În ipoteza în care o propunere de arestare preventivă este înaintată instanţei odată cu sesizarea asupra fondului cauzei, nu este vorba de o arestare in absentia şi, în lipsa unor dispoziţii exprese, se urmează o procedură conjugată, derulată progresiv în două etape – în faţa procurorului, mai întâi şi apoi în faţa instanţei.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 711 din 11 noiembrie 2011
Prin încheierea penală nr. 1/04.11.2011, Tribunalul Harghita, în baza art. 160 a C.proc.pen. raportat la art. 143 și art. 148 lit. f) C.proc.pen., a admis propunerea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.I.S., în cursul judecății, începând cu data de 4 noiembrie 2011.
în motivarea dispoziției de arestare preventivă, se arată că probele administrate în cauză confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de favorizare a infractorului pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea lui în judecată. în ceea ce privește temeiul de drept al privării de libertate, prevăzut de art. 148 lit. f) C.proc.pen., tribunalul a constatat că, la momentul examinării propunerii procurorului, inculpatul prezintă pericol public, el fiind bănuit că a desfășurat o activitate contrară propriilor îndatoriri de polițist judiciar, dând ajutor unor persoane urmărite într-o cauză penală. Prin aceasta, a dovedit un profund dispreț față de valorile sociale privitoare la înfăptuirea justiției, rezultând un pericol pentru comunitate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.
în motivarea recursului, inculpatul contestă legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate, prin care s-a luat măsura arestării preventive. Sub aspectul legalității, inculpatul critică procedura d eluare a măsurii arestării preventive. Astfel:
– deși cauza era încă în cursul urmăririi penale, la formularea propunerii de arestare preventivă, procurorul a omis să-l audieze pe acuzat;
– în cauză nu s-a întocmit o propunere motivată de arestare preventivă în calitate de inculpat, după exigențele art. 267 C.proc.pen., fiind lovită de nulitate propunerea procurorului inserată în rechizitoriu și clarificată în ședința publică;
– măsura arestării preventive a fost dispusă în temeiul art. 160 a C.proc.pen., deși cauza încă nu era în cursul judecății, neprocedându-se încă la verificarea rechizitoriului. în plus, instanța a analizat propunerea într-o ședință publică, deși ședința, potrivit art. 3001 C.proc.pen., trebuia să se desfășoare în camera de consiliu. în orice caz, instanța, primind un dosar cu inculpat arestat preventiv, trebuia să verifice legalitatea și oportunitatea măsurii arestării preventive prin prisma prevederilor art. 3001 C.proc.pen. și sub nicio formă să dispună luarea măsurii privative de libertate, în virtutea art. 160 a C.proc.pen.
Sub aspectul temeiniciei, inculpatul susține că materialul dosarului nu confirmă pericolul concret pe care el îl prezintă pentru ordinea publică, iar procesul penal oricum poate avea loc în bune condiții și cu acuzatul în libertate.
Analizând recursul promovat prin prisma materialului dosarului nr. 2832/96/2011 al Tribunalului Harghita, a concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Recursul formulat de inculpatul T.I.S. împotriva acestei încheieri este fondat, iar aspectele pe care le vom expune mai jos vor determina admiterea căii de atac, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., cu consecințele casării integrale a hotărârii și rejudecării cauzei, în următoarele limite:
La data de 3 noiembrie 2011, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.I.S. pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului. Prin același act procedural, semnatarul rechizitoriului a făcut referire la subzistența motivelor de fapt și de drept care au impus arestarea preventivă în calitate de învinuit a acuzatului și prin lămuririle orale făcute în fața instanței, s-a clarificat că, de fapt, prin rechizitoriu, s-a formulat și o propunere de arestare preventivă în calitate de inculpat a d-lui T.I.S.
La data aceeași dată rechizitoriul a fost înregistrat la secretariatul parchetului și dosarul de urmărire penală a fost trimis Tribunalului Harghita, care l-a primit în 4 noiembrie 2011, tot atunci, într-o ședință separată de ședința fixată pentru judecarea fondului pricinii, a luat în discuție propunerea procurorului.
Pentru început subliniem, contrar celor susținute de inculpat, că rechizitoriul, datorită naturii juridice complexe, poate încorpora și o propunere de arestare preventivă a celui trimis în judecată, nefiind necesar, decât strict formal, ca o asemenea propunere să se întocmească separat de rechizitoriu. în același timp, dacă propunerea procurorului nu este suficient de fermă, nimic nu îl împiedică pe procurorul de ședință să o clarifice în fața instanței, așa cum este cazul în speță.
în ipoteza în care o asemenea propunere este formulată printr-un rechizitoriu, două idei sunt de reținut:
– nu suntem în prezența unei arestări preventive în contumacie și
– în lipsa unor dispoziții exprese, se urmează o procedură conjugată, derulată progresiv în două etape -în fața procurorului, mai întâi și apoi în fața instanței.
a) în fața procurorului, întrucât, până la înregistrarea rechizitoriului la secretariatul parchetului, cauza se află în cursul urmăririi penale, se aplică normele pertinente în materie specifice fazei prealabile judecății. Cum este inadmisibilă o diferențiere de tratament juridic între acuzații a căror arestare se propune printr-o cerere separată și cei a căror privare de libertate se propune prin rechizitoriu, iar art. 267 alin. (1) C.proc.pen. nu consacră totuși o procedură de ascultare a celor din urmă, pentru respectarea fără deosebire a garanțiilor lor procesuale, regulile de urmat nu pot fi decât cele prevăzute de art. 1491 alin. (1) C.proc.pen.
în speță, procurorul a omis să-l asculte pe d-l T.I.S., în prezența unui avocat, după punerea în mișcare a acțiunii penale și relativ la temeiurile de fapt și de drept pe care le-a reținut pentru arestarea preventivă în calitate de inculpat, deși audierea inculpatului și prezența apărătorului erau obligatorii sub sancțiunea nulității absolute, prevăzute de art. 197 alin. (2) C.proc.pen. Este adevărat că acuzatul a fost ascultat, fiind asistat de avocat, în 2 noiembrie 2011, dar aceasta a vizat o altă procedură și alte aspecte, impuse de prezentarea materialului de urmărire penală și nu de înaintarea propunerii de arestare preventivă. în aceste împrejurări, propunerea formulată intempestiv prin rechizitoriu este lovită de nulitate absolută și l-a luat prin surprindere pe inculpat.
Acest viciu impune rejudecarea propunerii de către instanța de control și atrage respingerea ei cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 18/04.11.2011 emis de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2832/96/2011 în baza încheierii atacate.
b) în fața judecătorului de prim grad, subliniem mai întâi că propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului făcută prin rechizitoriu, se soluționează într-o ședință separată de cea în care se examinează problemele specifice fondului litigiului, deoarece, pe de o parte, deși este o chestiune incidentală fondului cauzei, o asemenea propunere presupune o judecată în proceduri judiciare, separată de cea în care se abordează aspecte legate de existența sau inexistența faptei, stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și a vinovăției/nevinovăției făptuitorului, iar, pe de altă parte, în cursul judecății, asupra măsurii arestării preventive, potrivit art. 160 a C.proc.pen. judecătorul trebuie să se pronunțe prin încheiere, în sensul art. 311 alin. (3) C.proc.pen., ca hotărâre judecătorească și nu prin încheierea de ședință, reglementată de art. 305 C.proc.pen., care este numai parțial o hotărâre judecătorească. în acest context, nu vom primi alegațiile inculpatului după care în 4 noiembrie 2011, pricina nu era în cursul judecății, ci se afla încă în faza de urmărire penală, întrucât urmărirea penală se finalizează la înregistrarea rechizitoriului la secretariatul parchetului și în nici un caz la momentul la care instanța verifică și apoi dă citire actului de sesizare.
în al doilea rând, din moment ce legea procesual-penală nu instituie prevederi exprese și derogatorii de soluționare a unei propuneri de arestare preventivă făcută prin rechizitoriu, iar urmărirea penală s-a finalizat și analogia este inadmisibilă în procedura penală, considerăm că, fiind vorba de o judecată în proceduri judiciare, auxiliară fondului, sunt incidente regulile comune oricărei judecăți: oralitate, contradictorialitate și publicitate, urmate de instanța de prim grad.
în al treilea rând, la 4 noiembrie 2011 nu erau incidente în cauză prevederile art. 3001 C.proc.pen., care vizează verificarea legalității și oportunității unei arestări de inculpat, or față de d-l T.I.S. la acea dată era în ființă arestarea de învinuit dispusă prin încheierea penală nr. 304/28.10.2011 a judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, iar o arestare de învinuit nu este supusă nici prelungirii și nici menținerii. Astfel, discuțiile nu puteau să poarte decât asupra luării măsurii arestării persoanei vizate în calitate de inculpat, iar temeiul unei asemenea proceduri este cel utilizat de prima instanță și prevăzut de art. 160 a C.proc.pen.
Dat fiind motivul pentru care ne-am oprit asupra casării integrale a încheierii penale în discuție, nu vom mai examina și nu vom da un răspuns în substanță susținerilor inculpatului vizând absența temeiurilor de fapt ale arestării preventive.
