1. Cheltuieli de judecata. Onorariu de avocat. Micsorare. Criterii de apreciere. Inexistenta unui conflict între art. 274 alin. 3 Cod procedura civila si Legea nr. 51/1995 modificata
(Decizia civila nr. 17/R din 18.01.2007 – Sectia a IX – a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin sentinta civila nr. 1390/10.02.2006 pronuntata în dosar nr. 13929/301/2004 (nr. vechi 14288/2004), Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins ca neîntemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale privind pe reclamanta S.C. E.C. S.A., totodata pe pârâtele S.C. P. si S.C. B.G. ROMÂNIA S.A.
În acelasi timp, a admis în parte cererea formulata de reclamanta în contradictoriu cu cele doua pârâte si a dispus obligarea pârâtei S.C. P. sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie terenul situat în Bucuresti, sector 3, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiza – planul de situatie anexa 2, prin punctele de frângere 44, 47, 48, 46, 26 si 27, cu cheltuieli de judecata în sarcina pârâtei.
Judecatoria a dispus granituirea între terenul proprietatea reclamantei si terenul proprietatea pârâtei S.C. P. prin trasarea liniei de hotar prin punctele 47 si 48, astfel cum acestea sunt identificate în anexa 2 din raportul de expertiza.
Prin aceeasi sentinta s-a respins ca neîntemeiata cererea reclamantei formulata în contradictoriu cu pârâta SC B.G. ROMÂNIA SA.
În considerentele sentintei, s-a retinut ca legitimarea procesuala a pârâtei S.C. P. este justificata de faptul ca terenul proprietatea acesteia este învecinat cu cel al reclamantei, context în care se solicita stabilirea liniei de hotar între cele doua proprietati.
Pentru titularii celor doua fonduri, granituirea este o obligatie reala de a face, iar pe de alta parte, pentru reclamant este chiar un atribut al dreptului de proprietate. În plus, problema dovedirii încalcarii dreptului de proprietate de catre pârâta este una de temeinicie a cererii si nu privitoare la calitatea procesuala pasiva, motiv pentru care instanta de fond a respins exceptia referitoare la legitimarea procesuala si constatând ca, în fapt, aceasta pârâta ocupa o parte din terenul proprietatea reclamantei, dupa cum rezulta din raportul de expertiza întocmit în cauza, a admis cererea în contradictoriu cu S.C. P. în temeiul art. 584 Cod civil si art. 480 Cod civil, în cadrul actiunii în revendicare procedându-se la compararea titlurilor celor doua parti, constatându-se ca titlul reclamantei reprezentat de contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 1957/12.03.1998 de BNP A.S.C., este anterior titlului pârâtei reprezentat de contractul autentificat sub nr. 1339/02.08.2002.
Apelul declarat de pârâta SC P. S.A. împotriva sentintei mentionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1612/13.10.2006 pronuntata în dosar nr. 13929/301/2004 de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, dispunându-se obligarea apelantei la plata catre intimata – reclamanta SC E.C. SRL a sumei de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de judecata (onorariu de avocat), redus conform dispozitiilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a apreciat ca situatia de fapt si incidenta în speta a prevederile art. 584 Cod civil si art. 480 Cod civil au fost corect stabilite, înlaturându-se sustinerile apelantei relative la nevalabilitatea titlului de proprietate al reclamantei, în absenta unor probe în acest sens.
S-a apreciat ca în cursul judecatii în prima instanta s-a îndeplinit de catre reclamanta obligatia privind plata taxei judiciare de timbru corespunzatoare capatului de cerere privind actiunea în revendicare, contrar sustinerilor apelantei.
Tribunalul a înlaturat criticile din motivarea caii de atac referitoare la gresita solutionare a obiectiunilor formulate de catre apelata – pârâta, întrucât cererea ce continea aceste sustineri a fost analizata de catre prima instanta în sedinta publica din data de 11.01.2006, fiind justificat respinsa cererea privind efectuarea unei contraexpertize. Astfel, s-a apreciat corect ca, în temeiul prevederilor art. 108 Cod procedura civila, partile au fost legal citate la efectuarea expertizei, ca apelanta – pârâta s-a prezentat la efectuarea masuratorilor, precum si ca aspectele suplimentare invocate reprezinta chestiuni care vizeaza strict fondul cauzei.
În privinta cheltuielilor de judecata solicitate de intimata – reclamanta tribunalul a apreciat ca se impune reducerea sumei pretinse cu acest titlu de 55.000 RON reprezentând onorariu avocatial la suma de 10.000 RON, în raport de art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, considerându-se ca aceasta suma este suficienta în raport cu valoarea pricinii, respectiv munca îndeplinita de avocat.
Împotriva deciziei mentionate a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin motivele de recurs s-a sustinut ca instanta de apel a procedat în mod gresit reducând onorariul avocatului în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, avându-se în vedere valoarea terenului în legatura cu care exista prezentul litigiu, complexitatea cauzei, durata dosarului pe rolul instantelor judecatoresti, atitudinea pârâtei, precum si prejudiciile suportate de catre reclamanta ca urmare a ocuparii abuzive a terenului proprietatea acesteia.
Instanta de apel nu a pus în discutie aspectul dovedirii sau justificarii onorariului de avocat si, pronuntând o astfel de hotarâre, a ignorat o serie de argumente care pledeaza în favoarea recurentei – reclamante, ce justifica onorariul achitat si care conduce la necesitatea obligarii pârâtei SC P. SA la plata integrala a acestuia.
Astfel, este vorba despre o suprafata de teren de 243,06 mp situata într-o zona al carei pret de piata creste în mod constant, ajungând în prezent la valori considerabile or, raportat la cresterea preturilor pe piata imobiliara, onorariul perceput reprezinta un procent foarte mic din valoarea suprafetei revendicate; aceasta suprafata de teren nu a putut fi folosita de catre reclamanta timp de 4 ani, fapt ce a adus prejudicii considerabile acesteia; s-a încercat de nenumarate ori o întelegere amiabila cu pârâta, tentative ignorate cu rea-credinta; prezentul dosar se afla pe rolul instantelor de judecata de mai bine de doi ani, timp în care s-au acordat nenumarate termene; pârâta a tergiversat judecarea cauzei atât în cadrul judecatii în prima instanta, cât si în apel, prin solicitarea efectuarii unei expertize tehnice, cu toate ca anticipa rezultatul acesteia, declarând, de asemenea, cu rea-credinta, apel în cauza, desi nici macar nu a înteles sa se prezinte la judecarea apelului pentru a-l sustine în fata instantei.
Cu privire la aplicabilitatea prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedura civila în speta, anterior actualei reglementari a Legii nr.51/1995, sensul normei de procedura era, într-adevar, acela ca instanta de judecata putea cenzura efectiv onorariul perceput de avocat de la clientul sau; astfel, instanta putea aprecia daca onorariul perceput este prea mare sau prea mic, în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat si putea impune micsorarea sau majorarea onorariului, intervenind în relatia contractuala dintre avocat si clientul sau.
Actuala reglementare a Legii nr. 51/1995 instituie principiul potrivit caruia onorariul avocatial se stabileste pe baza de negociere între partile raportului juridic de asistenta legala, astfel încât instanta de judecata nu mai este îndreptatita sa reduca onorariul convenit de avocat cu clientul sau, în caz contrar contravenindu-se prevederilor art. 30 din Legea nr. 51/1995, întrucât acel contract nu poate fi controlat direct sau indirect de vreun organ al statului.
În aceste conditii, art. 274 alin. 3 Cod procedura civila a fost abrogat implicit prin noua reglementare a Legii nr. 51/1995, fiind injust ca partea care are câstig de cauza, mai ales în cazul unui abuz procesual cum s-a dovedit a fi cel de fata, sa fie prejudiciata prin imposibilitatea de a-si recupera cheltuielile de judecata efectuate, în caz contrar, ajungându-se la cenzurarea a însusi onorariului avocatial, adica la acelasi efect cu acela anterior actualei reglementari a Legii nr. 51/1995.
Recurenta – reclamanta a mai sustinut ca art. 274 alin. 3 Cod procedura civila face referire la corelarea dintre cuantumul onorariului si munca depusa de avocat sau valoarea pricinii, deci nu ar trebui sa afecteze drepturile partii care câstiga într-o anumita cauza, prejudiciind-o prin imposibilitatea recuperarii sumelor achitate.
Mai mult, cheltuielile efectuate de o societate comerciala cu titlu de onorariu de avocat sunt înscrise în contabilitate si se impune recuperarea acestora în cazul solutionarii litigiului în mod favorabil pentru societatea respectiva.
Examinând decizia atacata prin prisma criticilor formulate în motivarea caii de atac si actelor dosarului, Curtea apreciaza ca recursul nu este fondat.
Respingând apelul declarat de pârâta SC P. SA împotriva hotarârii primei instante pronuntate în cauza, tribunalul a constatat ca apelanta “a cazut în pretentii”, în termenii art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, situatie în care datoreaza cheltuielile de judecata solicitate de partea adversa.
Nu se poate imputa instantei de apel faptul ca nu a pus în discutia recurentei – reclamante împrejurarea reducerii cheltuielilor de judecata, întrucât modul de solutionare a cererii cu acest obiect întemeiate pe dispozitiile art. 274 depindea de solutia data apelului; abia la acel moment se putea stabili persoana care “a cazut în pretentii”, cu consecinta nasterii, pentru partea careia solutia îi este favorabila, a dreptului de a primi cheltuielile de judecata efectuate în proces.
Mai mult, abia la acel moment urmau a se evalua pretentiile cu acest titlu, astfel încât punerea în discutia partii potential îndreptatite la cheltuieli de judecata echivala cu o antepronuntare asupra unei cereri formulate în cursul procesului, ceea ce nu poate fi acceptat.
Facând aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila, tribunalul, contrar sustinerilor recurentei – reclamante, nu a redus în mod efectiv însusi onorariul convenit de intimata cu aparatorul ales si dovedit prin înscrisurile aflate la dosar, ci cheltuielile de judecata stabilite în sarcina partii al carei apel a fost respins.
Instanta de judecata nu are abilitatea de a interveni în contractul de asistenta juridica prin cenzurarea onorariului convenit, dupa cum sustine în mod corect recurenta, întrucât s-ar contraveni nu numai prevederilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat (art. 30) si Statutului profesiei de avocat (art. 94 alin. 2 si 3), ci însusi principiului libertatii de vointa a partilor contractante.
Dealtfel, instanta nici nu a intentionat sa procedeze în acest fel, ci a interpretat norma înscrisa în Codul de procedura civila în sensul de a produce efecte juridice si de a nu contraveni principiilor ce guverneaza actele juridice civile, procedând la reducerea cheltuielilor de judecata.
Atare interpretare este corecta, caz în care modificarea reglementarii din Legea nr. 51/1995 este fara efect asupra modului de aplicare a normei de procedura, urmând a fi înlaturate sustinerile recurentei în sensul abrogarii tacite a dispozitiilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila. Aceasta, cu atât mai mult cu cât din continutul art. 30, la care face referire recurenta, rezulta intentia legiuitorului de a reglementa, prin modificarea legii, modul de încasare efectiva de la client a sumelor convenite drept contravaloare a serviciului prestat de avocat, aspect ce intereseaza exclusiv desocotirea partilor din contractul de asistenta juridica.
Ca atare, nu se pune problema înlaturarii normei de procedura ca fiind necorespunzatoare unei legi pretins noi din perspectiva unui conflict de legi în timp, ci a interpretarii acesteia în contextul actului normativ ce reglementeaza o anumita materie si al principiilor generale de drept substantial.
În aceste conditii, instanta de judecata îsi conserva intacta abilitatea de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecata stabilite în sarcina partii ce a pierdut procesul pe baza criteriilor descrise de legiuitor, fara ca prin aceasta sa intervina în raportul juridic decurgând din contractul de asistenta legala si fara ca un asemenea efect sa se produca, fie si indirect, astfel cum sustine recurenta, câta vreme instanta de judecata trebuie sa vegheze la mentinerea echilibrului procesual si la asigurarea garantiilor pentru parti a desfasurarii unui proces echitabil.
Contrar sustinerilor recurentei, stabilirea cheltuielilor de judecata, inclusiv a celor reprezentate de onorariul de avocat, în sarcina partii care a cazut în pretentii, nu are caracterul unei sanctionari a abuzului procesual, de natura celor descrise de art. 1081, 1082 si 1083 Cod procedura civila ori deduse din prevederile art. 723 Cod procedura civila, întrucât în situatiile de exercitiu abuziv al dreptului, partea vatamata este îndreptatita la despagubiri ori este posibila aplicarea unei amenzi judiciare.
Nu se asimila eventuala despagubire la care partea vatamata este îndreptatita cu plata cheltuielilor de judecata ce i se cuvin si nici nu este posibila integrarea sumei de bani pretinse cu titlu de despagubire în cuantumul onorariului de avocat care genereaza obligatia de plata a cheltuielilor de judecata.
Din aceasta perspectiva, sunt nerelevante argumente de genul celor mentionate în motivele de recurs, precum imposibilitatea folosirii de catre recurenta – reclamanta a suprafetei de teren în litigiu timp de 4 ani si eventualul prejudiciu astfel creat acesteia, ignorarea de catre pârâta a nenumaratelor tentative de întelegere amiabila cu pârâta, durata prezentului proces, atitudinea procesuala a pârâtei în ambele faze procesuale.
Pentru împrejurari de natura celor sus – enumerate, partea pretins vatamata este îndreptatita la repararea prejudiciului ori la sanctionarea atitudinii procesuale abuzive, însa nu prin intermediul cheltuielilor de judecata, ci prin caile si mijloacele procesuale specifice, aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 realizându-se pe baza criteriilor explicit si limitativ prevazute de lege, respectiv valoarea pricinii si munca prestata de avocat, ce nu au legatura cu împrejurarile invocate de recurenta.
Considerentele anterior expuse intereseaza aplicarea normei de procedura de catre instanta de apel, perspectiva din care nu se poate aprecia modul concret în care tribunalul a înteles sa valorifice criteriile legale de reducere a cheltuielilor de judecata, întrucât o asemenea evaluare ar echivala cu analiza temeiniciei deciziei si ar excede atributiilor instantei de recurs, limitate la evaluarea legalitatii hotarârii în raport de cazurile prevazute de art. 304 Cod procedura civila.
Ca atare, nu vor fi analizate celelalte argumente ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotarârii, legate de valoarea obiectului pricinii, precizându-se doar ca determinarea cuantumului cheltuielilor de judecata se face pentru fiecare faza procesuala în parte, instanta de apel limitându-se a evalua cheltuielile datorate de pârâta în etapa apelului, în conditiile în care reclamantei i-au fost deja acordate cheltuielile ocazionate de judecata în prima instanta.
Aprecierea ca în raport cu valoarea obiectului litigiului ori cu munca prestata de avocat – apreciere ce nu poate fi cenzurata de aceasta instanta de control judiciar pentru motivele aratate – , se impune reducerea cheltuielilor de judecata, se bazeaza pe faptul ca nu ar fi echitabil ca partea ce a pierdut procesul si care este deja sanctionata prin respingerea apelului sa suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor cauzat de un onorariu de avocat stabilit pe baze contractuale, consecinta fireasca a unei asemenea constatari fiind aceea a suportarii de catre partea care a acceptat stabilirea unui anumit cuantum al onorariului de avocat a diferentei neimputate asupra partii cazute în pretentii.
Fata de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
6
