Plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale. Principiul rolului activ al procurorului
Prin sentinţa penală nr. 48 din data de 04 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. 343/183/2010 s-a admis plângerea. formulată de petentul I.N. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti din 18.11.2009 în contradictoriu cu intimaţii G.L.T. şi T.I. S-a desfiinţat rezoluţia din 18 nov. 2009 şi a fost trimisă cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru a fi audiaţi martorii D.V. şi P.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că petentul I.N. a formulat plângere împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti din 18.11.2009 în contradictoriu cu intimaţii G.L.T. şi T.I. În motivarea plângerii a arătat că intimaţii au intrat în domiciliul său şi cu o drujbă i-au tăiat mai mulţi pomi nefructiferi.
Analizând actele dosarului de urmărire penală, instanţa a reţinut că la data de 10.09.2009 I.N. a formulat plângere la Postul de Poliţie Izvoare reclamând faptul că la începutul lunii aprilie 2009 numitul G.L..T. împreună cu alte persoane au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în imobilul nelocuit proprietatea sa din com. Izvoare de unde au tăiat şi şi-au însuşit fără drept un număr însemnat de platani şi crengi din coroanele de pomi fructiferi esenţă pruni şi că a constatat şi lipsa unui număr de 300 bucăţi ţiglă. În cursul cercetărilor efectuate s-a luat declaraţie petentului, numitei M.Gh. care avea cheile de acces în locuinţa părţii vătămate şi făptuitorilor G.L.T. şi T.I.
Prin rezoluţia din 18.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.L.T. şi T.I. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi furt calificat, prev. de art. 192 alin. 2, art. 217 alin. 1 şi art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi i C.p., s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar şi înaintarea acestuia Postului de Poliţie Izvoare pentru continuarea cercetărilor în vederea identificării autorului furtului celor 300 buc. ţiglă.
S-a reţinut că făptuitorul G.L.T. a recunoscut că a pătruns în locuinţa părţii vătămate împreună cu numitul T.I. unde au tăiat un număr de 100 platani şi coroanele a 6 pruni, având acordul expres al părţii vătămate manifestat telefonic, poziţie procesuală care se confirmă cu depoziţia martorei M.Gh. care deţinea cheile de acces în locuinţa părţii vătămate şi care în mai multe rânduri îi ceruse să găsească pe cineva să-i facă curăţenie în curte şi că la începutul lunii aprilie 2009 a permis lui G.L.T. şi unei alte persoane din com. Galicea Mare accesul în curtea locuinţei părţii vătămate cu acordul manifest al părţii vătămate. De asemenea, s-a mai reţinut că din declaraţia lui T.I. rezultă că împreună cu G.L.T. au tăiat din curtea părţii vătămate mai mulţi platani, cunoscând de la acesta că au acordul proprietarului, iar accesul în curte s-a făcut pe poarta deschisă cu cheia de numita M.Gh., s-a apreciat că fapta de distrugere se absoarbe în conţinutul faptei de furt calificat săvârşită prin efracţie şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii G.L.T. şi T.I. sub aspectul infracţiunii de distrugere, dar şi sub aspectul infracţiunii de furt calificat, cu motivarea că din probele de la dosar rezultă că însuşirea platanilor şi a crengilor tăiate din coroana pomilor fructiferi s-a făcut cu drept, având acordul părţii vătămate .
Prin rezoluţia din 14.01.2010 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti a respins plângerea petentului, reţinând că probele administrate au stabilit că cei doi făptuitori au avut acordul persoanei vătămate de a pătrunde în curtea locuinţei acesteia şi că în mod corect s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi .
Analizând soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în raport de probele administrate, instanţa a constatat că aceasta nu este legală şi că probele administrate sunt insuficiente, bazându-se numai pe declaraţia celor doi făptuitori şi a numitei M.Gh. care avea cheia de acces în locuinţa părţii vătămate. Pentru a se stabili cu certitudine dacă cei doi făptuitori au avut acceptul părţii vătămate de a intra în curtea locuinţei acesteia şi a tăia platanii se impunea a fi audiaţi în calitate de martori numiţii D.V. şi P.C. În declaraţia dată la 4.06.2009 făptuitorul G.L.T. a declarat că în cursul lunii aprilie 2009 l-a sunat pe telefonul mobil pe numitul I.N. şi l-a întrebat dacă îi dă voie să cureţe coroanele la nişte pruni din curtea locuinţei sale ce se întindeau şi la el în curte şi că acesta a fost de acord cu condiţia ca să fie însoţit de un alt vecin pe nume D.V. În declaraţia sa făptuitorul face referire la tăierea coroanei unor pruni nu şi la tăierea a 100 de platani. De asemenea, în declaraţia dată la 5.06.2009 făptuitorul T.I. a declarat că a mers în com. Izvoare cu un prieten P.C. la locuinţa lui G.T. pentru a tăia platanii din curtea vecinului acestuia şi că acesta a strigat la o vecină care le-a deschis poarta de acces la locuinţa părţii vătămate şi că platani i-a tăiat împreună cu G.T. şi P.C.
Instanţa a considerat că pentru a se pronunţa o soluţie legală şi temeinică se impunea audierea martorilor D.V. şi P.C., pentru a se putea stabili dacă cei doi făptuitori au avut sau nu acordul părţii vătămate, având în vedere şi faptul că acesta a negat tot timpul că şi-ar fi dat acordul ca aceştia să pătrundă în curtea locuinţei sale în lipsa sa. Pentru considerentele arătate şi având în vedere dispoziţiile art. 2781 pct. 8 lit. b C.p.p., instanţa a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti din 18.11.2009 şi a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru a fi audiaţi martorii D.V. şi P.C.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, precizând că sentinţa pronunţată este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit instanţa de judecată a admis plângerea petentului I.N., a desfiinţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor G.L.T. şi T.I. şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea redeschiderii urmării penale.
Intimatul petent I.N. a solicitat în faţa instanţei de recurs suplimentarea probatoriului de către organele de cercetare penale competente, în sensul audierii şi a numitului P.C., considerând că la săvârşirea faptei au participat alături de făptuitorii G.L.T. şi T.I. şi alte persoane. Totodată, s-a precizat că nu a existat un consimţământ cert din partea petentului care să justifice din punct de vedere legal fapta săvârşită de făptuitori.
Tribunalul constată că din punct de vedere probatoriu, actele premergătoare urmării penale confirmă tăierea mai multor pomi fructiferi şi mai mulţi platani din curtea locuinţei petentului, însă, sub aspect subiectiv, nu s-a administrat probatoriu suficient cu privire la consimţământul petentului legat de această activitate pe care au desfăşurat-o făptuitorii.
Constatându-se că sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 2781 pct. 8 lit. b C.p.p., în vederea începerii urmării penale şi suplimentarea probatoriului, atât cu martorii precizaţi de către instanţa de fond, precum şi cu orice alte probe de natură a stabili o stare de fapt corectă, critica adusă de către parchet sentinţei de fond, este neîntemeiată.
Ca atare, apreciind ca întemeiată soluţia instanţei de fond şi în conformitate cu principiile general valabile care călăuzesc dreptul procesual penal (principiul aflării adevărului în rolul activ), urmează a se respinge ca nefondat recursul declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p