Prin încheierea din 5 decembrie 2012 pronuntata de Judecatoria Rosiorii de Vede, s-a respins cererea de schimbare a încadrarii juridice din infractiunea de tâlharie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c si alin. 21 lit. a Cod penal în infractiunea de furt calificat prev. de art. 208 – 209 Cod penal.
În baza art. 160b raportat la art. 3002 Cod procedura penala s-a constatat legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatilor NDC, MFH si TCC, fiind mentinuta masura arestarii preventive.
Instanta de fond a retinut ca prin încheierea nr. 20 din 04 octombrie 2012 a fost luata, fata de inculpati, masura arestarii preventive pentru o perioada de 29 zile, existând probe si indicii temeinice ca au savârsit infractiunile de tâlharie si complicitate la tâlharie, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani; s-a apreciat ca lasarea lor in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
În fapt, s-a retinut ca cei trei inculpati sunt trimisi în judecata întrucât au urmarit-o pe partea vatamata V.A. dupa o întelegere prealabila, prin parcul Gradina Publica pâna în strada Izbiceanu din Rosiorii de Vede. Aici, inculpatul MFH prin violenta, a deposedat-o de doua lanturi din aur si o cruciulita pe care victima le purta la gât, în timp ce inculpatii TCC si NDC îi asigurau paza.
Masura arestarii preventive a fost mentinuta de prima instanta în raport de subzistenta motivelor care au determinat arestarea initiala, pericolul pentru ordinea publica fiind dedus din natura si gravitatea faptei ce formeaza obiectul acuzatiei penale.
Tribunalul Teleorman, prin decizia sus-mentionata, a admis recursurile inculpatilor TCC si NDC, apreciind ca nu se mai impune mentinerea starii de arest preventiv în raport de circumstantele reale si personale ale acestora, dispunând revocarea masurii si punerea lor în libertate.
Tribunalul a retinut ca verificarea masurii preventive la care obliga legea, priveste, pe de o parte, existenta la zi a conditiilor prevazute în art. 143, 148 lit. f C.p.p., avute în vedere de organul judiciar la luarea masurii, sau existenta unor temeiuri noi.
De asemenea, ca institutii de drept procesual cu caracter de constrângere, masurile preventive sunt luate fata de învinuit sau inculpat, în scopul aratat de art. 136 alin. 1 C.p.p., respectiv pentru buna desfasurare a procesului penal ori pentru împiedicarea sustragerii acestora de la urmarirea penala ori de la judecata.
Daca în ce priveste conditia cuantumului pedepselor, instituita la lit. f din art. 148 alin. 1 Cod procedura penala, se constata ca este îndeplinita, avându-se în vedere încadrarile juridice date faptelor retinute în sarcina inculpatilor, totusi, cu privire la cea de-a doua conditie a textului de lege mai sus invocat, care trebuie îndeplinita cumulativ, referitoare la pericolul concret prezentat de inculpati pentru ordinea publica, nu se poate retine acelasi lucru.
Acest pericol pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul faptelor savârsite, nu se presupune generic, el trebuind sa fie de ordinul evidentei si nemijlocit dovedit, art. 148 lit. f C.p.p. impunând existenta la dosarul cauzei a unor probe certe din care sa rezulte ca, o întreaga colectivitate ar fi pusa în primejdie daca inculpatii ar fi lasati în libertate.
Într-adevar, la data luarii masurii preventive, rezonanta sociala a faptelor savârsite de inculpati, era una de natura a justifica arestarea preventiva, însa, la momentul de fata, aceasta rezonanta este estompata, astfel ca, în fata instantei de fond, cu ocazia verificarii legalitatii si temeiniciei masurii, era necesar sa se examineze, în functie de specificul cauzei, precum si a stadiului procesual (inculpatii fiind trimisi în judecata), de pozitia procesuala sincera a inculpatilor, daca se mai justifica sau nu, mentinerea arestarii preventive.
Fara a considera ca elementele ce tin de materialitatea faptei ca atare nu constituie un criteriu de luat în considerare la examinarea pericolului pentru ordinea publica prevazut de art.148 lit.f Cod procedura penala, tribunalul retine ca de o importanta, cel putin egala, în analiza periculozitatii sociale sunt si criteriile ce tin de persoana inculpatilor, riscul de a comite noi infractiuni, de a nu se prezenta la proces si de a împiedica buna desfasurare a cercetarii judecatoresti.
S-a apreciat ca prima instanta nu a dat eficienta cuvenita acestor elemente, cu relevanta în operatiunea de evaluare a pericolului pentru ordinea publica prevazut de art.148 lit.f Cod procedura penala, tribunalul retinând ca inculpatii sunt la primul conflict cu legea penala, au recunoscut si regretat faptele comise, ceea ce înlatura prezumtia privind existenta unui risc real de savârsire a altor infractiuni.
De asemenea, buna conduita manifestata în cursul anchetei penale înlatura si presupunerea de neprezentare la proces a acestora ori de obstructionare a cercetarii judecatoresti.
Având în vedere toate aceste aspecte, precum si celelalte elemente ce tin de gravitatea acuzatiei în sine, determina concluzia ca arestarea preventiva nu se mai justifica a fi mentinuta fata de inculpatii TCC si NDC.
Recursul declarat de catre inculpatul MFH a fost respins, mentinându-se arestarea preventiva.
Acesta are antecedente penale, a savârsit fapta în termenul de încercare al suspendarii sub supraveghere aplicata conform art. 1101 C.p. a unei pedepse de 1 an închisoare pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1 -209 alin.1 lit.a,e,g cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. dând dovada de perseverenta infractionala în savârsirea unor fapte de acelasi gen , astfel încât nu se impune ca acesta sa fie judecat în stare de libertate.
