Începând cu data de 1 ianuarie 2007 cetăţenilor români li se aplică acelaşi tratament juridic cu al celorlalţi cetăţeni din Uniunea Europeană, astfel că limitele aduse exercitării dreptului la libera circulaţie se circumscriu Directivei nr.2004/38/CE a Parlamentului European cu aplicabilitate directă în dreptul naţional.
Prin sentinţa civilă nr. 359/20.02.2007, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins, ca nefondată cererea Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti, de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtului I. C. pentru o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâtul a fost returnat din Franţa la data de 16.11.2006, ori, începând cu 1.01.2007, data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 38 lit. „ a” şi Art. 52 din Legea nr.248/2005, pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea, nu-şi mai găsesc aplicarea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o pentru greşita interpretare şi aplicare a legii.
În dezvoltarea motivelor, a arătat în esenţă, că o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană îşi încetează aplicabilitatea dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, însă dispoziţiile art. 38 lit. „a ” rămân aplicabile, cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat. Măsura solicitată nu contravine Constituţiei şi nici instrumentelor juridice internaţionale privind exercitarea dreptului la libera circulaţie.
Examinând legalitatea şi temeinica sentinţei apelate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul nu este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Este necontestat că la data de 1.01.2007, data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate , şi-au încetat aplicabilitatea.
Cu referire la dispoziţiile art. 38 litera „ a” din acelaşi act normativ, Curtea constată însă că acestea nu sunt în concordanţă cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Singura condiţie impusă de legea internă pentru restrângerea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români este aceea că persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, aspect de natură să încalce normele comunitare în materie potrivit cărora, limitarea exercitării dreptului fundamentat al cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin expulzare.
De precizat că aceste norme comunitate au fost transpuse în legislaţia română prin O.U.G. nr. 102/2005, astfel încât cetăţenilor români, integraţi la 1.0l.2007 în Uniunea Europeană, nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte limitările aduse exercitării dreptului la libera circulaţie în spaţiul european.
Faţă de cele ce preced şi prin raportare la disp. art. 20 din Constituţia României, Curtea a apreciat că dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor români în celelalte state membre ale Uniunii Europene poate fi restrâns numai în situaţiile expres şi limitativ prev. de art. 27 din Directiva Comunităţii Europene nr. 38/2004.
În speţă, reclamanta a invocat în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii împrejurarea returnării pârâtului din Franţa la data de 16.11.2006, care nu este suficientă, prin ea însăşi pentru justificarea luării măsurii solicitate de către instanţa română care, în înfăptuirea actului de justiţie este ţinută să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie prin raportare la ordinea juridică comunitară.
