Arestare preventiva Prelungire Neîndeplinirea uneia din conditiile prevazute de art 148 lit b CPP Ordine publica


Arestare preventiva. Prelungire.Neîndeplinirea uneia din conditiile prevazute de art.148 lit. b c.p.p. Ordine publica. Înteles. Recurs.

Pericolul pe care le-ar prezenta pentru societate lasarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci trebuie dovedit si sa fie de ordinul evidentei. Se considera ca exista pericol pentru ordinea publica, atunci când e posibil sa se produca o încalcare a regulilor de convietuire sociala ocrotita prin art.1 C.p.p., printre care se enumera persoana, drepturile si libertatile ei, ca urmare a actvitatii infractorului posterioara faptei sau o reactie declansata de fapta comisa.(decizia penala nr.272/18.02.2003 CAB – Sectia I Penala)
Prin încheierea de sedinta din 22.01.2003 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala s-a dispus prelungirea duratei arestarii preventive a inculpatului C.M., pe o durata de 30 zile de la 29.01.2003 la 27.02.2003 inclusiv, apreciindu-se ca subzista temeiurile care au fost avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive, iar lasarea inculpatului în stare de libertate prezinta pericol pentru ordinea publica.Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.M.,solicitând punerea sa în libertate, întrucât nu mai subzista temeiurile care au fost avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive – urmarirea penala a fost terminata, iar lasarea sa în libertate nu prezinta pericol pentru ordinea publica – nu e cunoscut cu antecedente penale, este singurul întretinator al familiei, a recunoscut si regretat fapta, iar societatea unde lucreaza are nevoie de munca sa.Curtea a constatat recursul inculpatului întemeiat. Astfel, pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lasarea în libertate a unui inculpat nu se presupune generic, ci trebuie sa fie de ordinul evidenteisi mai ales nemijlocit dovedit. Exista pericol pentru ordinea publica, atunci când e posibil sa se produca o încalcare a regulilordeconvietuire sociala, ocrotita prin art.1 din C.p.p. (persoana, drepturile si libertatile ei) ca urmare a activitatii infractorului posterioara faptei sau o reactie declantata de fapta comisa de acesta.În speta, inculpatul nu s-a sustras cercetarilor, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut si regretat faptele comise, înainte de savârsirea faptei era încadrat în munca, astfel ca aprecierea existentei pericolului pentru ordinea publica apare nejustificata.De asemenea, Curtea având în vedere si dispozitiile art.6 din CEDO, privitoare la durata rezonabila a solutionarii unei cauze penale (inculpatul era arestat din decembrie 2002), a admis recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.2,lit.d C.p.p., a casat încheierea de sedinta din 22.01.2003 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala si a dispus punerea în libertate a inculpatului C.M., daca nu e arestat în alta cauza.