-Art. 268 alin.2 Codul muncii
Pentru a fi legală, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în mod necesar şi obligatoriu toate menţiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa oricăreia dintre ele conducând la nulitatea absolută a măsurii dispuse.
(Decizia 890/29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul D.R.I. a chemat în judecată pe pârâta SC R SRL solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului său de muncă, reîncadrarea în funcţia avută anterior şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea în muncă.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost concediat ca urmare a unui conflict avut cu şeful de secţie T.C., dar că nu el a iniţiat conflictul şi că încercând să se apere şi-a fracturat mâna dreaptă.
Se mai arată că i s-a eliberat certificat medical pentru perioada 14.05.2009 – 30.05.2009 prelungit apoi pentru perioada 01.06.2009 – 30.06.2009, că directorul firmei l-a anunţat că după terminarea perioadei de concediu medical i se va desface contractul de muncă şi că în data de 01.07.2009 când s-a prezentat la serviciu a fost informat că este în preaviz. De asemenea, mai arată că directorul i-a spus că nu are de ce să se mai prezinte la serviciu pe perioada preavizului, că i-au fost plătite 13 zile pentru care a primit şi bonuri de masă şi că i s-a desfăcut contractul pentru absenţe nemotivate.
Reclamantul face precizarea că în perioada lucrată nu a avut absenţe nemotivate, că a fost premiat, că directorul a încercat să muşamalizeze situaţia, că şeful de secţie T.C. a mai agresat şi o altă persoană, că nu s-a întocmit anchetă administrativă şi că nu a fost anunţat ITM Dâmboviţa despre evenimentul produs, fapt care a dus la sancţionarea contravenţională a firmei.
Au fost anexate cererii, în copie, decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 981/03.08.2009, copia rezoluţiei ITM D. nr.275/21.08.2009 şi certificatul medico-legal.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că în ziua producerii incidentului reclamantul se afla la locul de fumat fără acordul şefului său, că T.C. l-a invitat pe reclamant să se întoarcă la locul de muncă, moment în care reclamantul i-a adresat acestuia injurii.
După plecarea şefului de schimb T.C., reclamantul a fost văzut vorbind la telefon şi lovind cu pumnul în peretele halei. A doua zi acesta s-a prezentat cu mâna în ghips şi a ameninţat că îl va da în judecată pe T.C. Întrucât angajatul a intrat în concediu medical, cercetarea disciplinară s-a efectuat după prezentarea lui la muncă.
Pârâta arată că reclamantul a refuzat să semneze înştiinţarea de convocare, că totuşi s-a prezentat la desfăşurarea cercetării disciplinare fără a fi de acord să semneze şi să răspundă la întrebări.
În urma audierilor s-a hotărât că atitudinea reclamantului încalcă normele interne ale societăţii, comportamentul lui nefiind tolerat cu atât mai mult cu cât prin absenţa sa a pus în pericol securitatea colegilor săi, motiv pentru care fapta sa a fost considerată o abatere disciplinară gravă pentru care a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă în baza art.61 lit.a Codul muncii.
Pârâta a arătat că prin comportamentul său reclamantul a încălcat prevederile art.M pct.2, lit. a, b şi 3.2 din CIM, că a părăsit locul de muncă fără aprobarea şefului lăsând utilajele nesupravegheate şi a comis un act care a tulburat buna desfăşurare a activităţii unităţii.
Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind întocmit referat de abatere disciplinară, angajatul a fost convocat în scris, a fost întrunită comisia de cercetare disciplinară, iar decizia nr. 980 a fost comunicată în termen legal, fiind parcurşi toţi paşii prevăzuţi de art. 267 şi 268 Codul muncii.
Pârâta a fost sancţionată contravenţional de ITM D pentru că nu a raportat evenimentul produs şi nu pentru că nu a respectat prevederile legale privind concedierea reclamantului.
Au fost anexate copia contractului individual de muncă, concediul medical, referatul şefului de departament, proces verbal întocmit cu ocazia desfăşurării cercetării disciplinare, raport întocmit după desfăşurarea cercetării disciplinare, decizia nr. 980/03.08.2009, regulamentul de ordine interioară al unităţii, şi CCM la nivel de unitate.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a arătat că susţinerile pârâtei sunt tendenţioase, că nu au existat martori la conflictul produs, că societatea a dorit să muşamalizeze evenimentul şi a făcut presiuni asupra sa pentru a accepta desfacerea contractului de muncă pe cale amiabilă.
Reclamantul a mai arătat că unele dintre actele depuse de pârâtă nu au ştampila societăţii şi nici număr de înregistrare, fiind lovite de nulitate şi solicită depunerea la dosarul cauzei a statului de plată pentru perioada 01.07.2009 – 31.07.2009.
A mai învederat că ideea pe care încearcă pârâta să o inducă privind faptul că lipsa unui muncitor de la orice utilaj ar crea o catastrofă este o exagerare.
În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă încuviinţată de către instanţă. In cadrul acesteia a solicitat societăţii să fie depuse la dosar fisele de pontaj şi statele de plată, care au fost ataşate.
În apărare, pârâta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi testimonială, probe încuviinţate de instanţă. Au fost audiaţi martorii: C.C. şi T.C.
Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.257 din data de 4 februarie 2010, tribunalul a respins contestaţia formulată de reclamantul D.R.I., în contradictoriu cu pârâta SC R SRL şi a obligat reclamantul la 2035 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul D.R.I. a fost concediat disciplinar, în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a Codul muncii de către angajatorul societatea pârâtă SC R SRL, conform deciziei de concediere nr. 980/03.08.2009 emisă de aceasta.
Temeiul concedierii disciplinare l-a constituit abaterea disciplinară săvârşită de către reclamant în data de 13 mai 2009, constând în refuzul respectării ordinului superiorului său de a se prezenta la locul de desfăşurare a activităţii, adresarea de injurii acestuia, aspecte ce au rezultat din raportul intern aferent cercetării disciplinare desfăşurate în data de 28.07.2009, depus la dosar.
Menţiunile raportului s-au coroborat şi cu declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea pârâtei. Astfel, martorul T.C., şef secţie confecţii, a arătat că reclamantul lucra în aceeaşi secţie ca stivuitorist, având probleme cu acesta deoarece nu îşi îndeplinea cu responsabilitate sarcinile de serviciu. Astfel, deşi reclamantul trebuia să lucreze în flux continuu, acesta părăsea postul şi se ducea să fumeze sau să vorbească la telefon. In cazul în care nu se desfăşura fluxul continuu exista riscul de oprire a producţie, de accidente, pierzându-se timp de lucru. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în luna mai sau iunie 2009, când a fost chemat deoarece toate maşinile erau blocate, iar reclamantul nu era în postul său, ci fuma. L-a văzut pe reclamant că vorbea nervos la telefon, iar a doua zi nu a mai la serviciu.
Martorul C.C. a arătat că l-a văzut în aceeaşi zi pe reclamant vorbind la telefon, gesticulând şi lovind cu pumnul un stâlp de metal, după care nu l-a mai văzut lucrând în fabrică.
Faptele reclamantului au avut ca rezultat încălcarea prevederilor contractului individual de muncă, regulamentului de ordine interioară şi contractului colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la obligativitatea respectării disciplinei muncii, astfel cum au fost menţionate în raportul intern din 28.07.2009.
Tribunalul a mai reţinut că pentru efectuarea cercetării prealabile disciplinare, reclamantul a fost convocat în scris, însă a refuzat primirea, după cum rezulta din înştiinţarea cu numărul de înregistrare 3555/23.07.2008, a fost întocmit un proces verbal de cercetare prealabilă şi un raport intern, însă reclamantul nu s-a prezentat pentru a da explicaţii şi a formula apărări.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
În cauză, prima instanţă a constatat că reclamantul a fost concediat disciplinar pentru fapta săvârşită în data de 14.05.2009, întrucât a lipsit de la postul sau, creând riscul de oprire a producţiei, de accidente, pierzându-se timp de lucru, fiindu-i aplicată sancţiunea cea mai gravă dintre cele menţionate în art. 264 Codul muncii.
Tribunalul nu a reţinut susţinerea reclamantului că ulterior venirii din concediu medical, respectiv în luna iulie 2009, societatea l-a anunţat că se află în preaviz, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 73 Codul muncii, preavizul nu se acorda persoanelor concediate disciplinar. De altfel, potrivit pontajelor depuse de societate, reclamantul s-a prezentat la locul de muncă, fiind chiar plătit pentru activitatea desfăşurată.
Prima instanţă nu a reţinut nici susţinerea reclamantului că motivul pentru care a fost concediat disciplinar îl constituie faptul a absentat nemotivat de la serviciu vreme de 10 zile, întrucât cercetarea disciplinară s-a efectuat pentru alte fapte, iar absenţele au fost ulterioare efectuării cercetării disciplinare.
Întrucât reclamantul nu a înţeles să invoce motive de nulitate ale deciziei de concediere, limitându-se numai la contestarea temeiniciei acesteia, tribunalul, văzând şi că situaţia de fapt reţinută prin decizia de concediere, coroborată cu rapoartele disciplinare efectuate nu a fost combătută, a respins contestaţia formulată ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea formulată de societatea pârâtă de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, constatând că prin respingerea acţiunii, reclamantul se află în culpa procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 2035 lei, reprezentând transport, conform facturilor de la dosar.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul D.R.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .
Recurentul a arătat, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a apreciat că decizia contestată este legală şi temeinică întrucât din actele dosarului nu rezultă că se face vinovat de abaterea reţinută în sarcina sa.
A mai precizat recurentul că a invocat în faţă primei instanţe aspecte care ţin de nulitatea deciziei contestate şi că a înţeles să se înscrie şi în fals cu privire la unele dintre înscrisurile depuse de către intimată.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată, solicitând totodată şi plata concediului de odihnă aferent anului 2009.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente :
În conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin.2 Codul Muncii, decizia de desfacere a contractului individual de muncă trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute şase elemente, primele trei ( descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară) lipsind din conţinutul acesteia.
Aşadar, pentru a fi legală decizia, trebuie să cuprindă în mod necesar şi obligatoriu toate menţiunile din textul art. 268 alin.2 din Codul Muncii, lipsa uneia dintre ele ducând la nulitatea absolută a măsurii dispuse.
În cauză lipsesc menţiunile de la lit. a, b şi c ale acestui text, sancţiunea nulităţii impunându-se de drept.
În consecinţă, prima condiţie pentru valabilitatea unei decizii de concediere, ca act unilateral al angajatorului prin care se materializează sancţiunea disciplinară, este inserarea tuturor condiţiilor cerute de lege, sub sancţiunea expresă a nulităţii absolute.
Numai după ce decizia a fost emisă corect se verifică celelalte apărări, referitoare la legalitatea propriu-zisă a concedierii, în speţă desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Or, cum decizia analizată nu a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, prima instanţă nici nu putea trece la pasul următor, respectiv la examinarea aspectelor de verificare a temeiniciei măsurii aplicate.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca întemeiate criticile invocate de către recurent, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin.1,2, 3 Cod procedură civilă, a fost admis recursul, modificată în tot sentinţa recurată şi pe fond, admisă contestaţia, a fost anulată decizia nr.980 din data de 3 august 2009 emisă de intimată şi s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale conform dispoziţiilor art. 78 Codul Muncii, exonerându-l totodată pe recurent de plata cheltuielilor de judecată în faţa instanţei de fond.
În ceea ce priveşte solicitarea acordării sumelor reprezentând concediul de odihnă aferent anului 2009, Curtea a constatat că aceasta reprezintă o pretenţie nouă exprimată direct în calea de atac a recursului şi nu poate fi supusă dezbaterii în recurs, ea nefăcând obiectul cercetărilor de la instanţa de fond, apărând ca inadmisibilă în faţa instanţei de recurs, aceasta neputând încălca principiului dublului grad de jurisdicţie, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 314 raportat la art. 292 alin.1 Cod procedură civilă.
