Pretenţii. Reparare prejudicii erori judiciare.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a Procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a Procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.
Astfel, pentru faptele pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, respectiv scoaterea de sub urmărire penală, reclamantul nu a beneficiat de o ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative de libertate, de o hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate sau de o hotărâre definitivă de achitare. Achitarea reclamantului pentru una dintre infracţiuni nu demonstrează lipsa de temei a arestării, câtă vreme pentru celelalte trei infracţiuni, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv încetarea urmăririi penale, pentru alte cauze decât cea prevăzută la art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Sediul materiei : art. 504 alin. 2 şi 3 în art. 10 alin. 1 lit. j, Cod procedură penală
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 09.11.2011 sub nr. 71296/3/2011, reclamantul N.M. a chemat în judecată, în temeiul prevederilor art. 504 – 506 cod de procedură penală, pe pârâtul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de daune materiale( 36.423,00 lei reprezentând drepturile salariale lunare neîncasate ca urmare măsurii arestării preventive în cu antum de RON 24.387,00 actualizate la zi cu coeficientul ratei inflaţiei începand cu 13.08.2002 şi RON 12.036,00 reprezentând valoarea însumată a zilelor în număr de 68 de zile de prezentă la termenele de judecată) şi daune morale de 714.000 lei pentru perioada de arestare abuzivă de 238 de zile dispusă de Parchetul Militar şi Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti cuprinsă în intervalul 18.12.2001 – 13.08.2002 .Totodată, reclamantul a solicitat includerea perioadei de arest preventiv de circa 8 luni la vechimea în muncă;
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pentru activitatea desfăşurată în calitate de administrator al SC T 92 P. SRL în perioada decembrie 1995 – octombrie 1997 au fost reţinute de către Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti săvârşirea unor infracţiuni, fapt pentru care la data de 18.12.2001 s-a dispus măsura arestării preventive, măsură, care urmare prelungirilor mandatului, a durat până la 13.08.2002 când Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a revocat măsura arestării preventive.
Prin Decizia penală din 05.10.2001 a completului de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la care a mai fost necesară prezenţa la alte doua termene de judecată, au fost menţinute dispoziţiile referitoare la achitarea sa.
Reclamantul a precizat modalitatea de calcul a daunelor morale raportat la veniturile pe care le realiza.
În ceea ce priveşte daunele morale, reclamantul a arătat că suma solicitată cu titlu de daune materiale nu poate acoperi suferinţele fizice şi mai ales psihice pentru măsura nejustificată dispusă de către organul de urmărire penală şi menţinută de instanţele militare, în condiţiile în care, acesta nu a avut vreodată de a face cu autorităţile statului pentru vreo faptă de natură penală.
În plus, ca absolvent cu studii superioare de politehnică şi un loc de muncă promiţător, este evident că măsura arestării a reprezentat un şoc teribil asupra sa şi a familiei, care se afla la început de drum şi avea un copil mic de numai 2 ani şi 5 luni, la vremea respectivă, soţia sa fiind nevoită a face faţă cu mare greutate problemelor familiei.
Prin sentinţa civilă nr. 744/11.04.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, s-a admis în parte acţiunea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale şi la plata daunelor materiale reprezentând drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 18.12.2001-13.08.2002 corespunzătoare funcţiei deţinute, conform menţiunilor din carnetul de muncă , s-a constatat că perioada 18.12.2001-13.08.2002 constituie vechimea în muncă stabilită potrivit legii şi s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art.504 alin.(2) şi alin.(3) Cod procedură penală, are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(l) lit.j ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(l) lit.j.
În cauza dedusă judecăţii se constată, pe de o parte, că reclamantul a avut calitatea de inculpat într-un proces penal finalizat printr-o hotărâre de achitare în raport de disp. art. 11 pct. 2 lit.a) raportat la art. 10 lit. d) cod procedură penală, reţinându-se că faptei pusă în sarcina acestuia îi lipseşte elementul material al laturii obiective şi pe de altă parte că pe parcursul procesului reclamantul a fost supus unor măsuri restrictive de libertate a căror existenţă şi întindere a fost dovedită prin probatoriile administrate în cauză.
Aşa fiind, tribunalul a apreciat că, în mod evident, situaţia reclamantului Nicolau Marius se circumscrie sferei de reglementare a dispoziţiilor art.504-506 Cod procedură penală.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale, tribunalul a observat că dispoziţiile art.505 alin.(l) din Codul procedură penală, enumeră criteriile în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, respectiv, durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă, aspecte ce urmează a fi analizate în concret, în raport de circumstanţele cauzei dedusă judecăţii.
Aşa fiind, în stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul s-a raportat la atingerea adusă condiţiilor de existenţă, stării familiale ori situaţiei sociale a reclamantului, apreciind cuantumul daunelor morale din perspectiva, situaţiei concrete a reclamantului, care a fost reţinut, încarcerat, condamnat şi apoi achitat pentru motivul că faptei reţinută în sarcina acestuia îi lipseşte elementul material al laturii obiective.
De asemenea, s-a ţinut seama de perioada în care acesta a avut de suportat consecinţele privării de libertate precum şi de faptul că familia reclamantului a fost lipsită de sprijinul acestuia, dar şi profilul moral al acestuia.
În raport de toate aceste elemente şi având în vedere că dreptul la libertate şi siguranţă este garantat de art. 5 din Convenţie, care în paragraful 1 lit.c prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazului în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, iar dreptul la despăgubiri în situaţia lipsirii nelegale de libertate este garantat de paragraful 5 al aceluiaşi articol, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 lei este de natură a asigura o reparaţie rezonabilă a suferinţelor morale provocate de acest proces penal, atât pentru sine cât şi pentru familia sa.
Referitor la daunele materiale pretinse, Tribunalul a reţinut aşa cum rezultă din copia carnetului de muncă seria Bg nr. 0005161 depusă la dosar că la momentul arestării preventive, reclamantul era încadrat în muncă, în funcţia de inginer, la CPH Medical SRL, cu salariu de bază lunar de 31.000.000 lei ROL, astfel că s-a apreciat că se impune şi repararea prejudiciului material constând în drepturile salariale de care acesta a fost lipsit pe durata arestării sale, corespunzătoare funcţiei deţinute şi conform disp. art. 505 alin. 3 Cod procedură penală a constatat că perioada 18.12.2001-13.08.2002 constituie vechime în muncă stabilită potrivit legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi reclamantul Nicolau Marius.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Recurentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au criticat sentinţa atacată, susţinând, în principal, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală, iar în subsidiar, solicitând cenzurarea cuantumului daunelor acordate.
Recurentul reclamant a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, apreciind că suma acordată este prea mică în raport cu situaţia de fapt şi criteriile prevăzute de art. 505 alin. 1 Cod procedură penală.
În fapt, Curtea reţine că prin rechizitoriul Parchetului Militar emis în dosarul nr. 48/P/2001, reclamantul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 şi alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 25 rap. la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a Cod penal, complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 şi 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 75 lit. a şi art. 33 lit. a Cod penal.
Cauza a format obiectul dosarului nr. 85/2002 pe rolul Tribunalului militar Teritorial Bucureşti.
Reclamantul s-a aflat în stare de arest preventiv în perioada 18.12.2001-13.08.2002, măsura arestării fiind prelungită succesiv.
Prin sentinţa nr. 189/02.11.2004 s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, iar prin ordonanţa nr. 57/P/2006, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari.
Prin Rechizitoriul nr. 48/P/2006 din 20.12.2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Secţia de combatere a Infracţiunilor de Corupţie săvârşite de Militari a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a reclamantului pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1 şi 3 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 75 lit. a Cod penal.
În baza art. 11 pct. 1 lit. b şi art. 10 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de reclamant pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 cod penal.
De asemenea, în baza art. 11 pct. 1 lit. c şi art. 10 lit. f, g Cod procedură penală, art. 242 – 243 Cod procedură penală şi art. 124 Cod penal s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de reclamant, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie pentru infracţiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 cod penal şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 Cod penal rap. la art. 248 cod penal.
Raportat la cele reţinute mai sus, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 504 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, potrivit cu care:
Astfel, pentru faptele pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale, respectiv scoaterea de sub urmărire penală, reclamantul nu a beneficiat de o ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative de libertate, de o hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate sau de o hotărâre definitivă de achitare.
Achitarea reclamantului pentru una dintre infracţiuni nu demonstrează lipsa de temei a arestării, câtă vreme pentru celelalte trei infracţiuni, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv încetarea urmăririi penale, pentru alte cauze decât cea prevăzută la art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Măsura arestării preventive, care s-a realizat pentru toate cele patru infracţiuni menţionate, nu poate fi disociată, astfel încât să se poată aprecia că achitarea reclamantului pentru una din fapte, stabileşte cu efect retroactiv, caracterul nelegal al măsurii arestării preventive şi pentru celelalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului.
Reclamantul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 13 Cod procedură penală, care prevede această posibilitate lăsată la latitudinea părţii în cazul intervenirii prescripţiei. Or, în lipsa unei cereri a reclamantului de continuare a procesului penal, nu se pot face speculaţii cu privire la soluţia care ar fi fost dispusă în cazul în care procesul s-ar fi soluţionat pe fond.
Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 504 Cod procedură penală, care dau dreptul reclamantului la repararea pagubei, în mod greşit fiind admisă acţiunea formulată de acesta, întemeiată pe dispoziţiile art. 504-506 Cod procedură penală.
Constatarea caracterului întemeiat al criticii analizate mai sus, face inutilă examinarea motivului de recurs subsidiar referitor la cuantumul despăgubirilor acordate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi recurentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea, ca nefondată.
Soluţia dată acestor recursuri determină constatarea caracterului nefondat al recursului declarat de reclamant, aprecierea asupra cuantumului daunelor acordate nemaifiind posibilă, în condiţiile în care s-a constatat că acţiunea formulată nu se circumscrie prevederilor art. 504 Cod procedură penală.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ – DECIZIA CIVILĂ NR.256 R/06.02.2014)
