Procedura de declarare a utilităţii de interes local a unor lucrări de infrastructură. Lipsa cercetării prealabile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 33/1994. Consecinţe Utilitate publică


Cercetarea prealabilă instituită de art. 8 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce nu trebuie confundată cu procedura prealabilă la care se referă art. 7 din Legea nr. 554/2004, are caracter obligatoriu.

În situaţia în care nu s-a efectuat cercetarea prealabilă impusă de lege acţiunea în administrativ este prematur formulată.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 412/CA din 29 iunie 2009

Tribunalul Iaşi a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Iaşi la emiterea unei hotărâri prin care să declare utilitatea de interes local a lucrărilor de infrastructură edificate în cartierul A din municipiul Iaşi: drumuri, reţele de alimentare cu apă, gaz, energie electrică, reţea de canalizare.

În recursul reclamantei, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică cuprinde dispoziţii de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată, iar în capitolul 2 al legii, de la art. 5 la art. 11, este reglementată procedura de declarare a utilităţii publice.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 33/1994, utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes naţional şi de către consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pentru lucrările de interes local.

În art. 8 se prevede că declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile şi condiţionat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, pentru localităţi sau zone unde se intenţionează executarea ei.

Având în vedere că cercetarea prealabilă instituită de art. 8 din lege, ce nu trebuie confundată cu procedura prealabilă la care se referă art. 7 din Legea nr. 554/2004, are caracter obligatoriu, ţinând seama de faptul că prin cercetarea prealabilă comisia special constituită în acest scop stabileşte dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor şi nu pot fi realizate pe alte căi decât prin expropriere, precum şi încadrarea în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, Curtea a considerat că judicios s-a apreciat de către prima instanţă de judecată că parcurgerea etapei cercetării prealabile nu poate fi evitată.

În speţă, fără a fi efectuată cercetarea prealabilă la care se face referire în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 33/1994, reclamanta a solicitat direct instanţei de judecată obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Iaşi la declararea utilităţii publice a unor lucrări.

Având în vedere faptul că nu a fost învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei refuzului de efectuare a cercetării prealabile, ci cu obligarea pârâtului la emiterea actului final de declarare a utilităţii publice, şi că procedura administrativă a declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes local nu a fost respectată deoarece nu s-a efectuat cercetarea prealabilă impusă de lege, Curtea a considerat că acţiunea în contencios administrativ este prematur formulată.