Prin actualul cod al muncii, respectiv prin Legea 53/2003, nu se mai prevede obligatia instantei de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, indiferent care este petitul contestatiei formulate de salariat.
Reintegrarea contestatorului în functia avuta poate fi dispusa de instanta judecatoreasca numai la cerere.
Reintegrarea contestatorului în functia avuta poate fi dispusa de instanta judecatoreasca numai la cerere.
În ceea ce priveste momentul formularii acestei cereri, este evident ca cererea de reintegrare trebuie formulata o data cu contestatia.
În ceea ce priveste momentul formularii acestei cereri, este evident ca cererea de reintegrare trebuie formulata o data cu contestatia.
Acest lucru rezulta din chiar dispozitiile art. 78 al.2 din codul muncii, potrivit carora: „la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere”.
Acest lucru rezulta din chiar dispozitiile art. 78 al.2 din codul muncii, potrivit carora: „la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere”.
Aceste prevederi reglementeaza momentul la care se poate dispune reintegrarea, respectiv odata cu anularea concedierii, instanta va dispune si reintegrarea salariatului.
Aceste prevederi reglementeaza momentul la care se poate dispune reintegrarea, respectiv odata cu anularea concedierii, instanta va dispune si reintegrarea salariatului.
În consecinta, reintegrarea nu poate fi dispusa ulterior, în cadrul unui proces separat.
În consecinta, reintegrarea nu poate fi dispusa ulterior, în cadrul unui proces separat.
Este excesiv si contrar normelor legale care reglementeaza solutionarea litigiilor de munca cu celeritate, sa se pretinda angajatorului sa pastreze fostul loc de munca al salariatului la dispozitia acestuia, timp de 3 ani de zile, pâna când acesta îsi va manifesta optiunea de a fi reintegrat în munca. Într-o asemenea situatie angajatorul ar fi în imposibilitatea de a-si mai desfasura activitatea economica.
Este excesiv si contrar normelor legale care reglementeaza solutionarea litigiilor de munca cu celeritate, sa se pretinda angajatorului sa pastreze fostul loc de munca al salariatului la dispozitia acestuia, timp de 3 ani de zile, pâna când acesta îsi va manifesta optiunea de a fi reintegrat în munca. Într-o asemenea situatie angajatorul ar fi în imposibilitatea de a-si mai desfasura activitatea economica.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 08.05.2008, reclamantul O.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC O.T. SA Constanta ,reintegrarea în functia detinuta anterior datei de 01.01.2007, plata despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, plata penalitatilor în suma de 9712 lei, pentru neplata unui credit bancar si cheltuieli de executare silita, daune morale de 15.000 lei si cheltuieli de judecata.
În motivare se arata ca a fost salariatul pârâtei în functia de încarcator -descarcator pâna la data de 01.01.2007 când s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca conform art. 264 alin.1 lit. f codul muncii, fiind acuzat de sustragere de produse petroliere din unitate si favorizarea de sustragere de astfel de produse.
Prin ordonanta din 03.09.2007, Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta a dispus neînceperea urmaririi penale pentru infractiunile de dare de mita si disjungerea cauzei pentru si furt calificat infractiunile de furt calificat.
Prin sentinta civ. nr. 793/118/2007 a Tribunalului Constanta s-a dispus anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 392/CM/06.11.2007 a Curtii de Apel Constanta.
Desi contestatorul a solicitat conducerii intimatei reintegrarea în functia detinuta anterior, a fost refuzat, astfel ca a fost lipsit de drepturile banesti si nu a mai putut sa achite ratele bancare.
Pe perioada 10.02.2007-10.03.2008 s-au înregistrat de catre SC T.T. SRL penalitati în suma de 4688,61 lei iar la BCR – suma de 3.900 lei penalitati si 1124,26 lei cheltuieli de executare.
Suma reprezentând salariul pe aceasta perioada este de 34.850 lei; reclamantul este suferind de mai multe afectiuni si datorita stresului, imposibilitatii achitarii ratelor bancare, a pensiei de întretinere la care a fost obligat si lipsei mijloacelor banesti, aceste afectiuni s-au agravat. Ca temei de drept se invoca art. 78 codul muncii.
Prin cererea completatoare, datata 11.06.2008, reclamantul a solicitat obligarea intimatei si la plata sumei de 4.325 lei reprezentând contravaloarea pensiei de întretinere pe care nu a mai putut-o achita pe perioada 01.01.2007-01.06.2008 si salariul cuvenit pe luna mai 2008.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat exceptia tardivitatii cererii de reintegrare în raport de disp. art. 268 alin. 5 c.m., termenul în care reclamantul avea posibilitatea de a solicita reintegrarea fiind de 30 de zile de la emiterea actului de concediere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata motivat pe faptul ca în cadrul unitatii nu sunt locuri de munca disponibile iar repunerea partilor în situatia anterioara se realizeaza doar la cererea salariatului.
Referitor la plata salariilor cuvenite, se arata ca se pot cere doar pentru perioada 24.10.2007-13.04.2007, de la data comunicarii deciziei de desfacere a contractului individual de munca si pâna la comunicarea sent. civ. nr.64/24.01.2007.
Prin sentinta civila nr.1079/01.10.2008 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata exceptia tardivitatii formularii actiunii.
A admis in parte actiunea modificata formulata de reclamantul O.S. în contradictoriu cu pârâtul S.C. O.T. SA.
A obligat pârâta sa reintegreze pe reclamant in functia detinuta anterior desfacerii contractului individual de munca prin decizia nr.62/24.01.2007.
A obligat pârâta catre reclamant la plata sumei de 33.678 lei reprezentând drepturi salariale reactualizate cu rata inflatiei calculate pâna la data de 15.08.2008.
A obligat pârâta catre reclamant la plata sumei de 4.688,61 lei cu titlu de despagubiri materiale – penalitati bancare suportate.
A obligat pârâta catre reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins restul pretentiilor ca nefondate.
A obligat reclamantul catre expert C.I. (înregistrata la Biroul Local pentru expertize judiciare tehnice si contabile din cadrul Tribunalului Constanta) la plata sumei de 200 lei reprezentând supliment la onorariu de expert.
In temeiul art.276 Cod proc.civ., a obligat pârâta catre reclamant la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Reclamantul a fost concediat nelegal, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat prin controlul judiciar exercitat ca efect al formularii contestatiei la decizia de concediere; efectul anularii acestei decizii era acela de a constata ca reclamantul nu si-a pierdut niciodata calitatea de salariat .
Faptul ca reclamantul nu a solicitat la acel moment reintegrarea în functia detinuta anterior, nu este de natura sa conduca la aprecierea ca tardiva a cererii prezente de reintegrare în functia detinuta la momentul emiterii deciziei; reclamantul are latitudinea, dreptul de dispozitie, în ceea ce priveste aceasta cerere, drept reglementat de disp. art. 78 alin. 2 codul muncii, pe care îl poate exercita în termenul general de prescriptie de 3 ani de la data ramânerii irevocabile a sentintei de anulare a deciziei de concediere.
Din punct de vedere al termenului de 3 ani, reclamantul s-a încadrat cu cererea sa acest termen, ceea ce conduce la respingerea exceptiei tardivitatii formularii capatului de cerere privind reintegrarea.
Sub aspectul capatului de cerere privind plata drepturilor salariale , se apreciaza ca fondat întrucât pârâta a dispus nelegal concedierea reclamantului – decizia fiind anulata – privându-l astfel de drepturile sale salariale .
Aceste drepturi sunt cuvenite reclamantului de la data de 10.05.2007, când a solicitat efectiv reintegrarea, si în mod total nejustificat pârâta a respins aceasta cerere, desi era ramasa irevocabila sentinta civila prin care decizia de concediere a fost anulata, motiv pentru care instanta a dispus ca expertul sa efectueze o varianta de calcul cu aceasta data. Astfel a rezultat suma neta de 33.678 lei, fara a se lua în calcul perioada ianuarie-mai 2007, drepturi considerate ca si cuvenite, cum s-a expus anterior, de la data cererii reclamantului de reluare a activitatii în functia detinuta anterior.
Pentru penalitatile ce decurg din imposibilitatea platii ratelor, potrivit art. 78 alin. 1 codul muncii, se constata ca acestea au fost calculate de SC T.T. SRL la suma de 4688,61 lei conform listei platilor efectuate, sume datorate de catre reclamant motivat pe faptul neachitarii de catre pârâta a drepturilor sale salariale.
Sub aspectul daunelor morale, se apreciaza ca se cuvin reclamantului, datorita faptului ca acesta a prezentat anterior o stare de sanatate precara, stare agravata ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca, dovada fiind numeroasele bilete de iesire din spital depuse la dosarul cauzei .
De asemenea se retine ca, fiind în discutie o desfacere abuziva a contractului de munca, salariatul a suferit un prejudiciu moral, prin faptul ca a fost frustrat în dreptul sau de a presta munca, de a-si desfasura activitatea pentru care era calificat. Totodata, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a-si achita ratele bancare si obligatia de întretinere, cumulând penalitati, conform listei prezentate în dosar motiv pentru care instanta constata ca se cuvin reclamantului daune morale în suma de 5000 lei .
Potrivit art. 274 cod procedura civila a fost obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant, reprezentând onorariu de avocat si expert.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul S.C. O.T. SA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.793/13.04.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr.1871/118/2007 s-a dispus anularea deciziei nr.62/24.01.2007, prin care se dispusese concedierea reclamantului O.S.
Anularea concedierii nu a condus însa în mod automat la repunerea partilor în situatia anterioara (restitutio in integrum), aceasta fiind posibila numai la solicitarea expresa a salariatului.
Reclamantul O.S. însa nu a solicitat reintegrarea în cadrul litigiului anterior, ci abia la data de 13.11.2007, prin cererea nr.15908/13.11.2007.
Drepturile salariale ce puteau fi acordate erau cele aferente perioadei cuprinse între data concedierii (24.01.2007) si data pronuntarii sentintei executorii (13.04.2007) de anulare a deciziei de concediere.
De asemenea instanta nu a stabilit prin dispozitiv daca drepturile salariale acordate sunt nete sau brute.
Instanta de fond în mod eronat a acordat suma de 33.678 lei reprezentând cuantumul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflatiei.
Asa cum rezulta din raportul de expertiza contabila drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul, cuantificate pentru perioada 01.01.2007 – 15.08.2008 sunt în suma neta de 26.252 lei.
Astfel, desi s-a administrat proba cu expertiza contabila, instanta de fond nu-si bazeaza solutia pe concluziile expertizei si nu motiveaza ce alte considerente si probe a avut în vedere la stabilirea sumei de 33.678 lei, ce a fost acordata reclamantului, reprezentând drepturi salariale.
În mod injust instanta de fond a acordat reclamantului O.S. daune morale în cuantum de 4.688, 61 lei, retinând ca „potrivit art. 78 alin.1 Codul muncii, se constata ca acestea au fost calculate de S.C. T.T. SRL la suma de 4688,61 lei, suma datorata de reclamant motivat de faptul neachitarii de catre pârâta a drepturilor sale salariale”.
Solutia data acestei cereri excede cadrului legal si este eronat motivata în drept de catre instanta de fond, deoarece art. 78 alin.1 Codul muncii da dreptul instantei sa acorde salariatului reintegrat exclusiv despagubiri reprezentate de drepturi salariale, precum si alte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, însa tot izvorâte din raportul de munca.
Raspunderea civila delictuala (998-999 Cod civil) ar fi fost temeiul juridic corect al acordarii unor despagubiri reprezentând penalitati de întârziere platite de catre angajat unui creditor al sau.
Însa câta vreme angajatorul nu si-a asumat calitatea de fidejusor si, în acest context nu si-a asumat nicio obligatie de garantie a executarii obligatiilor contractuale de catre O.S. fata de creditorul S.C. T.T. SRL, este evident ca raspunderea S.C. O.T. S.A. nu putea fi antrenata.
De asemenea, nu sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale: fapta culpabila, prejudiciul cert si legatura de cauzalitate dintre acestea.
Prin Decizia nr.XL/2007, pronuntata asupra recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a României a statuat ca, în cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate numai în cazul în care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese în acest sens.
Dezlegarea data de instanta suprema problemei de drept privind acordarea daunelor morale salariatilor are caracter obligatoriu pentru instante, potrivit art. 329 alin.3 Cod procedura civila.
În acest context, este evident ca dispozitia instantei privind acordarea sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale catre O.S. nu are fundament legal sau contractual si, prin urmare, este nelegala.
Conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite în speta.
În principal, nu exista fapta prejudiciabila care sa fi fost comisa de catre S.C. O.T. S.A. Concedierea este o sanctiune prevazuta de lege, a fost dispusa de catre angajator în limitele legii, iar anularea acesteia si reintegrarea în munca de catre instanta, în cadrul unui proces anterior (dosar nr.1871/118/2007), este suficienta pentru a da satisfactie echitabila reclamantului, în ce priveste exercitiul dreptului sau la munca.
De asemenea, nu exista legatura de cauzalitate între o prezumtiva fapta si un eventual prejudiciu suferit de catre reclamant.
Nu s-a administrat proba cu expertiza medicala, pentru a se stabili daca situatia locului de munca este cea care a determinat hepatita cronica virala tip C de care sufera reclamantul.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la cererea de reintegrare:
Prin sentinta civila nr. 793/13.04.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta ramasa irevocabila s-a admis contestatia formulata de O.S. si s-a anulat decizia nr. 62/24.01.2007 emisa de intimata, de desfacere disciplinara a contractului individual de munca.
Prin contestatia formulata nu s-a solicitat reintegrarea în functia detinuta anterior.
Potrivit art.78 al.2 din Codul muncii, la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Din dispozitiile legale mentionate mai sus, rezulta ca în situatia în care instanta a constatat netemeinicia sau nelegalitatea concedierii, repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea poate fi dispusa de instanta judecatoreasca numai la solicitarea salariatului.
Aceasta reglementare constituie o exceptie de la principiile efectelor nulitatii, însa solutia pentru care a optat legiuitorul are în vedere si protejarea intereselor angajatorului, deoarece de multe ori salariatul nu mai doreste sa continue raporturile de munca cu fostul angajator, fie ca urmare a stari de tensiune create între parti ca urmare a procesului, fie ca urmare a faptului ca salariatul s-a angajat într-un alt loc de munca.
Cu ocazia formularii contestatiei împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de munca, contestatorul nu si-a manifestat optiunea pentru reintegrarea în munca.
Prin vechiul cod al muncii, respectiv prin legea 10/1972 se prevedea ca în caz de anulare a desfacerii contractului de munca unitatea era obligata sa reîncadreze în functia avuta pe cel caruia i s-a desfacut contractul în mod nejustificat.
Prin actualul cod al muncii, respectiv prin legea 53/2003 nu se mai prevede obligatia instantei de a dispune din oficiu reintegrarea contestatorului, indiferent care este petitul contestatiei formulate de salariat.
Instanta a dispus anularea deciziei de sanctionare disciplinara la data de 13.04.2007, iar contestatorul a formulat actiune pentru a solicita reintegrarea pe postul avut, la data de 3.05.2008, deci dupa mai mult de un an de zile.
Cu privire la drepturile salariale.
Spre deosebire de reintegrarea care trebuie ceruta odata cu contestatia si poate fi dispusa o data cu anularea concedierii, drepturile salariale pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 283 al.1 lit.c) din codul muncii.
Problema de drept care trebuie solutionata cu privire la drepturile salariale este aceea a momentului pâna la care se acorda aceste drepturi, în situatia în care contestatorul nu a solicitat odata cu contestatia cerere de reintegrare în functie.
Într-o asemenea situatie, în practica judiciara drepturile salariale cuvenite contestatorului s-au acordat de la data emiterii deciziei de concediere pâna la data pronuntarii hotarârii de anulare a deciziei de concediere.
În ceea ce priveste despagubirile materiale reprezentând penalitati bancare, Curtea apreciaza ca nu se poate retine vreo culpa a pârâtei în înregistrarea acestora, atâta timp cât din desfasuratorul privind situatia platilor efectuate rezulta ca aceste penalitati în cea mai mare parte au fost înregistrate ulterior constatarii nelegalitatii deciziei de desfacere a contractului de munca, iar reintegrarea contestatoarei a solicitat-o abia dupa un an de zile.
Cu privire la daunele morale, de asemenea, reclamantul nu a dovedit ca starea sa de boala a aparut din culpa angajatorului.
Adeverintele medicale, buletinele de analize si biletele de iesire din spital, sunt în cea mai mare parte anterioare desfacerii contractului individual de munca, prin urmare boala a debutat anterior si nu se poate retine vreo legatura de cauzalitate între aparitia bolii si desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat si modificat în parte sentinta recurata în sensul respingerii cererilor de reintegrare, de plata a drepturilor salariale dupa 13.03.2007, precum si a cererii de obligare a pârâtei la plata despagubirilor materiale si morale.
