Tip speta: încheiere
Data: 17.01.2011
Obiect: arestare preventivă
Pentru ca inculpatul arestat să ia la cunoştinţă de conţinutul rechizitoriul înmânat la termenul de azi;
Constatând necesară introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente P. C. şi G. E.şi a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău;
Pentru a se efectua adresă la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze referatul de evaluare pentru inculpatul minor – P. C.;
Instanţa urmează a amâna cauza la data de 07.02.2011, ora 9,00, C3 PA.
Cu privire la starea de arest a inculpatului P. B.:
Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, instanţa constată că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art.148 lit. f Cod procedură penală şi că aceste temeiuri se menţin şi în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, la dosarul de urmărire penală există probe din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind avute în vedere declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, procesele verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice anexate,procesele verbale de reconstituire, proces verbal de cercetare la faţa locului,proces verbal de identificare a persoanei şi de control corporal,proces verbal de ridicare mijloace de probă, proces verbal de conducere în teren şi reconstituire.
Totodată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată – lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare (prin răpire, de către o persoană înarmată,acţiuni săvârşite in preajma unui minor în vârstă de 4 ani), modalitatea concretă de comitere a acesteia – în loc public şi prin violenţă fizică, valorile sociale lezate – dreptul la libertate si la integritate corporală, punerea în libertate a inculpatului este de natură să afecteze negativ sentimentul de siguranţă al cetăţenilor în legătură cu aplicarea fermă a legii penale, fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Pericolul social concret pe care inculpatul îl reprezintă pentru ordinea publică reiese şi din circumstanţele personale ale acestuia, din cazierul judiciar al inculpatului P. B. rezultând că a suferit mai multe condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, violare de domiciliu, tâlhărie, tulburarea liniştii publice.
Aceste fapte atestă o perseverenţă infracţională constantă a inculpatului în săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului şi persoanei, ignorarea avertismentelor date de legea penală prin condamnările anterioare.
Pentru motivele arătate mai sus şi care justifică menţinerea în continuare a privării de libertate a inculpatului, instanţa, în temeiul art.3002 raportat la art.160b Cod procedură penală, va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat şi va menţine starea de arest a acestuia.
Red. C.A.M.