pedepsită de 178 alin. 1 şi 2 din Codul penal.
Cât priveşte reţinerea în sarcina inculpatului a formei agravate a infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 5 Cod penal, aceasta a fost impusă de numărul victimelor rezultate în urma accidentului provocat din culpa lui R.M..
Fapta inculpatului R.M., care în data de 14.08.2008, prin nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice a cauzat din culpă un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane (S.I. şi R.A.) întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, infracţiune prevăzută şi pedepsită de 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
Întrucât aceeaşi acţiune a inculpatului de a conduce un autovehicul şi de a cauza un accident prin nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice întruneşte elementele constitutive ale mai multor infracţiuni, în cauză s-a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. b din Codul penal (concursul ideal).
Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat. În prezenta cauză, instanţa a constatat întrunite aceste condiţii, astfel că l-a condamnat inculpat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ucidere din culpă prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal şi a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
Cu privire la poziţia exprimată de persoana vătămată R.A. (f.174, 175 dosarul de urmărire penală) de a nu depune plângere penală împotriva soţului său – R.M. şi de a nu avea niciun fel de pretenţii materiale faţă de acesta, instanţa de fond a apreciat că există un refuz de a participa la procesul penal în calitate de parte vătămată.
Având în vedere prevederile art. 131 alin. 3 din Codul penal, conform cărora „Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele”, precum şi solicitarea părţii vătămate S.I. de tragere la răspundere a inculpatului pentru cele întâmplate, instanţa de fond a constatat că este vorba de o indivizibilitate activă, situaţie în care depunerea şi menţinerea plângerii prealabile numai de către una dintre persoanele vătămate echivalează cu situaţia în care toate victimele ar fi formulat plângere.
Astfel, deşi soţia inculpatului, R.A., şi-a exprimat în mod clar dorinţa ca acesta să nu fie tras la răspundere pentru vătămarea ei corporală, motiv pentru care nu a formulat o plângere prealabilă în acest sens, poziţia ei procesuală s-a apreciat că este anihilată de regula menţionată anterior, cea a indivizibilităţii active. În literatura de specialitate se arată că singura modalitate de evitare a tragerii la răspundere penală a inculpatului în situaţia în care există mai multe victime este împăcarea; având în vedere însă condiţiile prevăzute de lege pentru ca această instituţie a împăcării să producă efecte (totală, necondiţionată, definitivă, exprimată în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special ori prin înscrisuri autentice), instanţa de fond nu a echivalat poziţia exprimată în cursul procesului penal de persoana vătămată R.A. – de a nu formula plângere penală – cu cea de împăcare.
Totuşi, s-a menţionat că, în condiţiile în care persoana vătămată R.A. îşi menţine în continuare poziţia, există posibilitatea ca până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate (deci inclusiv în căile de atac) să intervină împăcarea celor două părţi.
În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepselor la care a fost condamnat inculpatul şi a modalităţii de executare a acestora, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 din Codul penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în cadrul art. 178 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal (de la 2 la 7 ani închisoare, la maximul pedepsei putându-se adăuga un spor de până la 3 ani), al art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal (de la 3 luni la 2 ani sau amenda), modificate prin aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acestora, precum şi persoana inculpatului.
Odată reţinute dispoziţiile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, s-a reţinut că limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite suferă modificări în sensul reducerii acestora cu o treime, situaţie în care pentru infracţiunea de ucidere din culpă acestea se situează între 1 an 4 luni închisoare şi 4 ani 8 luni închisoare (la maximul pedepsei putându-se adăuga un spor de până la 3 ani), iar pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă acestea se situează între 2 luni şi 1 an 4 luni în cazul închisorii sau între 375 lei şi 22.500 lei în cazul amenzii penale.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că faptele săvârşite de inculpatul R.M. prezintă un grad ridicat de pericol social prin modul în care au fost săvârşite, dar mai ales prin urmările produse, respectiv prin decesul a trei victime şi vătămarea corporală a altor două persoane.
Astfel, în ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a faptei şi împrejurările acesteia, instanţa de fond a luat în considerare faptul că inculpatul s-a deplasat în interiorul localităţii cu o viteză mai mare decât cea prevăzută de lege pentru circulaţia pe drumurile publice, aşa cum rezultă din propriile declaraţii şi din declaraţiile martorilor, în condiţiile în care circulaţia se desfăşura în coloană, că a executat o manevră de depăşire/evitare a unui obstacol prin pătrunderea pe sensul opus de circulaţie, fără a se asigura în prealabil şi fără a semnaliza, în condiţiile în care ar fi avut posibilitatea să evite obstacolul printr-o manevră de ocolire prin dreapta .
Astfel, instanţa de fond a reţinut că R.M., prin conduita pe care a adoptat-o la volan, a încălcat următoarele prevederi legale:
•art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată – „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”
•art. 48 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată – Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
•art. 49 din OUG 195/2002 republicată – Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.
•art. 51 din OUG 195/2002 republicată – Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.
•art. 54 din OUG 195/2002 republicată – Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o alta bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat sa semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
(2) Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.
• art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 – Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
• art. 132 din HG 1391/2006 – Conducătorul vehiculului al cărui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenţa altor participanţi la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, este obligat să reducă viteza şi, la nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus.
Având în vedere cele precizate anterior, instanţa de fond a apreciat că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, în condiţiile în care susţinerile acestuia cu privire la apariţia intempestivă a unui alt autoturism în faţa sa nu au putut fi susţinute prin probe, iar viteza de deplasare a celuilalt vehicul nu ar fi putut influenţa în vreun mod posibilitatea de evitare a impactului.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanţa a reţinut, în temeiul art. 74 lit. a din Codul penal, cu titlul de circumstanţă atenuantă judiciară comportamentul inculpatului adecvat normelor sociale înainte de comiterea infracţiunii, aşa cum rezultă din lipsa antecedentelor penale.
Odată reţinută circumstanţa atenuantă judiciară, în temeiul art. 76 lit. d din Codul penal, conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 1 an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general prima instanţă s-a raportat la noile limite ale pedepsei aplicabile în prezenta speţă, respectiv 15 zile închisoare – 1 an 4 luni închisoare pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi, în temeiul art. 76 lit. e din Codul penal, conform căruia când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, respectiv între 15 zile – 2 luni închisoare sau între 250 lei – 15.000 lei amendă penală – pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă.
Cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, având în vedere împrejurările în care a avut loc accidentul, urmările produse (trei persoane decedate), faptul că numărul de înmatriculare la autovehiculului condus de inculpat era radiat de autorităţile de înmatriculare începând cu data de 25.04.2008, că inculpatul nu a manifestat preocupare/deschidere pentru contactarea şi înţelegerea pe cale amiabilă cu părţile civile, instanţa de fond a apreciat că în cauză intervine un concurs între circumstanţele agravante (trei victime – art. 178 alin. 3 din Codul penal) şi cele atenuante (conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii – art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal), motiv pentru care a făcut aplicarea art. 80 alin. 2 din Codul penal şi nu a coborât pedeapsa sub minimul special de 1 an 4 luni închisoare, aplicând pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de ucidere din culpă pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare.
Cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă de 1 lună este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea lui R.M., cât şi atenţionarea acestuia asupra necesităţii de a-şi îndrepta conduita şi de a nu mai comite infracţiuni în viitor.
În temeiul art. 33 lit. b din Codul penal s-a constatat că cele cinci infracţiuni au fost săvârşite în concurs, situaţie în care în temeiul art. 34 lit. b din Codul penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele cinci infracţiuni, alegând dintre acestea pedeapsa cea mai grea de 1 an 8 luni închisoare.
Având în vedere numărul faptelor săvârşite, gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă şi cuantumul fiecărei pedepse care a fost aplicată condamnatului, instanţa de fond a apreciat că se impune adăugarea unui spor de 4 luni închisoare (câte o lună închisoare pentru fiecare infracţiune săvârşită, cu excepţia infracţiunii de vătămare corporală din culpă comisă faţă de persoana vătămată R.A.), stabilind pedeapsa finală de 2 ani închisoare.
Conform dispoziţiilor art. 71 alin. 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În consecinţă, în temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal instanţa de fond a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei astfel stabilită, având în vedere gravitatea urmărilor conduitei inculpatului – trei decese şi două vătămări corporale grave, instanţa a apreciat că aceasta poate fi doar prin privare de libertate.
În temeiul art. 3201 alin. 5 din Codul de procedură penală s-a dispus disjungerea acţiunilor civile promovate în cadrul procesului penal, fiind necesară readministrarea şi completarea probatoriului în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul R.M. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi rejudecarea cauzei de către instanţa de control judiciar.
Astfel, s-a arătat că pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă solicită aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h C.pr.pen. şi încetarea procesului penal, având în vedere că soţia inculpatului a dorit să se împace personal cu acesta.
Referitor la modul de executare a pedepsei rezultante, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 86/1 C.pen. cu suspendare sub supraveghere. Raportat la împrejurările concrete de săvârşire a evenimentului rutier, cu urmărilor grave asumate de inculpat, s-a susţinut că scopul pedepsei prev. de art. 72 C.pen. poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului.
În acelaşi sens, s-a solicitat a se reţine şi circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, respectiv faptul că are în întreţinere doi părinţi, este singurul întreţinător al familiei şi că a fost obligat la plata unor sume cu titlu de despăgubiri civile, pe care dacă ar fi condamnat la o pedeapsă în regim de detenţie nu ar avea posibilitatea de a le achita.
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea reţine următoarele:
Prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi în condiţiile în care în faţa primei instanţe inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 320/1 C.pr.pen. Prin urmare, Curtea se va limita punctual la examinarea motivelor de recurs, atât a celor invocate de inculpat cât şi a celor ce trebuie avute în vedere din oficiu prin prisma prev. art. 385/6 alin. 3 C.pr.pen.
Din această perspectivă, recursul inculpatului este fondat sub aspectul greşitei sale condamnări pentru infracţiunea de vătămare din culpă a cărei victimă a fost partea vătămată R.A., fiind evidentă lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate raportat la cele consemnate în declaraţia de la dosarul de urmărire penală a părţii vătămate.
Curtea apreciază că în cauză prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 C.pen. privind indivizibilitatea pasivă, deoarece fiecare din cele două infracţiuni de vătămare corporală din culpă are un regim distinct. Astfel, chiar dacă fapta (acţiunea) inculpatului de a conduce autoturismul în cauză pe drumurile publice cu încălcarea din culpă a mai multor dispoziţii legale a fost una singură, rezultatul nu a fost o unică vătămare a două persoane ci două vătămări corporale, două rezultate distincte, inclusiv ca urmare socialmente periculoasă (de pildă, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării). Prin urmare, soluţia corectă ar fi fost încetarea procesului penal faţă de inculpat pentru infracţiunea de vătămare din culpă având în vedere că parte vătămată pe numita R.A., în baza art. 10 lit. f C.pr.pen., pe motivul lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate.
Recursul inculpatului este fondat de asemenea sub aspectul greşitei încadrări juridice şi a netemeiniciei sporului de pedeapsă aplicat.
Astfel, în cauză s-a reţinut de către instanţa de fond că inculpatul a comis un număr de trei infracţiuni de ucidere din culpă, însă această încadrare juridică este nelegală, sens în care va fi schimbată într-o singură infracţiune de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.1, 2 şi 5 C.pen., având în vedere numărul victimelor.
Infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.1, 2 şi 5 C.pen. tocmai prin conţinutul ei reprezintă o formă agravată a infracţiunii prev. de art. 178 alin. 1 şi 2, caracterul agravat fiind dat chiar de numărul victimelor (respectiv uciderea din culpă a două sau mai multe persoane), neputând fi vorba deci de comiterea a trei infracţiuni, toate în forma agravată prevăzută de aliniatul 5 al art. 178 Cod penal.
Curtea mai menţionează împrejurarea că aplicabilitatea art. 320/1 C.pr.pen. nu face parte din încadrarea juridică a faptei pentru a se dispune schimbarea încadrării juridice în acest sens, fiind o normă de drept procesual şi nu de drept material.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, recursul inculpatului apare ca fiind nefondat.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, urmările accidentului au fost extrem de grave (trei decese şi două vătămări corporale), astfel încât aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere sau condiţionată nu ar fi în măsură să corespundă scopului preventiv şi educativ al pedepsei. Toate circumstanţele personale evocate de către apărare au fost avute în vedere de către prima instanţă care, făcând aplicarea prev. art. 320/1 C.pr.pen. şi a art. 74 lit. a Cod penal, a aplicat inculpatului pedepse extrem de reduse, raportat atât la urmările produse, cât şi prin prisma jurisprudenţei constante a acestei Curţi. În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că executarea pedepsei nu poate avea loc decât în regim de detenţie, pentru raţiunile indicate şi de instanţa de fond în procesul de individualizare. Împrejurarea că dacă i s-ar aplica o pedeapsă neprivativă de libertate i s-ar oferi inculpatului posibilitatea de a contribui la achitarea despăgubirilor civile nu poate fi avută în vedere, mai ales că latura civilă a fost disjunsă.
Faţă de cele sus-expuse, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p. Curtea va admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 1133 din 11.07.2011 a Judecătoriei Gherla, pe care o va casa cu privire la greşita încadrare juridică dată infracţiunii de ucidere din culpă comise de inculpat, omisiunea încetării procesului penal cu privire la fapta comisă împotriva părţii vătămate R.A. şi cu privire la sporul de pedeapsă aplicat pedepsei rezultante.
Rejudecând, în aceste limite, în baza art.334 C.p.p. se va dispune schimbarea încadrării juridice din trei infracţiuni de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin. 1,2,5 C.p. într-o singură infracţiune de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1,2, 5 C.p. pentru care îl va condamna pe inculpatul recurent la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, făcând şi aplicarea art. 320/1 C.pr.pen., art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f C.p.p. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului recurent pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.1,3 C.p. – parte vătămată R.A., ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
Curtea va menţine condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (o) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.1,3 C.p. – parte vătămată S.I..
În baza art.33 lit.b C.p. şi art.34 lit.b C.p. va constata concursul de infracţiuni şi va contopi pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.
Aşa cum s-a arătat anterior, Curtea va dispune înlăturarea sporului de 4 luni închisoare aplicat prin hotărârea recurată la pedeapsa rezultată în urma contopirii deoarece acesta nu se justifică şi contravine, aplicat de o asemenea manieră, scopului pentru care a fost reglementat de legiuitor.
Rolul sporului aplicabil în cazul concursului de infracţiuni este să conducă la stabilirea unei pedepse îndestulătoare şi care să satisfacă exigenţele prev. de aart. 52 şi 72 Cod penal, atunci când pedeapsa rezultată ca urmare a efectuării cumulului juridic este apreciată ca fiind prea redusă.
În cauza de faţă însă prima instanţă a aplicat toate cazurile de atenuare posibile, atât cele legale (art. 320/1 C.pr.pen.) cât şi cele facultative (art. 74 lit. a Cod penal) având deci posibilitatea ca, în aceste limite de pedeapsă reduse, să stabilească inclusiv pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, fără aplicarea unui spor. Mai mult, sporul de 4 luni apare ca fiind total disproporţionat în condiţiile în care pedeapsa aplicată pentru una din infracţiuni este de patru ori mai mică (o lună închisoare).
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate. (Judecător Adina Daria Lupea)
