Penal


R O M Â N I ACod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr. 3793/317/2010

Sentinţa Penală Nr. 483

Şedinţa publică din 21 Octombrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE ……………………..

Grefier ………………………………

Ministerul Public a fost reprezentat de prim procuror ……………, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti, judeţul Gorj.

Pe  fiind judecarea procesului penal  privind  pe inculpatul B. D., pentru săvârşirea  infr. prev. şi ped. de art.208 al.1 -209 al.1 lit.g şi i  C.p. cu aplicarea art.37 lit. a C.p. 

La apelul  nominal făcut în şedinţă publică a răspuns  inculpatul în stare de arest şi asistat  din oficiu de  avocat B. I., lipsă fiind  partea vătămată P. D. reprezentat de avocat P. D., prezenţi fiind şi martorii din  actul de  sesizare, E. E., G. D. şi G. I., lipsă fiind martora P. V.

Procedura de  citare legal  îndeplinită.

S-a făcut  referatul  oral al  cauzei de  către  grefierul de  şedinţă , care învederează că a depus  la dosar  prin  Serviciul Registratură al  instanţei a fost depusă la dosar o adeverinţă medicală de către martora lipsă P. V.(fila 44).

Instanţa a procedat  în baza art. 327 cod de procedură penală la  audierea  martorilor prezenţi,, declaraţiile fiind  consemnate în scris  şi  ataşate la dosar la filele  45 -47.

Nemaifiind alte  cereri de  formulat  şi probe  de  administrat, instanţa a constatat  dosarul  în stare de  judecată  şi a acordat cuvântul  pe fond :

Reprezentantul  Ministerului  Public a expus oral starea de fapt şi a solicitat condamnarea  inculpatului la pedeapsa  închisorii  pentru infracţiunile  prev.şi ped. de art. 208- 209 alin. 1 lit. g şi i cod penal cu aplicarea art.37 lit.a cod penal, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare  statului, urmând să se constate totodată că prejudiciul cauzat părţii civile a fost recuperat în totalitate.

  Avocat  P. D. pentru partea vătămată a solicitat  condamnarea inculpatului  la închisoare  spre maxim , cu reţinerea recidivei  cu spor de pedeapsă.

Avocat B. I. pentru inculpat solicită condamnarea  inculpatului pentru săvârşirea  infracţiunilor deduse judecăţii, la individualizarea judiciară a pedepsei, urmând să fie reţinut faptul că prejudiciul cauzat  părţii civile a fost  recuperat integral, a  recunoscut şi regretat  săvârşirea infracţiunilor, în consecinţă, pedeapsa urmând să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul B. D. având  ultimul cuvânt a recunoscut  şi  regretat  săvârşirea faptelor pentru  care a  fost trimis  în judecată  şi  şi-a  însuşit  concluziile  apărătorului său.

 

 

 

 I N S T A N Ţ A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr. 2438/P/2010 din 16.09.2010 a fost trimis în judecată inculpatul B. D. Ş., cercetat pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art.208 al.1 -209 al.1 lit.g şi i C.p. cu aplicarea art. art.37 litera a C.p.

Ca stare de fapt, s-a reţinut în sarcina acestuia  că în noaptea de 18/19.08.2010 inculpatul a pătruns prin efracţie şi escaladare în curtea locuinţei  părţii vătămate P. D., de  unde a sustras  bunuri în valoare de 150 lei.

Astfel, Poliţia Tg-Cărbuneşti a fost sesizată telefonic de către partea vătămată P.D. din Tg-Jiu, judeţul Gorj cu privire  la faptul că în noaptea de 18/18.08.2010 autori necunoscuţi au pătruns  în locuinţa sa  din Tg-Cărbuneşti, ………, nr…., unde au scotocit  prin bunuri.

Partea vătămată P. D. a susţinut că uşile  exterioare ale locuinţei principale le-a avut  încuiate, iar la sala  din faţă a locuinţei a avut o fereastră oscilobatantă lăsată în poziţia de aerisire  semideschis, care a fost găsită închisă. Din cercetările efectuate la locul faptei,în cursul urmăririi penale, s-a  constatat  că uşile  interioare de la două camere prezentau  urme de forţare la sistemele de închidere, lucrurile  din acestea  erau puternic răvăşite şi aruncate în dezordine, din uşa  de la sala  închisă de pe interior  lipseau cheile, iar fereastra despre care  s-a pretins  că a fost lăsată  semideschisă şi a fost găsită închisă, prezenta defecţiuni la sistemul de închidere.

 Inculpatul  a escaladat  pe fereastra  semideschisă, care pentru  a putea  fi deschisă i-a forţat  mecanismul  oscilobatant, a pătruns în sală de unde a forţat  încuietorile  celor două uşi interioare, iar după terminarea scotocirii, fereastra a fost încuiată, imobilul  fiind părăsit  pe uşa sălii care avea  cheile în yală pe interior, uşa de  la sală a  fost încuiată pe exterior, iar cheile  au fost luate de acesta.

Ulterior, partea vătămată a găsit pe terenul  cultivat cu vie cheile de la uşa din termopan ce asigura intrarea în sala casei.

Inculpatul a fost identificat în persoana numitului B. D. Ş., care a făcut declaraţii amănunţite privind prezenţa sa în curtea locuinţei părţii vătămate cu scopul de a evita  un atac asupra sa, însă a negat  cu vehemenţă că ar fi pătruns  în locuinţă şi cu atât mai mult  să fi sustras bunuri.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii descriind în detaliu modul în care a operat.

În cauză au fost audiaţi martorii P. V., E. E., G. D. şi G. I., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Inculpatul a declarat că nu propune probe în apărarea sa.

Starea de fapt expusă anterior a fost dovedită pe deplin în cursul cercetării judecătoreşti şi se probează cu:declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşe fotografice;declaraţiile martorilor audiaţi în cauză,raport  de constatare tehnică – ştiinţifică;

Fapta  inculpatului  B. D. Ş. de a pătrunde prin efracţie şi escaladare în curtea şi locuinţa  părţii vătămate  P.D. şi de a sustrage, bunuri  în valoare de 150 lei, întruneşte  elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. g şi i C.p, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

Inculpatul se află în stare de arest preventiv, fiind reţinut la data de 23.08.2010, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia la data de 24.08.2010, stare de arest în care se află şi în prezent.

Din extrasul de cazier judiciar, rezultă că inculpatul a săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind liberat condiţionat pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de furt la data de 07.06.2010, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 333 zile, urmând ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art.61 cod penal, cu privire la revocarea pedepselor.

Inculpatul B. D. Ş. urmează să fie condamnat ,după cum urmează:

În baza art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. g şi i c.p. cu aplic. art.art.37 lit. a cod penal condamnă inculpatul B. D. Ş., , la 3(trei) ani şi 2 (două)luni închisoare.

În baza art.61 cod penal, revocă liberarea condiţionată a restul de pedeapsă neexecutat de 333 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 118/20.05.2009, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, rămasă definitivă prin neapelare, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art.61 cod penal, revocă liberarea condiţionată a restul de pedeapsă neexecutat de 333 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 118/20.05.2009, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, rămasă definitivă prin neapelare, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art.88 cod pr. pen deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 23.08.2010 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului potrivit art.350 c. p.p.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art.64 alin. 1 li.t a teza a II a şi b cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art.64 alin. 1 li.t a teza a II a şi b cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Ia act că partea vătămată nu se constituie parte civilă.

Ia act că partea vătămată nu se constituie parte civilă.

În baza art.191 cod procedură penală obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând avocat din oficiu în cursul judecăţii ( av. B. I. şi 200 lei în cursul urmăririi penale ( av. B. M.) , vor fi avansate anticipat din fondurile M.J.L.C. în contul Baroului Gorj.

În baza art.191 cod procedură penală obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând avocat din oficiu în cursul judecăţii ( av. B. I. şi 200 lei în cursul urmăririi penale ( av. B. M.) , vor fi avansate anticipat din fondurile M.J.L.C. în contul Baroului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. g şi i c.p. cu aplic. art.art.37 lit. a cod penal condamnă inculpatul B. D. Ş.,  ( aflat în stare de arest preventiv), fiul lui D. şi Ş., născut la data de  ……. în Cărbuneşti, jud. Gorj, cetăţean român, studii 10 clase, fără ocupaţie, recidivist, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat  în comuna S., sat ……….., judeţul Vâlcea,  CNP -………………  la 3(trei) ani şi 2 (două)luni închisoare.

În baza art.88 cod pr. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 23.08.2010 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului potrivit art.350 c. p.p.

Cu drept de apel în termen de 10 zile.

Pronunţată  azi 21.10.2010 în şedinţă publică.

PREŞEDINTE, GREFIER,

 M. M. B. A.

Red. MM.

Tehnored. DA.

2 ex/12.11.2010