SENTINŢA PENALĂ
Nr. 91/24.03.2009
EVAZIUNE FISCALA,
prev. de art. 9, al. 1, lit. b şi c din
Legea nr. 241/2009
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni din 13.10.2008, a fost trimis in judecată inculpatul V.L., cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, alin. 1, lit. b şi c din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut in sarcina inculpatului faptul că, in perioada aprilie-august 2005, a evidenţiat in documente legale tranzacţii comerciale fictive, respectiv a omis evidenţierea in actele contabile ale SC B.R.2001 SRL L., operaţiunile comerciale efectuate, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 52.250,25 lei.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, motivând prin situaţia materială grea a familiei, lucrând la societatea menţionată, fără să fie renumerat, şi nu a contestat suma finală stabilită, cu titlu de prejudiciu, cu recuperarea căreia a fost de acord, in măsura posibilităţilor sale financiare.
Partea vătămată Direcţia Generală a Finanţelor publice Harghita, s-a constituit parte civilă in cauză cu suma de 52.250,25 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
In perioada aprilie-august 2005, inculpatul a fost împuternicit in baza Procurii autentificate sub nr. 2157/19.04.2005, de către asociaţii firmei SC B.R.2001 SRL L. – cetăţenii maghiari B.L. şi I.F. – să reprezinte firma, efectuând şi actele de administrare ale acesteia.
In această calitate inculpatul a comandat şi a ridicat de la SC F&F Internaţional SRL Gheorgheni documente cu regim special, susţinând că a început activitatea efectivă de achiziţionare a materialului lemnos de la persoane fizice şi juridice, pe care apoi le-a comercializat, vânzându-le mai multor firme din bazinul Gheorgheni.
Din materialul de urmărire penală rezultă faptul că in majoritatea cazurilor inculpatul nu a furnizat marfa, ci a vândut comercianţilor documentele cu regim special, completându-le la solicitarea acestora, cu cantităţile de material lemnos indicate, volum şi valoarea, încasând diferite sume de bani şi înserând în rubricile corespunzătoare ale acestor înscrisuri, numele unor delegaţi şi numere de înmatriculare ale autovehiculelor transportatoare fictive, inexistente.
In perioada menţionată, inculpatul a emis facturi fiscale şi avize de însoţire al materialului lemnos pentru un volum de 399,22 mc cherestea şi 142,483 mc lemn rotund, in valoare totală de 149.286,33 lei, tranzacţii neevidenţiate in contabilitatea firmei. Sustrăgându-se de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului, s-a creat un prejudiciu in valoare de 52.250,25 lei.
Fapta săvârşită şi recunoscută de inculpat, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită art. 9 alin. 1, lit. b şi c din Legea nr. 241/2005.
La individualizarea pedepsei ce i se va aplica inculpatului, instanţa va avea in vedere persoana acestuia, care nu are antecedente penale, împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, pericolul ei social, atitudinea inculpatului in faţa organelor de cercetare şi a instanţei de judecată, cuantumul prejudiciului cauzat, care până la data pronunţării sentinţei nu a fost recuperată, şi astfel văzând şi dispoziţiile art. 9, alin. 1, lit. b, c din Legea nr. 241/2005, îl va condamna pe inculpat la 2 ani închisoare.
In baza art. 85 Cod penal, se va dispune anularea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 189/2008 a Judecătoriei Gheorgheni, care va fi contopită cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca in baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Considerând că reeducarea inculpatului se poate efectua şi fără executarea efectivă in regim de penitenciar a pedepsei aplicate, in baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, termenul de încercare fiind de 4 ani.
Se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de administrator într-o societate comercială, pe o perioadă de 3 ani.
In baza art. 7, alin. 2 şi art. 21, lit. g din Legea nr. 26/1990/R, se va dispune înregistrarea menţiunilor cuvenite la Oficiului Registrului Comerţului Harghita Miercurea Ciuc.
Se va constata faptul neinstituirii sechestrului asigurator, din lipsa bunurilor sechestrabile.
Inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile D.G.F.P. Miercurea-Ciuc, suma de 52.250,25 lei, cu titlu de despăgubiri.
In baza art. 191 Cod procedură penală, inculpatul v a fi obligat la 300 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei, onorar avocat din oficiu, se va avansa către B.A. Gheorgheni, din fondurile Ministerului Justiţiei.