Potrivit dispoziţiilor art. 41 al. 1 din Codul muncii modificarea contractului individual de muncă se poate face numai cu acordul părţilor. Prin excepţie, modificarea unilaterală a contractului de muncă de către unitate poate avea loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul muncii. Singurul caz în care este admisibilă modificarea contractului de muncă în privinţa salariului este acela al sancţionării disciplinare pe perioadă determinată. Forţa majoră poate duce la modificarea contractului de muncă în mod unilateral de către unitate numai cu caracter temporar, numai sub aspectul locului şi felului muncii nu şi în privinţa salariului.
Secţia civilă – decizia civilă nr. 1628/23 decembrie 2004
Prin sentinţa civilă nr. 205/2004, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 981/2004, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea V.S. împotriva intimatei S.C. Trei Stejari S.A.
Instanţa a dispus anularea deciziei nr. 38/2004 emisă de intimată şi a obligat-o pe aceasta să plătească contestatoarei diferenţele salariale cuvenite pe perioada 01.01.2004 şi până la încetarea contractului de muncă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 38/2.02.2004 intimatul a modificat în mod unilateral salariul reclamantei stabilindu-l la suma de 6.500.000 lei pe lună, în loc de 12.225.237 lei pe lună, cât era anterior emiterii deciziei contestate.
Instanţa a arătat că decizia contestată este nelegală deoarece potrivit art. 41 din Codul muncii orice modificare a clauzelor contractului individual de muncă poate fi făcută numai cu acordul părţilor şi în speţă un astfel de acord nu a existat.
Ca o consecinţă a anulării deciziei contestate instanţa a obligat-o pe intimată să plătească contestatoarei diferenţa dintre salariul pe care l-a încasat în baza deciziei 38/2004 şi cel pe care ar fi trebuit să-l încaseze potrivit contractului de muncă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs intimata în contestaţie solicitând modificarea ei în sensul respingerii contestaţiei.
În dezvoltarea motivelor de recurs intimata în contestaţie a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii. Intimatul în contestaţie a susţinut că tribunalul a dat o interpretare eronată disp. art. 41 al. 2 şi 3 din Codul muncii. De asemenea s-a arătat că în cauza este prezent motivul de casare prev. de 403 pct. 10 c.pr. civ.
În acest sens recurenta arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărării formulate, în sensul că reducerea salariului reclamantei a fost determinată de un caz de forţă majoră.
Deliberând asupra recursului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, curtea reţine următoarele:
Prin decizia nr. 38 emisă de intimată la 2.02.2004 s-a modificat unilateral de către unitate salariul contestatoarei.
Criticile recurentei cu privire la interpretarea eronată de către instanţa de fond a disp. Art. 41 şi 48 din codul muncii sunt nefondate.
Art. 41 alin.1 din Codul muncii prevede ca normă de principiu faptul că modificarea contractului individual de muncă se poate face numai cu acordul părţilor. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol arată că prin excepţie modificarea contractului de muncă se poate face în mod unilateral de către unitate numai în cauzele şi condiţiile codului muncii.
Potrivit dispoziţiilor codului muncii singurul caz în care este admisibilă modificarea contractului de muncă în privinţa salariului este acela al sancţiunii disciplinare pe o perioadă determinată.
În speţă, corect instanţa a reţinut că măsura modificării salariului nu numai că a avut loc în lipsa unei sancţiuni disciplinare, dar a fost dispusă şi pe o perioadă nedeterminată.
Forţa majoră ca temei al modificării contractului individual de muncă nu poate fi invocată în speţă de recurent. Art. 48 din Codul muncii prevede expres că în situaţii de forţă majoră angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii nu şi salariul.
