Calea de atac împotriva hotărârii/încheierii primei instanţe prin care pe parcursul urmăririi penale, în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, s-a admis cererea pentru autorizare prelevare de probe biologice fără consimţământul suspectului fo…


Prin sentinţa nr. 9/26.01.2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ pronunţată în dosarul nr. 63355/3/2010  s-a dispus în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, admite cererea pentru autorizare prelevare de probe biologice formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi în consecinţă:

S-a dispus autorizarea prelevării de probe biologice prin metode noninvazive (celule epiteliale prin periaj al mucoasei bucale), de la intimatul M. I. D., cercetat în dosarul penal nr. 1163/P/2010, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 174 – 176 lit. b Cod penal, fără acordul acestuia, în vederea stabilirii profilului genetic şi includerea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Prima instanţă a reţinut că prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ  din 14.11.2010 s-a dispus începerea urmăririi penale  împotriva inculpatului C. C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. S-a reţinut în sarcina sa că la data de 14.11.2010 a intrat în barul Cafe Latino din municipiul Piatra Neamţ şi cu un pistol cu glonţ a tras asupra victimelor M. G. C. şi M. B. A.. Leziunile cauzate au dus la decesul lui M. G. C şi au necesitat intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă pentru M. B. A.  Inculpatul C. C. este arestat preventiv.

Prin Ordonanţa din 24.12.2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul, s-a dispus extinderea cercetării penale şi începerea urmăririi penale faţă de învinuitul M. I. D., reţinându-se în sarcina acestuia că în momentele premergătoare comiterii faptei de către C. C., l-a anunţat despre prezenţa fraţilor M. în barul Cafe Latino şi i-a pus la dispoziţie arma cu care acesta  a tras asupra victimelor.

Din Raportul de expertiză criminalistică nr. 439792/22.11.2010, întocmit de Institutul Criminalistic din cadrul I.G.P.R. rezultă că pe elementele de muniţie ridicate de la locul faptei a fost pus în evidenţă un amestec genetic provenit de la minim 3 persoane, între care se află şi inculpatul C. C.. Cu ocazia audierii din 26.11.2010 numitul M. I. D. a refuzat prelevarea de probe biologice.

Pentru a admite cerea Tribunalul Neamţ a considerat că în cauza de faţă, calitatea de suspect (care are caracter general), este dublată de calitatea de învinuit a intimatului M. I. D., dispusă prin ordonanţa parchetului nr. 1163/P/2010 din 24.12.2010, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art.  174, 175 lit. e şi art. 176 lit. b Cod penal, asupra căruia există date şi indicii că l-a ajutat pe inculpatul C. C. în momentele anterioare comiterii faptei de omor, l-a anunţat pe acesta din urmă despre prezenţa victimelor M. în barul ,,Cafe Latino” şi i-a pus acestuia la dispoziţie arma de foc folosită în atac.

Împotriva sentinţei a declarat recurs învinuitul M. I. D.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr decizia nr. 130/11.02.2011 pronunţată în dosarul nr. 63355/3/2010 a respins ca inadmisibil recursul declarat faţă de următoarele considerente

Legea nr. 76/2008  privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare – adoptată de România pentru crearea cadrului legal intern aplicării Deciziei 2008/615/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere – are drept scop constituirea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism.

Legea stabileşte condiţiile în care pot fi prelevate probe biologice de la anumite persoane fizice sau din urmele rămase la locul comiterii unor infracţiuni, în vederea determinării profilului genetic, precum şi condiţiile în care pot fi prelucrate datele cuprinse în S.N.D.G.J. La art 5 alin 3 din legea este prevăzută prelevarea probelor biologice de la persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni din dispoziţia instanţei de judecată în condiţiile în care aceste persoane nu îşi dau acordul în acest sens .

Din formularea textului legal rezultă că se are în vedere , faţă de utilizarea în art 4 lit a a termenului de suspecţi etapa urmăririi penale când organele de urmărire trebuie să constituie un cerc de astfel de persoane ,,despre care există date şi informaţii că ar putea fi participanţi la săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa la lege „determinarea profilului genetic fiind necesar pentru verificarea acestor aspecte.

Din întreaga reglementare legală expusă, Curtea reţine că cererea formulată de către Parchet în temeiul Legii nr. 76/2008 are caracterul unei autorizări a obţinerii unei probe fără consimţământul persoanei suspectului în etapa urmăririi penale iar legea are caracter special, limitat la domeniul prelevării, prelucrarea datelor privind determinarea profilului genetic şi conservării în cadrul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Din acest punct de vedere, dispoziţiile legale la care ne referim cu caracter similar cu alte activităţi procesuale din etapa urmăririi penale privind descoperirea şi ridicarea  mijloacelor de probă (când administrarea unor mijloace de probă nu se poate face decât cu autorizarea instanţei, fiind astfel instituite garanţii  conform pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, contra arbitrariului în privinţa imixtiunilor în viaţa privată a persoanei, inviolabilitatea domiciliului iar în cazul Legii 76/2008 in privinţa  integritatea fizică  a persoanei) – reţinerea şi predarea corespondenţei sau obiectelor (art 98 Cpp), percheziţia  domiciliară (art 100 şi urm Cpp), percheziţia informatică (art 65 din Legea nr. 161/ 2003) autorizarea interceptării şi înregistrării de imagini ori a convorbirilor telefonice sau prin orice mijloc electronic de comunicare (art 91/1 şi urm. Cpp). În acest sens vine să confirme afirmaţia de mai sus şi referirea din art 11 din lege – Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la expertize se aplică în mod corespunzător şi analizelor genetice judiciare efectuate în laboratoarele prevăzute la alin. (1).În toate cazurile enumerate, actul procedural prin intermediul căruia instanţa  încuviinţează o astfel de cerere de probatorii este încheierea (şi nu sentinţa cum a pronunţat în cazul de faţă Tribunalul Neamţ)

În Legea nr. 76/2008 nu sunt detaliate aspecte procedurale privind procedura de  judecată a acestui gen de cereri – dacă judecata se desfăşoară sau nu în şedinţă publică, cu sau fără citarea părţilor, felul hotărârii pe care o pronunţă instanţa de judecată – sentinţă sau încheiere –ori calea de atac împotriva unei astfel de hotărâri. Însă raportându-ne la dispoziţiile legale mai sus expuse rezultă că în etapa procesuală a urmăririi penale astfel de cereri au caracter urgent, hotărârile prin care instanţa de judecată încuviinţează sau autorizează administrarea unei probe sunt încheieri şi nu sentinţe şi nu sunt supuse vreunei căi de atac. Atunci când a dorit să reglementeze  o cale de atac în privinţa soluţiilor date de către instanţă în etapa urmăririi penale, legiuitorul a prevăzut-o în mod expres, cum este cazul recursurilor privind măsurile preventive ,măsurilor asigurătorii etc.

Sub acest aspect susţinerile învinuitului recurent prin apărător ales cum că prezenta cale de atac trebuia calificată ca apel şi nu recurs faţă de interpretarea dispoziţiilor  art  361 Cpp şi faţă de natura infracţiunii care face obiectul  dosarului penal aflat în curs de cercetare – omor calificat, nu  pot fi primite .Sentinţele  pronunţate de tribunale şi care pot fi atacate cu apel sunt cele pronunţate de către instanţă cu privire la fondul cauzei în stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane şi nu cauze care au ca obiect, cum este  cazul de faţă soluţionarea unei cereri privind probatoriul în etapa urmăririi penale.