SECŢIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. CEREREA CREDITORULUI PRIN CARE SOLICITĂ CA JUDECĂTORUL SINDIC SĂ SE SESIZEZE DIN OFICIU PENTRU ÎNLOCUIREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR. INADMISIBILITATE.
Art. 22 (2) din Legea 85/2006 prevede competenţa judecătorului sindic de a înlocui administratorul judiciar, în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.
Art. 22 (2) din Legea 85/2006 prevede competenţa judecătorului sindic de a înlocui administratorul judiciar, în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă fără nici un dubiu că judecătorul sindic poate lua această măsură, sesizându-se din oficiu sau la cererea Comitetului creditorilor.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă fără nici un dubiu că judecătorul sindic poate lua această măsură, sesizându-se din oficiu sau la cererea Comitetului creditorilor.
Din oficiu înseamnă luarea măsurii înlocuirii administratorului judiciar din proprie iniţiativă şi nu la cererea vreunei persoane.
Din oficiu înseamnă luarea măsurii înlocuirii administratorului judiciar din proprie iniţiativă şi nu la cererea vreunei persoane.
Prin Încheierea nr.465/F din 14.05.2008 Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditoarei N.R. SRL, invocată de administratorul judiciar şi pe cale de consecinţă a respins cererea creditoarei de înlocuire a administratorului judiciar, pentru lipsa calităţii procesuale active.
De asemenea a respins cererea aceleiaşi creditoare, în contradictoriu cu administratorul judiciar C.V.A. pentru anularea procesului verbal al Adunării Creditorilor din 21.04.2008.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că potrivit art. 22 din l 85/2006 în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic din oficiu sau la cererea Comitetului creditorilor îl poate înlocui pe administratorul judiciar prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, prevedere legală faţă de care, creditoarea nu are calitate procesuală activă pentru a solicita înlocuirea administratorului judiciar.
În ce priveşte cererea creditoarei de anulare a procesului – verbal al Adunării creditorilor, judecătorul sindic a reţinut că potrivit procesului verbal al Adunării generale a creditorilor SC I. SA din 21.04.2008, constituită legal, cu o proporţie de 62,7 % din totalul creanţelor înscrise în tabelul preliminar, creditorii au votat pentru păstrarea administratorului judiciar de administrare a procedurii insolvenţei debitoarei, Convocatorul Adunării Creditorilor a cuprins ordinea de zi a şedinţei, hotărârea a fost luată cu majoritatea prevăzută de dispoziţiile art. 15 din Legea 85/2006, iar judecătorul sindic nu poate analiza oportunitatea măsurilor adoptate de către Adunarea Creditorilor faţă de prevederile art. 11 din Legea 85/2006.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii sale.
Recurenta invocă un motiv de recurs, constând în aceea că deşi conform art. 22 din Legea 85/2006 a solicitat judecătorului sindic, să se sesizeze din oficiu, acesta s-a pronunţat pe motive străine de cauză, admiţând excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, greşit, aspect ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.
Recurenta mai arată că motivele de recurs în mod detaliat le va depune după ce va intra în posesia încheierii recurate.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi din oficiu conform art. 304 raportat la art. 3041 şi 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului şi lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică şi legală.
În consecinţă instanţa apreciază că judecătorul sindic a apreciat legal că, creditoarea recurentă nu are calitate procesuală activă să-i solicite să se sesizeze şi să înlocuiască administratorul judiciar.
Alte motive de recurs nu au fost formulate în termenul legal de recurs de 10 zile de la comunicare conform prevederilor art. 8 (2) din Legea 85/2006, deşi încheierea recurată a fost comunicată creditoarei la 30.06.2008 conform codului de procedură civilă şi la 14.07.2008 prin Buletinul procedurilor de insolvenţă (filele 177-178 din dosarul de fond).
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă, instanţa urmează a respinge ca nefondat recursul, motivul de recurs invocat neîncadrându-se în prevederile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, judecătorul sindic interpretând corect actul juridic dedus judecăţii şi pronunţând o hotărâre legală, aplicând corect legea incidentă în materie.
(Decizia nr.453/C/3.12.2008 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).