Prin sentinţa civilă nr. 490 din 13 mai 2009, a Judecătoriei Luduş, s-au admis în parte cererile formulate de Ş.I.F. şi Ş.L.S. şi a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 17 mai 1997, căsătorie înregistrată în registrul stării civile al oraşului Sărmaşu, sub nr. 17 din 17 mai 1997 din culpă comună.
Minorele Ş.L.F., născută la data de 11 noiembrie 1997 şi Ş.A.B., născută la data de 25 martie 2003, au fost încredinţate spre creştere şi educare la tatăl reclamant Ş.I.F.
Pârâta Ş.L.S. a fost obligată la plata pensiei de întreţinere de câte 158 lei lunar pentru fiecare minoră începând cu data introducerii acţiunii 1 septembrie 2008 şi până la modificarea condiţiilor.
Cheltuielile de judecată au fost compensate.
S-a dispus reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „N.”.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut cu privire la motivele de divorţ, că din declaraţiile martorilor rezultă că ambele părţi sunt în culpă cu privire la deteriorarea vieţii de familie, fiind incidente dispoziţiile art. 37, alin. 2 şi art. 38 Codul familiei.
Faţă de dispoziţiile art. 40, alin. 3 Codul familiei, pârâta îşi va relua numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
Faţă de dispoziţiile art. 42, alin. 2 Codul familiei, văzând că minorele sunt în grija tatălui, iar reclamanta a plecat inopinat de la domiciliu, s-a apreciat că este în interesul superior al acestora de a fi încredinţate tatălui.
În baza art. 86, 94 alin. 1 şi 3 Codul familiei, urmează sa pârâta să fie obligată la plata unei pensii de întreţinere.
Prin Decizia civilă nr. 64 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Mureş, s-a admis apelul declarat de apelanta Ş.L.S., împotriva sentinţei civile nr. 490 din 13 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul nr. 1050/251/2008.
Hotărârea atacată a fost schimbată în parte, în sensul că a declarat desfăcută căsătoria părţilor din culpa exclusivă a reclamantului pârât Ş.I.F.
S-a dispus încredinţarea copiilor Ş.L.F. şi Ş.A.B., spre creştere şi educare la mamă.
Reclamantul pârât Ş.I.F. a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea celor doi copii în sumă de 662 lei lunar ( câte 331 lei lunar pentru fiecare copil), începând de la data pronunţării hotărârii şi până la majoratul copiilor.
S-au menţinut dispoziţiile primei instanţe privind numele apelantei şi compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că relaţiile de familie ale părţilor s-au deteriorat din cauza comportamentului reclamantului aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor.
În privinţa măsurii încredinţării minorelor, s-a reţinut că de acestea se ocupă rudele reclamantului, apelanta nu este dezinteresată de minore şi oferă condiţii asemănătoare creşterii şi educării acestora ca şi tatăl reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamantul Ş.I.F., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi respingerea apelului pârâtei.
În drept s-au invocat prevederile art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal şi a intrat în relaţii extraconjugale înainte de despărţirea faptică cu vărul reclamantului.
Reclamantul a mai arătat că nu a consumat în mod excesiv băuturi alcoolice şi nu a avut un comportament agresiv.
Aceste aspecte rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Referitor la încredinţarea spre creştere şi educare a minorelor, instanţa a apreciat greşit probatoriul.
De la despărţirea faptică, de minore se ocupă rudele reclamantului atunci când acesta se află la serviciu şi reclamantul oferă acestora condiţii mai bune decât mama.
La dosar s-au depus şi concluzii scrise care au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa constată că recursul declarat este fondat în sensul celor de urmează:
Referitor la culpa soţilor în destrămarea relaţiilor de familie, declaraţiile martorilor sunt contradictorii în privinţa comportamentului acestora, atât în ceea ce priveşte consumul de alcool şi atitudinea agresivă a reclamantului cât şi presupusa relaţie extraconjugală a pârâtei, (f. 17,28,49,50,58 dosar fond), (f.42,44 dosar apel).
Cert este că soţii au mai fost despărţiţi în fapt, iar în luna iulie 2008 pârâta a părăsit domiciliul conjugal şi a refuzat să se mai întoarcă.
Cu ocazia efectuării anchetei sociale, pârâta a declarat că între cei doi soţi nu mai există comunicare şi sentimente de afecţiune reciprocă. (f. 35 dosar fond).
În atare situaţie se constată că raporturile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, reţinându-se culpa comună a soţilor în deteriorarea relaţiilor de familie, potrivit art. 38 din Codul familiei.
În ceea ce priveşte încredinţarea minorelor spre creştere şi educare mamei pârâte, concluziile instanţei de apel sunt temeinice.
Mama oferă condiţii materiale şi morale corespunzătoare pentru a asigura creşterea şi educarea minorelor.
Interesele copiilor s-a apreciat şi în legătură cu vârsta şi sexul acestora, că au mai multă nevoie de îngrijirea mamei care a manifestat ataşament şi preocupare faţă de ei.
Fiind incident motivul de nelegalitate în cauză, prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, sub aspectul mai sus arătat, instanţa, ţinând seama şi de prevederile art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamant, va modifica în parte hotărârea atacată şi se va dispune desfacerea căsătoriei părţilor din culpă comună.
Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
