SUSPENDAREA PEDEPSEI. CONDIŢII DE ACORDARE. CALCULUL TERMENULUI DE REABILITARE, ATUNCI CÂND CEL CE SOLICITĂ SUSPENDAREA PEDEPSEI A MAI FOST CONDAMNAT LA PEDEAPSA ÎNCHISORII MAI MARE DE 6 LUNI SAU 1 AN.
C. pen., art.81 alin. 1 lit. b şi respectiv
86/1 alin. 1 lit. b, art. 135 al.1 lit. b
Dispoziţiile art. 81 alineat 1 lit. b şi respectiv 86/1 alineat 1 lit. b c.p. prevăd că, poate beneficia de suspendare condiţionată sau sub supraveghere, persoana care nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi respectiv 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în articolul 38 c.p.
Dispoziţiile art. 81 alineat 1 lit. b şi respectiv 86/1 alineat 1 lit. b c.p. prevăd că, poate beneficia de suspendare condiţionată sau sub supraveghere, persoana care nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi respectiv 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în articolul 38 c.p.
Termenul de reabilitare se calculează de la data executării integrale a pedepsei, inclusiv a restului rămas neexecutat, atunci când condamnatul a beneficiat de liberare condiţionată.
Decizia penală nr. 793, din 6 nov. 2009
Prin sentinţa penală nr.251/17.03.2009, Judecătoria Buzău a dispus condamnarea inculpatului I. F. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 70 alin.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod pen. şi la 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trecere ilegală în formă continuată a frontierelor de stat ale Ungariei, Austriei, Italiei şi Spaniei prevăzută de art. 1 al.1 din OUG 112/2001 aprobată prin Lg. 252/2002 cu aplic. art. 41 al.2 c.p. şi art. 37 lit. b c.p..
În baza rt. 33-34 lit.b Cod pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod pen.
Inculpatul a fost obligat la 280 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut că în perioada 01.04.2004 – 01.04.2008, inculpatului i-a fost restricţionat dreptul la libera circulaţie ca urmare returnării sale din Spania.
Inculpatul a încălcat interdicţia şi la data de 13.06.2005 a trecut fraudulos frontiera de stat a României după care a tranzitat Ungaria, Austria, Italia, Franţa şi Spania, ajungând la data de 16.06.2005 în Barcelona.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul fără a preciza motivele de nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 151/18.06.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I. F., împotriva sentinţei penale nr. 251 din 17.03.2009 pronunţată de Judecătoria Buzău.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpatul, deşi avea restricţionat dreptul la libera circulaţie în Spaţiul Uniunii Europene pe perioada 01.04.2004 – 01.04.2008 (adresa nr.44505/07.06.2007 a Serviciului public comunitar pentru evidenţa şi eliberarea paşapoartelor simple Buzău) , a trecut fraudulos frontiera de stat a României în data de 13.06.2005 şi de aici în Ungaria, Austria, Italia, Spania.
S-a apreciat de asemenea de tribunal că, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod pen. şi faptul că inculpatul este recidivist fiind condamnat de 3 ori pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie la pedepse cu închisoarea, dintre care una de 7 ani.De asemenea, s-a ţinut cont şi de atitudinea sinceră de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul urmăririi penale.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul I. F. criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că, la termenul când s-a judecat apelul de către Tribunalul Buzău la data de 26 mai 2009 nu s-a putut prezenta fiind plecat din ţară, la muncă şi că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin modalitatea de executare, privativă de libertate, este prea aspră, în condiţiile în care fapta săvârşită nu este atât de gravă.
În final, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare şi aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Examinând hotărârile recurate, în raport de actele şi lucrările dosarului, de susţinerile recurentului inculpat ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385/9 al.1 pct.14 c.p.p., curtea a constatat că recursul acestuia este nefondat.
În ce priveşte prima susţinere a recurentului, din examinarea dosarului de apel, curtea constată că inculpatul nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată, însă procedura cu acesta a fost legal îndeplinită, prin afişare, întrucât „ nicio persoană nu a fost găsită la locuinţa destinatarului”.
De asemenea, din cuprinsul încheierii pronunţată la termenul din 21 mai 2009, rezultă că în faţa instanţe de apel s-a prezentat mama apelantului inculpat, care a adus la cunoştinţa instanţei că fiul său este plecat la muncă în Spania, că a luat legătura cu el şi acesta doreşte a se amâna cauza pentru a se prezenta la proces, drept pentru care tribunalul a amânat judecata la 18 iunie 2009.
La termenul din 18 iunie 2009 când a avut loc judecata cauzei pe fond a cauzei, inculpatul a lipsit, însă procedura cu acesta a fost îndeplinită, în condiţiile art. 179 al.5 c.p.p.
Referitor la cea de a doua critică formulată de recurent cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, curtea apreciază că şi aceasta este nefondată.
Aplicând inculpatului pedepse de 6 luni şi respectiv 8 luni închisoare, pentru infracţiuni sancţionate de textele legale respective cu pedepse cuprinse între 3 luni şi 2 ani închisoare, instanţa de fond a procedat în mod judicios, dovedindu-se că a pus în balanţă atât gradul de pericol social concret al faptelor, care nu este foarte ridicat, atitudinea sinceră manifestată de inculpat în cursul urmăririi penale când s-a reuşit audierea acestuia, cât şi statutul juridic de recidivist postexecutoriu al acestuia.
Aşa fiind, se constată că pedepsele aplicate sunt mai apropiate de limita minimă prevăzută de textele legale incriminatoare decât de cea maximă, iar modalitatea de individualizare – privativă de libertate a fost impusă de antecedentele penale ale inculpatului, faţă de care, în mod corect, instanţele au considerat că acesta nu îndeplinea cerinţele legale pentru aplicarea suspendării condiţionate sau sub supraveghere a pedepsei rezultante.
Astfel, din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a suferit 3 condamnări, dintre care ultima de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 153/22.12.1997 a Tribunalului Buzău, executată în perioada 18 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2001, având şi un rest neexecutat de 990 zile închisoare.
Ori, faţă de cuantumul pedepsei anterioare, inculpatul nu îndeplinea această condiţie, nefiind îndeplinit nici termenul de reabilitare cu privire la această condamnare, acest termen având o durată de 8 ani şi 9 luni ( art. 135 al.1 lit. b c.p.) şi calculându-se de la data executării integrale a pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, inclusiv a restului de 990 zile.
În concluzie, faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b c.p.p., curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului Ion Fabian.
