Dreptul la libera circulatie este un drept fundamental al omului, conform art. 2 alin. 2 din Protocolul nr. 4 la CEDO, dar nu este un drept absolut, putând fi limitat in conditiile legii, cu respectarea raportului de proportionalitate intre scopul urmarit prin aplicarea acestor limitari si mijloacele folosite pentru realizarea lui, si numai atunci când cetateanul român constituie un pericol pentru siguranta publica, sanatatea si ordinea publica din statul care a dispus returnarea lui.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 3849/2006, reclamanta D.G.P. Bucuresti a solicitat restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în statele Uniunii Europene pentru o perioada de cel mult trei ani a pârâtului S.N.D.
În motivarea cererii, s-a aratat ca pârâtul a fost returnat din Germania la data de 01.09.2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, ratificat prin Legea nr. 513/2001, fiind astfel incidente în cauza prevederile art. 38 lit. « a » din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulatii a cetatenilor rommâni în strainatate, text care reglementeaza posibilitatea restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie.
Prin sentinta civila nr. 2189, pronuntata de Tribunalul Constanta la data de 09.11.2006, în dosarul nr. 3849/2006, a fost admisa actiunea formulata de catre reclamantul M.A.I. – D.G.P. Bucuresti si s-a dispus restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie pentru pârâtul S.N.D. pe o durata de trei ani în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut, în esenta, ca pârâtul a fost returnat din Germania în baza tratatului de readmisie încheiat cu aceasta tara, iar anterior, acesta mai primise o interdictie de circulatie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat apel pârâtul S.N.D. care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte :
La stabilirea masurii de restrângere a dreptului pârâtului la libera circulatie în statele Uniunii Europene pe o perioada de trei ani, prima instanta nu a avut în vedere o serie de înscrisuri emise de autoritatile germane, prin care i se comunica faptul ca interdictia de intrare pe teritoriul statului german este limitata pâna la data de 31.12.2006, astfel ca, începând cu data de 01.01.2007, intrarea pe teritoriul statului german îi este din nou permisa.
2. La data de 31.01.2007 Procuratura Landshut comunica în mod oficial aparatorului ales al apelantului pârât o înstiintare prin care i se aduce la cunostinta faptul ca procedura de interdictie împotriva lui S.N.D. a încetat prin renuntarea statului german la urmarirea penala, potrivit Dispozitiei din 31.01.2007.
Cum aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere la solutionarea cauzei în prima instanta, se impune reevaluarea probatoriului administrat atât la instanta de fond cât si în ape, actele noi depuse de apelant dovedind cu prisosinta ca, în prezent, nu mai subzista motivele care au determinat pronuntarea hotarârii atacate în prezentul apel.
3. În subsidiar, în situatia în care se va aprecia ca subzista motivele de admitere a cererii de restrângere a exercitarii dreptului la libera circulatie, întrucât apelantul pârât nu a mai avut nici un fel de restrictie de circulatie în statele U.E., anterior returnarii sale din Germania la data de 01.09.2006, se impune reaprecierea masurii de limitare a acestui drept si reducerea perioadei de restrângere a exercitarii dreptului la libera circulatie la o perioada de sase luni.
În apel, conform dispozitiilor art. 295 alin.(2) din Codul de procedura civila, s-a completat materialul probator cu înscrisuri emise de autoritatile germane (filele 14-19).
Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport cu criticile pârâtului, se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:
La data de 9 mai 2007, din oficiu, instanta a invocat exceptia de tardivitate a declararii apelului, motivat de faptul ca din dovada de comunicare a sentintei civile nr. 2189 din 09.11.2006 a Tribunalului Constanta catre pârâtul S.N.D. rezulta ca hotarârea a fost comunicata acestuia la data de 03.04.2007, iar apelul a fost declarat la data de 17.04.2007, dupa împlinirea termenului legal de cinci zile de la comunicare.
Cu adresa nr. 406 din 09 mai 2007, Oficiul Postal Valu lui Traian a comunicat instantei ca sentinte civila nr. 2189 din 09.11.2006, pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 3849/2007 a fost înmânata personal destinatarului S.N.D. la data de 13 aprilie 2007.
Fata de înscrisul emis de Oficiul Postal Valu lui Traian, se constata ca exceptia tardivitatii formularii apelului este nefondata si urmeaza a fi respinsa.
Pe fondul apelului, se constata ca prima instanta a retinut corect situatia de fapt si anume împrejurarea ca apelantul pârât a fost returnat la data de 01.09.2006 de autoritatile germane în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu aceasta tara.
Conform dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005, privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, cetatenilor care îndeplinesc conditiile prevazute de lege le este garantat dreptul de a calatori în strainatate, de a emigra si de a reveni oricând în tara. Limitarea exercitarii dreptului cetatenilor români la libera circulatie se poate face numai temporar în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
Art. 38 lit.”d” din acelasi act normativ prevede ca restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.
Conform dispozitiilor art. 2 alin.(2) din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O., „Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa”.
Acest drept poate cunoaste anumite limitari în cazurile si conditiile prevazute de dispozitiile art. 2 paragraful 3 si 4 din Protocolul nr. 4 si anume: limitarile acestui drept trebuie sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim, sa fie necesare într-o societatea democratica, necesitate realizata prin prisma raportului de proportionalitate între scopul urmarit prin aplicarea unei limitari a dreptului în discutie si mijloacele folosite pentru realizarea lui.
În cauza, se retine ca masura dispusa cu privire la apelantul pârât, desi este prevazuta de Legea nr. 248/2005 si urmareste un scop legitim – dovedirea capacitatii României de a stopa migratia, ea este disproportionata în raport cu scopul urmarit, situatia juridica a apelantului nefiind compatibila cu exigentele art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O.
Astfel, din probatoriul administrat în apel, rezulta ca interdictia pârâtului de intrare pe teritoriul statului german este limitata pâna la data de 31.12.2006, iar procedura de instructie desfasurata fata de pârât în Germania a încetat prin renuntarea statului german la urmarirea penala, potrivit Dispozitiei din 31.01.2007, emisa de Procuratura Landshut (fila 16), S.N.D. având dreptul de intrare pe teritoriul german dupa 01.01.2007 (fila 14).
Mai mult, conform dispozitiilor art. 52, masura restrângerii dreptului la libera circulatie a cetatenilor români pe teritoriul celorlalte state membre U.E., din care nu s-a dispus returnarea în baza unor acorduri de readmisie, este limitata la data de 01.01.2007, data aderarii României la U.E.
Masura dispusa de instanta de fond, la data de 09.11.2006, de limitare a dreptului la libera circulatie a pârâtului pe teritoriul tuturor statelor membre U.E. pe o perioada de trei ani de la data ramânerii irevocabile a sentintei civile nr. 2189/2006 este lipsita de fundament legal.
Constatându-se ca restrângerea dreptului la circulatie a apelantului pârât, pe o perioada de trei ani pe teritoriul tuturor statelor membre U.E. este disproportionata în raport cu scopul urmarit de legiuitor si având în vedere recunoasterea dreptului acestuia de a intra liber în Germania, conform înscrisurilor emise de autoritatile germane, pârâtul neconstituind un pericol pentru siguranta, sanatatea si ordinea publica a statului german, conform art. 27-30 din Directiva 2004/38/CE din 29.04.2004, privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, se retine ca apelul este fondat si urmeaza a fi admis.
În baza art. 296 Cod procedura civila, schimba în tot hotarârea apelata, în sensul ca respinge actiunea ca formulata de M.A.I. – D.G.P. Bucuresti.
