PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ.TERMENUL DE PRESCRIPŢIE ÎN ACŢIUNILE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ.
Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. Reclamantul a cunoscut paguba suferită – avariile produse autovehiculului său, şi persoana răspunzătoare încă de la data producerii accidentului – 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acţiune împotriva pârâţilor a început să curgă de la data de 29.07.2007, împlinindu-se la data de 29.07.2010, acţiunea promovată la data de 21.06.2012 fiind prescrisă.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 12520/2012, pronunţată în dosarul nr. 7500/190/2012
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. de mai sus, reclamantul D.R.D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii I.I. şi SC E.A. SA, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 8827,90 lei reprezentând despăgubiri civile, a dobânzii legale calculată până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, la data de 29.07.2007, în localitatea Bistriţa, pârâtului i s-a emis procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936 în care s-a stabilit culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului care a avut loc la acea dată. Prin sentinţa civilă nr. 1436/2009 din dosarul civil nr. 4967/190/2007 şi ulterior decizia pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a respins plângerea formulată împotriva procesului verbal mai sus arătat. Deşi reclamantul a purtat discuţii cu pârâtul cu privire la despăgubiri constând în plata reparaţiilor autovehiculului, acesta din urmă nu a întreprins nici un efort pentru a acoperi prejudiciul creat. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de asigurătorul pârâtului, SC E.A. SA (FOSTA I.R.I.C. SA), motiv pentru care reclamantul a fost nevoit să promoveze prezenta acţiune.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, Legea 136/1995, art. 1357 Cod civil, art. 242 al. 2 Cod procedură civilă.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri, s-a solicitat interogatoriul pârâtului, efectuarea unei expertize tehnice auto şi audierea de martori.
Legal citat, pârâtul I.I. s-a prezentat în instanţă, susţinând că societatea de asigurare este obligată să achite daunele întrucât plăteşte primele de asigurare.
Legal citată, pârâta SC E.A. SA, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca fiind netemeinică şi nelegală.
În motivare se arată că, în baza art. 7 al. 2 din Decretul nr. 167/1958, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept. Prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului subiectiv, dacă acest drept are ca izvor un act juridic pur şi simplu. Cu privire la acest aspect, potrivit legislaţiei române, plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie are un efect suspensiv numai asupra executării sancţiunii aplicate contravenientului prin respectivul proces-verbal, deci nu şi asupra eventualelor despăgubiri rezultate. Potrivit procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936/29.07.2007 reclamantul a cunoscut încă de la acea dată atât paguba suferită, avariile autoturismului, cât şi persoana răspunzătoare de producerea ei. Prin urmare, de la acea dată a început să curgă termenul de prescripţie, dreptul de a pretinde plata despăgubirii stingându-se prin prescripţie la data de 29.07.2010. În plus, potrivit art. 32 al. 3 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu şi celelalte drepturi şi obligaţii rezultate din fapta ilicită. Mai mult, consideră relevantă decizia nr. 2592/15.09.2004 a ÎCCJ, potrivit căreia producerea evenimentului asigurat este singura condiţie pentru ca obligaţia de plată a asigurătorului să se nască.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:
La data de 29.07.2007 s-a produs accidentul de circulaţie în care au fost implicate autoturismul reclamantului având nr. de înmatriculare BN 77 DRC şi autovehiculul pârâtului având nr. de înmatriculare BN 03 REW, culpa în producerea accidentului aparţinând pârâtului care la schimbarea direcţiei de mers nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autovehiculul reclamantului. Ca urmare a producerii accidentului autovehiculul reclamantului a suferit mai multe avarii, consemnate în procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului I.I. la plata sumei de 8827,90 lei, şi pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995, în ceea ce priveşte obligarea pârâtei SC E.A. SA, în calitate de asigurător, la plata sumei de 8827,90 lei.
Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. Reclamantul a cunoscut paguba suferită – avariile produse autovehiculului său, şi persoana răspunzătoare încă de la data producerii accidentului – 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art.3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acţiune împotriva pârâţilor a început să curgă de la data de 29.07.2007, împlinindu-se la data de 29.07.2010. Instanţa reţine de asemenea că reclamantul nu a probat existenţa vreunui caz de suspendare a prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 13 şi 14 din Decretul nr. 167/1958 sau a vreunui caz de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Plângerea contravenţională formulată de pârâtul I.I. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936 încheiat de I.P.J. Bistriţa-Năsăud ce a format obiectul dosarului nr. 4967/190/2007 al Judecătoriei Bistriţa nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune, nefiind o cerere de chemare în judecată promovată cu scopul recuperării prejudiciului suferit de către reclamant, ci reprezintă o acţiune promovată de pârâtul I.I. în scopul anulării procesului-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936 încheiat de I.P.J. Bistriţa-Năsăud.
Având în vedere data împlinirii prescripţiei dreptului la acţiune – 29.07.2010 şi data introducerii cererii de chemare în judecată de către pârât – 21.06.2012, instanţa constată că a intervenit prescripţia dreptului reclamantului la acţiune, urmând să admită excepţia invocată de pârâta SC E.A. SA şi să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind prescrisă.
Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi la dispoziţiile art. 274 Cod pr. civ., instanţa va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs reclamantul D.R.D., apreciind că hotărârea este nelegală şi netemeinică şi, că se impune casarea sentinţei atacate în întregime, respingerea excepţiei prescripţiei extinctive şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului formulat se arată că la data de 29.07.2007 în localitatea Bistriţa, pârâtului i s-a emis proces-verbal de contravenţie seria PCA nr. 1079936 în care s-a stabilit culpa acestuia exclusivă în producerea accidentului care a avut loc la acea dată. Potrivit sentinţei civile nr. 1436/2009 din dosarul nr. 4967/190/2007 şi ulterior conform deciziei pronunţate de Tribunalul Bistriţa la data de 16.02.2010 s-a respins plângerea formulată de pârâtul I împotriva procesului – verbal anterior menţionat, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă, astfel culpa în producerea accidentului aparţine pârâtului I.I..
Recurentul mai arată legat de prescripţia extinctivă, că dreptul de a cere recuperarea sumei cu titlu de daune s-a născut la data la care procesul verbal de contravenţie din 29.07.2007 – prin care s-a stabilit culpa pârâtului, constituie titlu executoriu, în speţă, acesta fiind contestat, dreptul de a cere recuperarea sumei s-a născut la 26.02.2010. Astfel, de la 26.02.2010 – data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a contestat procesul-verbal -, a început sa curgă un nou termen de prescripţie potrivit dispoz. art. 2.537 C. Civ, pe parcursul acestui interval de timp termenul fiind întrerupt, iar raportat la data introducerii cererii reclamantul se afla în cadrul termenului de prescripţie de trei ani.
Procedura întocmirii unui proces verbal de contravenţie, conţinutul său şi modalitatea în care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevăzute în mod foarte clar, în O.G. nr. 2/2001. În situaţia în care contravenientul este nemulţumit de sancţiunea care i-a fost aplicată, acesta poate exercita căile de atac împotriva procesului verbal de contravenţie. Conform O.G. nr. 2/1001, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei si de aplicare a sancţiunii trebuie făcută în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia şi se depune la organul din care face parte agentul constatator, iar în art. 32 alin. (3) se prevede în mod expres că “plângerea suspendă executarea”.
Se susţine că în tot acest interval de timp de la data atacării procesului-verbal de către pârâtul I şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, reclamantul din prezentul dosar nu a rămas în pasivitate prin trecerea timpului, ci a formulat apărări în acel dosar, plângerea pârâtului fiind respinsă. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei stabileşte definitiv vinovăţia persoanei în cauză numai în condiţiile în care acesta nu înţelege să se folosească de căile de atac prevăzute de lege, iar în speţa de faţă vinovăţia contravenientului s-a stabilit definitiv când instanţa a respins plângerea formulată de acesta prin hotărâre judecătoreasca definitivă. Curtea Constituţională a dezvoltat acest raţionament şi în decizia nr. 349/2003, în care a statuat că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este încălcat deoarece persoana împotriva căruia s-a întocmit p-v de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
În drept s-au invocat disp. art. 299 si urm., art. 274 Cod proc.civ, art. 242 alin 2 C pr civ.
Intimatul I.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 12520/2012 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 7500/190/2012.
Se arată că potrivit dispoziţiilor art.7 din Decretul nr.167/1958, în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept, iar conform prevederilor art.8, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Conform prevederilor OG nr.2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu şi celelalte drepturi şi obligaţii rezultate din fapta ilicită.
Recurentul a cunoscut paguba suferită – avariile produse autovehiculul, încă de la data producerii accidentului – 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune a început să curgă de la data de 29.07.2007.
Termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 29.07.2010, iar recurentul a introdus cererea de chemare în judecată la data de 21.06.2012.
În opinia intimatului instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că plângerea formulată faţă de procesul – verbal de contravenţie nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, nefiind o cerere de chemare în judecată formulată în scopul recuperării prejudiciului suferit.
Intimata E.A. SA a formulat întâmpinare, apreciind că sentinţa civilă recurată este temeinică şi legală, motiv pentru care solicită menţinerea ei.
Se arată că prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei amintite, recurentul-reclamant invocă o presupusă netemeinicie, adică lipsa unui temei legal, în ce priveşte constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, faţă de nemulţumirea recurentului privind admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, simpla presupunere şi afirmaţie neprobată a acesteia cum că instanţa de fond ar fi apreciat greşit natura juridică a împlinirii prescripţiei dreptului la acţiune este complet nefondată şi fără suport legal, atâta timp cât potrivit art.32 alin. 3 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului – verbal de contravenţie suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu şi celelalte drepturi şi obligaţii rezultate din fapta ilicită, iar producerea unui eveniment asigurat este singura condiţie pentru ca obligaţia de plată a asigurătorului să se nască, argumentată şi de Decizia 2592/15.09.2004. Instanţa de fond, aşa cum precizează în considerentele hotărârii, în urma analizării si coroborării probelor cu înscrisuri, stabilirii riguroase a naturii raporturilor juridice efective dintre părţi, reţine că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune în sensul că dreptul la acţiune s-a împlinit la data de 29.07.2012 (având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 29.07.2007), iar data introducerii cererii a fost cu mult peste termenul deja împlinit, respectiv 21.06.2012, în mod legitim s-a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că în cazul subrogării în drepturile asiguratului despăgubit operează prescripţia generală de 3 ani şi analizând data producerii evenimentului, respectiv 29.07.2007, dreptul material la acţiune s-a prescris, astfel că acţiunea recurentului reclamant nu mai produce efecte.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
