Legea permite şi arestarea inculpatului în lipsă , dar aceasta nu înseamnă că judecarea propunerii de arestare se poate face fără citarea legală a părţii, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba
de o măsură privativă de libertate, trebuie asigurat şi respectat dreptul la apărare al acestuia, fiind nelegal ca o persoană să fie arestată fără să fi avut cunoştinţă de existenţa propunerii de arestare, fără să fie înştiinţat de faptele pentru care este arestat sau despre termenul la care se judecă arestarea.
Când inculpatul nu este dispărut, nu se sustrage de la judecată, nu se află în străinătate în libertate, se poate verifica de către instanţă existenţa vreuneia din situaţiile speciale prev. de art.149l alin.6 C.pr.pen., pentru a stabili dacă este aplicabilă în cauză instituţia arestării în lipsă a inculpatului. Dar pentru aceasta, inculpatul trebuie citat legal, de la locul de detenţie, cu atât mai mult cu cât acesta era cunoscut în cauză.
Secţia penală şi de minori, decizia nr. 100/R din 19 decembrie 2007
Prin încheierea penală din 8 noiembrie 2007 a Tribunalului Maramureş, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului D.M., în prezent deţinut în Penitenciarul din Zuera – Zaragosa, Spania, pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în a mandatului de arestare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş întocmit la data de 5 decembrie 2003, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.M. pentru infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev de art. 323 alin 1,2 Cod penal şi trafic de persoane prev de art. 13 alin 1,3,4 teza penultimă din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, faptul că în cursul anului 2002 acest inculpat s-a asociat cu alţi 13 inculpaţi în vederea săvârşirii mai multor infracţiuni de trafic de persoane şi de proxenetism, sens în care pe parcursul aceluiaşi an a efectuat transportul a două părţi vătămate minore – G.M. şi R.A.L. care au fost racolate şi traficate prin înşelăciune de alţi inculpaţi, în vederea obligării lor să practice prostituţia.
Fiind trimis în judecată pentru faptele de mai sus, tribunalul a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Sunt incidente în cauză şi prevederile art. 148 lit. a Cod procedură penală. Cele două părţi vătămate au depus plângere în cursul lunii februarie 2003, iar la data de 2 aprilie 2003 inculpatul a părăsit România prin P.T.F.Otopeni. Chiar dacă urmărirea penală a fost începută împotriva acestuia doar la data de 10 octombrie 2003, iar soluţia de trimitere în judecată s-a dat la data de 5 decembrie 2003, nu se poate reţine faptul că acesta nu avea cunoştinţă de împrejurarea că este cercetat în acest dosar, acest fapt fiind cunoscut de toţi inculpaţii cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din data de 5 decembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Dovadă în acest sens este şi faptul că, deşi faţă de inculpaţii D.M. şi C.C. s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 10 octombrie 2003, aceştia au încercat să o determine pe partea vătămată U.I. la data de 7 octombrie 2003 să îşi schimbe declaraţia sens în care s-au deplasat la domiciliul acesteia. De asemenea, deşi s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului la data de 10 octombrie 2003 acesta nu a înţeles să revină în ţară, ci s-a sustras de la urmărirea penală până la data de 20 decembrie 2003, când a fost arestat în Spania (în acest sens este adresa nr. 1957257/SS/17 martie 2006 a Biroului Naţional Interpol).
Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată constau în închisoare mai mare de 4 ani, iar în raport de natura presupuselor fapte (chiar dacă a fost trimis în judecată doar pentru fapte care vizează doar două părţi vătămate), acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapte reţinute a fi comise în anul 2002, instanţa a apreciat că această măsură este oportună cu atât mai mult cu cât, execută în prezent o
pedeapsă de 8 ani închisoare în Penitenciarul Zaragoza, situaţie în care arestat fiind, prezenţa sa în instanţă este obligatorie până în luna decembrie 2011 (când va expira durata pedepsei afară de cazul în care va fi liberat condiţionat anterior acestei date) neputând fi transferat. Or, acesta a fost trimis în judecată în urmă cu 4 ani (la 5 decembrie 2003), iar posibilitatea de transferare a sa în România în vederea executării pedepsei este incertă fiind condiţionată de acordul inculpatului (Legea nr. 302/2004 prevede în cuprinsul art. 129 lit. d) – desigur pentru situaţia inversă când România este statul de condamnare o atare reglementare similară trebuind să existe şi în legislaţia celorlalte state membre ale Uniunii Europene – faptul că pentru transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei este necesară obţinerea consimţământului acesteia). De asemenea, Interpol Madrid a comunicat necesitatea de a se transmite în acest sens, un mandat european de arestare -fapt care implică, conform art. 81 alin 1 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006 emiterea unui mandat naţional de arestare (fila 130). În speţă, un mandat european de arestare pe seama inculpatului urmează a fi emis după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Tribunalul a mai reţinut şi obligaţia instanţei corelativă dreptului inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (or, soluţia de trimitere a sa în judecată s-a dat la data de 5 decembrie 2003).
Împotriva încheierii de arestare, în termen legal a declarat recurs pentru inculpat, apărătorul ales al acestuia, în temeiul art. 385 2 rap. la art. 362 alin.2 C.pr.pen.
S-a solicitat casarea încheierii atacate şi rejudecând, să fie respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatului, întrucât în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se lua această măsură faţă de inculpat.
Nu se poate susţine că inculpatul s-a sustras de la urmărire penală, întrucât aceasta a fost începută abia la 10 octombrie 2003, fiind trimis în judecată la 5 decembrie 2003, iar inculpatul a plecat legal din ţară la 6 mai 2003, anterior începerii urmăririi penale.
De asemenea, nu există la dosar dovezi în sensul pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului.
Mai mult, propunerea de arestare preventivă s-a judecat în şedinţă publică, deşi legea prevede judecarea acesteia în camera de consiliu.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prisma reglementărilor în materie şi în virtutea dispoziţiilor art.38514 şi 3856 alin.3 C.pr.pen. Curtea constată întemeiat recursul în cauză, însă pentru alte motive decât cele invocate, în cauză fiind incident cazul de casare prev. de art.3859 pct.21 C.pr.pen.
Potrivit art. 291 alin.1 C.pr.pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
În speţă, la termenul din 9 octombrie 2007, s-a solicitat de către procuror arestarea preventivă a inculpatului D.M., iar instanţa a amânat judecarea cererii la 6 noiembrie 2007, pentru a se asigura asistenţa juridică, inculpatul având apărător ales în cauză.
Pentru termenul din 6 noiembrie 2007, inculpatul a fost citat la adresele cunoscute din ţară şi prin afişare la Consiliul Local Sighetu Marmaţiei, deşi încă de la data de 25 septembrie 2007, se comunicase instanţei de către Biroul Naţional Interpol, că inculpatul se află încarcerat în Spania, în Penitenciarul din Zuera ( Zaragoza) în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare.
Este adevărat că legea permite şi arestarea inculpatului în lipsă , dar aceasta nu înseamnă că, judecarea propunerii de arestare se poate face fără citarea legală a părţii, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de o măsură privativă de libertate, trebuie asigurat şi respectat dreptul la apărare al acestuia, fiind nelegal ca o persoană să fie arestată fără să fi avut cunoştinţă de existenţa propunerii de arestare, fără să fie înştiinţat de faptele pentru care este arestat sau despre termenul la care se judecă arestarea.
Potrivit art.150 C.pr.pen. măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către judecător ( când se ia în cursul judecăţii), afară de cazul când inculpatul este
dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la judecată ori se află în vreuna din situaţiile speciale prevăzute în art.1491 alin.6 C.pr.pen.
Este clar în cauză, că inculpatul nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute la articolul, mai sus arătat, teza I ( nu este dispărut, nu se sustrage de la judecată, nu se află în străinătate în libertate), însă se poate verifica de către instanţă existenţa vreuneia din situaţiile speciale prev. de art.1491 alin.6 C.pr.pen., pentru a stabili dacă este aplicabilă în cauză instituţia arestării în lipsă a inculpatului. Dar pentru aceasta, inculpatul trebuie citat legal, de la locul de detenţie, cu atât mai mult cu cât acesta era cunoscut în cauză şi procedura de citare se poate realiza în termen rezonabil, aşa cum, de altfel, s-a şi procedat la instanţa de recurs.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea constată deci că, judecarea propunerii de arestare preventivă s-a făcut fără citarea legală a inculpatului, motiv pentru care, va admite ca întemeiat recursul în cauză, în temeiul art.38515 pct.2 lit.c C.pr.pen. şi va dispune rejudecarea propunerii de către aceeaşi instanţă – Tribunalul Maramureş.
Cu ocazia rejudecării, se va cita inculpatul în mod legal, de la locul de detenţie în care se află în prezent şi, vor fi avute în vedere şi celelalte motive de recurs invocate în cauză. (Judecător Ana Covrig)
