Prin cererea înregistrată sub nr.719/91/2007 la Tribunalul Vrancea, reclamanţii I C, R A, F V, T G-A, A L, F M, S M, G L, Ţ F şi P D, în calitate de funcţionari publici au solicitat obligarea Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea, la plata indemnizaţiei de dispozitiv de 25% din salariul de bază, conform Ordinului M.I.R.A. nr.496/2003, începând cu data de 1 aprilie 2005.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr.158/21 mai 2007, a respins acţiunea.
În motivare, prima instanţă a reţinut că, la 31 martie 2005 s-a înfiinţat Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Vrancea, în subordinea Consiliului Judeţean Vrancea, dar, având personalitate juridică, prin Hotărârea nr.20.
Art.7 din Hotărârea 20, prevede că, personalul SECJEP este format din poliţişti detaşaţi din personalul contractual transferat de la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Vrancea şi din funcţionari publici transferaţi din cadrul compartimentului de stare civilă al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vrancea.
Instanţa de fond, interpretând prevederile pct.9.2 din Ordinul MAI nr.275/2002 modificat şi completat cu Ordinul MAI nr.492/2003, a conchis că indemnizaţia de dispozitiv, se acordă şi personalului civil, care, se compune din funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul de Interne.
În sensul arătat sunt şi dispoziţiile art.13 din legea nr.138/1999 care, delimitează categoriile de personal ce beneficiază de indemnizaţie, cu referire şi la cuantumul acesteia.
Împotriva sentinţei, au declarat recurs reclamanţii, I C, R A, F V, T G-A, A L, F M, S M, G L, Ţ F şi P D , criticând-o pentru motive de nelegalitate, prin interpretarea restrictivă a Ordinului nr.496/2003 al M.I.R.A.
Ordinul la care se face referire, prevăzând că indemnizaţia de dispozitiv se acordă personalului civil, ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, nu distinge, între administraţia centrală şi cea locală, cum greşit a apreciat instanţa.
Prin motivele de recurs, sunt invocate şi dispoziţiile Legii nr.53/2003 ( cod muncii) precum şi disp.OUG nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială a funcţionarilor publici, cum şi OUG nr.63/2003 privind aplicarea şi funcţionarea MIRA şi HG nr.281/1993 privind salarizarea personalului din unităţile bugetare cu referire şi la personalul militar şi civil detaşat la Serviciul Public Comunitar Judeţean.
Curtea a considerat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Ordinul nr.496/28 iulie 2003 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în aplicarea actelor normative la care recurenţii au făcut referire, prevede la pct.9.2 că, indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice.
La pct.31.1, în ordin se defineşte noţiunea de “personal civil” fără a face referire la categoria de personal in care fac parte recurenţii.
Prin acţiune, chiar recurenţii recunosc faptul că de sporul respectiv, nu au beneficiat la Consiliul Judeţean Vrancea, exprimându-şi opinia că, în condiţiile transferului în structura Serviciului Public Comunitar pot fi titulari ai acestui drept, pentru a nu se crea o stare de discriminare faţă de colegii lor, afirmându-se în continuare că ordinul nr.275/2002 astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul nr,496/2003 nu le este aplicabil ( concluzii scrise fişa 43 – dosar fond) solicitând a se vedea că prin această neaplicare, sunt vătămaţi în drepturile lor.
Interpretarea dată de recurenţi, nu este conformă cu dispoziţiile Legii nr.138/1999 care, prevăd expres categoriile de personal care beneficiază de această indemnizaţie, stabilind totodată şi cuantumul acesteia.
Faptul că prin lege, a fost limitată aplicarea acestui drept la anumite categorii de personal, nu echivalează cu o stare de discriminare fiind de principiu că, ori de câte ori, legiuitorul a voit să recunoască, să suspende sau le înlăture, de la beneficiul unor drepturi, a făcut-o motivat de importanţa socio-profesională, pe care o reprezintă, fiind la latitudinea sa, această apreciere.
Ordinul nr.496/2003 dat în aplicarea Legii nr.138/1999, a fost corect interpretat de instanţa de fond sub aspectul discutat, astfel încât, Curtea, văzând şi art.312 Cod proc.civilă, a respins recursul.
