Prin H.C.L. nr. 563 din 20 decembrie 2001 s-a aprobat cu 24 de voturi delegarea de gestiune a serviciului public de iluminat public stradal, contractul cadru de gestionare a acestuia, precum şi încheierea contractului cu firma V.T.E.E.G. din Austria.
în consecinţă, având la bază şi referatul privind încheierea contractului negociat de gestionare a iluminatului public din municipiu înregistrat sub nr. 13866/2003, Consiliul local al municipiului a adoptat la 27 februarie 2003, cu 21 de voturi hotărârea nr. 35 prin care s-a aprobat încheierea contractului de gestionare a serviciului public de iluminat stradal cu societatea reclamantă, în forma negociată a acestuia de către comisia numită prin dispoziţia primarului nr. 198/2002. în condiţiile H.C.L. nr. 563/2001. desemnându-se la art. 3 executivul primăriei cu semnarea acestui contract.
Cu adresa nr. 54067/44 din 3 august 2004 Primarul municipiului a invitat pe societatea reclamantă în data de 5 august 2004 la sediul Primăriei municipiului, în vederea semnării contractului-cadru de gestionare a iluminatului public stradal, invitaţie căreia i s-a anexat un exemplar din contract.
Cu toate acestea, pârâtul a refuzat semnarea contractului, în mod nejustificat. în baza următoarelor considerente:
în exercitarea atribuţiilor de exploatare şi dezvoltare a proprietăţii publice, serviciile publice-organele competente ale statului, judeţului sau comunei adoptă sau încheie două categorii de acte administrative şi anume: acte administrative de autoritate, prin care se aprobă concesionarea, achiziţiile guvernamentale, executarea de lucrări de construcţii -montaj public, prestarea de servicii etc., precum şi condiţiile de efectuare a acestor operaţiuni şi acte administrative de gestiune, care se realizează sub formă de contracte.
Astfel, în baza art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001. în exercitarea atribuţiei de administrarea domeniului public şi privat al oraşului, Consiliul local al municipiului a hotărât încheierea contractului de gestionare a serviciului public de iluminat stradal cu societatea reclamantă, în condiţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. sens în care a emis acte administrative de autoritate, respectiv H.C.L. nr. 563/2001 şi H.C.L. nr. 35/2003 mai sus-menţionate.
în baza art. 68 lit. b) din Legea nr. 215/2001 Primarul asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local; el exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin oraşului în calitate de persoană juridică civilă, inclusiv semnarea contractelor – a actelor administrative de gestiune încheiate în baza hotărârii adoptate de consiliul local.
în speţă, actele administrative de autoritate emise au determinat recunoaşterea unui drept al societăţii reclamante, acela de a se încheia contractul de gestionare a serviciului public de iluminat stradal, act administrativ de gestiune cuprinzând drepturile şi obligaţiile părţilor participante la încheierea acestuia act.
Refuzul organului administrativ, în cazul în care acesta are obligaţia să facă ceva în realizarea unui drept recunoscut de lege se consideră refuz nejustificat al unei pretenţii juridice şi deschide celui vătămat în drepturile sale, posibilitatea acţiunii în administrativ.
Hotărârile consiliului local prin care s-a aprobat delegarea de gestiune precum şi încheierea contractului de gestionare a serviciului public de iluminat stradal cu societatea reclamantă nu au fost revocate şi nici anulate şi reprezintă un drept câştigat, obligând autoritatea emitentă, prin puterea sa executivă să ducă la îndeplinire cele hotărâte de executiv.
în ceea ce priveşte dispoziţiile O.G. nr. 42/2003 invocate în recurs acestea nu au putere retroactivă şi se aplică doar începând cu data de 2 martie 2003, pârâtul fiind ţinut să încheie contractul de gestionare a serviciului public de iluminat stradal aşa cum a hotărât executivul prin acte administrative de autoritate care. după cum s-a precizat anterior, nu au fost revocate şi nici anulate.
C.A. Cluj, s. com., cont. adm. şi fisc., decizia nr. 443 din 17 martie 2005, în C.J. 2005, p. 349