Prin cererea înregistrată pe rol sub nr. …/99/2010/a1, reclamantul Cabinetul de P, în calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. B S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul LM, în calitate de administrator statutar al debitoarei, solicitând obligarea acestuia să suporte din averea proprie pasivul neacoperit al societăţii, în cuantum total de 153.574 lei.
În motivarea cererii sale, reclamanta arată că debitoarea datorează creditorilor săi suma de 153.574 lei, potrivit tabelului definitiv al creanţelor.
Consideră reclamanta că pârâtul se face vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 138 lit d din Legea insilvenţei.
Astfel, arată reclamanta că pârâtul nu a predat documentele contabile, nu a publicat ulterior anului 2008 situaţiile financiare. Faptul că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea rezultă din administrarea frauduloasă a societăţii debitoare.
Mai arată creditoarea că în bilanţul aferent anului 2008, societatea prezintă creanţe de recuperat de 596.980 lei, disponibilităţi de 3391 lei, sume care indică faptul că societatea debitoare nu a fost gestionată corect şi ar fi putut scăpa de starea de insolvenţă. Consideră că societatea nu poate funcţiona viabil în condiţiile în care administratorul acesteia denotă dezinteres faţă de îndeplinirea condiţiilor minime şi obligaţiilor legale care îi revin în exercitarea mandatului. Lipsa evidenţei contabile conduce la ideea că pârâtul a efectuat operaţiuni ilicite sub activitatea societăţii debitoarei. Derularea activităţii fără evidenţă contabilă duce la creşterea datoriilor, în condiţiile în care nu se cunoaşte ce trebuie plătit sau încasat.
În drept, se invocă art. 138 lit a şi d din Legea insolvenţei.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare potrivit art. 77 din Legea insolvenţei.
A depus în susţinere reclamanta înscrisuri: raportul cauzal, tabelul definitiv al creanţelor debitorului.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi formula probe în contradovadă.
A fost ataşat dosarul de fond.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine:
În fapt, potrivit relaţiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerţului, pârâtul a fost administrator al debitoarei de la data înfiinţării societăţii(30.11.2006) şi până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, până la 27.11.2008 fiind coadministrator şi asociatul PT.
Art. 138 din Legea insolvenţei permite obligarea persoanelor responsabile de cauzarea insolvenţei să fie obligate la parte din pasivul societăţii, în condiţiile în care se întrunesc cerinţele răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de acest text de lege: săvârşirea uneia din faptele de la art. 138, fapta să fi cauzat insolvenţa debitoarei şi prejudiciul, vinovăţia autorului. Art. 138 prevede expres şi limitativ faptele care atrag răspunderea şi nu instituie nici o prezumţie legală referitor la vinovăţie sau cauzalitate, nici absolută nici relativă, astfel încât reclamantul are întotdeauna sarcina de a proba în concret toate elementele legale.
Fapta reglementată de Legea insolvenţei imputată pârâtului este:
138 lit d: ţinerea unei contabilităţi fictive sau au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Verificând condiţiile răspunderii delictuale speciale, instanţa reţine ca fiind probată calitatea pârâtului de administrator statutar al debitoarei.
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă, conform raportului cauzal, întocmit de administratorul judiciar şi publicat în BPI, necontestat, aceasta s-a instalat datorită neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea.
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv notificările rămase fără răspuns, efectuate în cadrul procedurii insolvenţei de către administratorul judiciar şi numeroasele demersuri făcute de creditor în faza executării silite fiscale, rezultă că pârâtul a fost invitat să prezinte ultimele documente contabile şi financiare, refuzând acest lucru.
Cu toate acestea, la momentul refuzului de prezentare a documentelor, atât administratorului judiciar cât şi organelor fiscale, societatea debitoare se afla deja în insolvenţă. Potrivit referatului întocmit de AFP aflat la fila 7 dosar, debitorul a depus ultima declaraţie fiscală la 20.07.2010 şi a realizat ultima plată la bugetul de stat, nesemnificativă, la 4.06.2010. Datoriile debitorului s-au acumulat anterior anului 2010, fiind în exclusivitate datorii fiscale.
Prin urmare, refuzul prezentării documentelor ulterioare anului 2010 nu a putut contribui la declanşarea sau agravarea stării de insolvenţă.
Se reţine astfel că nu a fost probată nici o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Cu privire la administrarea „frauduloasă” a societăţii şi gestionarea incorectă a acesteia, acestea nu pot constitui elemente materiale ale faptei de la art. 138 lit d, care se referă strict şi limitativ la modalitatea de ţinere a contabilităţii, nu la opţiuni de management. De altfel, reclamantul nu a precizat în ce constau aceste acţiuni frauduloase, prezumând din datele contabile furnizate de ultimul bilanţ publicat de organele financiare că resursele ar fi putut fi altfel gestionate. Reţine instanţa că prezumţia nu este susţinută de alte probatorii şi că interpretarea datelor contabile nu se poate realiza extrasă din ansamblul bilanţului, de unde rezultă de asemenea şi că societatea avea datorii foarte mari şi a încheiat exerciţiul financiar în pierdere. Aceste aspecte pot fi verificate însă doar dacă sunt invocate ca temei dispoziţiile altor reglementări ale art. 138 din Legea insolvenţei, nu art. 138 lit.d.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea reclamantului.
