DREPTUL LA APARARE.
Solutionarea cauzei la primul termen de judecata nu echivaleaza cu incalcarea dreptului la aparare prevazut la art. 156 (1) c.p.c.Procedura legala, realizata prin afisare.
Prin sentinta civila nr.1677/2007 Judecatoria Caracal a admis in parte actiunea formulata de reclamanta D.I. impotriva paratului A.C. si a obligat paratul sa-i restituie reclamantei suma de 1200 Euro luandu-se act ca reclamanta a renuntat la capatul de cerere privind despagubirile civile.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la 19 ianuarie 2006 partile au incheiat un contract de imprumut prin care reclamanta i-a imprumutat paratului suma de 1200 Euro nerestituita pana in prezent.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul considerand-o netemeinica si nelegala intrucat instanta de fond a procedat la judecarea cauzei, la primul termen de judecata, desi procedura se realizase prin afisare fiind astfel incalcat dreptul sau la aparare.
Precizeaza recurentul ca in atare situatie nu a formulat intampinare si nu a putu solicita probe in aparare, cauza fiind solutionata numai pe baza probatoriilor administrate la cererea reclamantului.
Analizand sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate tribunalul urmeaza sa constate ca recursul este nefondat.
In esenta, recurentul critica sentinta motivat de faptul ca instanta a procedat la solutionarea cauzei la primul termen de judecata cand procedura s-a realizat cu acesta – prin afisare -, incalcandu-i-se dreptul de aparare.
Motivul de recurs invocat este nefondat, intrucat asa cum rezulta din lucrarile dosarului, procedura de citare cu paratul – fila 7 – a fost indeplinita legal, asa cum cer dispozitiile art. 88 din Codul de procedura civila, legiuitorul permitand realizarea comunicarii citatiei ,,prin afisare”, asa cum cer dispozitiile art. 92 (4) ultima parte din Codul de procedura civila.
Mai mult chiar, din continutul dovezii de indeplinire a procedurii de citare rezulta ca aceasta s-a realizat la 6 aprilie 2007 iar termenul de judecata era la 26 aprilie 2007, respectandu-se astfel conditiile impuse de legiuitor la art.89 (1) c.p.c. citatia fiind inmanata partii cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata.
In atare situatie, nu a fost incalcat dreptul la aparare invocat de recurent, instanta putand solutiona cauza chiar la primul termen de judecata intrucat dispozitiile art. 156 (1) c.p.c. nu impun acordarea unui termen pentru lipsa de aparare decat in cazul exista cerere iar aceasta este temeinic motivata.
Din continutul motivelor de recurs invocate nu rezulta faptul ca recurentul nu ar fi cunoscut data chemarii sale in judecata, sau ca acesta ar fi formulat o cerere de amanare a cauzei nemultumirile case vizand numai aspectul privind solutionarea cauzei la primul termen, situatie ce nu poate fi primita de catre instanta de control judiciar.
Considerand ca instanta de fond a dat o interpretare corespunzatoare probatoriilor administrate raportat la continutul cererii cu care a fost sesizata, tribunalul in conformitate cu dispozitiile art. 312 c.p.c. va respinge recursul.
Data publicarii pe portal : 18.10.2007