În speţă, s-a făcut dovada că prejudiciul suferit de reclamantă este real, cert şi actual şi în condiţiile în care este rezultatul faptei ilicite a pârâtului săvârşită în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 1471 din 13 iunie 2013, pronunţată în dosarul nr. 8352/102/2012, Tribunalul Mureş a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta SC B. L. SRL, cu sediul în xxx în contradictoriu cu pârâtul S.D. G., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 21.992,88 lei în favoarea reclamantei, reprezentând valoarea pagubei produse societăţii reclamante, actualizată cu coeficientul de inflaţie de la data de 12.06.2012 şi până la data achitării integrale a acestei sume.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că pârâtul S. D. G. a fost angajat la societatea reclamantă SC B. L. SRL, pe o perioadă determinată de 3 luni, începând din data de 07.05.2012, în funcţia de conducător auto, cu normă întreagă de muncă.
S-a mai reţinut că la data de 09.05.2012, pârâtul a efectuat un transport rutier de marfă cu ansamblul auto format din autotractor Renault cu semiremorcă, fără a avea asigurată şi fixată marfa, care a căzut pe partea carosabilă, aplicându-i-se sancţiunea amenzii contravenţionale, conform procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. 1646817 din 09.05.2012.
Instanţa de fond a reţinut că din contractul de transport rutier depus la dosar lipseşte menţionarea expeditorului transportului, consemnându-se doar că operator de transport este SC B. L. SRL, transportul efectuându-se pe ruta Braşov – Luduş, destinatarul acestuia fiind SC R. D. C. SRL. Marfa transportată consta din 800 bucăţi bere Timişoreana de 0,5 l şi 500 bucăţi bere Ciucaş Gold de 0,5 l. S-a reţinut, de asemenea, că a fost menţionată lipsa unei cantităţi de bere potrivit formularului de lipsă bere nr. 1 din 10.05.2012, însă formularul respectiv nu este semnat de şofer, fiind consemnată lipsa la destinaţie a cantităţii de 325 navete + 4 sticle bere Timişoreana şi 140 navete + 12 sticle bere Ciucaş.
Reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a încercat să dovedească faptul că SC PC I. SRL are contract de intermediere transport cu SC U. B. SA Bucureşti şi răspunde de daunele produse în timpul transportului, însă nu a dovedit exact acest raport contractual. Tot prin răspunsul la interogatoriu reclamanta a susţinut că prejudiciul a fost achitat de SC PC I. SRL către SC U. B. SA Bucureşti, iar ulterior prin compensare de către societatea reclamantă către SC PC I. SRL. Pentru a dovedi compensarea sumei de 21992,88 lei, reclamanta a prezentat nota contabilă nr. 31 din 31.08.2012 şi ordinul de compensare seria C nr. 1065761 din data de 10.08.2012, anexând facturile cu care a susţinut că a operat compensarea sumei respective.
Potrivit celor cuprinse în fişa postului semnată de pârât, şoferul are obligaţia verificării stării tehnice a autovehiculului la plecarea şi sosirea din cursă şi, de asemenea, are obligaţia de a supraveghea dispunerea corectă a mărfii pe platforma autovehiculului şi de a asigura şi fixa încărcătura, astfel încât transportul să se efectueze în condiţii de maximă siguranţă.
Coroborând prevederile art. 254 alin. 1 din Codul muncii, care instituie temeiul răspunderii patrimoniale a salariatului cu norma generală prevăzută în art. 1357 din Noul Cod civil, instanţa a reţinut că pentru antrenarea răspunderii materiale a salariatului este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: calitatea de salariat, fapta ilicită a salariatului şi care are legătură cu munca acestuia, prejudiciul cauzat angajatorului, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Referitor la îndeplinirea primei condiţii, Tribunalul a constatat că la data producerii incidentului rutier (09.05.2012), pârâtul avea calitate de angajat în temeiul contractului individual de muncă la societatea reclamantă, pârâtul conducând în această calitate autotractorul Renault cu semiremorcă, încărcate cu marfă, iar incidentul rutier a constat din răsturnarea încărcăturii constând în navete şi sticle de bere, o parte din acestea distrugându-se. Vinovăţia producerii acestui incident aparţine exclusiv pârâtului, care avea obligaţia asigurării şi susţinerii corespunzătoare a mărfii la plecarea în cursă, astfel cum reiese din fişa postului, acesta fiind răspunzător pentru integritatea mărfii pe parcursul cursei. În consecinţă, instanţa a reţinut că fapta ilicită s-a produs, este în legătură cu munca pârâtului, iar vinovăţia pentru aceasta aparţine pârâtului.
În ceea ce priveşte prejudiciul în valoare de 21.992,88 lei, s-a reţinut că acesta nu a fost dovedit, neîndeplinind cerinţele unui prejudiciu real, cert, actual şi care să fie cauzat direct angajatorului. Reclamanta nu a reuşit să dovedească raporturile contractuale cu expeditorul transportului, care este indicat ca fiind SC U. B. SRL, în condiţiile în care factura este emisă de SC PC I. SRL, cu care de asemenea nu s-a dovedit raportul contractual, comanda de transport prezentată de reclamantă nefiind parafată şi semnată, fiind astfel lipsită de efecte. În consecinţă, s-a apreciat că prejudiciul de 21.992,88 lei este doar scriptic, nefiind real.
Pe de altă parte, Tribunalul a reţinut că valoarea de 21.992,88 lei pretinsă de reclamantă cu titlu de daună transport, nu figurează în formularul reclamaţie lipsă bere şi nici în alt înscris prezentat instanţei, aceasta figurând în mod absolut arbitrar pe factura fiscală PC107001215 din 31.05.2012, nefiind menţionat modul de calcul privind valoarea respectivă. Pentru a justifica înscrierea în contabilitate a ordinului de compensare, reclamanta a prezentat nota contabilă nr. 31 din 31.08.2012, fără însă a uza de procedura stabilită de HG nr. 685/1999 cu privire la această operaţiune, ceea ce conduce la concluzia că pierderea invocată de reclamantă este doar scriptică, prejudiciul nefiind real.
Pentru aceste motive, Tribunalul a concluzionat că îndeplinirea parţială a condiţiilor răspunderii patrimoniale de dreptul muncii reglementată de art. 254 alin. 1 din Codul muncii raportat la art. 1357 din Noul Cod Civil nu poate antrena răspunderea pârâtului, care nu este astfel ţinut să achite suma de 22.992,88 lei în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC B. L. SRL, cu sediul în xxx, care a solicitat, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtului S. D. G. la plata sumei de 21.992,88 lei, reprezentând valoarea pagubei produse societăţii reclamante, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data de 12.06.2012 şi până la data achitării integrale a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
Prin memoriul de recurs, reclamanta a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză nu există un prejudiciu cert şi astfel nu poate fi angajată răspunderea civilă a pârâtului.
Recurenta-reclamantă a arătat că pârâtul, în calitate de angajat al său în funcţia de conducător auto, în data de 10.05.2012 a efectuat un transport de bere pe ruta Braşov-Luduş, având ca destinatar SC R. D. SRL, iar în localitatea Nadeş, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, marfa nefiind bine ancorată, a intrat în balans şi s-a răsturnat pe şosea, fiind întocmit în acest sens un proces-verbal de către Poliţia din localitatea Nadeş. Cu ocazia recepţionării mărfii la destinaţie, beneficiarul transportului a întocmit formulatul de reclamaţie lipsă bere nr. 1/10.05.2012, pe care pârâtul a refuzat să-l semneze şi în aceste condiţii formularul respectiv a fost semnat de alte două persoane.
Pentru recuperarea pierderii suferite în timpul transportului, pe seama societăţii reclamante s-a emis factura fiscală nr. 107001215 din 31.05.2012, pentru suma de 21.992,88 lei, cu termen de plată la 12.06.2012.
Cu privire la operaţiunea de compensare care a avut loc între reclamantă şi SC PC I. SRL, reclamanta a arătat că a efectuat transporturi de marfă la cererea şi prin comenzile de transport emise de către SC PC I. SRL şi pentru aceste transporturi s-au emis facturi ulterioare facturii nr. 1215/2012. Reclamanta a precizat că factura respectivă a fost emisă de SC PC I. SRL pe baza calculelor primite de la destinatarul transportului, iar ea a emis şi a compensat 6 facturi în valoare mai mică de 10.000 de lei fiecare.
Reclamanta a apreciat că în condiţiile în care facturile respective au fost ulterioare producerii pagubei şi nu au avut scadenţa depăşită, având un cuantum mai mic de 10.000 de lei, nu trebuie respectată procedura specială prevăzută de HG nr. 685/1999.
Reclamanta a mai precizat că a achitat această paguba către SC PC I. SRL prin compensarea facturilor emise ulterior pentru transportul de marfă, astfel că prejudiciul există, este cert, este produs în patrimoniul societăţii reclamante şi este produs de salariatul său în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Intimatul S. D. G. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanţa de fond în mod just a conchis că prejudiciul nu a fost dovedit sub aspectul niciunuia din caracterele sale esenţiale.
Pârâtul a susţinut că practic motivarea criticată de reclamantă vizând necesitatea utilizării procedurii reglementate de dispoziţiile art. 3 din HG nr. 685/1999 constituie doar un argument suplimentar în sensul inexistenţei unei pagube în patrimoniul reclamantei, argument care trebuie coroborat cu lipsa celorlalte cerinţe imperative.
Sub acest aspect s-a susţinut că în mod judicios s-a reţinut că prejudiciul invocat de reclamantă este doar scriptic, nefiind real, reclamanta nefăcând dovada raporturilor contractuale dintre ea şi SC PC I. SRL, care este emitenta facturii fiscale nr. PC 107001215/31.05.2012, iar pretinsa comandă de transport de care s-a prevalat reclamanta nu a fost însuşită de părţi prin semnare şi ştampilare, fiind în atare situaţie lipsită de orice efecte juridice. De asemenea, prejudiciul invocat de reclamantă nu este unul cert în lipsa modalităţii de calcul a sumelor pretinse.
Pârâtul a mai invocat faptul că argumentele reclamantei în sensul că în privinţa operaţiunii de compensare de care s-a prevalat, ei nu i-ar fi incumbat obligaţia de a respecta procedura specială prevăzută de HG nr. 685/1999 sunt nefondate.
Examinând recursul dedus judecăţii, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă reclamanta SC B. L. SRL, cu sediul în Bogata a solicitat obligarea pârâtului S. D. G. la plata sumei de 21.992,88 lei, reprezentând contravaloarea pagubei suferite de reclamantă, actualizată cu coeficientul de inflaţie.
În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamantă s-a arătat că în data de 10.05.2012, pârâtul, care era angajatul reclamantei în funcţia de şofer, a efectuat un transport de bere pe ruta Braşov-Luduş, având ca destinatar SC RO D. SRL, iar în localitatea Nadeş o parte din marfa transportată s-a răsturnat pe carosabil, fiind distruse mai multe navete şi sticle de bere.
Reclamanta a arătat că a achitat către SC PC I. SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, la cererea căreia a fost efectuat transportul de marfă, suma de 21.992,98 lei, reprezentând contravaloarea mărfii distruse, susţinând că în condiţiile în care pârâtul este răspunzător de producerea pagubei trebuie să o despăgubească pe reclamantă cu suma respectivă.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor, reglementată de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv calitatea de salariat; fapta ilicită a salariatului, săvârşită în legătură cu munca acestuia; existenţa prejudiciului material cauzat angajatorului; legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt îndeplinite doar parţial condiţiile sus-menţionate, în privinţa prejudiciului nefiind întrunite cerinţele pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru antrenarea răspunderii angajatului.
În ceea ce priveşte prejudiciul invocat de reclamantă trebuie avut în vedere faptul că factura în valoare de 21.992,88 lei, invocată de reclamantă a fost emisă de SC PC I. SRL, întrucât transportul de marfă a fost efectuat de reclamantă la cererea acestei societăţi în baza comenzii de transport nr. 1516/09.05.2012. Instanţa de fond a apreciat că această comandă de transport nu poate fi luată în considerare, întrucât nu este parafată şi semnată, însă în recurs a fost depus de către reclamantă un exemplar al respectivei comenzi de transport, care este semnată de reprezentanţii celor două societăţi comerciale şi pe care sunt aplicate ştampilele societăţilor respective (filele 21-22 dosar recurs). În atare situaţie, instanţa de recurs apreciază că respectivul înscris trebuie avut în vedere la analizarea îndeplinirii condiţiilor prejudiciului şi că nu se poate reţine că înscrisul menţionat este lipsit de efecte.
Pe de altă parte, în recurs au fost clarificate şi raporturile contractuale cu expeditorul transportului, la solicitarea instanţei fiind depus la dosar contractul de transport nr. 9712/4/2012, încheiat între SC PC I. SRL, în calitate de transportator şi SC U. B. SA, în calitate de expeditor (filele 30-51 dosar recurs). Astfel în condiţiile existenţei acestui contract, SC PC I. SRL a emis comanda de transport sus-menţionată către reclamanta SC B. L. SRL şi în baza comenzii respective s-a efectuat transportul de marfă din data de 10.05.2012.
În ceea ce priveşte marfa distrusă în urma incidentului rutier din 10.05.2012, aceasta este consemnată în formularul denumit „reclamaţie lipsă bere” nr. 1/10.05.2012, pe care pârâtul a refuzat să îl semneze şi în atare situaţie acesta a fost semnat de alte două persoane.
Având în vedere cantitatea de marfă distrusă în urma răsturnării încărcăturii, precum şi raporturile contractuale stabilite între societăţile menţionate în baza actelor la care s-a făcut referire mai sus, SC U. B. SA a emis pe seama SC PC I. SRL factura nr. 90722440/28.05.2012, pentru suma de 21.992,88 lei, reprezentând contravaloare daune transport. Această factură a fost achitată de SC PC I. SRL, conform ordinului de plată nr. 1303/15.06.2012. Totodată, având în vedere că transportul mărfii a fost efectuat de reclamantă, pentru aceeaşi sumă, SC PC I. SRL, care a intermediat transportul, a emis pe seama reclamantei factura nr. PCI07001215/31.05.2012.
Reclamanta a invocat faptul că în condiţiile în care ulterior datei de 10.05.2012 a efectuat pentru SC PC I. SRL, la cererea acesteia, mai multe transporturi de marfă s-a procedat la compensarea sumei de 21.992,88 lei cu sumele datorate reclamantei de respectiva societate şi pentru care au fost emise facturi ulterioare emiterii facturii în discuţie.
Deşi s-a susţinut că pierderea invocată de reclamantă este doar scriptică, trebuie avut în vedere faptul că în jurnalul de deconturi aparţinând societăţii reclamante (fila 92 dosar fond) suma de 21.992,88 lei a fost înregistrată ca fiind plătită către SC PC I. SRL.
În privinţa operaţiunii de compensare, corespondenţa între cele două societăţi a fost iniţiată din data de 05.08.2012 (fila 17 dosar recurs), deci anterior ordinului de compensare din 10.08.2012 invocat de reclamantă. Pe de altă parte, deşi s-a invocat faptul că operaţiunea de compensare s-ar fi realizat cu nerespectarea prevederilor HG nr. 685/1999 trebuie precizat că obiectul cauzei nu l-a constituit analizarea respectării procedurii speciale reglementate de actul normativ menţionat şi de altfel acest aspect a fost invocat, după cum s-a arătat şi pe parcursul judecării cauzei, doar ca un argument suplimentar pentru a susţine inexistenţa pagubei în patrimoniul reclamantei.
După cum s-a mai precizat, prin sentinţa atacată s-a reţinut vinovăţia pârâtului în privinţa incidentului rutier din 10.05.2012, în urma căruia o parte din marfa transportată a fost distrusă, acest aspect nemaiputând fi pus în discuţie în cadrul prezentei căi de atac, din moment ce pârâtul nu a declarat recurs împotriva sentinţei instanţei de fond.
În ceea ce priveşte prejudiciul, în formularul denumit „reclamaţie lipsă bere” s-a consemnat cantitatea de marfă care a fost distrusă, iar valoarea acesteia a fost stabilită conform facturii emise de SC U. B. SA, în calitate de expeditor. Totodată trebuie avut în vedere că suma stabilită a fost achitată de societatea care a intermediat transportul către expeditor, iar reclamanta la rândul său a achitat, prin compensare, suma respectivă către SC PC I. SRL.
Ca atare, Curtea a reţinut că în speţă s-a făcut dovada că prejudiciul suferit de reclamantă este real, cert şi actual şi în condiţiile în care este rezultatul faptei ilicite a pârâtului săvârşită în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, astfel că pretenţiile reclamantei sunt fondate.
Prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu sunt întrunite în cauză cerinţele prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat sentinţa atacată şi în consecinţă a admis în parte acţiunea introductivă şi a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 21.992,88 lei, reprezentând valoarea pagubei suferite de reclamantă. În temeiul art. 1535 din Noul Cod civil suma menţionată va fi actualizată cu coeficientul de inflaţie calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată (19.11.2012) şi până la achitarea integrală a sumei datorate. Reclamanta a solicitat actualizarea sumei pretinse de la pârât începând cu data de 12.06.2012, însă pretenţiile aferente perioadei 12.06.2012-19.11.2012 vor fi respinse, având în vedere că pârâtul nu a fost pus în întârziere anterior cererii de chemare în judecată.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.
