Existenţa stării de pericol pentru ordinea publică.
Arestare preventivă. Art. 5 alin. 1 din Convenţia Europeană. Existenţa unor motive plauzibile din care să rezulte necesitatea arestării pentru a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să se sustragă după săvârşirea faptei de la urmărire şi judecată. Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică.
Secţia penală şi de minori, Încheierea nr. 76/R din 2007
Prin încheierea penală nr. 86/C/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în baza art. 149 alin. 9 Cod procedură penală a fost respinsă sesizarea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R.R.C. cercetat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 6 din Legea 78/2000.
În baza art. 145/1 Cod procedură penală s-a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile începând cu data de 24.08.2007 şi s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele. să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul judiciar desemnat cu supravegherea conform programului stabilit întocmit în acest sens ori de câte ori este chemat; să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
Potrivit art. 145/1 Cod procedură penală s-a dispus ca dispoziţia instanţei privind măsura obligării de a nu părăsi ţara să fie comunicată secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor de frontieră pentru asigurarea respectării obligaţiilor stabilite de instanţă şi s-a atras atenţia inculpatului asupra obligaţiilor ce îi revin şi situaţia în care se dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DNA- Biroul Teritorial Cluj s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul R. R. C. pe o durată de 29 de zile începând cu data de 24 august 2007 reţinându-se că în calitate de director comercial al Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA Baia Mare în perioada noiembrie 2006 -august 2007, a pretins de la numitul Ţ.S. care s-a autodenunţat suma totală de 27.000 Euro din care a primit efectiv în 3 tranşe suma de 12.500 Euro pentru a înlesni acestuia câştigarea unei licitaţii organizate de companie şi derularea unui contract încheiat în urma licitaţiei. S-a arătat de
asemenea că în luna octombrie 2006 ca reprezentant al CS A. SRL Alba Iulia denunţătorul a câştigat o licitaţie organizată de companie, ocazie cu care inculpatul i-a pretins plata sumei de
20.000 Euro, condiţionând încheierea ulterioară a unui contract în condiţiile în care firma câştigătoare nu prezentase toate actele necesare calificării la licitaţie.
În sesizare s-a menţionat că denunţătorul a achitat suma totală de 10.500 Euro în trei tranşe însă contractul a fost reziliat înainte de finalizarea activităţii contractate.
Din analiza probelor administrate instanţa de fond a reţinut următoarele:
În primul rând, s-a constat că denunţul numitului Ţ.S. este redactat de către un avocat, ceea ce ridică un prim semn de întrebare având în vedere că regula este aceea că o persoană aflată în situaţia denunţătorului, de obicei se adresează în scris organelor judiciare şi nu apelează la serviciile unui avocat.
În al doilea rând, sunt declaraţiile martorilor U.M. şi I.C. unul fiind şofer şi celălalt muncitor la firma pe care o reprezenta denunţătorul, ambii fiind însoţitori ai acestuia atunci când el pretinde că a dat primele trei tranşe de bani inculpatului însă din declaraţiile lor rezultă faptul că l-au văzut de denunţător împreună cu un alt bărbat, nu au auzit discuţiile lor, nu au văzut sumele de bani date, detaliile (respectiv că este vorba de inculpat, sumele concrete care s-au dat) sunt oferite lor de către denunţător. Mai mult, în declaraţiile denunţătorului apare faptul că prima tranşă de bani s-a dat în biroul consilierului juridic al companiei P.V. Organul de urmărire penală însă nu a considerat imperios necesar că aceste aspecte ale cauzei să fie elucidate prin luarea unei declaraţii a acestui martor, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu recunoaşte comiterea faptei şi există suspiciunea că între acest martor şi avocatul care a redactat denunţul există relaţii de rudenie.
În al treilea rând, organul de urmărire penală susţine că din convorbirile telefonice ale inculpatului cu denunţătorul ar rezulta clar şi explicit că unul a cerut şi celălalt a dat însă din transcrierile efectuate în cauză doar pentru convorbirea din 21.08.2007 apare o cifră şi anume ,,7.000″ fără însă a se specifica la ce se referă şi fără a rezulta clar că aceasta a fost suma cerută de către inculpat şi urma să fie dată de către denunţător. Cu alte cuvinte, din aceste convorbiri nu rezultă înţelegerea avută de inculpat cu denunţătorul, fiind doar o interpretare raportat la conţinutul denunţului realizat însă nu trebuie privită ca având putere absolută în materie probatorie, cu atât mai mult cu cât lucrările nu sunt finalizate şi operează prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.
Nu în ultimul rând, sunt planşele fotografice şi întreaga activitate de desfăşurare a flagrantului din 23.08.2007 unde într-adevăr este surprins inculpatul cu acea sumă de bani în buzunar, însă banii nu au fost marcaţi chimic, au fost predaţi de către inculpat iar explicaţiile lui referitoare la ceea ce reprezintă acea sumă sunt în balanţă cu susţinerile denunţătorului; susţinerile organului de urmărire penală că inculpatul are o experienţă în acest sens, respectiv că a luat banii cu un şervet pentru a nu lăsa urme pe bancnotele respective nu reprezintă neapărat o precauţie în acest sens din partea inculpatului.
De asemenea, din probatoriul administrat până în prezent nu rezultă clar că inculpatul a comis şi acele acte infracţionale în perioada octombrie noiembrie 2006 pentru ca încadrarea juridică să cuprindă şi art.41 alin.2 Cod penal. Faptul că inculpatul a dat declaraţii în sensul că banii găsiţi asupra sa reprezintă un împrumut solicitat denunţătorului şi nerecunoaşterea faţă de celelalte sume pe care denunţătorul pretinde că i le-a oferit nu înseamnă că are o atitudine nesinceră şi necooperantă cu organele judiciare.
S-a reţinut că inculpatul beneficiază în fiecare fază a procesului penal, începând cu urmărirea penală şi până la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri de condamnare de prezumţia de nevinovăţie, care trebuie răsturnată de organele de urmărire penală şi apoi în instanţă prin probe. La momentul actual, instanţa investită cu soluţionarea prezentei sesizări apreciază că materialul probator nu este suficient pentru luarea măsurii preventive a arestării inculpatului. Probele administrate până în prezent nu sunt suficient coroborate pentru a se desprinde concluzia că, urmărind buna desfăşurare a procesului penal, trebuie luată măsura arestării preventive.
Cu alte cuvinte pentru a putea admite o asemenea sesizare, în cauză trebuie întrunite cerinţele art.143 C.pr.pen., adică să existe indicii şi probe temeinice că inculpatul a comis fapta penală reţinută în sarcina sa şi abia apoi, dacă aceste cerinţe se regăsesc printre piesele dosarului, să fie analizate cerinţele art.148 lit.f C.pr.pen. Concret, în cauză textul art.143 C.pr.pen. nu se regăseşte şi sesizarea nu este întemeiată, aşa cum s-a indicat mai sus, este o cerere care la momentul de faţă nu se justifică, fiind prematur înaintată.
Încheierea pronunţată de instanţa de fond a fost atacată cu recurs de DNA- Serviciul teritorial Cluj apreciindu-se că este nelegală şi netemeinică.
În susţinerea motivelor de recurs s-a precizat că prima instanţă a apreciat în mod greşit existenţa probelor în a căror analiză obiectivă ar conduce la concluzia că în cauză există indicii temeinice care ar fundamenta presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită. De asemenea, s-a susţinut că temeiul avut în vedere la înaintarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului subzistă şi impune privarea de libertate a inculpatului întrucât infracţiunea săvârşită este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a mai susţinut de asemenea că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului încercând influenţarea martorilor din proces respectiv a denunţătorului Ţ.S. aspect ce rezultă din conţinutul convorbirii telefonice din data de 24 august 2007, împrejurare ce atrage şi incidenţa disp. art. 148 lit. b Cod procedură penală.
Recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente.
Cerinţa esenţială pentru luarea măsurii preventive a arestării inculpatului este cea prevăzută de dispoziţiile art. 148 Cod procedură penală cu referire la art. 143 Cod procedură penală, respectiv existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală precum şi a unuia din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.p.p.. Aceste dispoziţii legale se circumscriu şi dispoziţiilor art.5 paragraful 1 lit.c din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi în sensul cărora privarea de libertate este admisă atunci când ea este făcută pentru că există motive plauzibile de a se bănui o persoană de săvârşirea unei infracţiuni. Practica instanţei europene a statuat în mod constant că existenţa bănuielilor plauzibile pe care trebuie să se întemeieze o arestare presupune prezenţa unor fapte sau a unor informaţii de natură să convingă un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracţiunea pentru care este arestată. De asemenea, faptele ce au dat naştere la bănuielile legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel ca şi cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzaţie, acestea urmând a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reţinute (cauza Murray c/Royaume – Uni; Erdagoz c/Turquie).
Din perspectiva acestor dispoziţii legale şi pe baza probelor administrate până în această fază a urmăririi penale Curtea reţine că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi anume cea prevăzută de dispoziţiile art.254 alin.1,2 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, faptă pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa DNA – Serviciul Teritorial Cluj din 24 august 2007.
Din conţinutul denunţului formulat de numitul Ţ.S. precum şi din conţinutul declaraţiilor formulate de acesta în cursul urmăririi penale rezultă că la finele anului 2006 inculpatul a pretins şi a primit în mai multe tranşe de la denunţător suma de 10.500 Euro pentru a-i înlesni acestuia câştigarea unei licitaţii organizată de compania minieră, având ca obiect încheierea unui contract de dezafectare a unei conducte subterane. Predarea sumei de bani în trei tranşe astfel cum susţine denunţătorul a fost confirmată şi de martorii U.M. şi I.C.. De asemenea, din cuprinsul notei de redare a discuţiilor ambientale purtate de inculpat şi denunţător rezultă că, la data indicată de denunţător în plângerea sa, între cei doi s-au purtat discuţii legate de predarea sumelor de bani în mai multe tranşe.
După plata sumei de bani pretinse denunţătorul, prin societatea sa a fost declarat câştigător al licitaţiei procedându-se la încheierea contractului însă executarea acestuia a întâmpinat dificultăţi ajungându-se în cele din urmă la rezilierea acestuia. În acest context inculpatul l-a sfătuit pe denunţător să participe la noua licitaţie ce urma să fie organizată şi condiţionând câştigarea acestei licitaţii de plata sumei de 7000 Euro. În cursul zilei de 23 august 2007 inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 2000 Euro, reprezentând un avans din cei 7000 Euro pretinşi pentru câştigarea licitaţiei.
Astfel, din conţinutul denunţului şi din declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor U.M. şi I.C. audiaţi la 23 august 2007, notele de redare a convorbirilor telefonice şi a discuţiilor ambientale dintre denunţător şi inculpat, planşele fotografice privind momentele operative ale întâlnirii dintre denunţător şi inculpat şi procesul-verbal de prindere în flagrant justifică aprecierea că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta imputată. În aprecierea existenţei indiciilor temeinice Curtea va avea în vedere însă doar actele şi probele administrate până la data soluţionării propunerii de arestare preventivă de către prima instanţă nu şi pe cele efectuate după data pronunţării hotărârii instanţei de fond, examinarea hotărârii instanţei de fond fiind făcută pe baza actelor şi lucrărilor existente la dosar până la acea dată.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile instanţei de fond că denunţul a fost formulat în mod atipic, respectiv prin intermediu unui avocat câtă vreme denunţătorul a înţeles să apeleze la consilierea unui avocat şi mai mult demersul acestuia nu contravine dispoziţiilor art.221-223 C.pr.pen.. De asemenea, nu poate fi reţinută nici împrejurarea că organul de urmărire penală nu l-a audiat pe numitul P.V., consilierul juridic al companiei câtă vreme indiciile săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală se desprind cu prisosinţă din celelalte probe administrate în cauză. Nu va putea fi reţinută nici împrejurarea că banii predaţi inculpatului cu ocazia organizării flagrantului nu au fost marcaţi chimic, la dosarul cauzei existând procesul verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziţia denunţătorului, în vederea prinderii în flagrant.
Curtea va reţine de asemenea că în cauză este incident şi temeiul arestării prev. de art.148 lit.f C.pr.pen. deoarece inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea gradului de pericol pentru ordinea publică Curtea va avea în vedere că inculpatul, în calitatea sa de director al unei companii este suspectat că s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine foloase materiale în mod repetat.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul inculpatului presupune o rezonanţă socială în rândul comunităţii locale în condiţiile în care compania Remin S.A. Baia Mare este o companie cu capital integral de stat ce nu mai deţine în prezent resursele financiare necesare pentru supravieţuire fiind disponibilizaţi până la această dată peste 2000 de muncitori astfel că licitarea unor contracte ar trebui să urmărească încasarea de bani în bugetul companiei. De asemenea, starea de pericol pentru ordinea publică se reflectă şi la nivelul întregii ordinii sociale în contextul în care se aşteaptă o reacţie promptă şi eficientă a organelor judiciare în lupta împotriva corupţiei.
Curtea nu va reţine că sunt incidente şi dispoziţiile art. 148 lit.b C.pr.pen., acesta constituind un temei nou al arestării ce nu poate fi invocat şi examinat pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, instanţa limitându-se la verificarea hotărârii atacate prin prisma dispoziţiilor art. 385/14
C.pr.pen.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că recursul declarat în cauză este fondat, având în vedere şi dispoziţiile art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – DNA – Serviciul Teritorial Cluj acesta urmează a fi admis şi în baza art.149/1 alin.10, 11 C.pr.pen. urmează a se dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 4 septembrie 2007. (Judecător Maria Boer)
Măsuri preventive. înlocuirea măsurii preventive. Organ judiciar competent. Termenul arestării
Art. 145 alin 1 Cod procedură penală prevede că măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau judecător în cursul urmăririi penale, reglementându-se o competenţă alternativă. In cursul urmăririi penale instanţa nu poate interveni cu privire la măsurile preventive decât în cazurile în care este sesizată, fie de către procuror fie de către persoana arestată.
Potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
De la data luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpaţi şi până în prezent nu a intervenit nici o schimbare relevantă în situaţia juridică a acestora pentru a determina luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
De la data luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpaţi şi până în prezent nu a intervenit nici o schimbare relevantă în situaţia juridică a acestora pentru a determina luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
Astfel este superfluu motivul invocat de către inculpat, anume că în satul în care domiciliază nu îi este asigurat niciun serviciu public deoarece în ipoteza în care ar avea nevoie de vreun asemenea serviciu poate formula o cerere instanţei în acest sens.
Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 75/R din 28 august 2007
Prin încheierea penală nr. 31 din 22 august 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus în baza art.155 şi 159 Cod procedură penală şi s-a admis propunerea DIICOT-Biroul Teritorial Sălaj prelungirea arestării preventive a inculpaţilor : R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M., şi K.N.M., pe o durată de 30 de zile începând cu data de 29 august 2007 ora 18,25 până la data de 27 septembrie 2007 ora 18,25.
S-a respins ca nefondată excepţia privind necompetenţei judecătorului de a prelungi măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru inculpaţii H.P.S. şi C.V.
În baza art.145 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru inculpaţii: C.V., H.P.S. şi D.M.I. pe o durată de 30 de zile începând cu data de 29 august 2007,până la data de 27 septembrie 2007 ora 18,25 pentru inculpatul C.V. şi până la data de 27 septembrie 2007 pentru inculpaţii H.P.S. şi D.M.I..
Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut că inculpaţii R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M., K.N.M., H.P.S., D.M.I. şi C.V. au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 şi art.2 din OUG nr.112/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reţinându-se în fapt că :
Inculpaţii K.V.G. împreună cu coinculpaţii P.F.I. şi R.F.R. au constituit un grup infracţional organizat având ca scop infracţiuni de trafic de migranţi. Se susţine că există date potrivit cărora grupul infracţional organizat a desfăşurat activităţi de organizare, racolare, călăuzire şi trecere ilegală a frontierelor mai multor state din UE.
La acest grup au aderat inculpaţii H.P.S., P.M., C.V., D.M.I. şi K.N.M., participând în calitate de călăuze sau transportori la transportul de migranţi, coordonarea transporturilor, procurarea de paşapoarte şi cărţi de identitate pentru diverse persoane sau alte activităţi desfăşurate în cadrul activităţii infracţionale.
Prin Încheierea penală nr.21/C din 3.07.2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M., H.P.S., D.M.I. pe o perioadă de 29 de zile până la data de 31.07.2007, ora 18,25 iar faţă de inculpatul C.V. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile până la 31.07.2007, ora 18,25.
Prin Încheierea penală nr.63/R/2007 a Curţii de Apel Cluj au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M. Împotriva Încheierii nr.21/C/2007 a Tribunalului Sălaj. Prin aceeaşi încheiere. au fost admise recursurile inculpaţilor H.P.S. şi D.M.I., faţă de aceştia luându-se măsura preventivă de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o durată de 30 de zile până la 8.08.2007.
Prin Încheierea penală nr.22/C/2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului K.N.M. pe o perioadă de 30 de zile până la 2.08.2007, ora 13,30. Faţă de acest inculpat în cauză s-a luat măsura arestării preventive având în vedere că inculpatul şi-a continuat activitatea infracţională şi după ce prin sentinţa penală nr.12012004 a Tribunalului Sălaj a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fapte similare.
Inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei până în luna mai 2007 când a fost găsit de poliţie,persistând în activitatea infracţională săvârşind fapte similare celor pentru care a mai fost condamnat şi sustragerea acestuia de la executarea pedepsei timp îndelungat.
Prin decizia penală nr.66/R/2007 a Curţii de Apel Cluj a fost respins ca tardiv recursul declarat de inculpatul K.N.M..
Prin Încheierea penală nr.27/C/26 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr.1934/84/2007 s-a admis propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj şi s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M. şi K.N.M. pe o durată de 30 de zile, până la data de 29 08 2007 şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpaţii H.P.S.,
D.M.I. şi C.V. pe o durată de 30 de zile până la data de 29 08 2007.
Potrivit art. 155 Cod procedură penală arestarea inculpaţilor dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. De asemenea, potrivit art.145 Cod procedură penală măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale în caz de necesitate şi motivat.
Arestarea preventivă a inculpaţilor R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M. şi K.N.M. a fost dispusă în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prev. de aceste dispoziţii legale, respectiv că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Măsura preventivă a fost ulterior prelungită. Faţă de inculpaţii
H.P.S., D.M.I. şi C.V., a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi ulterior prelungită de instanţa de fond.
Examinându-se probele existente la dosarul cauzei s-a constatat că la această dată subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Din probele administrate până în prezent rezultă existenta unor indicii temeinice,în sensul art.68 1 Cod procedură penală că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi.
Rezultă astfel că, inculpatul K.N.M. împreună cu P.F.I. şi R.F.R. încă de la începutul anului 2005 au constituit un grup infracţional având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi. Grupul astfel constituit a desfăşurat activităţile de organizare, racolare, călăuzire şi trecere ilegală a frontierelor mai multor state.
La acest grup au aderat şi inculpaţii P.M., H.P.S., D.M.I., C.V. şi K.N.M. care au participat în calitate de călăuze, transportori ai migranţilor, coordonarea transportorilor,procurarea de cărţi de identitate şi paşapoarte pentru diverse persoane sau desfăşurând alte activităţi.
Inculpaţii K.N.M. şi P.F.I. au coordonat activitatea de trafic de migranţi din Republica Moldova – Ucraina care tranzitau România şi Ungaria,având ca destinaţie finală ţările din spaţiul U.E. Din grup făceau parte şi inculpatul R.F.R. care exercita acţiuni de racolare, transport şi cazare a migranţilor.
Inculpaţii foloseau două modalităţi de trecere ilegală a frontierei de stat. Cu ajutorul călăuzelor pe fâşia verde şi cu ajutorul vizelor,respectiv a cărţilor de identitate româneşti începând cu anul 2007.
De la sfârşitul anului 2006 membrii grupului infracţional au început să facă rost de acte de identitate româneşti cu ajutorul cărora să faciliteze trecerea cetăţenilor moldoveni în spaţiul U.E. şi după aderarea României la U.E.
Cărţile de identitate româneşti preveneau de la cetăţeni români care le vindeau direct inculpaţilor sau le erau furate şi ulterior vândute. Aceste cărţi de identitate odată folosite pentru trecerea frontierei erau colectate şi trimise în România pentru redistribuirea lor altor migranţi a căror fizionomie corespundea cu aceea a titularilor cărţilor de identitate. Migranţii,cetăţeni moldoveni, erau cazaţi pe teritoriul României pentru a aştepta momentul oportun al trecerii în Ungaria iar aici erau cazaţi pentru a putea trece mai departe şi a ajunge în alte ţări în special în Italia.
Deşi inculpaţii nu recunosc săvârşirea faptelor,convorbirile telefonice purtate între ei declaraţiile martorilor altor făptuitori şi celelalte probe aflate la dosarul cauzei,confirmă existenţa indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.
Fiecare membru al grupului infracţional are un rol bine definit în cadrul activităţii de trafic de migranţi constând din racolarea migranţilor, transportul şi cazarea acestora, asigurarea cărţilor de identitate şi trecerea frauduloasă a migranţilor în diferite ţări.
Inculpaţii erau bine organizaţi îşi schimbau periodic cartelele telefonice iar în convorbirile dintre ei referitoare la migranţi foloseau un limbaj codificat.
Inculpatul K.V.G. a constituit grupul infracţional şi a desfăşurat activităţi de racolare, călăuzie şi organizarea trecerii ilegale a frontierelor mai multor state spre U.E. a unor cetăţeni din spaţiul ex-sovietic.
Inculpatul H.P.S. a participat în calitate de călăuză şi transportor la transportul migranţilor sens în care se deplasa la Popasul Turiştilor “.” judeţul Cluj de unde prelua în autoturisme grupurile de migranţi din Republica Moldova pe care îi transporta în Ungaria. Inculpatul P.F.I. organiza trecerea peste frontieră a migranţilor în diferite ţări din spaţiul Schengen şi cazarea migranţilor pe teritoriul Ungariei. Inculpatul P.M. se ocupa de procurarea cărţilor de identitate româneşti şi recuperarea acestora de pe teritoriul Ungariei fiind depistat de organele de poliţie având asupra sa un rucsac cu 50 cărţi de identitate şi 22 paşapoarte româneşti din care 2 acte erau false. Inculpatul
D.M.I. se ocupa de problema plăţilor efectuate de K.V.G. către călăuze sau transportori, organizarea transporturilor şi procurarea de acte false. Inculpatul C.V. a participat efectiv în calitate de călăuză sau transportor al migranţilor. Inculpatul R.F.R. a participat la exercitarea de acţiuni de racolare, transport, cazare a migranţilor. Inculpatul K.N.M. a coordonat transportul migranţilor şi aflându-se în legătură cu numitul U.G. a procurat cărţi de identitate româneşti care ulterior au fost folosite în traficul de migranţi, cetăţeni proveniţi din spaţiul ex-sovietic furnizând şi acte falsificate migranţilor.
Pentru infracţiunile prev de art.7 din Legea 39/2003 şi art.2 din OUG nr.112/2001 pedeapsa este închisoarea mai mare de 4 ani şi s-a apreciat la data luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de datele referitoare la persoana inculpaţilor precum şi cele referitoare la natura şi gravitatea faptelor şi rezonanţa socială negativă.
Analizându-se probele administrate în cauză s-a constatat că la această dată temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M. şi K.N.M. subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii este închisoarea mai mare de 4 ani iar pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului,inclusiv antecedentele penale,cât şi la datele referitoare la faptă adică natura şi gravitatea infracţiunii comise şi rezonanţa negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acesteia.
Infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii,prezintă un grad sporit de pericol social, atât datorită modalităţii în care au fost comise cât şi scopului urmărit şi numărului mare de persoane angrenate În activitatea infracţională.
Pericolul concret pentru ordinea publică presupune şi rezonanţa faptelor comise în rândul colectivităţii de natură a crea temerea că organele abilitate nu acţionează eficient împotriva unor persoane , care au comis fapte grave.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea avea un sentiment de insecuritate în rândul colectivităţii şi ar putea încuraja alte persoane în săvârşirea unor fapte similare.
În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, s-a constatat că inculpaţii K.V.G., P.F.I. şi R.F.R. au fost cercetaţi şi de autorităţile maghiare pentru acelaşi gen de infracţiuni. K.V.G. fiind condamnat la 26 04 2005 de Tribunalul Oraşului Kormend la 2 ani şi 2 luni închisoare,aplicându-i-se interdicţii de intrare în Republica Ungaria pentru o perioadă de 4 ani. Inculpatul figurează însă în hotărârea de condamnare cu numele de P., după care şi-a schimbat numele prin căsătorie, în K. şi a continuat activităţile infracţionale pe teritoriul României.
Inculpatul P.M. nu recunoaşte fapta susţinând că nu ştia ce transportă în rucsac însă din declaraţiile martorilor şi convorbirile telefonice purtate de acesta cu ceilalţi inculpaţi rezultă că făcea parte din grupul infracţional şi se ocupa cu cumpărare cărţilor de identitate de la diferite persoane pe care le foloseau împreună cu ceilalţi inculpaţi la traficul de migranţi.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.N.M. acesta susţine că faţă de el nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 148 lit. f referitoare la prezenţa pericolului pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate având în vedere că este în executarea unei alte pedepse.
Analizându-se apărarea inculpatului s-a constatat că este nefondată pentru următoarele considerente:
Chiar dacă inculpatul se află în executarea unei alte pedepse, faţă de acesta se poate lua măsura arestării preventive în altă cauză dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.136,146 şi 148 lit. f Cod procedură penală şi nu trebuie respinsă propunerea de arestare preventivă pe lipsa condiţiei pericolului social concret. Aceasta pentru că instanţa nu are date certe şi nu poate face supoziţii cu privire la data când inculpatul urmează pentru diferite motive să fie liberat de sub efectele mandatului de a pedepsei închisorii. În acest sens s-a pronunţat Î.C.C.J. – Secţia penală prin decizia nr. 3410/31 mai 2005.
Considerându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală prin încheierea penală nr.221C din 04 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului K.N.M. şi a fost prelungită prin încheierea penală nr. 27/C din 26 iulie 2007,care a rămas definitivă prin decizia penală nr.70/3l 072007 a Curţii de Apel Cluj.
La această dată se constată, aşa cum s-a arătat mai sus, că şi faţă de inculpatul K.N.M., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi se apreciază că este îndeplinită şi a doua cerinţă, faptele săvârşite prezentând o gravitate deosebită iar pericolul social apreciat la persoana inculpatului îşi păstrează un rol primordial.
Deşi inculpatul a mai fost condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni prin sentinţa penală nr. 120/15 09 2004 la 2 ani şi 6 luni închisoare s-a sustras de la executarea pedepsei fiind dat în urmărire generală şi internaţională până în luna mai 2007 când a fost depistat de organele de poliţie iar în acest timp desfăşura activităţi de coordonare a transporturilor de migranţi, procurare a cărţilor de identitate şi furnizarea actelor false migranţilor.
Astfel, ambele condiţii prev. de art. 148 lit. f au fost îndeplinite la luarea măsurii arestării preventive iar în aceste condiţii nu are nici o importanţă că în prezent inculpatul se află în executarea altei pedepse între acestea neexistând nici o legătură, iar în prezent subzistă temeiurile care au determinat arestarea şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Prin urmare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă faţă de toţi inculpaţii arestaţi, iar în cauză urmează a se administra şi alte probe, respectiv audierea unor martori a altor făptuitori, aceasta fiind mai dificilă, unii dintre făptuitori aflându-se încarceraţi în Ungaria.
Analizându-se excepţia ridicată de apărătorul inculpaţilor H.P.S. şi C.V. privind necompetenţa instanţei de a prelungi măsura obligării de a nu părăsi localitatea s-au reţinut următoarele:
Faţă de cei doi inculpaţi această măsură preventivă a fost luată de către instanţa de judecată, respectiv Curtea de Apel Cluj prin Încheierea penală nr. 63/2007 şi prelungită prin Încheierea penală nr.27/C din 26 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj , definitivă la această dată.
Prin urmare potrivit art.145 raportat la art.1451 Cod procedură penală, măsura preventivă luată de judecător în cursul urmăririi penale poate fi prelungită motivat de acelaşi organ judiciar care a luat măsura preventivă.
Astfel fiind, s-a respins ca nefondată excepţia de necompetentă.
Analizând subzistenta temeiurilor care au determinat luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de C.V., H.P.S. şi D.M.I. şi solicitarea acestora de a se înlocui această măsură cu obligarea de a nu părăsi ţara se reţin următoarele:
Cei trei inculpaţi participând cu mai puţine acte materiale la activitatea infracţională şi reţinându-se că nu există probe că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică s-a apreciat că este necesară luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o mai bună desfăşurare a urmăririi penale.
În ceea ce priveşte conduita celor trei inculpaţi, din probele existente rezultă că au desfăşurat activităţi infracţionale atât în ţară cât şi pe teritoriul Ungariei iar H.P.S. şi C.V. au fost depistaţi de autorităţile maghiare la data de 8 februarie 2007.
Având în vedere aceste considerente şi faptul că în cauză urmează a se administra şi alte probe: audieri de martori, confruntări între martori şi inculpaţi în vederea desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de cei trei inculpaţi.
În raport de complexitatea cauzei, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi şi persoana inculpaţilor, se apreciază că măsura preventivă luată faţă de inculpaţi nu se justifică a fi înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În ceea ce priveşte susţinerile apărătorilor inculpaţi lor în sensul că propunerea de prelungire a măsurii preventive nu este motivată se constată că motivarea s-a făcut pe dispoziţiile art.155 şi 145 Cod procedură penală în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor preventive subzistă şi în cauză urmează a se administra şi alte probe făcându-se referire în concret la acestea.
Faţă de cele arătate constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art.155 şi 145 alin.2 Cod procedură penală, în baza art.159 Cod procedură penală s-a admis propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj şi a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor R.F.R., K.V.G., P.F.I., P.M. şi K.N.M. pe o durată de 30 de zile de la 29 august 2007 ora 18,25 până la data de 27 septembrie 2007 ora 18,25 şi prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru inculpaţii H.P.S., C.V. şi D.M.I. pe o durată de 30 de zile de la 29 august 2007 până la 27 septembrie 2007,ora 18,25 pentru inculpatul C.V. şi până la 27 septembrie 2007 pentru inculpaţii H.P.S. şi D.M.I..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpaţii R.F.R., K.V.G. , P.F.I., P.M., K.N.M., C.V., H.P.S., D.M.I. .
În motivarea recursului inculpatul H.P.S. arată că nu instanţa era competentă să dispună prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpat, ci procurorul conform art. 145 alin 2 Cod procedură penală, astfel că sesizarea instanţei nu este legală.
Ca atare solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, deoarece în satul de domiciliu nu îi sunt asigurate inculpatului servicii publice.
În motivarea recursului inculpaţii R.F.R. şi P.M. arată că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 148 lit. f. Cod procedură penală pentru a se dispune prelungirea
duratei arestării preventive, iar pe de altă parte din probele existente la dosar nu rezultă că inculpaţii au săvârşit faptele care li se reţin în sarcină.
Ca atare solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă a acestora.
Inculpatul K.N.M. în motivarea recursului arată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală şi nu există probe sau indicii că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat iar în prezent execută o pedeapsă privativă de libertate şi, în consecinţă solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
În motivarea recursurilor, inculpaţii K.V. şi P.F.I. arată în esenţă că cererea de prelungire a duratei arestării nu este motivată, iar actele ce urmează a fi administrate nu face referire la inculpaţi şi ca atare solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se respingă propunerea de prelungire a duratei arestării inculpaţilor şi punerea acestora în libertate.
Inculpatul C.V. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea propunerii de prelungire a sesizării procurorului cu motivarea în esenţă că măsura obligării de a nu părăsi localitatea putea fi prelungită în cursul urmăririi penale de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pentru că inculpatul care este muncitor în construcţii să îşi desfăşoare în condiţii optime activitatea şi acesta s-a prezentat la fiecare solicitare a organelor de urmărire penală.
Inculpatul D.M. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara cu motivarea că inculpatul nu s-a sustras obligaţiilor impuse şi este angajat al unei societăţi din Zalău în calitate de şofer, astfel că înlocuirea măsurii i-ar facilita obţinerea unor surse de existenţă.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Prin încheierea penală nr. 21/3 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpaţilor R.F.R., K.V.G. , P.F.I., P.M., K.N.M., C.V.,
H.P.S., D.M.I. iar faţă de inculpatul C.V. s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Prin încheierea penală nr. 22/2007 a Tribunalului Sălaj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului K.N.M. pe o perioadă de 30 de zile.
Prin încheierea penală nr. 63/2007 a Curţii de Apel Cluj au fost admise recursurile declarate
de inculpaţii H.P.S. şi D.M.I. dispunându-se faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi
localitatea de domiciliu.
Prin încheierea penală nr. 27/26 iulie 2007 a Tribunalului Sălaj rămasă definitivă prin respingerea recursurilor declarate de inculpaţi a fost dispusă prelungirea duratei arestului preventiv a inculpaţilor R.F.R., K.V.G. , P.F.I., P.M., K.N.M..
Prin aceeaşi încheiere în baza art. 145 pct. 2 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pentru inculpatul C.V., H.P.S., D.M.I. .
Instanţa de fond a pronunţat la o analiză obiectivă a temeiurilor arestării preventive a inculpaţilor K.N.M., P.F.I., P.M., R.F.R. şi K.N.M..
Şi în prezent subzistă condiţiile reglementate de art. 148 lit.f Cod procedură penală, astfel că faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sus-menţionaţi prevăd pedepse ale închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura şi gravitatea infracţiunilor comise, urmările acestora, precum şi rezonanţa socială negativă produsă în comunitate, raportat şi la persoana inculpaţilor.
Astfel inculpatul K.N.M. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 120/2004 a Tribunalului Sălaj pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Este superfluă susţinerea inculpatului K.N.M. că nu se impune prelungirea duratei arestării preventive deoarece se află în executarea unei pedepse în detenţie fiind arestat şi deţinut în acest sens în contextul în care arestul preventiv a inculpatului într-o cauză poate fi luată şi prelungită – ca şi în speţă – chiar dacă inculpatul se află arestat în altă cauză în vederea executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, deoarece legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive se apreciază distinct în fiecare cauză în parte şi nici o dispoziţie a Codului de procedură penală nu interzice ca inculpatul să fie arestat în mai multe cauze.
Nu este pertinentă nici solicitarea inculpatului K.N.M. de a se înlocui măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, deoarece fiind în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate, înlocuirea ar fi ineficientă sub aspectul efectului punerii în libertate pe de o parte, iar pe de altă parte prin prisma art. 139 alin 1 Cod procedură penală o măsura preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării, iar înlocuirea trebuie să fie consecinţa unei schimbări relevante a situaţiei inculpatului sau a faptei penale săvârşită de către acesta, iar referitor la acest inculpat o asemenea schimbare nu s-a produs până în prezent.
Inculpatul P.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, însă probele – respectiv declaraţiile martorilor şi convorbirile telefonice – relevă că acesta făcea parte din grupul infracţional şi se ocupa cu cumpărarea cărţilor de identitate de la diferite persoane pe care le utiliza împreună cu ceilalţi inculpaţi, pentru traficul de migranţi.
De asemenea inculpaţii K.V., R.F.R. şi P.F.I. au fost cercetaţi şi de către autorităţile maghiare pentru comiterea aceloraşi gen de infracţiune, iar inculpatul K. (cu numele anterior căsătoriei de P.) a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare de către Tribunalul Oraşului Kormend aplicându-i-se chiar şi interdicţia de intrare în Republica Ungaria, context în care susţinerile inculpaţilor că nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică sunt nefondate.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea prin prisma dispoziţiilor art. 155 şi următoarele Cod procedură penală, a constatat că în mod corect prima instanţă a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor atâta timp cât temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a acestora precum şi faptul că concomitent în cauză urmărirea penală nu a fost finalizată, fiind necesară audierea mai multor părţi vătămate, a unor martori, învinuiţi şi efectuarea unor confruntări între inculpaţi şi învinuiţi raportat la natura infracţiunii şi complexitatea cauzei.
Sunt superflue şi susţinerile inculpaţilor C.V., D.M. şi H.P.S. în sensul că doar procurorul este competent să dispună asupra prelungirii obligării de a nu părăsi localitatea în cursul urmăririi penale conform art.145 Cod procedură penală.
Raţionamentul este eronat deoarece art. 145 alin 1 Cod procedură penală prevede că măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau judecător în cursul urmăririi penale, reglementându-se o competenţă alternativă.
Având în vedere că în cursul urmăririi penale instanţa nu poate interveni cu privire la măsurile preventive decât în cazurile în care este sesizată, fie de către procuror fie de către persoana arestată, în mod corect procurorul a sesizat instanţa în vederea prelungirii acestei măsuri, pe care de altfel tot instanţa, în speţă, de recurs a dispus-o faţă de inculpaţi.
Astfel procurorul în nici un caz nu putea să prelungească o măsură pe care instanţa de judecată a dispus-o, din moment ce iniţial procurorul a apreciat că se impune arestarea preventivă a acestora, însă cu ocazia judecării recursului având ca obiect propunerea de arestarea preventivă a acestor inculpaţi a fost dispusă măsura obligatorie de a nu părăsi localitatea, astfel că în care modalitatea de sesizare a instanţei este oportună.
Astfel este superfluu motivul invocat de către inculpatul H.P.S. că în satul în care domiciliază nu îi este asigurat inculpatului vreun serviciu public deoarece în ipoteza în care ar avea nevoie de vreun asemenea serviciu poate formula o cerere instanţei în acest sens.
De asemenea sunt nefondate şi susţinerile inculpaţilor C.V. şi D.M. că s-ar impune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu acea de a nu părăsi ţara deoarece sunt angajaţi în calitate de constructor, respectiv şofer deoarece la data luării acestor măsuri se cunoşteau aceste aspecte, iar măsuri obligării de a nu părăsi localitatea are ca şi scop pe de o parte restrângerea libertăţii de circulaţie tocmai pentru a se garanta prezenţa inculpaţilor la efectuarea actelor de urmărire penală în acest moment procesual.
Ca atare este inoportună înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara. De altfel cei doi inculpaţi au posibilitatea de asemenea să solicite încuviinţarea de la organul judiciar care a dispus măsura părăsirea localităţii de domiciliu în anumite cazuri speciale care pot interveni.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.F.R., K.V.G. , P.F.I., P.M., K.N.M., C.V., H.P.S., D.M.I., împotriva Încheierii penale nr.31/C din 22.08.2007 a Tribunalului Sălaj. (Judecător Ioana Cristina Morar)
Măsuri preventive. Temeiurile arestării. Schimbarea încadrării juridice
In momentul procesual al urmăririi penale, cu ocazia judecării propunerii de arest preventivă se are în vedere încadrarea juridică stabilită de procuror.
Solicitarea de schimbare a încadrării juridice este inoportună cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă în momentul menţionat, deoarece în faza urmăririi penale numai procurorul este abilitat să procedeze – dacă apreciază că se impune în baza tuturor probelor utile, pertinente şi concludente la stabilirea încadrării juridice a faptelor şi nu instanţa de judecată, care este investită să se pronunţe asupra existenţei condiţiilor şi cazurilor în care se poate dispune arestarea preventivă.
Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 52/R din 14 iunie 2007
Prin încheierea penală nr. 67 din 10 iunie 2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului: S.I., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 10 iunie 2007 şi până la 8 iulie 2007.
Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată sub nr. de mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat instanţei să dispună arestarea preventivă a inculpatului S.I., pe o durată de 29 zile, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev de art. 211 al.2 1 lit.b şi c C.pen. şi viol prev. şi ped. de art. 197 alin, 3 teza 1 , cu aplic. art. 33 lit.a, art. 37 lit.b C.pen. arătând în motivarea propunerii că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri procesuale iar arestarea preventivă a inculpatului se impune pentru buna desfăşurare a procesului penal.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 6.06.2007, în jurul orelor 14,30, a pătruns în apartamentul amplasat la parterul blocului aparţinând familiei C., exercitând acte de ameninţare cu ajutorul unui cuţit asupra părţii vătămate minore C.D.M., în vârstă de 12 ani, care se întorcea de la şcoală şi a sustras mai multe bijuterii din aur, un aparat foto digital marca “Panasonic Lunix”, sume de bani în euro şi lei, găsite în apartament, după care continuând să exercite acte de ameninţare cu cuţitul pe care-l avea asupra sa, a determinat-o pe minoră să se dezbrace , context în care i-a pipăit
organele genitale, s-a dezbrăcat şi inculpatul şi a obligat-o să întreţină un act sexual prin stimularea organului genital masculin până la ejaculare.
Pe pantalonii părţii vătămate s-a găsit lichid seminal ce a fost ridicat în vederea expertizării.
Martora S.V.G., vecină cu parte vătămată, a arătat că atât în ziua de 5.06.2007, cât şi în ziua de 6.06.2007, inculpatul a fost văzut în apropierea intrării în bloc în jurul orelor 13,300-14,00 ca şi cum ar aştepta pe cineva, iar la poliţie l-a recunoscut ca fiind inculpatul S.I. cel care aştepta în faţa blocului.
După descrierea făcută de partea vătămată, organele de poliţie l-au identificat pe inculpat la ştrand, în data de 9.06.2007, data la care s-a luat faţă de inculpat măsura reţinerii pe 24 de ore, iar la poliţie, inculpatul a fost recunoscut de către partea vătămată ca fiind autorul faptei.
Propunerea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.136, art.143 şi art. 148 lit. f C.pr.pen.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor de care este acuzat, nu a recunoscut nici ca ar fi fost în apropierea blocului unde locuieşte partea vătămată în zilele de 5 şi 6 iunie 2007, în jurul orelor 14,00, iar prin apărătorul său a arătat că în speţă nu ar fi vorba de o infracţiune de viol ci de o infracţiune de perversiune sexuală prev de art. 201 C.pen. şi prin urmare nu ar fi fost competent sa soluţioneze Tribunalul Cluj, cererea de arestare, invocând în acest sens Dec. III/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fără a face o analiză a încadrării juridice, având în vedere obiectul cauzei, subliniază doar faptul că în conformitate cu noua reglementare a art.197 C.pen. prin Dec. III/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că “Prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol, prev. de art.197 C.pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,” aspect care ne face să spunem că în speţa dată, având în vedere vârsta părţii vătămate, (12 ani), se poate afirma că există indicii că fapta inculpatului se încadrează în prev. art. 197 a1.3 C.pen.
Prin modul de desfăşurare al faptei şi prin rezultatul obţinut (ejacularea), inculpatul a urmărit realizarea unui raport sexual, nu doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate, cum se urmăreşte în cadrul perversiunii sexuale.
În cauză acţiunea penală a fost pusă în mişcare de către procuror prin Ordonanţele din 10.06.2007, inculpatul fiind reţinut 24 ore prin ordonanţa din 9.06.2007.
Având în vedere dispoziţiile art. 136, 143 şi 148 lit. f C.pr.pen., instanţa a apreciat că propunerea parchetului de arestare preventivă este întemeiată.
Din probele administrate până la această data, depoziţiile martorilor ce au fost audiaţi, depoziţiile părţii vătămate , urmele papilare şi de lichid seminal ridicate în vederea expertizării, pe bună dreptate s-a putut spune că în speţă există probe şi indicii temeinice în sensul dispoziţiilor art. 681 şi art. 143 alin.1 C.pr.pen. că inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat.
În privinţa condiţiilor prevăzute de art. 148 lit.f C.pr.pen., cerinţa cuprinsă în teza 1 a acestui articol (referitor la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiune a reţinută în sarcina inculpaţilor) este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare de la 10 ani la 25 ani.
Cât priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie subliniat faptul că, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri, reacţie care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva -unor fapte periculoase, organele de stat nu acţionează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanţă a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, iar faptele ca acelea pentru care este cercetat inculpatul , putem spune că întrunesc toate elementele menţionate,
inculpatul dovedeşte potenţial infracţional sporit prin faptul că nu are nici o ocupaţie, nici o sursă de venit, că are antecedente penale şi că în prezent este cercetat pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de furt calificat, conform fişei de cazier, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o reală panică în rândul minorilor din colectivitatea unde trăieşte.
În consecinţă, în baza prev. art. 149 1 C.pr.pen., propunerea parchetului a fost, instanţa dispunând arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 10.06.2007 până la 08.07.2007.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei propuneri au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul S.I. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în urma propunerii de arestare preventivă şi revocarea mandatului de arestare preventivă cu consecinţa punerii în libertate a inculpatului.
În motivarea recursului se arată că deşi în cauză acţiunea penală s-a pus în mişcare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi viol, tribunalul nu era instanţa competentă material să soluţioneze propunerea de arestare preventivă raportat la cea de a doua faptă care după sarea de fapt reţinută ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de perversiuni sexuale prev de art. 201 alin 2 şi nu ale celui de viol, astfel că încheierea este lovită de nulitate absolută.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.
Instanţa de fond a procedat la o analiză obiectivă a temeiurilor arestării inculpatului S.I. care este pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev şi ped de art. 211 alin 1 şi 2 lit. b şi c Cod penal şi a infracţiunii de viol prev şi ped de art. 197 alin 1 şi 3 teza I cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b Cod penal, ce constau în esenţă că în data de 6 iunie 2007, inculpatul a pătruns în apartamentul familiei C. din Municipiul Cluj-Napoca şi exercitând acte de ameninţare cu ajutorul unui cuţit asupra părţii vătămate minore C.D.M. în vârstă de 12 ani care se întorcea de la şcoală şi a sustras mai multe bijuterii din aure, un aparat foto digital marca „Panasonic Lunix”, sume de bani în euro şi lei. De asemenea continuând să exercite acte de ameninţare cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, a determinat-o pe minoră să se dezbrace, context în care i-a pipăit organele genitale, s-a dezbrăcat şi inculpatul şi a obligat-o să întreţină un act sexual prin stimularea organului genital masculin până la ejaculare.
Arestarea preventivă a inculpatului S.I. se circumscrie dispoziţiilor art. 143 alin 1 Cod procedură penală raportat la art. 149 alin 1 Cod procedură penală respectiv existenţa indiciilor că acesta a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, fundamentate pe declaraţia părţii vătămate, a martorilor şi ale inculpatului.
Şi condiţiile reglementate de art. 148 lit. f Cod procedură penală subzistă, faptele pentru care este cercetat inculpatul prevăd pedepse ale închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura şi gravitatea infracţiunilor comise – tâlhărie şi viol asupra unei persoane minore, în timpul zilei, urmărire acestora, precum şi rezonanţa socială negativă produsă în comunitate.
Susţinerea nevinovăţiei de către inculpat nu este un element determinant şi suficient pentru punerea în libertate, acesta beneficiind de prezumţia de nevinovăţie conform art. 5 2 Cod procedură penală până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Este superfluă solicitarea apărătoarei inculpatului de a se constata nulitatea absolută a încheierii conform art. 197 alin 4 Cod procedură penală, având în vedere că prin prisma dispoziţiilor art. 27 pct. 1 Cod procedură penală tribunalului îi revine competenţa de a judeca în primă instanţă şi infracţiunile menţionate la pct. 1 inclusiv cea de viol prev şi ped de art. 197 alin 3 Cod procedură penală.
În acest moment procesual – cel al urmăririi penale faptele inculpatului au fost încadrate de către procuror ca fiind de tâlhărie şi viol, iar cu ocazia judecării propunerii de arest preventivă se are în vedere încadrarea juridică stabilită.
Solicitarea de schimbare a încadrării juridice este inoportună cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, deoarece în faza urmăririi penale numai procurorul este abilitat să procedeze – dacă apreciază că se impune în baza tuturor probelor utile, pertinente şi concludente la stabilirea încadrării juridice a faptelor şi nu instanţa de judecată care este investită să se pronunţe asupra existenţei condiţiilor şi cazurilor în care se poate dispune arestarea preventivă.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea va constata că măsura arestării inculpatului S.I. este legală şi temeinică, în concordanţă cu dispoziţiile art. 143 Cod procedură penală şi 148 lit. f Cod procedură penală şi nu se justifică punerea în libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de către acesta împotriva încheierii penale a Tribunalului Cluj. (Judecător Ioana Cristina Morar)
