ADMITE EXCEPŢIA LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE
A PÂRÂTEI. RESPINGE ACŢIUNEA.
Prin sentinţa civilă nr.1099/2009 a Judecătoriei Băileşti s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.”C.C.”SRL , s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta P.D. împotriva ambilor pârâţi respectiv SC “C.C.”SRL şi G.C.
Acţiunea reclamantei avea ca obiect constatarea unui drept de coproprietate al acesteia împreună cu pârâtul G.C. asupra unei construcţii edificată pe terenul aparţinând celeilalte pârâte SC “C.C.”SRL, pârâtă care îşi dăduse acordul ca să se emită autorizaţie de construcţie pe numele pârâtului G.C., iar acesta din urmă îşi intabulase dreptul de proprietate asupra construcţiei în cartea funciară.
În urma administrării probelor, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC “C.C.”SRL, cu motivarea că obiectul acţiunii se circumscrie strict la un bun asupra căruia această pârâtă nu a emis şi nu emite vreo pretenţie.
Instanţa a respins acţiunea faţă de ambii pârâţi, reţinând că în mod practic reclamanta a solicitat constatarea unui drept de coproprietate asupra unui bun ce se pretinde a fi fost dobândit prin coachiziţie.
Într-o asemenea situaţie, partea care invocă un asemenea drept trebuie să demonstreze, pe lângă contribuţia efectivă la dobândirea acestui bun şi intenţia de a deveni coproprietar asupra acestuia, intenţie care rezultă printre altele şi din manifestările, actele şi faptele celui ce pretinde dreptul, în legătură cu acel bun.
Cum, reclamanta nu a dovedit o asemenea intenţie, acţiunea a fost respinsă.