Prin sentinţa penală nr. 1276 din data de 22.07.2015 Judecătoria Găeşti a hotărât astfel:
„Apreciază că în prezenta speţă este mai favorabilă inculpatului, în ansamblu, legea penală anterioară.
În baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, raportat la art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal:
Schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii:
-din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 337 din Noul Cod Penal,
-în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002.
În baza art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002, cu aplicarea art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal, cu referire la art. 396 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de Procedură Penală:
Condamnă pe inculpatul LV, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 23.11.2012.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior:
Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal anterior:
Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 4 (patru) ani, reprezentând termen de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior:
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012:
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Ia act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală
Obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 408 şi următoarele din Noul Cod de Procedură Penală:
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.07.2015.”
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 18.06.2014, întocmit în dosarul nr. 3121/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului LV, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 337 din Noul Cod Penal.
În fapt, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că:
La data de 23.11.2012 inculpatul LV a fost depistat de lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare … pe strada N. Titulescu din Găeşti, în direcţia Piteşti, având o deplasare sinuoasă. Lucrătorii de poliţie au reuşit să-l oprească pe inculpat în trafic, deşi acesta nu s-a conformat semnalelor luminoase şi acustice de oprire.
Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliţie au încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă LV a refuzat categoric testarea. Ulterior a fost condus la Spitalul Orăşenesc Găeşti, unde inculpatul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliţie au încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă LV a refuzat categoric testarea. Ulterior a fost condus la Spitalul Orăşenesc Găeşti, unde inculpatul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Inculpatul nu şi-a exprimat poziţia cu privire la fapta care i-a fost reţinută în sarcină, întrucât acesta a refuzat să dea declaraţii în faza de urmărire penală.
Ca mijloace de probă, sunt precizate în actul de sesizare a instanţei: proces-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţii martori, cerere de analiză din data de 23.11.2012 şi buletin de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar.
În drept, s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că:
Fapta inculpatului LV, care la data de 23.11.2012, a condus pe strada N. Titulescu din oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare … şi a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 337 din Noul Cod Penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 23.06.2014, sub nr. de dosar 2095/232/2014.
Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 23.11.2012 inculpatul LV a fost depistat de lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare … pe strada N. Titulescu din oraşul Găeşti, în direcţia municipiului Piteşti, având o deplasare sinuoasă. Lucrătorii de poliţie au reuşit să-l oprească pe inculpat în trafic, deşi acesta nu s-a conformat semnalelor luminoase şi acustice de oprire.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă reiese din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţii martori, cerere de analiză din data de 23.11.2012 şi buletin de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar.
În drept, instanţa a reţinut că fapta inculpatului LV, care la data de 23.11.2012 a condus pe strada N. Titulescu din oraşul Găeşti, autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare … şi a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri (penal şi de procedură penală), se impune a se aprecia mai întâi cu privire la legea penală mai favorabilă acestuia.
Astfel, conform art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, fapta comisă de inculpatul din prezenta cauză se pedepseşte cu închisoarea cuprinsă între 2 şi 7 ani, iar conform art. 337 alin. 1 din Noul Cod Penal, aceeaşi faptă se pedepseşte cu închisoarea între 1 şi 5 ani, limitele de pedeapsă fiind deci mai mici potrivit noii reglementări.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că este mai favorabilă acestui inculpat legea penală anterioară, deoarece potrivit acesteia inculpatului i se poate stabili o pedeapsă cu închisoarea fără privare de libertate, pe când conform legii penale noi nu este posibilă nici amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât instanţa apreciază că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin conduita sa pe parcursul procesului penal, astfel cum se va arăta în continuare.
Apreciind că în prezenta speţă este mai favorabilă inculpatului, în ansamblu, legea penală anterioară, instanţa, în baza art. 386 din Noul Cod de Procedură Penală, raportat la art. 3 şi art. 5 din Noul Cod Penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 337 din Noul Cod Penal, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 87 alin. 5 din O.U.G 195/2002.
În concluzie, în drept, instanţa a constatat că fapta inculpatului LV întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 30.10.2014, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
În cursul judecării cauzei, a fost depusă la dosar copie de pe cazierul judiciar al inculpatului; a fost depusă la dosar copie de pe cartea de identitate a inculpatului; a fost audiat inculpatul; au fost audiaţi martorii din actul de sesizare a instanţei; a fost audiat martorul propus de inculpat.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, în şedinţă publică, inculpatul nu a înţeles să recunoască fapta pentru care a fost trimis în judecată, ci a declarat următoarele: a arătat inculpatul că în noaptea de 22/23.11.2012 se deplasa ca pasager în autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare DB 78 LOL, şofer fiind numitul IAA. A susţinut că la momentul apariţiei lucrătorilor de poliţie respectivul autoturism era oprit, nicidecum în mers, deoarece rămăsese fără benzină, şoferul fiind plecat după combustibil. Inculpatul a mai arătat că, în această împrejurare, el se mutase de pe bancheta din spate pe scaunul şoferului, pentru a umbla la casetofon, în această ipostază fiind depistat de organele de poliţie. Inculpatul mai menţionează că a relatat poliţiştilor că nu el este conducătorul autoturismului, dar aceştia nu au vrut să îl creadă, solicitându-i să fie testat cu aparatul etilotest şi să se supună recoltării de probe biologice de sânge. Inculpatul mai susţine că nu a dorit recoltarea deoarece se teme de ace.
Studiind procesul-verbal de constatare a infracţiunii (f. 2 din dosarul de urmărire penală), instanţa a reţinut că inculpatul a fost depistat în trafic de patru agenţi din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, care erau însoţiţi de doi lucrători din cadrul IJJ Dâmboviţa. Aceştia relatează că, în ziua de 23.11.2012, ora 01,30, au remarcat autoturismul în cauză (marca VW Golf cu numărul de înmatriculare …) părăsind parcarea restaurantului Astor, plecând pe str. N. Titulescu din oraşul Găeşti, având o deplasare sinuoasă. Au pornit în urmărirea acestui autoturism, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, însă şoferul a refuzat să oprească, fiind blocat în trafic după apx. 150 de m, moment în care a fost identificat la volan inculpatul LV.
Simţind că inculpatul emana halenă alcoolică, lucrătorii de poliţie i-au solicitat acestuia să se supună testării cu aparatul etilotest, dar inculpatul a refuzat acest lucru, ulterior fiind condus la Spitalul Orăşenesc Găeşti, unde de asemenea a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform procesului-verbal de constatare a infracţiunii, pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului depistat în trafic se afla numitul EN.
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii este semnat de cei patru agenţi din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, de cei doi lucrători din cadrul IJJ Dâmboviţa şi de martorul asistent NVS. Inculpatul a refuzat semnarea acestui proces-verbal.
De asemenea, inculpatul a refuzat să dea declaraţii în cauză, conform proceselor-verbale de la f. 8, 10 din dosarul de urmărire penală.
În faza de urmărire penală, martorul EN, cel consemnat în procesul-verbal de constatare a infracţiunii ca aflându-se pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului depistat în trafic, a declarat că la data de 23.11.2012 a fost luat de inculpat „la ocazie” din faţa restaurantului Astor din oraşul Găeşti, inculpatul conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare …, care ulterior a fost oprit de organele de poliţie (f. 19-20 din dosarul de urmărire penală).
În faza judecăţii, martorul EN şi-a schimbat în mod nejustificat declaraţiile, afirmând că, de fapt, autoturismul cu numărul de înmatriculare DB 78 LOL era condus de numitul IB. A invocat că la momentul când a dat cele două declaraţii în faza de urmărire penală se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în consecinţă cele relatate în acele declaraţii nu reflectă adevărul. De asemenea, arată că a fost lovit de poliţişti pentru a declara în acel mod, însă această susţinere este o simplă afirmaţie, lipsită de orice suport probator, în opinia instanţei fiind făcută exclusiv cu scopul de a evita angajarea răspunderii penale în privinţa inculpatului. Martorul nu prezintă niciun înscris care să ateste cele susţinute (un certificat medico-legal), iar la interpelarea instanţei precizează că nu este dispus să formuleze o plângere penală împotriva poliţistului care l-a agresat, ceea ce convinge instanţa că susţinerea în sensul că a fost lovit şi forţat pentru a da cele două declaraţii în faza de urmărire penală este nereală. De altfel, aceasta este explicaţia oferită constant în faţa instanţei de către martorii sau de către inculpaţii care îşi schimbă declaraţiile, însă niciodată afirmaţiile de acest gen nu au fost dovedite.
În plus, este surprinzător aspectul că martorul EN arată (în declaraţia sa din faţa instanţei) că la momentul când a dat cele două declaraţii în faza de urmărire penală a spus poliţiştilor că nu-şi mai aminteşte nimic din cele întâmplate, iar în faţa instanţei, la circa 2 ani şi jumătate după eveniment, îşi aminteşte cu exactitate întreaga derulare a faptelor, deşi pretinde că nu s-a consultat cu inculpatul înainte.
Instanţa a observat totuşi că cele consemnate în procesul-verbal de constatare a infracţiunii se corelează cu cele relatate de martorul EN în faza de urmărire penală, astfel că va da eficienţă declaraţiei sale din această etapă procesuală, înlăturând ca nesinceră declaraţia din faţa instanţei, care este făcută în mod vădit în scopul de a induce în eroare.
Cu privire la schimbarea declaraţiilor martorului EN, instanţa a arătat că:
Potrivit art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 100 din Noul Cod de Procedură Penală, administrarea probelor se face de către organul de urmărire penală şi de către instanţa de judecată. Din aceste prevederi legale nu trebuie înţeles că probele administrate în cursul urmăririi penale au valoare doveditoare numai în cursul acestei faze a procesului penal şi numai în vederea sesizării instanţei de judecată. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 103 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, lasă instanţei de judecată libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 din Noul Cod de Procedură Penală, impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul (I.C.C.J., decizia nr. 1975/2005).
Mijloacele de probă prevăzute în art. 97 din Noul Cod de Procedură Penală pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti. Neexistând niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, instanţa poate să constate, atunci când declaraţiile lor sunt contradictorii, că numai unele dintre ele exprimă adevărul, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte. Într-o astfel de situaţie, instanţa va reţine că sunt expresia adevărului acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, iar în prezentul dosar este evident că trebuie să se acorde eficienţă declaraţiilor martorului EN din faza de urmărire penală.
Simpla retractare de către martori a unor declaraţii anterioare nu poate produce efectul de a înlătura declaraţiile retractate, mai ales atunci când situaţia de fapt arătată în cuprinsul lor rezultă şi din alte probe ale dosarului.
Existenţa unor contradicţii între declaraţiile succesive ale aceluiaşi martor indică falsitatea uneia sau a unora dintre ele, cel puţin în acele elemente asupra cărora poartă contradicţia. Simplele retractări ale declaraţiilor anterioare de către martori nu justifică, prin ele însele, concluzia că acele declaraţii nu exprimă adevărul. Împrejurarea că modificările, în conţinutul declaraţiilor, au intervenit în cursul cercetării judecătoreşti şi că în această fază se statuează cu caracter definitiv asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului nu conferă un mai mare credit revenirii, în raport cu primele declaraţii.
Este cunoscut că, atunci când s-au respectat regulile procedurale, declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care martorii le-au dat în momentele iniţiale ale urmăririi penale, precum şi cele în care aceştia au relatat faptele într-un moment când încă nu au fost în măsură să conceapă strategii de apărare în favoarea inculpatului.
Astfel, instanţa a considerat că declaraţiile date de martorul EN în cursul urmăririi penale corespund adevărului, având în vedere că au fost luate cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale recunoscute de lege. Informaţiile relevate de martor în etapa iniţială a urmăririi penale erau proaspete în memoria acestuia, iar martorul nu putea fi supus, la acel moment, unor influenţe din partea inculpatului sau a altor persoane interesate în a altera adevărul.
De altfel şi aspectul că inculpatul a refuzat să dea declaraţii în faza de urmărire penală este o dovadă de rea credinţă, acesta construindu-şi în acest timp diverse strategii de apărare. Una dintre aceste metode ale inculpatului de a denatura adevărul în scopul de a se disculpa este plasarea la locul evenimentelor a numitului IAA, care nu este consemnat în procesul-verbal de constatare a infracţiunii ca aflându-se în autoturism la acel moment, nu este menţionat de martorul EN în declaraţiile de la urmărirea penală şi, în mod inexplicabil, nu este amintit nici măcar de inculpat în faţa organelor de cercetare penală, deşi era în interesul inculpatului să solicite audierea acestuia, întrucât pretinde că el a fost şoferul autoturismului în acea zi. Este evident că acest martor este unul „pro causa”, adus de inculpat în faţa instanţei strict pentru a-i susţine varianta că nu el a condus autoturismul depistat în trafic.
De altfel, declaraţia martorului IAA nu este deloc plauzibilă, aspectele relatate de el fiind contrazise de celelalte probe din dosar şi care se coroborează între ele. Astfel, martorul IAA pretinde că a oprit autoturismul pe care îl conducea şi în care se afla cu inculpatul în dreptul Casei de Cultură din oraşul Găeşti, plecând împreună cu inculpatul la magazinele din zonă, unde au stat circa 15 minute. Când cei doi s-au întors, l-au găsit lângă maşina oprită pe martorul EN, care recunoscuse autoturismul inculpatului şi aştepta pentru a fi luat la ocazie. Martorul EN are însă o altă variantă, el susţine că nu a aşteptat lângă maşina oprită, ci a observat autoturismul respectiv circulând pe stradă, condus fiind de martorul IAA, moment în care a făcut semn pentru ca maşina să oprească, a fost remarcat de şofer şi a fost luat la ocazie. De asemenea, martorul EN susţine că nu ştia cui aparţinea autoturismul care l-a luat „la ocazie”, însă l-a recunoscut pe martorul IAA la volanul acestuia, pe când martorul IAA arată că martorul EN a aşteptat lângă respectiva maşină (care era oprită) tocmai pentru că a recunoscut-o ca fiind a inculpatului LV.
Însăşi afirmaţia martorului IAA că la un moment dat a plecat pe jos pentru a cumpăra benzină, deoarece autoturismul rămăsese în pană, este greu de crezut, deoarece este ştiut că benzinăriile nu comercializează combustibil în recipiente oarecare ale clienţilor.
În concluzie, având în vedere toate contradicţiile învederate mai sus şi coroborând probe administrate în faza de urmărire penală (procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile martorilor EN, PN şi NVS, cererea de analiză din data de 23.11.2012 şi buletinul de examinare clinică, alte înscrisuri aflate la dosar) şi înlăturând ca nesincere declaraţiile inculpatului şi ale martorilor EN şi IAA din faza judecăţii, instanţa şi-a format convingerea că acuzaţia formulată împotriva inculpatului LV a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, instanţa a reţinut că inculpatul LV a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002.
Potrivit art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul (…) de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în fapta inculpatului de a refuza nejustificat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea nivelului alcoolemiei avute la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice.
Urmarea imediată a savârşirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 cu intenţie directă, în sensul art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod penal anterior, prevăzând rezultatul faptei sale şi producerea acestui rezultat. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor acesteia, urmărind producerea rezultatului negativ, care apare ca inevitabil din momentul începerii săvârşirii acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii.
Instanţa a constatat că, din probele administrate în faza de urmărire penală, reiese că fapta inculpatului este stabilită şi că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, potrivit art. 72 Cod penal anterior, dispoziţiile părţii generale a Codului penal anterior, dar şi gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite. Astfel, infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este o faptă de pericol prin care sunt lezate relaţiile sociale cu privire la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Pericolul social concret ridicat al acestei fapte rezultă din toate împrejurările în care a fost comisă infracţiunea de către o persoană care consumase anterior alcool şi care a manifestat o atitudine de sfidare a obligaţiilor legale care îi reveneau la oprirea în trafic de către organele de poliţie.
În concluzie, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Penală, respectiv fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, astfel că în cauză urmează a opera răspunderea penală a acestuia pentru infracţiunea comisă.
Având în vedere toate aceste argumente, instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă din data de 23.11.2012.
Instanţa a apreciat că această pedeapsă este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului şi cultivarea în conştiinţa sa a respectului faţă de valorile sociale. Nu se impune o pedeapsă mai blândă având în vedere că inculpatul a perseverat, pe tot parcursul procesului penal, în încercarea de inducere în eroare cu privire la infracţiunea săvârşită, deşi probele din dosar indicau în mod cert contrariul.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior, au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal anterior, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Instanţa nu a interzis inculpatului dreptul civil prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior, ţinând cont de hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici c. României, unde s-a statuat că privarea de dreptul de a vota pentru toţi condamnaţii care execută pedepse şi care se aplică în mod automat acestora, indiferent de durata pedepsei lor, de natura sau gravitatea încălcării pe care aceştia au săvârşit-o şi independent de situaţia lor personală, depăşeşte limitele unei aprecieri rezonabile, astfel că este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1.
Întrucât în speţă, persoana inculpatului şi natura infracţiunii săvârşite nu impun interzicerea dreptului de a vota, a fost exceptată de la aplicare pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal anterior.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa a făcut aplicarea art. 81 Cod penal anterior şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 Cod penal anterior, urmând ca în baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 Cod penal anterior.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012, instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Instanţa a lua act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În final, instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prezenta sentinţă penală nu este definitivă.
