Titlu Art. 86 alineat 1 şi art. 87 alineat 5 OUG nr. 195/2002
Dosar asociat Infractiuni prevazute în legi si decrete
R O M Â N I A Cod operator 3924
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Dosar nr.
Sentinţa Penală Nr. 538
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE : PS
Grefier : IA
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti, jud. Gorj.
Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul JA, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr.3648/P/2011, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alineat 1 şi art. 87 alineat 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a lipsit inculpatul JA, asistat de avocat B M.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, apărătorul inculpatului a depus la dosar o declaraţie dată în faţa notarului public şi a solicitat instanţei ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală.
Reprezentantul parchetului nu se opune
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti a expus starea de fapt şi a pus concluzii de condamnare a inculpatului în baza art. 86 alineat 1 şi art. 87 alineat 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal şi obligarea acestuia la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
De asemenea, a solicitat ca în cauză să fie aplicate dispoziţii art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală.
Avocat B M pentru inculpat a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se reţină că a recunoscut şi regretat fapta comisă, în care sens să fie aplicate dispoziţiile art. 3201 alienat 7 Cod de procedură penală, iar pedeapsa aplicată să fie orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei a solicitat ca în baza art. 81 Cod penal instanţa să dispună suspendarea condiţionată a executării.
J U D E C Ă T O R I A
Asupra cauzei penale de faţă ;
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti nr.3648/P/2011 din data de 28.08.2012 a fost trimis în judecată inculpatul JA pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alineat 1 şi art. 87 alineat 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
În fapt, în noaptea de 4.12.2010, în jurul orelor 1,20, organele de poliţie din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Gorj, au oprit pentru control autoturismul marca Ford Galaxy cu numărul de înmatriculare BF-352-HT care circula din direcţia Rm-Vîlcea în direcţia Tg-Jiu fiind condus de inculpatul Jîpa Adrian.
Ca urmare a solicitării lucrătorilor de poliţie, inculpatul a prezentat pentru control permisul de conducere categoria „B” seria TN 7485993L eliberat de autorităţile italiene la data de 7.07.2008, precum şi certificatul de înmatriculare seria DH nr.0155724 proprietate personală înmatriculat în Italia.
Inculpatul a fost testat cu alcooltest seria ARZE-0313, în prezenţa martorului asistent Grancea Ovidiu, indicând 1,09 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, şi fiind invitat să însoţească organele de poliţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat categoric cu motivarea că este suficientă testarea cu etilotestul.
Inculpatul J A a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că de la sfârşitul anului 2010 până în cursul lunii august 2012 s-a aflat în Italia, unde are reşedinţa şi că permisul de conducere l-a obţinut în aceeaşi ţară în anul 2008.
Martorul asistent G O a confirmat cele reţinute de lucrătorii de poliţie în procesul-verbal de constatare a infracţiunii încheiat la data de 4.12.2010.
Potrivit adresei nr. BCO/BHG/1807272 din 15.12.2010 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, inculpatul nu figurează în evidenţe cu permisul de conducere italian, iar permisul prezentat de acesta seria TN 7485993L nu figurează în bazele informatizate din Italia.
Starea de fapt aşa cum a fost prezentată anterior, a fost dovedită în cursul urmăririi penale cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii inculpat, declaraţie martor, cazier judiciar şi adresa BCO/BHG/1807272 din 15.12.2010 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Analizând probele de la dosar, instanţa reţine că în drept, faptele inculpatului J A, aşa cum detaliat au fost expuse anterior, care în data de 4.12.2010 a condus pe drumurile publice autoturismul marca Ford Galaxy cu numărul de înmatriculare BF-352-HT fără a poseda permis de conducere, iar la solicitarea organelor de poliţie a refuzat recoltarea de probe biologice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 86 alineat 1 şi art.87 alineat 5 din OUG 195/2002, modificată.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în OUG nr. 195/2002, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, conduita sinceră manifestată în tot cursul procesului penal, amploarea fenomenului infracţional la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Totodată, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 3201 Cod de procedură penală care reglementează reducerea limitelor pedepselor atunci când judecata are loc în cazul recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat până la începerea cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 3201 alineat 7 Cod de procedură „Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii”.
Faţă de aceste criterii, instanţa apreciază că rolul educativ şi preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă constând în închisoare cu orientare spre minimul special prevăzut de lege.
În acest sens urmează ca instanţa să condamne inculpatul J A, în baza art. 86 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alienat 7 Cod de procedură penală la 8 luni închisoare.
În baza art. 87 alineat 5 din OUG nr. 195/2002 R. cu aplicare art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală va fi condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare.
Întrucât cele două infracţiuni sunt concurente, în baza art. 33-34 Cod penal instanţa va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.
În baza art. 71 alineat 2 Cod penal instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alineat 1 litera a teza a II a şi litera b Cod penal.
În realizarea aceluiaşi scop educativ şi preventiv al pedepsei, în baza art. 81 Cod penal instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod de procedură penală se va atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alineat 5 Cod penal instanţa va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
În baza art. 86 alineat 1 din OUG nr. 195/2002 R. cu aplicare art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală condamnă inculpatul J A, la 8 luni închisoare.
În baza art. 87 alineat 5 din OUG nr. 195/2002 R. cu aplicare art. 3201 alineat 7 Cod de procedură penală condamnă acelaşi inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33-34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă.
În baza art. 71 alineat 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 alineat 1 litera a teza a II a şi litera b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alineat 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
PREŞEDINTE, GREFIER,