-art 4(3) din OUG 2/2005
Sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverinţe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea acestora.
Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de conflicte
de muncă şi asigurări sociale – decizia nr.
86 din 21 ianuarie 2010.
Prin acţiunea introductivă, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâta SC „Ubemar” SA Ploieşti, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada 18.09.1963-01.04.1967, perioadă în care a beneficiat de mai multe sporuri, printre care şi sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal.Deşi a solicitat societăţii eliberarea unei adeverinţe în care să fie înregistrate toate sporurile de care a beneficiat pe perioada în care a fost angajat, i s-a eliberat o adeverinţă incompletă, cu nr.3971/03.07.2006, în care era trecut doar sporul de şantier. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 487/11.05.2009 a Tribunalului Buzău, pronunţată în dosarul nr. 3764/114/2008, a fost admisă acţiunea şi obligată pârâta să-i elibereze adeverinţa solicitată. Refuzul societăţii de a elibera adeverinţa a fost nejustificat şi prin aceasta a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că nu a beneficiat de în conformitate cu veniturile realizate în perioada în care a lucrat, pe o perioadă de aproape trei ani.
Pârâta SC „Ubemar” SA Ploieşti a formulat întâmpinare, invocând excepţiile necompetenţei teritoriale şi materiale a Tribunalului Buzău, excepţia netimbrării. Cu privire la competenţa Tribunalului Buzău, s-a arătat că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţii băneşti, iar nu litigiu de muncă, astfel încât cauza nu revine în competenţa acestei instanţe, ci Judecătoriei Iaşi unde unitatea îşi are sediul central. Pretenţia nefiind timbrată, a invocat şi excepţia netimbrării. S-a mai arătat că acţiunea este inadmisibilă raportat la decizia nr.40/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că în temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului, astfel cum este reglementată de art.269 Codul muncii, pot fi acordate salariaţilor daune morale numai în ipoteza în care legea le prevede, ori au fost inserate în contractul colectiv de muncă, respectiv, în antecontractul individual de muncă, anumite clauze.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentinţa civilă 891 din data de 19 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile şi acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în baza art.312 alin.1 Cod procedură Civilă. In motivarea recursului său, recurentul a susţinut că soluţia Tribunalului Buzău este greşită întrucât refuzul unităţii de a-i elibera o adeverinţă în conformitate cu legea a fost de natură de a-l prejudicia moral prin stresul provocat şi timpul pierdut.
Prin decizia civilă 86 din 22 oct. 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul, reţinând, în esenţă, că, pentru a putea fi obligată pârâta la plata daunelor morale, reclamantul trebuie să justifice un prejudiciu moral produs de această unitate prin neeliberarea adeverinţei care să cuprindă şi sporul menţionat de acesta, respectiv sporul de lucru sistematic peste programul normal.
Or, reclamantul nu a justificat un astfel de prejudiciu la instanţa de fond, menţionând în acţiune că ar fi suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că nu a beneficiat de în conformitate cu veniturile realizate în perioada în care a lucrat, datorită neeliberării adeverinţei.
Insă, prin sentinţa civilă nr.487/11.05.2009 a Tribunalului Buzău pronunţată într-un alt dosar, a fost obligată pârâta să emită adeverinţa în care să fie înscris sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru, pentru perioada 18.09.1963 – 01.04.1967, conform raportului de expertiză Filip Stan. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere reprezentând daune cominatorii, de la data pronunţării sentinţei, până la îndeplinirea obligaţiei.
Astfel, în condiţiile în care, prin refuzul pârâtei de a elibera adeverinţa conform dispozitivului sentinţei, reclamantului i-ar fi fost cauzat un prejudiciu deoarece a fost lipsit de plata pensiei, putea solicita transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, sume ce reprezentau prejudiciul efectiv cauzat prin întârzierea executării obligaţiei de a face.
Reclamantul nu a solicitat o astfel de transformare, ci doar acordarea sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale, fără însă a se justifica un prejudiciu moral. Pe de altă parte, recurentul, deşi a învederat că a fost stresat de faptul că societatea nu i-a eliberat această adeverinţă, nu a făcut dovada că, astfel, stresul ar fi fost mai mare decât cel obişnuit. Nici timpul pe care recurentul învederează că l-a pierdut nu poate determina acordarea daunelor morale deoarece acest fapt este mai mult un prejudiciu material ce ar putea fi acoperit prin daunele cominatorii pe zi de întârziere.
