Asupra recursului civil de faţă constată:
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis acţiunea formulată de reclamantul G. M. D. în contradictoriu cu pârâta S.C.A. şi B.G. O. ca intervenient forţat, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantului suma de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri şi suma de 4976 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa reţine următoarele:
La data de 18.05.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare SB-01 condus de intervenientul forțat B.G. O. a provocat un accident şi intră în coliziune cu auto SB 02 condus de către reclamant. Auto condus de intervenientul forţat era asigurat RCA la pârâta S.C. A. în baza poliţei de asigurare seria RO nr. 1 – fila 67.
Vinovăţia intervenientului forțat a fost stabilită de organele de poliţie prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 6 / 2011, unde au fost consemnate avariile celor două autoturisme. Societatea pârâtă a refuzat plata despăgubirilor considerând că evenimentul s-a produs în alte împrejurări decât cele declarate în dosarul de daună – fila 55. Reclamantul a procedat la repararea autoturismului, iar costul acestora a fost de 39555, 45 lei, fapt atestat de înscrisurile depuse la dosar la filele 155- 164.
Având în vedere că s-a contestat dinamica producerii accidentului, instanţa a încuviinţat o expertiză tehnică auto precum şi un supliment la raportul de expertiză, ce au fost efectuată în cauză de expert tehnic P. V. ( filele 194 – 196 ). S-a concluzionat că avariile celor doua autoturisme se puteau produce in împrejurările descrise de cei implicați in accidentul de circulație , iar valoarea reparațiilor pentru a aduce autoturismul la starea tehnica dinaintea accidentului este de 41.000 lei. Instanţa îşi va însuşi concluziile raportului de expertiză (supliment) apreciind că acesta reflectă cuantumul real al despăgubirilor. În aceste condiţii se constată că reclamantul a făcut dovada legăturii de cauzalitate intre avarierea autoturismului său si accidentul rutier produs din culpa pârâtului.
Conform art. 998-999 C. civ cel care a cauzat altuia prin fapta sau din neglijenţa sa un prejudiciu este obligat a-l repara iar potrivit art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund în baza legii, faţă de terţele persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Art. 43 din Legea 136/1995 aşa cum era în vigoare la data producerii accidentului, prevede că despăgubirea se stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurator, potrivit contractului de asigurare ori prin hotărâre judecătorească.
În speţă s-a dovedit că pârâtul asigurat B. G. O. conducând un autovehicul asigurat RCA la pârâta asiguratoare S.C. A, a cauzat prin fapta sa un prejudiciu reclamantului care în valoare de 35000 lei ( cum s-a indicat la momentul introducerii cererii şi s-a achitat taxa judiciară de timbru la această valoare), care nu a fost reparat.
Prin urmare, în baza textelor de lege mai sus menţionate, se va admite acţiunea reclamantului aşa cum a fost obligată şi astfel pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 35000 lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 274 C. pr. civ. pârâta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 4976 lei cheltuieli de judecată , constând în taxa judiciară de timbru judiciar, onorariu expert, conform chitanţelor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat recurs în termen, motivat şi legal timbrat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept se invocă art. 299 şi următ. C. pr. civilă şi art.3041 C. pr. civilă.
Din motivarea recursului se reţine că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea disp.art.304 pct.9 C. pr. civilă fiind bazată pe o gravă greşeală de fapt decurgând dintr-o apreciere greşită a probelor, precum şi o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie de asigurări.
În fine, recurenta arată că hotărârea instanţei se bazează pe concluziile expertizei auto, care nu a concluzionat în mod cert avariile celor două autoturisme ce se puteau produce conform declaraţiilor celor doi conducători auto.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a fost investită cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe disp. art. 998 C. civil şi a Legii 136/1995.
Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii instanţa a încuviinţat un probatoriu pertinent, respectiv înscrisuri şi expertiza auto pentru determinarea dinamicii producerii accidentului şi determinarea valorii reparaţiilor pentru cele două autoturisme implicate în accident. Concluziile expertizei au fost însuşite în mod corect de instanţă coroborat cu înscrisurile depuse de reclamant prin care s-a făcut dovada costului reparaţiilor la autoturismul proprietatea acestuia.
În atare situaţie, susţinerile recurentei privind greşita interpretare a probatoriului administrat în cauză sunt doar simple aprecieri nesusţinute de proba contrară. Mai mult de atât raportul de expertiză întocmit în cauză nu a fost contestat de recurentă, astfel că motivele invocate în susţinerea recursului sunt lipsite de suport legal iar disp.art.304 pct.9 C. pr. civilă nu sunt aplicabile cazului de speţă întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre motivată în fapt şi drept, pe dispoziţiile legale incidente cazului de speţă, respectiv art. 998 C. civil şi art. 43-49 din Legea 136/1995.
Pentru considerentele expuse recursul astfel cum a fost formulat va fi respins ca nefondat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
