Arestare preventivă. Durată


Este nelegală dispoziţia de menţinere a măsurii arestării preventive până la soluţionarea cauzei, întrucât durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 23 din Constituţie.

(Decizia nr. 1006 din 18 iulie 2001 – Secţia I penală)

Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2001 din Dosarul nr. 1522/2001 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului T.G. până la judecarea în fond a cauzei, reţinându-se că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive şi că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.G., arătând că nu se face vinovat de fapta pentru care este judecat, că are o situaţie familială deosebită şi că doreşte să fie judecat în stare de libertate.

Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, sub toate aspectele, Curtea constată că recursul este fondat, cu următoarele precizări:

Durata arestării inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, afară de cazul în care este prelungită în condiţiile legii.

Cum dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale (prin Decizia nr. 546/1997), prelungirea arestării preventive trebuie făcută pe tot parcursul procesului penal.

Astfel, dispoziţia cuprinsă în încheierea atacată, de menţinere a arestării până la soluţionarea cauzei, prevăzută de art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, nu mai poate fi luată, având în vedere decizia Curţii Constituţionale mai sus menţionată.

Aşa fiind, s-a admis recursul inculpatului, s-a casat parţial încheierea recurată şi, pe fond, s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului T.G. pe timp de 30 de zile, de la 1.07.2001 până la 30.07.2001, având în vedere că nu s-au schimbat temeiurile arestării şi că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.