Limitarea acestui drept poate fi realizata în conditiile art. 38 lit. a din Legea 248/2005 si trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa fie necesara într-o societate democratica.Necesitatea asigurarii unui raport de proportionalitate între scopul urmarit prin aplicarea unei limitari a dreptului în discutie si mijloacele folosite în realizarea lui
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea la 04.12.2006, reclamantul M.A.I. – D.G.P. a chemat în judecata pe pârâtul G.A.C. pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa se dispuna restrângerea exercitarii dreptului pârâtului la libera circulatie în statele Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii s-a aratat ca pârâtul a fost returnat din Franta la data de 31.08.2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara, aprobat prin H.G.nr.278/1994, si ca aceasta situatie face aplicabile dispozitiile art.38 lit.”e” din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, modificata si completata de O.G. nr.5/2006.
Prin sentinta civila nr.3258 din 15.12.2006, Tribunalul Tulcea a admis actiunea si a dispus restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie al pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene pâna la data aderarii României la Uniunea Europeana, iar dupa aceasta data numai în Franta, pentru o perioada de trei ani.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca pârâtul nu a respectat termenul legal de sedere pe teritoriul statului strain, unde a fost depistat de politia franceza practicând cersetoria, si ca în speta sunt incidente dispozitiile art.38 lit.a si a art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, cu consecinta interzicerii intrarii acestuia în toate statele membre ale Uniunii Europene pe perioada prevazuta de lege.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul si a criticat-o în privinta perioadei pentru care a fost restrânsa exercitarea dreptului la libera circulatie; s-a sustinut ca instanta nu a luat în considerare datele concrete ale cauzei, respectiv faptul ca a parasit în mod legal tara, ca mai fusese anterior plecat în strainatate, iar scopul deplasarii nu a fost unul ilicit, ci gasirea unui loc de munca mai bine platit.
Prin întâmpinare, D.G.P. a solicitat respingerea apelului ca nefondat si a aratat în motivare ca autoritatile române nu au competenta de a cerceta si a se pronunta asupra legalitatii si temeiniciei actului de returnare dispus de autoritatile franceze si, pe cale de consecinta, nu pot înlatura masura sau efectele returnarii.
Analizând hotarârea atacata în raport cu critica formulata instanta retine ca apelul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:
Conform art.2 din Legea nr.248/2005, cetatenilor care îndeplinesc conditiile prevazute de lege le este garantat dreptul de a calatori în strainatate, de a emigra si de a reveni oricând în tara.
Limitarea exercitarii dreptului cetatenilor români la libera circulatie se poate face numai temporar, în cazurile si conditiile prevazute de lege, iar în acest sens dispozitiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 prevad ca restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.
Conform art.2 alin.2 din Protocolul nr.4 la CEDO “orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.”
Acest drept poate cunoaste limitari în cazurile si conditiile prevazute de dispozitiile art.2 paragrafele 3 si 4 din Protocolul mentionat, daca ele sunt prevazute de lege, urmaresc un scop legitim si sunt necesare intr-o societate democratica, necesitate analizata prin prisma raportului de proportionalitate intre scopul urmarit prin aplicarea unei limitari a dreptului în discutie si mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Analizând din perspectiva acestor criterii hotarârea atacata în speta, curtea constata ca proportionalitatea scop-mijloace nu a fost respectata de instanta de fond deoarece o sedere pe teritoriul statului francez pe o perioada de aprox. 20 de zile, nu justifica stabilirea duratei maxime prevazuta de lege pentru restrângerea exercitiului unui drept fundamental, cum este cel la libera circulatie; având, insa, în vedere ca din declaratia olografa data de pârât la data returnarii rezulta ca scopul deplasarii în strainatate a fost practicarea unei activitati ilicite, instanta apreciaza ca scopul preventiv si sanctionator al Legii nr.248/2005, prin care se urmareste stoparea emigratiei ilegale, poate fi asigurat prin limitarea dreptului pentru o perioada reprezentând jumatate din maximul stabilit de legiuitor.
Pe cale de consecinta si în temeiul art.296 C.pr.civ., instanta va admite apelul si va schimba în parte hotarârea atacata în sensul reducerii perioadei de restrângere a dreptului la libera circulatie pe teritoriul Frantei de la 3 ani la 1 an si 6 luni.
