Copilul minor nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Posibilitatea parintelui si a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezinta un element fundamental al vie?ii de familie, iar masurile na?ionale care stânjenesc aceasta posibilitate reprezinta o ingerin?a în dreptul la via?a de familie protejat de art.8, statele având obliga?ia de a asigura reunirea copilului cu parintele sau.
Prin cererea înregistrata sub nr. , reclamantul P. M. R. a chemat în judecata pe pârâta P. C., solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna : desfacerea casatoriei încheiata între parti la data de si înregistrata în registrul starii civile al Primariei V., din vina exclusiva a pârâtei, stabilirea locuintei minorului P. G. C. a, nascuta la data de la domiciliul reclamantului, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, pârâta sa revina la numele purtat anterior încheierii casatoriei, anume acela de T. sa se stabileasca contributia pârâtei la cheltuielile de crestere educare si învatatura ale minorului.
În motivarea actiunii, reclamantul arata ca a fost casatorit cu pârâta din data de .., despartirea în fapt a partilor având loc în anul .., iar din relatia lor de casatorie a rezultat minora P. G. C. , nascuta la data de …
.Precizeaza reclamantul ca relatiile de casatorie s-au deteriorat din motive imputabile în exclusivitate pârâtei care a manifestat un total dezinteres fata de viata de familie, existând dese certuri între ei.
În dovedirea actiunii, a depus la dosar copia certificatului de casatorie, copia certificatului de nastere a minorei, copie C.I. si taxa timbru, cupon pensie, acte medicale privind starea de sanatate a minorei G. C.
Pentru termenul din data de .., pârâta P. C. a depus întâmpinare si cerere reconventionala, solicitând desfacerea casatoriei din vina exclusiva a sotului reclamant, sa fie stabilit domiciliul minorei G. C. în domiciliul sau din D. , autoritatea parinteasca sa fie exercitata de ambii parinti, sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de T., obligarea pârâtului la plata pensiei de întretinere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecata.
Pârâta a depus la dosar adeverinta … privind veniturile realizate pe ultimele 6 luni, certificat mostenitor …
S-a dispus de catre instanta efectuarea anchetelor sociale la domiciliile partilor.
În sedinta publica din … s-a luat interogatoriu, reclamantului si pârâtei care au declarat ca sunt de acord cu desfacerea casatoriei si cu locuinta minorei sa fie stabilita la mama pârâta, reclamantul fiind de acord si cu plata pensiei de întretinere.
Pentru termenul … reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a precizat ca solicita în urma desfacerii casatoriei, sa aiba legaturi personale cu minora G. C. în domiciliul sau astfel: în prima si a treia saptamâna din luna de sâmbata dimineata de la ora 10.00 pâna duminica la ora 17.00; în vacanta de iarna o saptamâna, respectiv 22 decembrie – 1 ianuarie; în vacanta de primavara o saptamâna; în vacanta de vara a fiecarui an în perioada 1 august – 31 august. .
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarea situatie de fapt:
Sotii P. s-au casatorit la data de …. din relatia acestora rezultând minora P. G. C., nascuta la data de . care în prezent se afla în întretinerea si supravegherea exclusiva a tatalui acesteia.
Instanta urmeaza sa constate faptul ca cererea de chemare in judecata a fost formulata de reclamantul , însa la termenul…a fost acceptata de celalalt sot, pârâta P. C., care a precizat ca este de acord cu admiterea actiunii si desfacerea casatoriei prin divort si au convenit ca instanta de tutela sa atribuie autoritatea parinteasca si exercitarea prerogativelor acesteia ambilor parinti, in ceea ce-o priveste pe minora rezultat din casatoria partilor,cu stabilirea locuintei minorei P. G. C., nascuta la data de …, la locuinta mamei din orasul .., jud… conform învoielii partilor.
De asemenea, potrivit disp art.373 alin.1 C.civ.,divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat,indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.
Astfel, instanta luând act de singura conditie prevazuta de noua reglementare si anume acordul sotilor in desfacerea casatoriei, urmeaza sa admita actiunea si sa dispuna desfacerea casatoriei încheiata intre soti la data de … , la Primaria .. si trecuta în registrul de casatorii al P., sub nr. ..din .., pe baza acordului sotilor.
In sedinta publica din .. partile au convenit ca instanta de tutela sa atribuie autoritatea parinteasca si exercitarea prerogativelor acesteia ambilor parinti, in ceea ce o priveste pe minora rezultata din casatoria partilor, cu stabilirea locuintei minorului P. G. C., nascuta la data de . la locuinta mamei din .. jud…, conform învoielii partilor
Potrivit dispozitiilor art.397 Cod civil, dupa divort autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti,iar instanta apreciaza ca interesul superior al copilului concorda cu învoiala parintilor,in sensul celor mentionate mai sus.
Astfel, instanta apreciaza ca interesul minorei P. G. C. este acela de a fi stabilita locuinta la mama acesteia care astfel cum rezulta din ancheta sociala indeplineste atat conditiile materiale cat si morale necesare dezvoltarii minorului.
Potrivit disp. art.400 alin.2, C.civ., daca pâna la divort copilul a locuit cu ambii parinti, instanta îi stabileste locuinta la unul dintre ei, tinând seama de interesul sau superior.
In temeiul art .402 si 499 cod civil instanta va obliga pe reclamant la plata sumei de 175 lei pensie lunara de întretinere în favoarea minorei P.G.C., începând cu data introducerii actiunii …si pâna la majorat, ori pâna la schimbarea conditiilor avute în vedere de instanta
La stabilirea cuantumului pensiei de întretinere, instanta avand in vedere ca paratul nu realizeaza venituri il va obliga pe acesta la o patrime din salariu minim pe economie.
Potrivit disp.art.383 alin.3 C.civ., cum între soti nu a intervenit o întelegere privind numele pe care urmeaza sa-l poarte pârâta dupa desfacerea casatoriei, aceasta urmeaza sa-si reia numele avut anterior încheierii casatoriei, anume acela de T.
Cu privire la cererea reconventionala instanta apreciaza ca aceasta este intemeiata avand in vedere urmatoarele:
Potrivit art 30 alin 1 din Legea 272/2004 copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai iar potrivit art 31 alin 3 din aceeasi lege in cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca , hotaraste potrivit interesului superior al copilului.
Acest drept de a avea legaturi personale cu minorul este recunoscut parintelui în considerarea interesului exclusiv al copilului. Asfel potrivit art 33 din legea 272/2004 copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege , sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului. De asemenea art 8 din CEDO privind respectarea vietii private si de familie include dreptul la vizita al parintelui caruia nu i-a fost incredintat copilul in vederea mentinerii contactului cu acesta, drept ce are in vedere si existenta unei legaturi afective intre parinte si minor; in cauza Keegan c.Irlandei – hotararea din 26.05.1994 – Curtea a statuat faptul ca statele au obligatia pozitiva de a nu impiedica tatii sa stabilesca legaturi cu copilul daca doresc sa faca acest lucru. In cauza Monory c. României ?i Ungariei Curtea a aratat ca “posibilitatea parintelui si a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezinta un element fundamental al vie?ii de familie, iar masurile na?ionale care stânjenesc aceasta posibilitate reprezinta o ingerin?a în dreptul la via?a de familie protejat de art.8, statele având obliga?ia de a asigura reunirea copilului cu parintele sau.”
De asemenea, in motivarea programului de vizitare ce va fi incuviintat, instanta apreciaza ca in speta intre tata si minora exista o relatie afectiva si este in interesul copilului a dezvolta aceasta relatie, dreptul parintelui de a-si vizita copilul implica obligatia legala de crestere, educare si supraveghere. În acest sens este relevanta interpretarea data art. 31 de catre Autoritatea Na?ionala pentru Protec?ia Drepturilor Copilului prin manualul Rolul si responsabilita?ile personalului didactic in protec?ia ?i promovarea drepturilor copilului (Editura Trei, Bucure?ti, 2006). În acest manual se recunoaste rolul important pe care trebuie sa îl joace tatal în cre?terea ?i educarea copiilor care provin din familii divor?ate. Aceasta responsabilitate trebuie vazuta sub forma unei implicari active în toate aspectele vietiii copilului. Tatal trebuie sa joace un rol activ în via?a copilului – sa comunice, sa se joace, sa se implice în activita?i comune, sa stabileasca ?i sa explice reguli – , implicarea ambilor parin?i având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosociala a copilului. Este cunoscut faptul ca familiile monoparentale se numara printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut ?i educat cu dragoste ?i responsabilitate de ambii parin?i, chiar ?i atunci când ace?tia nu locuiesc împreuna, are sanse mult mai mari de integrare ?i reu?ita sociala” I
Instanta are in vedere faptul ca varsta minorei permite ca aceasta sa fie luata de la domiciliul mamei de catre tata, iar problemele de sanatate invocate de catre mama nu sunt afectiuni grave care sa nu permita deplasarea minorei la locuinta tatalui, mai ales avand in vedere ca si tatal in calitate de parinte al acesteia se poate ingriji de minora la fel de bine ca si mama. Instanta apreciaza totodata ca relatia tata – copil se poate dezvolta mai bine daca cei doi se pot intalni singuri, fara prezenta mamei, mai ales ca dupa divort intre fostii soti poate sa existe o anumita tensiune care sa afecteze perceptia copilului asupra relatiei pe care trebuie sa o aiba cu fiecare dintre parinti.
Avand in vedere aceste aspecte instanta considera ca este in interesul minorei ca aceasta sa aiba legaturi personale cu tatal inafara locuintei mamei.
Postat 30.06.2012